Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Ceaunul Crapat

1 2 Next »

/ hello there.

Privat

• Nici nu știa pe unde se ducea, dar voia să se ducă undeva. Avea căștile în urechi, nu auzea nimic, dar nici că sesiza locul unde se afla.
  Oftă în sinea lui, apoi, plictisindu-se de atâta mers, se opri. Privi în jurul lui, iar cea mai bună variantă ar fi fost să intre la Ceaunul Crăpat. Opri de asemenea muzica, băgându-și căștile și telefonul în buzunarul blugilor, intrând în bar. Din obișnuintă, dorea să vadă cine se mai afla pe acolo, dacă îi cunoștea sau nu. Își aruncă o mică privire peste toată sala. Doar vreo 3-4 oameni, care erau aproape beți, și nici seară nu era.
  Se duse la bar, așezându-se pe un scaun, fără să-și comande nimic deocamdată. Nici nu știa pe cine aștepta. Probabil aștepta pe cineva cunoscut, pentru că uneori detesta să stea singur.

Ceaunul Crăpat. De ce a ales acest loc dintre toate? Ura să vină aici. Ura locul acesta din tot sufletul lui. Dar, în cele din urmă, tot aici a venit, pentru că acasă nu avea cum să se ducă. Să-i spună tatălui său că pleacă în Beijing, aşa, pe nepusă masă, în mijlocul anului, pentru că l-a apucat pe el era ca şi cum l-ai înjunghia pe la spate.
Se aşează la bar, oftând, privind drept înainte, citind toate acele nume de băuturi ieftine, care nu aveau niciun gust. În cele din urmă îşi ia o bere, fiind sigur că măcar aia trebuia să aibă gust. Urăreşte cu privirea uşa, ca şi cum s-ar aştepta să vină. Tresări când văzu o faţă cunoscută îşi printre buze îi scăpă una dintre acele înjurături polemice ale sale pe chineză, atrăgând priviri din jur. Schiţă un zâmbet încurcat, repetându-şi că trebuia să facă ceva despre acest obicei.
Ridicându-şi privirea, îl urmăreşte cu traversează camera, până când se aşează lângă el. Continua să stea cu spatele la acesta, dorindu-şi în sinea lui să nu fi venit aici niciodată.

• I se părea al naibii de cunoscut tipul de lângă el, dar nu știa de ce. Stătu pentru câteva secunde și-l privi, apoi dădu absent din umeri, realizând că nu era chiar atât de important să-l recunoască. Își comandă un pahar de whisky, fiind perfect conștient că era unul ordinar, însă nu dorea să bea prea mult, iar gustul berii nu îi plăcea de nicio culoare.
  Primind paharul de whisky, îl dădu pe gât. Da, chiar nu avea niciun gust. Decât foarte slab. Strâmbă ușor din nas, dând paharul la o parte. Își întoarse privirea spre tipul de lângă el, apoi mări considerabil ochii.
  Oh, nu... lăsă el să-i scape printre buze, dar nu cu voce tare, ci mai mult pentru el.
  Ziua lui cu ghinion, asta era clar. Oftă scurt, trăgându-și o palmă peste frunte, dar fără să facă prea mare zgomot. Închise ochii pentru câteva momente, deschizându-i mai apoi și observând că tot acolo era, sperând în sinea lui să fie o halucinație.

Auzi acel "Oh, nu" şi zâmbi schiţat. Ţi-a luat cam mult. gândi, doar pentru el. Aveam timp să te omor de două ori şi să plec la o pizza, adăugă, din nou, doar cu gândul, pentru că nu avea de gând să îi spună aceste lucruri cu voce tare. Deşi i se părea foarte amuzant cum el, care se dădea mare despre faptul că este aşa de mare şi de tare, îşi lăsase garda jos înt-run fel atât de evident. se ridică, lăsând câţiva galeoni pe masă, înainte de a-şi scoate bagheta şi de o aşeza pe spatele său.
- Pfshh, un Viperin învins de un Ochi de şoim? Imposibil. făcu ironic Lay, apăsându-şi bagheta şi mai tare peste spatele lui, aplcându-se în faţă. Nu ai spus tu asta? adăugă şoptit în urechea lui.
Ştiau amândoi că el va câştiga. Vrăjile non verbale erau la degetul lui mic, iar Ryan nu ar fi avut timp nici să îşi scoată bagheta. Zâmbeşte uşor, continuând să stea aşa, amuzat de felul în care a ajuns, după ce s-a bătut cu anul trei şi patru ca şi cum ar fi fost de-o dată cu el.

• Putea recunoaște, îl luase prin surprindere. Nici nu se aștepta să-l găsească acolo, și nici nu prea avea chef de o ceartă, sau în cel mai bun caz, o bătaie. Rânji în sinea lui, ridicându-se de pe scaun și întorcându-se cu fața spre el.
  Bine, recunosc, m-ai luat prin surprindere, sunt total nepregătit. spuse rânjind, ridicând mâinile în semn de predare, apoi le lăsă jos.
  Nu, nu avea de gând să renunțe chiar atât de ușor. Dacă se gândea mai bine, chiar era imposibil ca un Viperin să fie învins de un Ochi de Șoim. Chiar dacă își scotea bagheta sau avea de gând să o ia pe a lui, îl cunoștea prea bine. Se pricepea la vrăjile non verbale, iar asta era un avantaj foarte mare.
  Și ce ai de gând? Să mă omori? Să îmi rupi o mână, un picior? întrebă râzând, în timp ce-l fixă cu privirea.

Râde uşor când îl aude. Eşti mort. mimă cu buzele, în aşa fel încât numai el să îşi fi dat seama. Era o joacă de copii, şi nu putea spune că îi e frică de el. Un viperin în minus, nu era o pierdere. Sunt o purzenie acolo, afară iar lui nu îi păsa decât de unul. Surâde când îl aude şi dă din cap, luând o privire serioasă. Tuşeşte, pentru a-şi dege glasul, fluturându-şi bagheta în direcţia lui, doar pentru a-l speria. Rânjeşte ca un prost când îl aude apoi, zâmbitor dă din cap în semn de nu, din nou.
- Ce spui de una dintre acele vrăji care vă plac vouă? Cum ar fi Crucio. Bine, nu sunt prost ca voi să folosesc o vrajă uşor de indentificat. Dar sunt sigur că voi găsi ceva asemnător. îi spune, cu un zâmbet dulce pe faţă.
De fapt, nu avea de gând să se bată cu el, şi cel puţin nu aici. Era extrem de mauzant cum o grămadă de oameni se uitau la ei, în speranţa acţiunii dată de doi elevi la Hogwarts.

• Pufni scurt, privindu-l în ochi. Nu putea zice că era chiar dușmani, mai bine zis nu se prea suportau și de fiecare dată când se întâlneau ba se luau la ceartă, ba comentau unul la altul. Nimic mai mult, deocamdată.
  Știi, ai putea să nu-ți mai arăți zâmbetul ăla tâmp? Deja devine enervant. spuse pe un ton nu tocmai plăcut.
  Se așeză din nou pe scaun, de această dată cu fața spre Lay, apoi îi făcu semn să se așeze și el pe scaun. Dacă tot aveau de împărțit ceva, era urât ca ei să stea în picioare.
  Mai comandă un pahar de whisky, din plictiseală. Îl dădu pe gât, hotărând că era o pierdere totală de bani ceea ce comandase el. Se sprijini cu cotul de masă, așezându-și chipul în palmă.
  Deci.. spuse rânjind, lăsând propoziția neterminată.

- Deci nu începem propoziţii cu deci. spune Lay pe un ton amuzat către el, trecându-şi limba peste buze, aşezându-şi bagheta în buzunarul hanoracului, deodată cu mâna.
Zâmbeşte către el uşor, privindu-l în continuare. Amuzant era cum toată lumea trăi o dezamăgire supremă. Pentru că au renunţat atât de uşor, fără nicio luptă. Până şi pe el îl dezamăgise asta. Era gata să îl lase să creadă că are o şansă, însă acum nu mai avea chef de asta. Dacă voia ceva, îl va termina în seunda următoare. Zâmbeşte uşor, ridicându-şi umerii.
- Ăăă, vreau să te rog ceva. spune fără să gândească, şi în mintea lui înjură, pentru că era mai mult că îl va refuza. Şi cu alţii dintre Viperini... Aceiaşi poveste ca mereu. Însă nu voia să o lase pe Cress singură.

• Deci Domnul Deci nu vrea să înceapă propoziția cu deci. rosti râzând, privindu-l.
  Îi atrase atenția rugămintea lui, și îi zâmbi, semn că putea spune ce dorea. Ciudat. Chiar dacă nu se prea suportau, în acel moment se purtau ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între cei doi și erau prieteni. Clipi de câteva ori, și își trecu mâna prin păr, având în continuare privirea ațintită asupra băiatului.
  Inițial, când ajunsese în bar și îl văzuse pe Lay, se gândise că va urma o ceartă foarte frumoasă, poate chiar și o bătaie, țipete și mult sânge, un spectacol minunat pentru acei oameni beți din sală. Râse scurt la acest gând, încercând mai apoi să-l ignore pe cât posibil.
  Își drese puțin vocea, pentru că-și simțea gâtul foarte uscat.

De fapt, nu vreau să te rog pe tine, dar pe altcineva nu ştiu. gâni Lay când îl auzi pe Ryan. Oftează, dându-şi bretonul din ochi cu o mişcare uşoară a capului înspre dreapta. Îşi umezi buzele de asemenea, pentru că avea nevoie de tot curajul din lume să spună aşa ceva. Pe mâna care îi stătea pe picior, degetul lui trecea din nou şi din nou peste inelul pe care îl purta mereu, indiferent de ocazie. Surâde uşor către şaten, apoi îşi ridică privirea.
- Vreau să ai grijă de Cress. spune, serios, pentru prima dată, privindu-l în ochi.
Spera să nu fie neovie de mai multe detalii. Chiar nu voia să îi dea ocazia să creadă că a câştigat pentru că el pleca la Beijing. Scuza lui, de data asta, a fost că s-au certat, de data asta pe bune, nu aşa cum au făcut de multe ori în ultimul timp, doar că de data asta era serios.