Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Aripa Spitalului

1 2 3 Next »

/ Hello, hello - where did you go ?

• Ceva paru sa se blocheze in mintea sa. Privirea ii ingheta undeva in podea, mainile usor ridicate pentru a actiona, insa nimic mai mult. Doar se dadu un pas mic inapoi, complet luat pe nepregatite de o noua prezenta. I se parea un suflet energic, iar asta il bucura de obicei, insa de data asta doar il lasa in amorteala pentru a analiza ce vedea in jurul sau. Realiza ca cele doua fete erau prietene si simti un strop de mandrie cand Isabella ii dadu explicatiile necesare. Mintea lui Hawkeye absorbi informatia si o accepta la foc automat.
  Ce a urmat apoi era usor in ceata, desi isi amintea detaliile la perfectie. Privirea ii fugise de cateva ori spre fereastra si spre copacii ce se vedeau in departare, inalti si impunatori, iar un gand firav i se cuibari in minte. Auzi usa din nou, iar de data asta recunoscu persoana care intra si inainta spre ei. Schita un zambet rapid spre Lexie, in timp ce se tragea un semn de alarma in mintea lui. Fete. Trei fete. Din cine stie ce motiv, intotdeauna se temea ca va ajunge expert in chestii feminine daca va petrece prea mult timp cu reprezentantele sexului frumos. Si cum fetele dominau Hogwarts-ul fara discutii...
  Asculta cumva hipnotizat discutia celor trei, descoperind ca se gandea si la altele intre timp. Mintea lui ramasese blocata la pansamente, ligamente si artere, desi nu mai constientiza motivul pentru care se gandea la astfel de notiuni. Asta pana cand a auzit intrebarea lui Lex.
  " Corect!" spuse el brusc, surprinzandu-se singur.
  Se apropie de Isabella si se lasa pe vine, ridicandu-si iar mainile. Degetele sale lungi intorceau cat de delicat puteau incheietura fetei, strambandu-se usor in timp ce se intreba daca era dureros sau nu. Si daca da, atunci daca era suportabil. Colin se ridica brusc, rasucindu-se pe calcaie si cautand din priviri locul unde se tineau -sau trebuiau tinute- bandajele si dezinfectantele. Marele sau noroc era ca sticlele aveau intotdeauna etichete cu scris urias, iar pansamentele... pai, pansamentele ieseau destul de mult in evidenta. Le ocoli pe cele doua fete, isi lua cele trebuincioase si se intoarse inapoi la incheietura.
  " Hawkeye. Intarziatu' " zambi amuzat spre Ada, in timp ce lucra la mana Viperinei. " Incantat de cunostinta de asemenea"
  Clipi des, vizualizand cu ochii mintii intregi schite cu pozitia muschilor mainii, sistemul vascular si scheletul. Insa, intr-un final, rupse fasa si se uita rapid la mica lui realizare. " Asta ar trebui sa tina..." zambi el, apoi isi ridica privirea spre Isabella. " Si vreau sa fiu Vindecator, asa ca am ceva notiuni" chicoti, amintindu-si de vorbele ei mai vechi.
  Se ridica, rasucindu-se usor pentru a le vedea pe toate cele trei.
  

OOC: Wow

• Viperina isi imbratisa sora, fericita sa o vada. Si intr-un fel, fericita pentru ca nu era singura, la urma urmei si asta nu era asa rau pe cat s-ar fi asteptat sa fie. Si probabil ca persoana pe care o astepta si la care spera de atat de mult timp, nu venise, dar cei care erau cu ea, ii erau prieteni. Zambi in sinea ei la acel gand. Intotdeauna incercase sa ii multumeasca pe toti, insa doar cu ceva timp in urma se oprise din a mai face asta. Intelesese ca erau anumite persoane care pur si simplu nu puteau fi multumite si asta nu mai era treaba ei. Invatase sa isi aprecieze prietenii.
  
  "- Imi dau seama ca ceva nu e in regula aici.. Si daca vrei sa vorbim, nu o sa spun nu." reusi Isabella sa ii sopteasca lui Lexie fara ca ceilalti doi sa auda sau sa vada. Sau cel putin asa spera Viperina.
  
  Isi drese glasul si cand Hawk se ocupa de incheietura ei, incerca sa se concentreze pe altceva, insa durerea ii patrunse prin tot bratul si asta o facu sa isi inclesteze maxilarul dupa ce scapa un scancet. Cand baiatul ridica privirea ingrijorat, ea dadu repede din cap si-i facu semn sa continue.
  Pana sa-si dea seama, el deja ii lasa mana usor pe genunchi si se ridica pentru a se aseza pe pat.
  
  "- Multumesc. Pare a fi mai bine." spuse fata ridicand mana si studiind-o. "Si.. glumeam oricum." adauga ea zambind.
  Nu stia cum, sau de ce, dar avea incredere in cei care erau in acea incapere cu ea. Sigur, nu era foarte greu sa-i castigi increderea Isabellei, insa ea incerca sa ignore acest aspect.

• Lexie îi zâmbi Isabellei auzindu-i vorbele şoptite. Nu ştia dacă voia sau nu să vorbească despre dubiile ei, care până la urmă se dovedeau mereu doar în mintea sa, însă nu putea să nu aprecieze faptul că sora ei simţise că era ceva în neregulă cu ea.
  Asta funcţionă ca un stimul pentru mintea şi inima viperinei, amândouă funcţionând brusc mai rapid şi mai eficient.
  Cu toate astea, Lexie îi făcu un semn discret cu mâna în semn că vor povesti altă dată. Îi era greu să îşi deschidă sufletul în faţa oricui, şi, chiar dacă putea spune că avea încredere în Colin, şi chiar şi Ada îi părea de încredere, era absolut sigură că nu va mai putea să se poarte normal în faţa lor. Pentru că îşi va aminti mereu de lucrurile spuse şi nu s-ar mai fi putut abţine să se gândească la toate aspectele ascunse ale personalităţii ei pe care cei doi le vor ştii.
  Viperina îl privi pe Hawk cum îi doctoriceşte mâna Isei. Nu putea să nu se încrunte la discretele tresăriri sau scâncete ale surorii sale în momentul în care şoimeanul îi înfăşura bandajele. Lexie avea şi ea ceva noţiuni de Vindecătoare pentru că era unul din visele sale să devină Vindecător. Aşa ajunsese la stadiul de Porfesoară de Poţiuni, studiind amestecurile de vindecare. Apoi începuse să fie pasionată de crearea poţiunilor şi încercase să facă din asta o profesie pentru că ştia că avea mai multe şanse dat fiind că se afla la Hogwarts tot timpul. Cu toate astea, i-ar fii plăcut mult un post la Sf Mungo. Se gândi la perspectiva de a merge cu Hawk acolo, ca parteneri şi de a căuta un post şi gândi.
  Lexie îşi aminti brusc de degetul ei, a cărui picături de sânge începeau să cadă pe podea. Tresări, apoi, mergând spre pansamentele folosite de Hawkeye şi înfăşurându-şi degetul. Rupse faşa subţire cu dinţii, apoi o legă curat în spate. Ura sângele. Era prea ... real.
  Aruncă batista la coş şi le zâmbi celorlalţi.
  - Accident la locul de muncă, ridică viperina din umeri, explicând.

• Ii raspunse Isabellei cu un alt zambet si o aprobare usoara a capului.
  " Stiu" chicoti. " Dar oricum, ma bucur daca e mai bine"
  Se rezema de tablia patului alaturat, incrucinsandu-si usor bratele la piept. Refuza cu vehementa sa inceapa sa analizeze noua sa pozitie, asa ca incerca sa-si tina mintea ocupata cu altele. Chiar se gandi la subiecte de discutie care sa nu implice jocuri video, masini sau Vajthat.
  Colin tresari atunci cand auzi sunetul de fasa sfasiata, iar privirea i se focaliza imediat pe chipul lui Lexie. Clipi des, urmarind metoda simpla in care aceasta isi lega degetul. I se parea mai lejer lucrata, mai economica, si isi propuse sa o intrebe cateva chestii pe Lex. Dar asta alta data.
  " Sa inteleg ca astazi este ziua accidentatilor?" zambi el, privindu-le pe cele trei, pe fiecare in parte. " Sau e doar un fel de obicei local?"
  Nu stia prea bine cat de apreciate puteau sa fie poantele sale sau incercarile putin cam patetice de a lumina atmosfera. Stia doar ca nu prea avea alte modalitati, caci asa era Hawkeye construit. Sa fie mereu optimist si eventual sa rada cat mai mult posibil. Scopul suprem in viata de a fi fericit. Ok, acum deja se intindea pe alte ramuri ale gandirii, mult prea filozofice pentru locul, timpul si personalitatea sa. Isi scarpina ceafa, lasand in urma parul ciufulit si negru.
  Trebuia sa recunoasca faptul ca era usor curios. Nu avusese prea multe ocazii sa le cunoasca pe fetele ce stateau acum cu el in incapere, iar lui Hawk ii placuse intotdeauna sa cunoasca persoane noi. Pe Lexie o stia din cauza unui joc de sah, pe Isabella mai putin, iar pe Ada abia o cunoscuse. Ramase tacut, cu gandurile invartindu-se in cercuri largi.
  

Toti cei patru formau acum un patrulater neregulat, stand fiecare rezemat de cate o parte a patului. Nimeni nu zicea nimic, intrebarea lui Hawkeye ramanand de mult in umbra. Era o stare ciudata de timiditate amestecata cu teama si nesiguranta. Dupa ceva timp, Ada se trase mai aproape de Hawkeye si ii puse mana pe cap ca o sora ce isi alinta fratele mai mic.
"Hehe...nu esti tu cam micut sa fii treaz la ora asta?"

Vazu expresia oarecum ofuscata a baiatului iar ca raspuns primise doar un marait scurt. Nu stia de ce intrebase asta. Poate ca vroia doar sa mai destinda atmosfera. Era genul de persoana care avea un simt al penibilului foarte dezvoltat si ii placea sa evite momentele in care toata lumea tacea fara sa stie ce sa zica.
"Mda...asta nu a fost prea dragut din partea mea. Deci...Hawkeye, Lexie...povestiti-mi ceva despre voi. Avand in vedere ca nu am avut ocazia sa vorbim vreodata, mi-as dori sa va cunosc."

Ada observa cum aceasta intrebare readuse viata in ochii celor doi. Chipul lui Lexie evolua de la stadiul de incruntare la un zambet mare, iar privirea lui Hawkeye se indeparta de la imaginea copacilor de afara, fixandu-se din nou pe obiectele din camera. Ada rasufla usurata ducandu-si maneca robei la frunte si isi sterse picaturile imaginare de sudoare. O privi victorioasa pe Isabella si se aseza comod pe o bucatica de pat libera pe care o gasise prin imprejur.

Ascultand relatarile celor doi, observa ca Isabella nu deschise gura de foarte multa vreme. Parea trista, ingandurata. Nu avea chef de vorba ci probabil vroia doar sa fie singura. Se intreba daca in momentul acela se gandea la cineva.
'Da...probabil asta e...un armasar focos ii cutreiera acum mintea Isabellei.'
Incerca sa nu o mai asalteze cu priviri insistente si isi schimba pozitia.

• Lexie o privi uşor încruntată pe Ada. Ştia că remarca despre Hawk nu îi prea prinse bine băiatului, însă nu de asta era încruntată. Ada era o prezenţă foarte interesantă pentru ea. Îşi dăduse seama că era la Ochi de Şoim după însemnele de pe robă, însă Lexie avea impresia că se găsea în cameră cu o viperină. Avea potenţialul necesar. Cu toate astea, viperina nu reuşea să se convingă că ar fii fost potrivită în casa sa. Pentru că Ada emana o inteligenţă şi o logică de necontestat, cu un dezvoltat simţ al realităţii.
  Lexie tresări uşor la întrebarea fetei. Se bucura că tăcerea fusese întreruptă. Deşi era genul de persoană care se simţea confortabil în tăcere, viperina avea ciudata impresie că cei din jurul ei voiau să vorbească ceva.
  - Ei bine, nu prea ştiu ce să spun despre mine, îi spuse ea Adei, ridicând din umeri. Am venit la Hogwarts acum şapte ani şi aici am cunoscut-o pe Isabella, care s-a dovedit a fi sora mea. Am crescut într-un orfelinat pentru că părinţii mei m-au crezut moartă după un incendiu din care am fost salvată de un asistent social.
  Lexie se surprinsese pe sine dându-şi seama câte aspecte din trecutul ei tocmai dezvăluise. Nu ştia de ce o făcuse, însă Isa cunoştea toată povestea. Hawk probabil acum aflase. Sau probabil că ştiuse de mai demult.
  Însă Lexie nu avea nicio intenţie de victimizare. Spera că cei din jurul ei nu credeau că voia să le stârnească mila sau să se dramatizeze. Pur şi simplu răspunse la întrebare.

• Se uita la Ada cu o privire ciudata, pe jumatate ofensat, pe jumatate uimit. Si poate ca se strecura pe undeva pe acolo si un simt ciudat de deja-vu. Era iar un copil, asa cum fusese in primul sau an la Hogwarts, asa cum fusese inapoi la Londra, in casa parinteasca, cu atat de multi ani in urma. Dar intr-un final ajunse sa zambeasca, deoarece gestul era prea familiar. De-a lungul anilor de studiu, multi il tratau pe Hawk ca pe un pici, in ciuda inaltimii, insa nu-l deranja. Brusc, realiza ca Ada nu mai e doar noua cunostinta din Casa sa. Era una dintre persoanele cu care simtea ca se va intelege bine. Si apoi, daca statea sa se gandeasca, da, era cam micut ca sa fie treaz la ora respectiva. Sau mai bine spus, sa fie acolo, nu in Turnul Soimlor, palavragind, studiind sau jucand tot felul.
  Asculta cu atentie raspunsul lui Lexie si ridica, fara sa vrea, o spranceana confuza. Poate ca asa se explica de ce mereu cand o vedea se gandea -in trecere, ce-i drept- la Isabella si invers. Insa intelegea situatia, asa ca nu spuse nimic si nici nu ii invadara mintea tot felul de intrebari mai mult sau mai putin prostesti. In schimb, zambi, prietenos si deschis, asa cum ii statea in obicei. Si nu era un gest de mila sau de compasiune, era pur si simplu, caci uneori asta se dovedea suficient.
  Hawk isi schimba greutatea de pe un picior pe altul, realizand ca venise randul sau de a raspunde la intrebare. Era putin incurcat, deoarece erau multe chestii care il defineau, dar nu vroia sa dea detalii inutile. Isi impreuna degetele in dreptul stomacului, impletindu-le si despletindu-le in continuu.
  " Pai... Hmm... Londonez. Am un frate mai mic, o pasiune pentru muzica, o doza sanatoasa de antitalent pentru pictura si o cutie plina cu jocuri video. Nimic deosebit."
  Facu un gest vag cu mainile, zambind stramb. Nu stia ce putea sa zica in plus si nici macar nu stia cat de relevante pareau informatiile pe care tocmai le insiruise. Un moment, o privi cu ochi curiosi pe Ada si continua analiza lui magulita asupra obiectelor de pe cea mai apropiata noptiera, cu urechile ciulite.
  

• Lexie îi întoarse zâmbetul lui Hawk. Băiatul era foarte de treabă şi impresiile bune pe care şi le făcuse despre el la jocul lor de şah de data trecută se confirmau cu fiecare nouă întâlnire a lor.
  Viperina se gândi la cuvintele lui. Nu ştia că şoimeanul avea talent la muzică sau că ştia să câte la ceva instrument, şi putea spune că această veste o surprinse. Se aştepta de la Hawk să fie mai mult o fire 'ştiinţifică', să nu aibă nicio legătură cu partea artistică a lumii. Cu toate astea, se părea că firea lui o putea surprinde plăcut.
  Lexie îşi strânse braţele la piept, simţindu-şi degetul înfăşat puţin amorţit. Probabil îşi strânse prea tare bangajul, însă se bucura că sângerarea se oprise. Aruncă o privire spre încheietura Isabellei. Pe faşa albă era o pată mare de un roşu închis. Lexie îşi încruntă uşor sprâncenele, dezlipindu-şi privirea de pe rana Isei.
  Ada părea uşor pierdută în gânduri şi o nouă tăcere se aşternu între ei şi Lexie era hotărâtă ca de data asta să fie ea cea care o întrerupe.
  - Spune-ne şi nouă ceva despre tine, Ada, spuse ea, ridicând din umeri. Abia aştepta să o cunoască.

Ada observase zambetul sincer al fetei si se simti recunoascatoare pentru reusita ei de a sfarsi acea liniste apasatoare. Nu prea vorbea despre trecutul ei deoarece nu-l considera la fel de "pompos" pentru a merita relatat. Avea o familie normala si o istorie la fel de normala. Ii placeau aceleasi chestii pe care le poate placea un copil normal de varsta ei si se considera destul de plictisitoare.
"Hmm...nu stiu ce as putea sa zic despre mine. Sunt o fire batrancioasa, prefer sa imi petrec dupa-amiezele in casa mancand prostii si jucand jocuri video. Familia mea este una normala: doi parinti cu sange pur, o sora si un frate care din pacate au parasit Hogwarts'ul si un unchi de care nu sunt prea mandra..."

Observand expresia pe care o facu fata in momentul in care il aminti pe unchiul sau, Ada tinu sa precizeze "Unchiul meu este MacNair, calaul care trebuia sa-l ucida pe Buckabeack. Bineinteles ca nu ne-am inteles niciodata cu el, de aia tatal meu a dorit sa-si schimbe numele din MacNair in McNair pentru ca lumea sa nu faca nici o legatura intre noi."

Adei i se paru interesant sa socializeze cu cineva. Nu mai facuse asta de mult si ii dusese lipsa. Nu mai stia cum sa glumeasca, cum sa priveasca pe cineva in ochi sau ce gesturi sa faca. Se simtea in minus la capitolul asta, motiv pentru care isi muta mainile incet spre directia gurii incepand sa le roada fara oprire.
"Nimic prea special, ha?" tinu sa precizeze ridicandu-si sprancenele intr-un mod ironic.

• Clipi derutat, uitandu-se cand la Ada, cand la Lexie, cand la Isa. Si inapoi la Ada, incercand sa proceseze cuvintele ei. Isi ridica usor mana, pregatit sa opreasca orice actiune si sa o roage politicos pe Soimeanca sa repete.
  Faza cu unchiul ei... Eh, pana la urma, nimeni nu isi poate alege familia. Adevarata esenta a unei persoane se gasea in actiunile sale. Si lui oricum ii era dificil sa-si schimbe prima impresie. Asa ca Soimarita continua sa fie prezenta interesanta cu care Hawk incepea sa se obisnuiasca. Intr-un fel, gasea pedeapsa unchiului tinerei in actiunea schimbarii numelui de familie. Era dificil sa te trezesti in relatii nu chiar atat de grozave cu cei apropiati. Insa nu se chinui prea mult sa analizeze - ce ar mai fi facut noaptea, inainte sa adoarma?
  " Nu, chiar deloc" glumi Soimeanul, zambind larg.
  In schimb, dori sa se lamureasca in privinta detaliului ce i se parea neobisnuit.
  " Joci jocuri video?" intreba Hawk, ochii albastri arpinzandu-se cu ceva specific.
  Afisa un zambet larg, care se diminua rapid, pe masura ce realiza cam cum sunase intrebarea lui. Casca ochii si privi repede in alta parte, scuzator.
  " Asta a sunat ciudat" murmura cateva secunde mai tarziu, pufnind usor. " Imi cer scuze. E doar faptul ca nu prea am intalnit fete ce se dau in vant dupa astfel de preocupari"
  Ridica din umeri si isi scarpina ceafa, simtindu-se mult prea copil pentru intregul scenariu.