Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

« Previous 1 2 3 4 5 6 7 Next »

/ I feel you in my dreams and I don't sleep

Astrid && Derek

Trecusera luni de cand o bantuia. Ura ca glasul ei o trezea in fiecare dimineata. Ura sa-i vada chipul de fiecare data cand se uita in oglinda. Nici macar nu stia cine era. Ii stia numele, dar n-o intalnise niciodata. Nu intelegea de ce tocmai asupra sa cazuse acel bluestem infiorator. Incerca sa scape, dar parea ca fuga sa o incita si mai tare. Oare de ce i se intampla ei asta? Nu gresise cu nimic. De abia daca aflase de lumea vrajitorilor si era asaltata de problemele lor. Bantuita de fantomele lor. Stia ca ea nu este moarta, cel putin nu in modul in care percep oamenii normali trecerea in nefiinta.
Trebuie sa-ti scoti gandurile astea din cap, isi spuse catre sine si contina sa mearga pe coridoarele reci ale castelului. Era noapte si stia ca nu avea sa se intalneasca cu nimeni. Acesta era ceea ce-i trebuia, putina singuratate.

Mergea repede pe langa peretii de piatra repetandu-i numele din nou si din nou. Pur si simplu nu putea sa o uite. Isi amintea chipul ei cand intrase pe poarta temitei. Se intoarse sa-i zambeasca, dar apoi disparu dupa usa masiva din lemn. Se invinovatea pe sine pentru c-o lasase sa intre. Putea sa o traga de mana si sa dispara impreuna. Ar fi trebuit sa se ascunda pentru tot restul vietii lor, dar macar ar fi trait pe veci, unul in bratele celuilalt.
De ce ai facut asta? se intreba pe sine vizualizand-o pe ea. Ii era atat de dor de ea incat zilele petrecute intre zidurile castelului i se pareau o pedeapsa crunta pe care nu credea c-o merita. Ar fi vrut sa stie ce facuse atat de gresit incat ii fusese luat lucrul la care tinea cel mai mult. Pe care zeu l-a suparat de i-a luat unica alinare?

Nu ii mai pasa de nimic. Nu vroia sa stie de nimeni si era fericita pentru a doua oara de cand pasise pe domeniul Hogwarts-ului. Statea de una singura pe pervazul unei ferestre si se gandea cat de tare i se schimbase viata de cand ajunsese aici. Uitase de familie, de prieteni si de tot ceea avusese in fosta sa viata de incuiata. Acum nu mai era asa. Acum era o vrajitoare. Putea face lucruri pe care altii nici nu indrazneau sa le imagineze. O umbra de tristeste ii traversa chiupul, insa. De cand venise la Hogwarts nu-si facuse niciun prieten. Nu ca viata sa fusese grozava inainte de a primi scrisoarea, mereu era cantitatea neglijabila, dar parca acum totul se intensifica. Avea sange-mal, iar asta n-o prea ajutase sa-si faca prieteni, mai ales in propria sa casa, viperinii. Era obisnuita sa fie ignorata, dar sa fie dispretuita nu era tocmai un lucru normal pentru dansa. Ar fi vrut sa se intoarca la vechea ei viata. Sa iasa in parc cu prietena sa, Serena. Sa rada si sa se joace, nu sa fie prizoniera intre peretii grosi si reci. Asta devenise, o prizoniera intr-o lume libera.

’Ronnie, Ronnie, Ronnie’ soptea ca un nebun in timp ce mergea. Incerca s-o pastreze vie in memoria sa. S-o aibe pentru totdeauna cu el. Stia ca daca nu se mai gande la ea avea s-o uite, dar nu dorea asta. Era singurul lucru pe care-l avea, iar zeul n-avea cum sa i-o fure.
Continua sa mearga intr-un spirit alert cautand ca un nebun un semn ca ea ar mai exista. Nu vroia sa renunte. Vroia s-o pastreze vie in inima sa.
Inca isi mai amintea imaginea trupului sau care se odihnea in sicriul de culoarea coniacului. Parul sau ciocolatiu ii incadra perfect chipul. Ochii ii avea inchisi pentru ca avea sa dorma un somn etern, da el inca putea vizualiza perfect irisii verzi care straluceau perfect sub lumina stelelor in seara care au petrecut-o la lac.
’De ce m-ai lasat aici, fara tine?’ se intreba pe sine aducandu-si aminte rochia alba din matase in care fusese inmormantata. O ingropasera ca pe-o mireasa pentru ca nu apucase sa fie una. Dar trebuia sa fie mireasa, mireasa lui.

Auzi niste pasi grabiti indreptandu-se catre ea. Daca e un professor am incurcat-o, fu primul gand ce-i trecu prin minte. Nu vroia sa intre in bucluc, dar nu stia ce sa faca. Se ghemui in umbra geamului sperand ca nu va fi observata.
’Te voi gasi. Te voi gasi’ auzea o voce masculina repetand aceleasi cuvinte la nesafarsit.
’Cine esti?’ intreba fata realizand ca nu este un professor. Nu-i vedea inca chipul, dar stia ca este chiar dupa colt. Ii era frica de ce se putea intampla, dar incerca sa se mentina calma. Stia ca numai asa ar fi putut actiona dupa cum ii cerea situatia.
’Nu e treaba ta. Du-te inapoi in pat’ spuse barbatul oprindu-se din mers. ’N-ai ce cauta aici. E traziu si nu este permis accesul elevilor noaptea pe coridoare’.

Cine ar putea fii? se intreba pe sine baiatul. Vocea care-i rapsunse era foarte tanara, probabil primul an. Deobicei cei din primul an sunt prea speriati ca sa incalce regulile scolii.
Statea sprijinit de peretele de piatra si incerca sa gaseasca o modalitate de a nu fi vazut. Nu vroia sa se stie ca umbla noaptea prin castel repetand aceleasi cuvinte ca un nebun.
Auzi glasul cerandu-si scuze si realiza ca vorbea cu o fata. Parea speriata. Probabil ca nici dansa nu se astepta sa intalneasca pe cineva in mijlocul noptii pe coridoare.
Se gandi ca mai bine iese din ascunzisul sau. Nu intentionase s-o sperie. Doare sa-si indrepte greseala si sa-i arate ca Hogwarts-ul nu era bantuit de monstrii.

’Imi….imi cer scuze’ spuse fata aducandu-si aminte de lucrurile invatate acasa. Mereu trebuia sa fie politicoasa.
Se dadu jos de pe pervazul geamului si isi aranja rochia albastra. Tinea strans in mainile-i delicate un caiet rosu pe a carui coperta erau desenate flori si cladiri japoneze. Caietul era captusit cu matase rosie, iar cotorul era facut din carton maro pe care erau inscriptionate niste semne aurii. Dupa aspectul sau elegant, caietul nu putea fi altceva decat un jurnal.
Il auzi inaintand si stranse si mai tare jurnalul la piept. Ii era frica sa nu-I fie luat, asa ca avea grija de el ca de ochii din cap. Era cel mai pretios lucru pe care-l detinea. In el se afla intreaga poveste a fantomei.

Se desprinse de perete si pasi pe celalat coridor. Vazu o fata micuta de statura si foarte slaba stand in fata unei ferestre. Pielea fetei era alba, ochii sai un albastru minunat, iar parul ii sclipea rosu sub lumina stelelor. Fata purta o rochie albastra care i se potrivea de minune cu ochii azuri. Pentru cateva secunde o vazu pe ea reflectata in ochii fetei.
Se dadu cativa pasi inapoi pentru a-si putea limpezi mintea si apoi o mai privi inca o data. Nu era posibil ca aceasta fata simpla sa aibe vreo legatura cu ea. Nu-i semana deloc si nici n-aveau de unde sa se cunoasca. Ronnie disparuse in urma cu cateva luni, iar fata aceasta era in primul sau an. N-ar fi avut cand sa se intalneasca.
’Cine esti?’ intreba acesta uitandu-se pierdut la podeaua castelului.

Fata isi intoarse capul intr-o parte pentru a nu-l privi in ochi pe baiatul din fata sa. Il cunostea bine. Nu din propria experienta, ci dintr-o poza pe care-o gasise in jurnalul fantomei. De cand vazuse poza pentru prima data se gandise cat de mult semanau ei doi. Amandoi aveau parul rosu si ochii albastri, iar pielea lor era extreme de alba. Daca n-ar fi stiut mai bine ar fi zis ca sunt frati.
’Numele meu este Nymeria Astrid Tyrell. Prefer, insa, sa fiu numita Astrid’ se prezenta fata cu numele complet pentru ca simti ca asa trebuia sa faca. Obisnuia ca in cele mai mult cazuri sa zica ca se numeste Astrid, dar acesta nu era un caz obisnuit.

’Tyrell, Tyrell, Tyrell. Nu stiu acest nume. Te targi dintr-o familie de vrajitori puri, nu?’ intreba el uitandu-se la roba verde ce-i acoperea rochia.
’Nu. Sunt un sange-mal, dupa cum obisnuiesc colegii mei sa ma strige. Parintii mei sunt incuiati, iar eu sunt prima din familie care este vrajitoare’ raspunse Astrid timid continuand sa se uite in alta parte, mai putin la el.
Ar fi vrut sa rada de ea, dar nu mai avea puterea. Cat timp Ronnie facuse parte din viata sa invatase ca trebuie sa accepte pe toata lumea asa cum era. Ca ce conta nu era puritatea sangelui, ci adevarata natura a persoanei.
’Inacantat. Eu sunt Derek’ se prezenta acesta relizand ca nu era nevoie sa-si spuna intregul nume.