Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

1 2 3 4 5 … 7 Next »

/ I'm still alive~

Razele soarelui atingeau jucăușe sticla zgâriată a ferestrei, mângâind chipul palid al tânărului Daniel. Leneş, atinge de ceva timp cu tălpile goale podeaua răcoroasă ce mereu îl făcea să tresară uşor. Cu un zâmbet specific pe buze, păşește către dulapul său, îmbrăcându-se în doar câteva clipe cu uniforma; Părul şaten, era deja era ciufulit de la natură, deci indiferent cât ar fi stat în faţa bucăţii de sticlă în care-şi vedea reflexia în fiecare dimineaţă, tot aşa ar fi arătat. Doar o scurtă privire de jur-împrejur, irișii albaștri oprindu-se asupra bufniței sale - April; un surâs fiind imediat însoțit de zâmbetul său. Fără să mai stea pe gânduri, își hrănește bufnița și rapid, își ia roba în mână, ieșind din dormitorul uriaș.
Ajuns pe coridorul imens, își așează cu grijă roba peste umerii lați, verificându-și buzunarul unde se afla bagheta sa, alături de o carte de vrăji - simțea nevoie să mai repete la ora de Poțiuni - nu era cel mai bun dar nici cel mai prost, întrucât considera, după așa bine-cunoscuta zicală ”repetiția este mama învățăturii”. Printr-un gest scurt și rapid, își ciufulește din nou părul șaten și pornește pe coridorul plin de elevi, împărțind acel entuziasm de dimineață. Mai privește din când în când tablourile de pe pereții castelului, zâmbetul finuț încă fiind pictat pe buzele sale perfect conturate.

OCC: me and Irine Wagner

O zi ca oricare alta doar ca in aceasta zi Irine era putin mai obosita decat in alte zile dar oricum energie avea. Isi luase o carte si incepu sa o citeasca in timp ce se plimbea pe coridoare. Saluta lumea si trecea dragut, cu un zambet pe buze pe langa toate persoanele cunoaste,necunoascute sau chiar moarte. Se opriii putin si isi dusera mainile la mica fustita care era mai scurta si incepu sa o aseze dragut iar dupa sa o scuture usor de praf. In urmatoarea secunda,mana ei se duse la par si incepu sa se joace usor in el dandul pe spate. Asta era un tic de care nu avea sanse sa mai scape in scurt timp. Era destul de fericita, aflase lucruri noi si vesti de la fratele sau si niste prieteni buni. Dar... cand il intreba pe Sebastian de Daniel, aceasta incepu sa se coteasca si nu dorii sa imi spuna nimic. Nu intelegea ce s-a intamplat cu el si de ce s-a ascuns de ea dar de cand s-a intamplat asta, gandul ii statu numai la Daniel. Asa era ea, mai ingrijorata deobicie. Isi puse cartea in geanta pe care o avea tinuta de umer si incepu sa mearga pe holul acela lung, gandindu-se. Privirea i se duse la un baiat care avea parul ciufulit de culoare satena spre bruneta. Mda acum toti semanau cu el. Doamne....totusi trebuie sa nu se mai gandeasca. Cand se aproprie mai mult, observa ca era adevvarat. Chiar era Daniel. Se duse la el si chiar vroia sa il i-a in brate dar se abtinu cu greu.
- Hey straine. Ce cauti aici avand in vedere ca nu mi-ai spus nimic? Rusine dar oricum mi-a fost dor de tine, scumpule, spuse aceasta razand usor
Privirea i se duse catre baiat si continua sa il analizeze. Crescuse si era asa de dragut si frumos ca si inainte. Ce putea sa mai spuna? Doar ca ii lipsise la nebunie. Doar asta!

Își coboară încet privirea de un albastru hipnotic, în jos, către papucii săi și își amintește, că totuși ar trebui să se apuce de citit din acea carte, pentru ora de Poțiuni - însă brusc uită ce ar fi trebuit să pregătească.
- Uitucule! mârâie printre dinți Daniel și își trece ambele mâini prin păr, oftând lung și își mușcă slab buza inferioară. Degeaba s-ar fi enervat acum, își aducea cu siguranță aminte pe parcurs - dar era prea distrat în ultima vreme, lucru pe care îl enerva la culme. Se încruntă slab, lăsându-și ușor chipul pe spate pentru a se liniști; se liniștea rapid, atunci când dorea să o facă într-adevăr. Își subțiază buzele și se hotărăște să iasă afară, în curtea școlii, căci simțea nevoia nebună de aer.
Numai ce se întoarce ușor pe călcâie, aude o voce extrem de cunoscută și o recunoaște imediat. Un zâmbet finuț și cald se pictează pe chipul său palid, întorcându-se cu fața către roșcată și își lasă lent, chipul într-o parte.
- Situația ne-a făcut să pierdem legătura, dar acum ne-am întâlnit. Sper să fie bine! o atinge jucăuș cu degetul arătător pe vârful nasului și surâde blând și dulce, specific lui atunci când se simțea confortabil alături de o persoană.
- Și mie mi-ai lipsit! o strânge cu grijă în brațele sale, de frică să nu-i strivească gingășia.

Zambetul sau te facea sa te topesti imediat cand il vedeai si mergea si pe Irine. Il asculta cu atentie si incepu sa se strambe cand auzi scuzele banele ale baiatului. Situatia nu avea nicio problema aici dar Daniel mereu iubea sa bage pe cineva in fata.Cand o stranse in brate, zambii si il prinse si ea de gat. Se duse cu buzele aproape de obrazul sau si il saruta usor. Dupa aasta, un chicotit ii iesii printre buzele rosii se continua sa se uite la baiatul din fata ei care crescuse.
- Ce mare ai crescut. Adica mereu ai fost mai mare ca mine, inca sunt piticot stiu. Dar....uite ca ai ajuns cercetas. Ma bucur pentru tine, este o casa frumoasa dar totusi speram sa fii cu mine in casa. Nu imi va placea sa ma lupt contra ta. Este oribil, spuse aceasta dragut
Isi duse un deget catre obraj si il umfla usor, neplacandu-i deloc situatia. Nu avea ce face si trebuia sa faca si asta. Sa se lupte contra lui si totusi fata isi dorea sa castige.
- Si ce mai este de viata ta? Ce iti mai face familia? Ce s-a intamplat in tot acest timp in care nu am comunicat deloc?, intreba aceasta curioasa.
Nici nu stia daca baiatul stia ca tatal sau murise dar oricum putea afla repede. Acum ei aveau de recuperat ani intregi in care au fost despariti. Chiar ii fusese dor de el si acum nu mai avea sa il mai lase sa plece. Irine chiar va fi ca un scai pentru el. Ghinionul sau daca a venit la aceasta scoala.

Zâmbește finuț în colțul gurii, atunci când roșcata îl sărută pe obraz. Îi admiră pentru câteva clipe, chipul lipsit de impurități și trage aer adânc în piept, ascultând-o în liniște și pace - așa cum o făcea mereu. Începe să râdă amuzat la cuvintele ei, în special ”ce mare te-ai făcut” - știa că era înalt, însă nu-l deranja, îi plăcea să fie la înălțime. Surâde la acest gând, îndreptându-și din nou irișii neobișnuiți de albaștri către Irine. Își arcuiește slab sprâncenele la afirmația ei, căzând ușor pe gânduri.
- Nimănui nu i-ar face plăcere să lupte împotriva unei persoane dragi. Însă cum ții tu la casa ta, așa țin și eu la a mea! zâmbește jucăuș în colțul gurii și își încrucișează brațele la piept.
Zâmbetul îi dispare treptat de pe buze, atunci când aude cuvântul ”familie”. Nu-și plângea de milă în fața nimănui despre ceea ce trăise cu mulți ani în urmă dar nici bine nu-i pica. Însă mereu își păstra chipul luminat de către un zâmbet, așa cum o făcea și în clipa următoare. Era profund recunoscător părinților săi adoptivi că îi oferise o șansă ca aceasta, lucru pentru care venise și la Hogwarts să-și demonstreze talentul și pasiunea pentru magie. Își drege încet glasul, păstrându-și privirea blândă, fără să dea nimic de bănuit.
- Viața mea, după cum spui tu, este una bună, chiar foarte bună pot zice mai ales că am reușit să ajung aici. Părinții mei sunt chiar foarte bine, mulțumesc că ai întrebat. începe Daniel Ryan să răspundă, trecându-și mâna prin părul șaten și ciufulit apoi își lasă ușor privirea în jos. Nu prea mai este nimic interesant de povestit, despre mine. Aș vrea să te aud pe tine! adaugă tânărul și o privește din nou pe roșcată.

Continua sa se uite la baiat in timp ce de pe chip nu mai disaparu deloc zambetul ei larg. Avea dreptate in legatura cu toate mai ales cand vine vorba de lupta pentru case . Amandoi isi iubeau casa si aveau sa lupte pentru ea cat puteau de bine. Irine se rezuma doar la un semn din cap in sens de afirmativ. Cand il auzi si ii vazu expresia lui Daniel de pe chip cand este vorba de familie, Irine mai avea putin si isi dadea singura palme. Nu dorea sa il faca sa se simta prost. Dorea sa fie fericit pentru ca s-au intalnit din nou in acest minunat loc.
- Pai despre Sebastian stii pentru ca ai mai vorbit cu el. Eu sunt foarte bine in momentul de fata, casa mea imi este ca o familie. Tatal meu a murit, nu stiu daca ai aflat iar mama a intrat in mare depresie de atunci si nu prea o mai intereseaza de noi ca sa spun asa. Pur si simplu pentru ceva timp m-a crescut Sebastian si m-a invatat tot ce stiu pana acum, spuse aceasta zambindui dragut
Privirea i se duse catre chipul sau si zambii bland. Era asa de dragut dar dintr-o data fata observa o panglica pe care o avea in loc de cravata baiatul la gat. Era...sau se putea insela o panglica de Irine. Zambii dragut si doar ii facu semn catre aceasta, fara a mai spune nimic.

Îi admiră chipul frumos, ochii aceia albaștri ce îl vrăjiseră de prima dată - nu era nevoie de o vrajă ca să fie posibilă asta și nici de alta ca să iasă din transa respectivă. Încearcă să se adune rapid și să-i asculte cuvintele, ceea ce și reușise. Din expresia blândă, încetul cu încetul, se transforma într-una tristă - nu-și dorea absolut deloc ca cei din jurul său, persoanele pe care le iubea, să sufere. Oftează lung și o cuprinde la pieptul său pe Irine, sărutând-o gingaș pe creștet.
- Îmi pare rău să aud asta, mai ales despre tatăl tău. se încruntă ușor, dregându-și slab glasul. Am să fiu aici, mereu, pentru tine! Să nu te îndoiești de asta, bine? îi dă câteva șuvițe roșcate la o parte de pe chip, urmărindu-i în același timp gesturile. Surâde când atenția ei se oprește asupra panglicii și își arcuiește ușor sprâncenele, zâmbind blând în cele din urmă.
- Vrei să ieșim afară? Ne-ar prinde bine puțin aer. reușește să-și adune cuvintele și atunci, o ia finuț de mână, împletindu-și degetele cu ale ei. Trecuse mult timp de când nu mai făcuse asta, fapt pentru care simțea câțiva fiori în tot corpul.

Se uita dragut la baiatul din fata ei iar cand o saruta pe crestet si o prinse in brate isi baga usor capul in pieptul sau. Se simtea asa de bine iar cand incepu sa zica despre tatal sau, zambii dragut la el. Stia acele lucruri pe care i le spusese baiatul mai devreme si nimeni nu ar fi putut sa schimbe aceste aspecte. Dupa ce intreba daca puteau sa merga afata, fata incepu sa chicoteasca usor iar cand o prinse mana se inrosii usor. Adevarul era ca.... fata simtea multe pentru Daniel de ceva timp dar nu a avut niciodata curajul sa o recunoasca. Ciudat dar totusi adevarat.
- Da putem merge chiar intr-un loc dragut. Acolo merg multe persoane mai ales cele indragostite dar eu ma duc numai pentru a ma relaxa si pentru a sta in natura. Este foarte frumos acolo adica la minunatul lac, spuse aceasta zambind larg
Il stranse dragut de mana, putin mai tare si incepu sa se duca spre lac. Simtea cateva furnicaturi in palma dar stia ca inca simtea lucruri pentru Daniel asa ca nu el dadu importanta prea mare. Cand ajunse la acel lac zambii dragut si se puse pe iarba jos, foarte aproape de lac, zambind la baiatul de langa ea in timp ce isi lasa capul pe umarul sau.

Putea recunoaște în clipa de față că Irine era unul dintre punctele sale slabe și, cu siguranță, ar fi făcut absolut orice ca să o știe bine. Ar fi putea regreta o viață întreagă dacă ar supăra-o, chiar și dintr-o prostie; dar nu-și permitea acest lucru. Nu ar fi fost atât de ipocrit încât să vadă lacrimile curgând pe chipul ei, ochii aceia nu meritau lacrimile și suferință - mai ales din partea lui. Clar nu ar fi dezamăgit-o cu absolut nimic.
Îi strânge delicat mâna într-a lui, zâmbind finuț în colțul gurii și o urmează precum un copilaș de câțiva anișori; nu comenta, nu schița nici un gest, ci o admira în liniștea sa. Când tocmai cei doi au ajuns în dreptul lacului, Ryan îi urmărește fiecare gest, iar când Irine se așează pe iarbă, tânărul șaten se caută prin buzunarele robei.
- E frumos aici. Dar știi ce este și mai frumos? întreabă Daniel pe un ton calm și blând, scoțând mâna din buzunar și atunci își duse ambele palme către gâtul ei. Faptul că ești aici, cu mine! îi șoptește dulce la ureche, punându-i în jurul gâtului ei firav un lănțișor cu inițialele celor doi. El, avea din parte roșcatei acea panglică ce o purta mai tot timpul și faptul că el nu-i oferise ceva la timp, căreia să-i aducă aminte de el îl frământase tot timpul. Acum avea șansa aceasta și dorea să profite din plin. Îi zâmbește blând și atunci îi atinge delicat buzele cu ale sale, transformând totul într-un sărut gingaș.

Se uita cu atentie la baiat, in timp ce zambetul ii dainuia pe chip. Era asa de frumos sa stea cu el aici, pentru ea era totul un vis frumos devenit realitate. IAr daca cu adevarat era un vis, nu mai dorea sa se trezeasca niiciodata in viata ei. Se uita la baiat iar cand incepu sa vorbeasca si isi puse mainile pe gatul ei, aceasta tresarii usor. Oare ce avea de gand sa faca in acest moment? Era putin cam ametita dar cand ii auzi cuvintele se inrosii dragut in obraji iar cand se uita la gatul sau observa lantul. Vroia sa zica ceva dar buzele baiatului se lipisera de ale ei intr-un sarut pasional. Ramasese uimita dar accepta asta pentru ca dorea acest lucru mai mult decat orice. Cand sarutul fu rupt, Irine se lipii usor de pieptul sau si se uita usor la pandantivul lantului, care se pare ca erau initialele lor.
- Nu imi vine sa cred asta. Chiar nu trebuia sa imi iei un lant. Deloc...de ce ai facut asta? Serios Daniel imi vine sa te strang de gat, spuse aceasta amuzata
Privirea i se duse catre lac iar dupa mana sa o prinse pe a lui dragut. Il stranse de mana, vrand sa fie sigura ca este real si este gata sa ramana cu ea aici. Era atat de frumos iar fata nu stia ce sa mai zica. Isi inchise ochii si doar spune un mic "Te iubesc mult". Nici nu stia daca baiatul avea sa il auda dar putea sa isi dea seama de asta.