Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised

« Previous 1 2 3 4 5 6 Next »

/ I miss you...

Rose dormea adanc in patul sau comfortabil. Visa ceva frumos deoarece un zambet larg ii inunda fata. Se facea ca era acasa, in camera ei, citind o carte pe pervazul ferestrei. Razele soarelui patrundeau prin geamul larg deschis. Adierea blanda a primaverii te imbia, indemnandu-te sa iesi afara. Dar Rose era prea absorbita de carte ca sa raspunda mesajului naturii. Ii placea sa citeasca. Din partea ei ar fi stat cu nasul in carti o viata intreaga. Intotdeauna ele iti ofera o experienta noua din care ai de invatat.
In scurt timp, se auzi soneria. Fata auzi voci pe holul principal si ciuli atenta urechile. O voce o striga. Era un glas timid, bland, dar in acelasi timp vesel si plin de viata. Rose sari, aruncandu-si cartea pe pat si fugi in intampinarea oaspetului. Cobori scarile topaind, iar pe ultimele le sari de nerabdare. Cand ajunse in hol se arunca in bratele unui baiat brunet, cu ochi caprui, patrunzatori. Era Vlad, cel mai bun prieten al ei... era pentru ea ca un frate. Statura imbratisati timp de cateva minute apoi se privira unul pe celalalt.
" - Nu pot sa cred!!" exclama Rose incantata" Chiar esti aici!"
" - Ce credeai, Rosy? Credeai ca scapi asa usor de mine?" intreba sarcastic baiatul venit.
" - Dar nu stiam ca esti acasa. Cum de nu m-ai sunat?"
" - Pai cred ca am vrut sa iti fac o surpriza. Te-am surprins?" zise oaspetele scotand jucaus limba.
" - Da!! Hai sus! Am atatea sa-ti spun !!"
Cei doi urcara in camera fetei apoi se pusera pe povestit.
" - Tot nu-mi vine sa cred ca ai venit!! Adica pare un ... vis." zise fata intristandu-se brusc.
" - Rosy, ce-i cu fata asta trista. Doar suntem impreuna acum, nu?" o intreba Vlad observand expresia abatuta a fetei.
" - Pai..stii...eu te-am visat, de mai multe ori. Dar tot timpul ba era de rau, ba eram foarte fericiti, dar imediat ma trezeam. Si tu dispareai o data cu somnul meu. Nu mai vreau sa fim despartiti."
" - Dar, Rosyshor, stii ca nu se poate. Tu trebuie sa te intorci la scoala."
" - Ce rost are daca tu nu esti acolo?" intreba timid fata cu lacrimi cristaline in ochi.
" - Gata, Rosy, indata vine vacanta de vara si o sa ne vedem atunci." o linisti baiatul cu vorbe blande. " Acum hai sa petrecem timpul impreuna, distrandu-ne. Imbraca-te repede si hai afara! Eu ma duc sa-i salut si pe Bell si pe Nate."
" - Bine. Cobor imediat."
Rose ramase singura in camera ei uitandu-se spre usa. Dupa cateva momente de privit in gol, se imbraca cu o pereche de blugi si un tricou si cobori in bucatarie unde il gasi pe Vlad, asteptand-o.
" - Se pare ca tot la fel de inceata ai ramas." zise baiatul razand incet.
" - Taci!" adauga fata scotandu-i prietenste limba.
Cei doi prieteni iesira afara in bataia plapanda a soarelui. Traversara gradina si iesira pe portita curtii. In scurt timp ajunsera in parcul oraselului. Pasira pe iarba verde, deasa, ca un covor in care te scufunzi. Copacii de pretutindeni erau infloriti, fiecare purtand vesminte albe sau roz. Ciripitul pasarelelor isi croia drum pana la urechile plimbaretilor, incantandu-i cu trilul lor. Rose si Vlad se asezara la umbra unui paltin batran si privira absorbiti natura. Era placut sa fie din nou impreuna cu el...Atat de aproape...Atat de ireal...
In lumea reala, Rose deschise pleopele grele, ca de plumb, privind cu dezamagire interiorul dormitorului. Cateva lacrimi grele cazura pe podeaua lustruita, o data cu durerea sagetanda din piept. De ce nu putea sa fie real?? De ce nu poate sa fie aici?? Alte lacrimi fierbinti ii inundara fata palida, umplundu-i sufletul de agonie. Se ridica usor si se duse la fereastra. Deschise geamul si simti paloarea rece arzandu-i obrazul plans. Auzi, in ceata, cum sora sa o striga, dar nu putea sa raspunda. Nu mai putea sa vorbeasca. Nu mai era in stare sa faca nimic. Tot ce isi dorea era ca el sa fie langa ea...

Bell o striga ca o nebuna pe sora sa, dar aceast nu dadea niciun semn ca ar auzi'o. Stia de ce nu raspunde, putea sa jure ca Rose era invaluita iar de amintirea celui mai bun prieten-Vlad. Tristetea o cuprindea mereu cand venea vorba de el, pentru ca nu putea veni impreuna cu ele la Hogwarts. Doar vacantele de vara erau evadari pentru ei. Atunci se regaseau, se bucurau impreuna, era un sentiment ireal. Bell era enorm de fericita sa'si vada sora cuprinsa de veselia unei prietenii recastigate si se simtea ca e si ea fericita. Normal, doar erau gemene. Oricum, il cunoscuse foarte bine si ea pe Vlad si stia cat de mult tineau ei doi unul la altul. Doar ca in ultimul timp, acesta se schimbase radical. Nu mai era baiatul plapand si sensibil pe care il cunoscuse fata in copilarie, acum crescuse. Era normal ca timpul sa isi arunce perdeaua schimbarii peste toti. Totusi, trebuia sa fie alaturi de sora ei in clipele acestea. Ea o intelegea mai bine ca oricine, dar in acel moment hotari sa lase suferinta ei de o parte. Nu putea sa'si paraseasca sora si cea mai buna prietena de'opotriva atunci.
Cu pasi grabiti, urca treptele spre dormitorul din Turn si ajunse in dreptul usii camerei lor. Infrunta peisajul ce i se picta in minte, si intreba timid daca poate intra. Rose raspunse cu un "da" sfarsit, iar Bell intra ca o furtuna in camera. O vazu in patul cu baldachin, cu lacrimi siroindu'i pe obraji, aproape sa se inece intr'o mare de disperare si tristete.
"-Rosyshor" murmura ea, si o lua in brate. O tinu mult timp asa, pana cand tricoul ei turcoaz se uda de la plansul surorii sale. Nu indraznea sa spuna nimic, era constienta ca niciun cuvant nu i'ar putea alina suferinta. Insa intr'un sfarsit se hotari sa puna capat situatiei.
"-Rose, te rog calmeaza'te. Vlad va veni la vara. Vlad iti duce dorul" murmura ea. "Si cel mai important lucru, Vlad te iubeste la fel de mult ca tine, chiar daca nu o arata" incheie ea. Rose o privi cu ochii plini de tristete, in care se aprinsera insa o licarire de speranta.
"-Dar mi'e asa de dor de el.." spuse ea, printre sughituri de plans.
"-Gata, Rosyshor, el nu ar vrea sa te vada asa" zise Bell, leganand'o incetisor. "Ba mai mult, am o idee, hai sa mergem la Oglinda lui Erised asa il vei putea revedea".
Rose incerca o tentativa de zambet, si impreuna cu Bell parasi dormitorul Cercetasilor spre o evadare din tristete si dezamagire..

Pasi abatuta afara din dormitor si cobori impreuna cu sora sa in Camera de Zi. Nu era foarte aglomerata, de fapt era aproape goala deoarece toti erau afara distrandu-se in razele golase ale soarelui.
Fata isi aminti cu regret zilele in care statea cu Vlad afara si se distrau in curtea casei lui. Gradina din spatele casei ii aducea tot timpul amintitri placute, dar dureroase pentru ca nu credea ca va mai trai vreodata acele clipe. Inainta ispasita pe coridoarele pustii si reci ale castelului. Brusc, Hogwartsul nu i se mai parea asa de distractiv. Daca ar fi fost dupa ea s-ar fi intors acasa. Numai sa fie cu prietenul ei. Dar ii era grea sa se desparta si de prietenii noi de la scoala. Suspina adanc si isi continua drumul. Intr-un final ajunse in fata usii ce ducea la camera cu Oglinda lui Erised. Dar Rose se opri brusc, refuzand sa mai inainteze. De ce ezita?? De ce ii era frica sa-l revada?? Poate pentru ca daca l-ar privi din nou nu ar rezista durerii interioare ce o va cuprinde. Pentru ca oglinda il va arata ca pe vremuri. Zambitor, calm, nu ca acum... schimbat. In sufletul ei stia ca era vina ei. Se schimbase atat de radical doar pentru ca nu mai gasise afectiunea ei, care altadata reprezenta un sprijin vital. Suferise atat de mult si totul doar din cauza idioteniei ei. Sora ei spunea ca era nevinovata, ca el se inchisese singur in el fara sa dea nici un semn, ca nu avea cum sa previna asta, dar Rose niciodata nu scapase de sentimentul acela apasator de vina. Zabovi in fata usii vreo 10 minute dupa care isi auzi sora cu un glas moale:
" - Daca nu vrei sa o faci, te inteleg... Nu trebuie, daca nu te simti in stare..."
Prinzand puteri la auzul vocii sale, deschise cu teama usa si intra in incapere. In partea opusa se afla Oglinda lui Erised, maiestuoasa cu rama atent gravata. Rose pasi incet, nesigur, indreptandu-se spre sticla oglinzii. Se aseza in fata acesteia si inchise ochii. Pentru o clipa simtise ca ar putea sta asa o zi intreaga. Nu vroia sa vada ce ii afisase. Vroia doar sa fie ferita de raza luminii, gandindu-se la clipele frumoase petrecute impreuna. Dar un impuls de moment o facu sa clipeasca, ridicandu-i pleopele. Atunci il vazu... Siroaie de lacrimi fierbinti ii ardeau fata si in scurt timp fata fu cuprinsa de o durere ca taisul unei sabii. Fata lui o privea senin, cu niste ochi limpezi, timizi. Mainile catifelate si albe se miscara gratios asezandu-se pe umerii fetei si imbratisand-o. Rose incremeni, uitandu-se in gol la chipul sau. Vroia sa stea asa o vesnicie. Cuprinsa in bratele fratelui sau...Dar vroia sa fie real...Sa-i simta atingerea gingasa, sa simta caldura ce o radia in prezenta lui.Sa se simta din nou in siguranta.Golul din stomacul ei se accentua si acum se simtea mai singura ca niciodata...

Bell ramase in pragul usii, privind'o cu inima sfasiata de durere pe Rose. Lacrimi calde asemeni perlelor cadeau neincetat, in timp ce fata sa era schimonosita de durere. Se simtea pierduta, ura sa'si vada sora intr'un asemenea hal dar nu sti ce sa faca. Poate gresise cand o aduse aici. Poate trebuia sa o lase singura, in camera ei, sa planga pana cand durerea se va mai diminua. Dar nu avea suficienta forta sa'si lase sora in ghiarele deznadejdii. Cu pasi sovaitori, se indrepta spre oglinda, ignorand zambetul cald al bunicului ce se ivi de indata ce pasi in fata suprafetei invaluite in ceata. O cuprinse in brate pe Rose, care devenise o papusa pierduta in universul ei. Imaginea baiatului ce ii domina reflexia privirilor triste o bantuia pentru totdeauna. Nu stia ce sa faca, nu stia daca va proceda bine sau rau. Stia doar un lucru, trebuia sa faca ceva. Trebuia sa'si salveze sora, nu avea cum sa o lase asa. Isi aminti de toate verile petrecute in gradina din spatele casei, cu Nate in bratele ei, iar Rose si Vlad zburdand veseli prin mangaierile fierbinti ale soarelui. Chicotele lor ajungeau pana in vazduhul scanteios, iar zambetele de pe fetele lor nu puteau fi uitate niciodata.
"-Rose" murmura Bell, prinvindu'si sora. Lacrimile inca se scrugeau siroaie pe chipul ei, iar fata nu dadea vre'un semn ca ar auzi'o.
"-Sti, tot timpul mi'am dorit sa vin la Hogwarts, inca de cand ne povestea mama despre aventurile ei aici. Dar acum simt ca lipseste o parte din mine. O jumatate din tot ce am eu mai de pret" sopti Rose, si un alt val de lacrimi amare ii inundara privirile.
"-Acea jumatate, e la Vlad. Dar tu esti intreaga, pentru ca si el ti'a dat o parte din propria persoana, la fiecare despartire. Priveste atenta toate amintirile pe care le ai cu el, si vei vedea ca regasesti in tine o parte din sufeltul lui" spuse Bell, dupa care indrepta privirea spre oglinda. Batranul ii facu instinctiv cu ochiul, dandu'i un sentiment ca facuse ceva bun..

Fata o privi indelung pe sora sa apoi ii sari in bratele-i binefacatoare. Atunci chiar simti o atingere calda direct in suflet si stiu ca Vlad era cu ea. Insa tot ii era greu sa-l uite. Se desprinse mai linistita din bratele fetei si ii zambi calduros, multumindu-i din priviri. Bell fusese alaturi de ea in cele mai grele momente ale vietii sale si intotdeauna trecura cu bine. Fiecare durere, lasandu-si urmele adanci in inima lor, insa impreuna ingrijeau acele rani suferintei cu blnadete, sprijinindu-se reciproc.
Rose se mai uita o data la chipul palid al baiatului si ii zambi. Privi impacata reflexia care ii facu timid cu ochiul si simti noi puteri patrunzandu-i in trup. Se desparti usurata de suprafata sticlii si porni spre usa solida din stejar. O deschise cu un scartait usor apoi porni spre Turnul Cercetasilor urmata indeaproape de sora ei. Nu stia ce patise si ce o determinase sa se mai invioreze.
" - Hey, Rosyshor, unde te grabesti asa??" intreba nedumerita Bell.
" - Stii...eu niciodata nu i-am scris lui Vlad, pentru ca mama nu m-a lasat. A zis ca e foarte periculos pentru noi, vrajitorii, mai ales ca el ne stie secretul si ar putea parea ciudata aparitia unei bufnite cu o scrisoare... "
" - Dar...Ai de gand sa ii scrii?? intreba sora ei privind-o suspicioasa.
" - Da...nu mai pot rezista. Macar atat. Te rog sa nu le spui parintilor. Oricum am sa-l rog si pe Vlad sa aiba grija cand trimite raspunsul..." raspunse Rose urcand nerabdatoare scarile spre dormitor.
Se aseza la birou si supa ce lua un pergamnet si o pana incepu sa scrie:

Draga Vlad,

Mi-e foarte dor de tine. Simt ca au trecut secole de cand nu ne-am mai vazut. De abia astept vacanta de vara, clipa in care ne vom revedea. Totul e schimbat fara tine. Nici macar Hogwarts-ul nu e asa de amuzant. Imi lipsesc glumele si rasetele tale, mangaierile si alinarile. Cand vin acasa am sa-ti povestesc atatea. Mi-am facut prieteni noi care sunt de treaba, dar nici unul nu te poate inlocui. Daca nu ar fi fost Bell nu as fi rezistat fara amandoi. Cu ajutorul ei si cu amintirea ta in suflet am suportat aceasta despartire. Mai sunt doua luni pana am sa te revad, dar deja nu mai am rabdare. Aseara te-am visat... Eram acasa si eram cu tine in gradina. Dar m-am trezit si apoi tu ai disparut. Atunci am crezut ca lumea mea se prabuste peste mine, am simtit o singuratate dureroasa si nu vreau sa mai traiesc acele clipe din nou. Dar azi mi s-a intamplat ceva uimitor. Am simitit o parte din tine in suflteul meu. Partea lipsa pe care ti-o dadusem pe veci tie a fost inlocuita cu o particica de la tine. Bellyshor m-a ajutat sa realizez ca tu vei intotdeauna langa mine si ii sunt recunoscatoare. Stiu ca atunci cand vei vedea scrisoarea ma vei certa ca am riscat atat de mult, dar nu am mai putut rezista. Te rog nu ezita si trimite-mi inapoi o scrisoare prin Twig.

Cu multa dragoste, Rose, surioara ta.

P.S. : I miss you!

Infasura sulul si il lega cu un firisor argintiu de matase si porni spre Hambarul Bufnitelor impreuna ca Bellyshor care o tot intreba daca e bine ce face...

Fata mergea in spatele lui Rose, intrebandu'se daca e bine ce face. Pana la urma hotari ca e o situatie disperata, asa ca nu mai conta. Din cand in cand e bine sa mai faci si nebunii, iar acum era timpul potrivit.
Privi spre Padurea Interzisa la varfurile copacilor ce se unduiau usor in bataia lina a vantului de primavara. Cerul era brazdat de mii de raze aurii, care imbaiau domeniile intr'un vesmant pretios, facand iarba sa semene cu smaraldele.
Observadu'i tacerea, Rose se intoarse brusc.
"-S'a intamplat ceva?" intreba ea, cu ochi iscoditori.
"-Nu, de ce?" raspunse Bell, confuza.
"-Ai tacut asa, dintr'o data. De fapt, tu mai mereu esti tacuta, cred ca m'am dilit eu" spuse Rose, si zambi putin.
Continuara sa mearga spre hambarul bufnitelor, iar cand ajunsera la baza scarilor, Rose se intoarse serioasa spre sora ei.
"-Vreau sa merg singura. Si nu insista sa vii cu mine" spuse ea.
"-Ok, te astept aici" raspunse Bell, aproape soptind.
Stia ca trebuie sa o lase singura, sa faca acest pas fara compania ei. Dar totusi, avea o vaga senzatie ca nu ii va face bine lui Rose.
Se intoarse spre domeniile scaldate in lumina blanda a soarelui de dupa-amiaza, si se aseza rezemata de un tufis. Razele jucause ii faceau suvitele de par sa para rosiatice in lumina, iar adierea blanda le involbura in jurul capului. Inchise ochii si ramase asa vreme indelungata, dand frau liber gandurilor si amintirilor din toti cei 15 ani de viata...