Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

« Previous 1 2 3 4 5 … 8 Next »

/ I can't believe it...

• Paige se indrepta cu pasi mari spre Camera Necesitatii. Intarziase deja cateva minute,si se gandea intr-una sa nu se supere Ema. Era noua la Ochi-de-Soim si Sefa de Casa ii povestise despre acea camera, ii spuse unde sa o gaseasca si ca sa faca cand ajunge in fata peretelui. Sa se gandeasca intens la Camera Dorintelor. Asta nu avea nici un sens pentru Paige. Adica, ce era? Camera Necesitatii sau CAmera Dorintelor. Oricum, in Lumea Magica, nimic nu trebuie sa aiba sens.
  Chiar atunci isi dadu seama ca ajunse.
  Statu incremenita pentru cateva minute.
  Intr-un sfarsit, incepu sa se gandeasca din rasputeri la acea camera.
  In secunda urmatoare, o usa mare, neagra si veche aparuse in fata fetei. Apasa pe clanta sovaielnic si intra.
  Primul lucru pe care soimeanca il observase a fu o fata inalta in mijlocul unei camere rotunde.
  Era Ema.
  "Buna, Ema! Imi pare atat de rau ca am intarziat!" spuse, lasandu-si geanta cu carti pe jos si apropiindu-se de soimeanca.

Ema isi muta privirea dinspre fereastra spre chipul lui Paige si zambi.
" - Stai linistita, nu e nicio graba" ii spuse bland.
Se uita in jur, spre sala goala si realiza ca ar fi trebuit sa se gandeasca la ceva util cand intrase in Camera Necesitatii.
Se incrunta putin, dar nu isi batu capul prea mult, avea sa rezolve imediat problema. Ema nu era o experta in vraji. Se pricepea la cele mai des folositoare datorita anilor de studiu la Hogwarts, dar nimic mai mult. Nu stia cum sa faca obiecte sa apara din nimic, insa stia de curand cum sa foloseasca ceva 'invechit'. Scoase din buzunarul interior al robei o carte micuta, scrisa cu litere vechi. Era o carte de traduceri a limbii Vechii Religii. O limba ciudata, daca stateai sa te gandeai, caci orice ziceai se considera vraja in zilele de astazi. Isi lua bagheta agatata de cureaua blugilor si cauta cuvantul canapea.
" - Hand ús áht getrúwung" rosti Soimeanca si simti ca i se inoada limba din cauza pronuntiei.
Isi facu aparitia o canapea scunda, dar lunga. Nu era nici pe departe ce-si imaginase Ema! Clar! Iar gresise verbele!
" - Imi cer scuze. Nu sunt buna la asta"

"Nu face nimic," raspunse Paige, zambind usurata ca nu era suparata pentru intarzierea ei.
Facu cativa pasi si se aseza pe canapeaua ciudata.
Se uita la canapeaua maro. Avea ceva modele micute care abia se vedeau. Era facuta dintr-un material ciudat, necunoscut pentru fata.
Forma ei ciudata o facea sa arate putin caraghioasa, dar, la urma urmei era comoda. Nici nu trebuia ceva mai mult.
"Ce vraja ai folosit? Nu mi-e cunoscuta,"intreba soimeanca, gandindu-se la cuvintele ciudate pe care le rostise Sefa ei de Casa.

Ema se aseza, cautand cuvintele potrivite ca sa-i explice.
" - Acum cateva secole, de fapt, prea multe secole, exista o limba considerata magica. Era folosita de vrajitorii de atunci si de preotii Incuiati, care credeau ca invocau spirite ale zeilor pierduti. De fapt, era vorba doar de magia pe care o stim noi acum. Totusi, limba aceea, cunoscuta ca limba Vechii Religii, s-a stins in mai putin de doua sute de ani. Cu toate astea, puterea ei a ramas inca vie. Se pare ca orice comanda in aceasta limba are efect de vraja in lumea noastra"
Soimeanca ridica din umeri, simtindu-se putin stanjenita ca vorbise atat de mult. Totusi, niciodata nu se putea abtina sa nu dea detaliile. Ei i se pareau cele mai importante, dar asta se putea datora faptului ca era o Balanta.
Zambi scuzator.
" - Sper ca nu te-am incurcat. In general, nu sunt buna la explicatii"

"Nu, nu te scuza, chiar mi se pare interesant," spuse Paige, gandindu-se la ceea ce auzise.
De fapt, toate lucrurile care aveau legatura cu Hogwarts i se pareau interesante.
"Ei bine ce voiai sa imi arati in camera asta?" intreba fata, uitandu-se imprejur.
Adica, camera era goala. Ce putea sa ii arate intr-o camera goala si ciudata?
Chiar daca ii placea faptul ca usa se deschisese intr-un mod atat de ciudata, camera i se parea chiar nefolositoare pana acum, in ciuda numelui.

Soimeanca chicoti. Se uita in jur, incercand sa se decida in privinta celui mai bun loc. Se ridica si se duse langa fereastra.
" - Pai..." incepu ea sa vorbeasca usor timid. " Din cate stiu eu, iti place sa stii mai multe despre baghete"
Ema arunca o privire scurta spre Paige, parca verificand daca are dreptate.
Isi rasuci bagheta de cateva ori, iar de-a lungul peretilor rotunzi isi facura aparitia mai multe rafturi cu baghete. Cel mai aproape de Ema se afla o carte groasa.
" - Asta" vorbi ea si batu usor cartii " vorbeste de toate proprietatile lemnului, cat si a miezurilor. Iar aici, sunt cele mai cautate modele de baghete, spre deosebire de partea aceasta, unde sunt cele mai rare"
Soimeanca arata cand in stanga, cand in dreapta. Se uita cuminte spre Soimarita.
" - Te-am auzit acum ceva vreme vorbind despre asta si cum mi-ar placea si mie sa stiu mai multe..."
Ridica din umeri, lasad fraza neterminata.

Paige ramase cu gura cascata uitandu-se la toate baghetele si cartile din camera aceea extraordinara.
Se plimba cateva minute, studiind fiecare bagheta cu atentie, presupunand din ce e facuta fiecare.
Ema o astepta, rabdatoare, pana cand vocea ii reveni.
"Este extraordinar aici," spuse ea, intr-un sfarsit."In cartile astea scrie tot ceea ce vreau sa stiu despre baghete din totdeauna. Si baghetele astea. Uite, asta e din pana de Phoenix. Nu am mai auzit sa existe vreuna de la Harry Potter incoace!"
Paige se uita la Ema, stralucind de bucurie.
Era pregatita sa studieze toate cartile de acolo si sa descopere detaliat fiecare bagheta.

Ema zambi multumita. Se asez in fata unui raft si incepu sa ia cu grija cat o bagheta, incercand sa-si dea seama de fiecare material. Se uita cateva minute bune la una singura. Cunostea culoarea acelui lemn si stia cum se simte.
" - Lemn de vita de vie" spuse ea dupa un timp. " Bagheta mea e din acelasi material"
Se ridica si clipi uimita, urmarind-o pe Paige.
" - Scuza-ma, dar cum iti dai seama de fiecare miez? Adica, nu vad ca baghetele sa fie avariate"
Ridica bagheta din mana si se uita cu atentie la ea. Intr-adevar, nu exista vreo sclipire a miezului. Cel putin, nu vizibila Emei.

"Ei bine,am studiat mult. Pentru a recunoaste baghetele trebuie sa studiezi mult. Dupa ca exersezi, iti dai seama de miez dupa sclipirea lor si chiar si dupa invelis. Invelisul se recunoaste dupa forma si structura. Miezul e mai greu de citit. Bagheta asta o stiam de mult timp, dar, cel mai sigur, ca sa iti dai seama de miez, trebuie sa faci macar o sclipire din varf. Fiecare mez o face diferita. Ma rog, profesionistii nu mai au nevoie de asta, de exemplu Olivander. Este modelul meu si era de cand eram mica," ii explica Paige, cu o sclipire in ochi.
Nu prea stia daca a fost destul de explicit. Poate suna confuz, desi in capul sau, lucrurile erau perfect clare.

Ema murmura un 'uau', incapabila sa zica ceva in plus. Se uita iar la bagheta din mana ei, intorcand-o cu varful spre ea. O sclipire usoara, albicioasa. Poate i se paruse doar.
" - Bagheta aceasta" murmura Soimeanca indreptandu-se spre Paige. " Are cumva un miez din par de unicorn?"
Clipi de cateva ori, incercand sa vada iar acea sclipire. Nu reusi. Clar era un domeniu in care nu se pricepea.
Zambi amuzata. Se bucura enorm ca avea o viitoare Olivander in aceeasi Casa. O facea mandra.
" - Vrei sa lucrezi in domeniul baghetelor?" o intreba Ema curioasa.