Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala

« Previous 1 2 3 4 5 6 Next »

/ Great expectations, no fear..or?

Marea Sala, mici vrajitori, sperante multe, secrete peste tot, inca un mic vrajitor cu un mare secret, cine va observa?
Melanie se indrepta catre masa Cercetasilor cu pasi marunti dar siguri, teama ii pulsa in vene insa nu era loc de retragere, nu era loc de dubii.Cerceta masa, cercetasi...fete curioase, fericite, emotionate, dezamagite, sii indiferentee...acolo era locul ei..undeva unde nimeni nu ar fi fost curios nici macar sa ii afle numele undeva unde putea sa ii vada pe toti si deasemena undeva unde nu putea fi privita.Se aseja cu o oarecare sfiala.Imediat ce se aseja jos, un tanar vrajitor se intoarse cu privirea lui plictisita, indiferenta si eventual ofuscata, cu mana lui masiva isi muta suvita creata si rebela de pe frunte, in semn de dispret isi ridica buza carnoasa scotand un pufait de scarba in speranta ca mica si hotarata cercetasa se va simti nedorita si va pleca.Melanie isi trase aer adanc in piept isi tinuse respiratia si cu doua miscari mici dar precise se trase intr-o parte in speranta ca il va multumi pe cel care nu ii dorea prezenta, tanaraul cercetas isi ridica spranceana in semn de uimire, si se intoarse inapoi. Melanie rasufla usurata si incepu sa se uite in jur inspectand toate mesele, vrajitori, profesori, vrajitori, profesori, nimic special..Dupa ce toata lumea incepu sa manance Melanie se asigura ca nimeni nu o priveste, printr-un gest micut isi trase farfuria mai aproape, desi foamea era aproape inexistenta din cauza emotiilor isi intinse mana catre cel mai apropiat bol din cristal si il trase mai aproape de farfuria ei "Brocolii...perfect"spuse cu o voce stinsa.In timp ce mesteca cu greu mancarea de care nu mai avusese parte de aproape 2 ani, se pierdu in ganduri, aceleasi ganduri, in sfarsit inima si mintea ei au cazut la comun acord cu sufletul ei neimpacat si plin de remuscari..nu stia de unde sa porneasca ce sa faca mai intai de unde sa inceapa sa caute..atatea intrebari ii chinuiau existenta mult prea complexa, nu s-ar fi gandit ca ar fi putut vreodata sa ajunga la Hogwarts nu pentru ca nu ar fi putut, era o eleva excelenta, eminenta, era inteligenta avea tot ce i-ar fi putut trebui insa nu era ceea ce ea isi dorea, daca ar fi putut in momentul acela sa renunte la puteriile ei pentru totdeauna ar fi facut-o insa soarta a avut alt plan pentru ea la fel cum a avut si pentru Kayla si Yan, "Yan..." ii scapa printre buze, nu putea sa nu se gandeasca la el, el o iubea, ea il iubea pe el, nimic nu conta atunci cand era cu el..Yan o facea sa se simta speciala atunci cand ea se simtea urata, el o facea sa se simta iubita atunci cand toti ii intorceau spatele, el era totul...
Emotiile o incercau iarasi insa Melanie isi musca cat de tare putu buza ca sa isi stapaneasca emotiile care o navaleau, nu putea sa mai reziste, se simtea vulnerabila asa ca se ridica cu ochii plini de lacrimi cu obrajii imbujorati cu pumnii stransi, incerca sa iasa din marea sala cu privirea plecata in jos, in toate emotiile ei lovii pe cineva in timp ce incerca sa fuga "Im Im Imi pare rau, eu eu nu am fost atenta" spuse mai mult in soapta cu glasul taiat de atatea emotii covarsitoare..nu privea desi se simtea privita, doar astepta o injuratura, o palma, un strigat, un pumn, sau cine stie ce avea sa urmeze..

Marea sala parea deosebit de aglomerata in aceasta dimineata. Cercetasa de-abia isi facu loc la masa Cercetasilor, unde convinse un micut elev din anul I ca ar fi mult mai bine daca si-ar manca restul de covrig in Camera de zi a Cercetasilor, unde nu avea parte de atata aglomeratie, si unde putea sta linistit alaturi de prieteni sai.
Ramona se lipi de un elev din anul al II-lea, care se parea ca nici nu ii observa prezenta si continua sa arunce cu firmituri in persoana din fata elevei. Cu nu prea mult entuziasm cercetasa isi procura o placinta mare din platoul dinaintea sa, si incepu sa o mestece incet. Desi atat de aglomerat, totul parea linistit in jur, desigut in-afara de masa Cercetasilor, care era o intrega harababura. Ambele banci ale Cercetasilor erau pline cu copii care pareau destul de distrati si obositi pentru aceasta perioada a zilei. Pana si tavanul prezenta o multime de nori care se impingeau unul in altul, alcatuind o plapuma plumburie.
Dar dint-o data, eleva care statea in stanga Ramonei, si care parea destul de irascibila in aceasta dimineata, o lovi cu cotul direct in mijlocul toracelui, lasand-o pe mica Cercetasa din anul al III-lea fara suflare. Aceasta se ineca cu placinta sa cu mere, si incepu sa tuseasca isteric.
„-Iti multumesc!” reusi Ramona sa pufaie printre tuse, cu sarcasm.

OOC: Am vazut ca n-a raspuns nimeni, asa ca m-am gandit ca nu te vei supara ca am continuat eu.

OOC: Defapt chiar ma bucur ca ai facut-o .
Dupa cateva secunde in care cele doua cercetase stateau fara sa zica nimic, Melanie simtea cum sangele ii nuanta treptat obrajii si cum pulsul i se marea pe masura ce privirea ei intalnea privirea indignata a victimei ."Aa..eu, ei bine imi pare rau insa in toata aglomeratia asta nu am fost prea atenta"spuse Melanie incercand sa isi ascunda adevaratele motive si sentimente.
Desi era gata sa o taie la fuga se simtea vinovata de durerea provocata cercetasei asa ca incerca din nou sa isi ceara scuze tragand cu greu cuvintele de pe cerul gurii "Esti bine?Te pot ajuta cu ceva ? Eu aa ma numesc Mel aa Melanie" rosti cu greu in timp ce isi freca palmele reci de emotie in cautarea unei iesiri din situatia neplacuta pe care o crease exact in cel mai prost moment .

O tuse seaca continua sa alunece pe gatul Ramonei, lasand-o fara cuvinte. Aceasta se uita atent la cealalta fata, cercetand-o din cap pana in picioare, fara sa isi clinteasca macar privirea. Pe fata micii atacatoare se putea observa o pata de tristete si neliniste, care pareau ca se afla de o perioada lunga de timp acolo.
Dupa inca o privire ucigatoare, si dupa ce ascultase tot ce avea de zis aceasta micuta colega de-a ei, Ramona spuse cat de bland putu si intinse mana spre ea:
„-Nu-i nici o problema! Eu sunt Ramona!”
Melanie se uita putin stramb la mana fetei, dar o apuca numaidecat, prin multimea de pitici.
„-Ma bucur sa te cunosc, Melanie!” aduga Ramona din nou, zambind.

OOC: Scuze ca te-am lasat sa astepti ceva timp, dar am fost in tabara weekend-ul asta.

Dintr-un impuls neinteles la momentul respectiv, Melanie stranse cu prietenie si cu o mare usurare mana fetei, simtind cum coltul gurii i se ridica in sus lasand un zambet sincer pe fata ei.
"-Si eu ma bucur sa te cunosc, Ramona" spuse Melanie cu o stangacie in voce care era aproape evidenta, in fond trecuse o perioda lunga te timp de cand nu mai cunoscuse pe nimeni.
Nu prea stia de unde sa inceapa, ce sa zica, cum sa faca situatia mai putin jenanta sau cum sa isi stapaneasca emotiile care ii faceau stomacul sa se revolte intr-un mod destul de deranjant.Inspira adanc incercand sa isi inece adevaratele sentimente care o nelinisteau de cand venise la Hogwarts in speranta ca nu o va speria pe singura persoana care nu intentiona sa o faca una cu pamantul, cel putin nu acum. Imediat ce isi golise plamanii de aerul greu sperand ca se va linisti si va putea in sfarsit sa zica ceva normal, ceva ce orice persoana normala ar fi zis demult, isi drege vocea incarcata de emotie si adauga incet "Ah..imi cer scuze din nou pentru lovitura si as vrea sa ma revansez...cumva..fata de tine, ah scuze nu ma prea pricep in general la 'a interactiona' insa daca este ceva care sa te ajute intr-un fel sau altul..doar spune-mi.."Melanie spera ca 'discursul' ei stanjenitor si patetic sa nu fie prea tare criticat desi stia ca de la inceput pornise cu stangul, se gandea ca mai rau de atata nu putea fi, sau cel putin asa spera ea..
Simtea cum 'Mare Sala' devine dintr-o data foarte mica si inghesuita pentru ea si cum aerul parca o sufoca..mainile ii erau destul de reci incat si le freca intre ele asteptand cu sufletul la gura reactia sau raspunsul Ramonei..


OOC: Nu e nici o problema, raspunde cand poti si ai chef .

Fata Ramonei se contura intr-un zambet aproape batjocoritor cand vazu expresia de pe fata micii cercetase, uitand in aceste clipe ca si ea era foarte singuratica si nu avea foarte multi prieteni. Dar expresia Melaniei o impresiona complet. Pe chipul acesteia se inghesuiau cu greu mii de emotii, care erau toate atat de diferite si triste.
Eleva se ridica incet, lasandu-si placinta cu mere neterminata, in farfuria din dreptul sau. O lua pe Melanie de o mana, care era foarte transpirata si rece, si incepu sa sa inghesuie prin multime, dand coate in stanga si in dreapta cum doar ea stie.
Dupa un drum destul de lung, de la capatul indepartat al mesei pana la gigantica usa de lemn a Marii Sali, Ramona se opri putin sa verifice daca mica cercetasa era inca intreaga, iar apoi o trase din nou de mana, iesind pe un coridor.
„-Imi cer scuze ca nu te-am lasat sa mananci, dar ma gandeam ca ar fi mai putin jenant daca am vorbi in bucatarie! Stii, acolo primesti tot ce vrei!” zise Ramona cu un zambet tamp, incercand sa ii dea cercetasei mai multa incredere.

Dupa cateva secunde in care incerca sa constientizeze faptul ca ea Melanie, reusise fara voia ei sa enerveze cel putin 20 de persoane in incercarea de a tine pasul cu Ramona, se intoarse sa se asigura ca nimeni nu incerca sa o injunghie cu un cutit sau cu o furculita pe la spate..
Dupa ce aceasta posibilitate disparu, cel putin pentru cateva momente, Melanie se uita cu mirare la fata destul de zambareata a cercetasei si incerca sa isi potoleasca pulsul ce ii crestea alarmant pe masura ce realiza ca totul era mai real si mai adevarat decat isi imaginase. Era sigura ca indiferent ce va spune sau face nu avea cum sa schimbe ceea ce deja cercetasa gandea despre ea insa putea sa isi controleze si eventual sa isi asunde emotiile pentru a face situatia mai putin complicata pentru amandoua .
"Nu-i nimic, oricum nu imi este foame"spuse Melanie in timp ce isi strangea involuntar muschii abodomenului incecand sa isi opreasca stomacul revolotat de lipsa mancarii .
"Ma bucur ca ai facut-o ..aici..este mai putina galagie si.." spuse Melanie mai in soapta in timp ce inspecta bucataria pe furis bucurandu-se ca scapase de toata aglomeratia din Marea Sala.
Inspira adanc simtind cum un sentiment uitat, ascuns in amintirile ei isi croia drum prin toata suferinta acumulata de-a lungul anilor si care i se imprima destul de vizibil pe fata; zambea, era un zambet sincer, nu doar un zambet afisat ca o pancarda, se simtea bine, desi era depasita de situatie, putea poate pentru prima data sa isi stapaneasca dorinta de a fugii si de a se ascunde intr-un loc intunecos unde cu siguranta ar fi fost singura.Ar fi vrut sa faca ca fericirea ei sa fie simtita, vizibila insa nu prea se pricepea in a se deschide in fata altora, insa in prezenta Ramonei simtea ca era posibil, greu dar posibil nu simtea un pericol in ea, se simtea bine..
"Insa nu trebuia totusi sa risti sa mai primesti inca o lovitura din cauza mea doar ca sa vorbesti cu mine" zise Melanie cu o urma puternica de regret in voce .

Dupa distanta dintre Marea Sala si Bucatarie, pe care o parcursera foarte repede, fara macar sa oboseasca, Ramona deschise usa Bucatariei incet, ignorand sutele de perechi de ochi, care explorau mut.
Bucataria era nemaipomenit de luminoasa in aceasta dimineata, desi soarele era inca ascuns afara. Dusumeaua si mesele erau extraordinar de curate, iar micutii spiridusi erau imprastiati in mod egal in fiecare coltisor. Semn ca aici se petrecuse ceva, ca fusese cineva intr-un control, poate de mult asteptat.
"Insa nu trebuia totusi sa risti sa mai primesti inca o lovitura din cauza mea doar ca sa vorbesti cu mine" se auzi dupa un timp vocea Melaniei, care Ramonei i se paru putin tremurata.
”Care alta lovitura?” intreba aceasta tare, uitandu-se in jur. „Aaah, nici nu am bagat de seama, primesc lovituri de acestea tot timpul!” continua fata, dandu-si o palma peste frunte, in mod simbolic.
In acelasi timp, Ramona intinse bratul, desenand un semn cu mana, care era indreptata spre spiridusi de casa care se aflau langa uriasa masina de gatit, pufaitoare.
„V-as ruga, daca puteti, sa-ne aduceti si doua ceaiuri!” ordona aceasta, surazand.

OOC: Iarta-ma te rog ca a durat atata insa am avut mari probleme cu internetul.


Timpul parca se deplasa inert pe langa cele doua cercetase, Melanie se simtea suspendata in timp, simtea ca secundele se scurg precum minutele iar minutele precum orele, privea incet spridusii care parca nu se mai opreau din treaba, prezenta ei acolo o stanjenea se simtea ca un mare obstacol care trona in mijlocul bucatariei, Ramona in schimb parea increzatoare in fortele si prezenta ei . Prezenta celor doua cercetase era desigur remarcata de catre spridusi care priveau cu coada ochiului unii fiind curiosi sa asculte conversatia in timp ce altii priveau indignati incercand sa le arate indirect cat de in plus erau .
Mirosul de mar si scortisoara o trezisera imediat pe Melanie la realitate, narile ii erau inundate de acel inconfundabil miros care o incalzea si care ii trezea sentimentul de acasa, de caldura, de pace.Acel miros ce ii fusese smuls odata cu venirea la Hogwarts.
"Ahhh.."sopti Melanie in timp ce realiza ca ceaiul era mult prea fierbinte."Este chiar placut sa scapi de teribila aglomeratie din Marea Sala.." spuse Melanie cu un ranjet tamp pe fata in incercarea de a deschide un dialog cu Ramona.

„-Nu-i asa?” spuse Ramona, mai mult intrebandu-se pe sine si sorbind o gura mare din ceasca cu ceai, ignorand faptul ca ii ardea cavitatea bucala.
Fata o privea lung pe Melanie, incercand sa nu para prea inervanta, si afisand un zambet lin la perioade regulate de timp. Gandurile Ramonei zburataceau acum peste tot, un miliard de intrebari rasunandu-i cu o voce subtire pe fundalul memoriei: „Ce avusese oare in cap?”, „Acum ce ar trebui sa zica?”, „De ce o adusese cu adevarat pe Melanie aici?”, „De ce era atat de prietenoasa dintr-o data?”.
„Aduna-te odata! Unde-i fata cea ignoranta si lipsita de prejudicii?” se silea ea sa proceseze in interiorul mintii sale, cu sensuri doar de dansa cunoscute.
„-Melanie, ai ceva timp dupa pranz?” reusi cercetasa sa scoata pe gura, lasandu-si vocea sa curga domol, fara sa tremure. „Trebuie sa caut ceva in Padurea Interzisa, si ma gandeam ca tu mai putea ajuta!”
Cautarea unei Pelerine a Invizibilatatii era o treaba usoara, care nu putea sa le dea prea multe complicatii, mai ales ca deja Vraja Invizibilitatii aplicata de Ramona incepea sa se piarda. Aceasta mica aventura putea sa le uneasca putin mai mult pe cercetase, si sa o curete pe Melanie de toata acea timiditate de care dadu-se dovada pana acum.