Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ I think I know you

• 
  
  Lexie isi infasura pelerina pe talie, incercand sa se incalzeasca. Trebuise sa treaca prin curtea interioara a castelului, doar pentru ca nu voia sa inconjoare totul pentru a ajunge de la ore in sala armurilor. Nu avea nimic de facut, iar asta era primul loc care ii venise in minte ca sa piarda timpul. Isi aminti in anul intai cand petrecea pe aici timp cu Peeves si faceau 'planuri de atac'. Bineinteles, pentru strigoi fusese doar o fetiscana prostuta pe care reusise sa o joace pe degete. Jurase sa se razbune pe el dupa ce o folosise atat. Acum nu mai dadea prea mare importanta acestei probleme. Presupunea ca pur si simplu crescuse.
  
  Isi aseza geanta pe umar si intra pe usa mare din lemn masiv. Inauntru era aerul acela linistitor pe care il cauta. Uitase cat de mult timp gtrecuse de cand nu a mai trecut pe aici, si numai ca sa piarda vremea. Insa ii placea acel sentiment de acasa, de siguranta. Chiar daca incidentul neplacut al Elizei se petrecuse tot in aceasta camera, se linistise de cand aflase ca ea defapt nu trebuise sa se afle acolo.
  
  Inchise ochii si se lasa sa cada pe podea intr-un colt, cu capul rezemat de perete. Isi simtea pulsul in cap, bubuind. Era o senzatie neplacuta si incerca sa o faca sa dispara, insa era prea incaptanata. Isi stranse pleoapele, insa renunta in scurt timp, deschizandu-si ochii. Se uita dupa scutul dupa care se ascunse de multe ori. Mereu ignora faptul ca acele armuri nu trebuiau atinse, ci pastrate in timp, si se plimba printre ele. Se simtea cu cateva secole in urma cand facea asta. Sirul gandurilor sale fu intrerupt brutal de usa care se deschise cu zgomot.
  
  OOC: anyone ><

Ochii o usturau probabil din cauza ca se culcase prea tarziu . Si-i freca cu mana , incercand sa faca usturimea sa-i dispara . Era in Hogwarts de la ora opt .. bufnitele erau ingrijite si aveau mancare . Acum putea sa lase totul balta in turnul bufnitelor si sa se mai plimbe prin castel .

Isi lua geanta din cui si iesise pe usa parasind incaperea in care rasunau zgomotele bufnitelor . Se pare ca parul ii mai crescuse , era putin mai lung fata de luna trecuta . Sau poate doar i se parea . Cobora scarile , de fapt topaia pe scari , cardiganul fluturandu-i in urma fiind putin mai lung . Se opri in fata unei usi care parea mai veche , zgariata si prafuita decat celelalte . Curiozitatea ei nu prea avea limite cand venea vorba de usi vechi acestea continand ceva ...misterios inauntru . Se apropie incet impingand apasand pe clanta cu o mana iar cu cealalta impingand-o usor , desi zgomotul nu ezita sa apara .

OOC : Am continuat eu . Sper sa nu se supere careva xD

• Venise poate pentru a mia oara acolo. Stia ca nu ii facea bine, ca ar fi fost perfect daca locul acela ar fi disparut din castel, dar in acelasi timp era constienta ca toate amintirile pe care le avea se legau de el. Nu voia sa-l uite pe Hayden, nu voia sa dea uitarii amintirile cu cel mai bun prieten. Ar fi fost mult prea dureros si avusese parte de acest sentiment cu varf si indesat in ultimele luni. Voia doar putina libertate.
  
  Privea fascinata lumina aurita, care se cernea prin sticla ferestrei inchise; dincolo de ea, cerul incepea sa-si schimbe culoarea de la azuriu deschis la un cenusiu bolnavicios. Probabil avea sa ninga iar, stratul de omat ramanand pe deasupra domeniilor si pentru urmatoarele zile. Se saturase de frigul acela crancen, care ii patrundea pana in adancul fiintei; si acum, imbracata cu o pereche de blugi negri, un pulover lung, albastru-inchis si cizmele groase tot tremura din toate incheieturile.
  
  Ar fi dat orice sa vina vara iar. Vara, cu zilele ei nesfarsite si noptile lungi, calduroase si incarcate de miresme dulci. Ofta melancolica, privindu-si incheieturile albe care ieseau de sub manecile bluzei. Cateodata simtea ca nu mai rezista, ca totul devine prea complicat si greu - dar de fiecare data ajungea la concluzia ca poate sa o faca; era mai puternica decat credea.
  
  Auzi insa o usa inchizandu-se cu un zgomot mic si tresari, trezita din propriile ganduri; nu se ridica totusi, ramanand in coltul sau. Armurile straluceau palid in lumina difuza, mentinand atmosfera de stranie tacere. Dar usa se deschise pentru a doua oara, asa ca se gandi ca ar fi fost timpul sa-si paraseasca si ea 'culcusul secret'.
  
  Se ridica incet, fiind cuprinsa de vesnica senzatie de ameteala; ramase pret de cateva clipe pe loc, dupa care incepu sa mearga cu pasi mici spre iesirea din incapere. Vazu o silueta cunoscuta intr-un alt colt si zambi, privind apoi spre usa. Lexie si Natalie venisera si ele acolo, deci nu era singura ratacita prin castel.
  
  "-Buna" sopti cercetasa, cu un glas jos si bland.
  

• Lexie isi intoarse privirea spre usa. Natalie pasi peste prag, cu parul roscat acoperindu-i umerii. Viperina ii zambi, insa, inainte sa reuseasca sa spuna ceva, Bell aparu de undeva din spatele ei. O privi, usor surprinsa. Si schita un zambet cand o saluta.
  "Buna" spuse viperina, destul de bine dispusa.
  
  Acum ca nu mai era singura, camera pare mai luminoasa si Lexie observa firicele mici de praf plutin in aer. Adora felul cum se facau vizibile doar unde lumina intra prin ferestre, forumandu-se raze galbene, luminoase.
  
  "Ce mai faceti?" inteba viperina, brusc.
  Le privi pe cele doua fete. Bell era de la cercetasi, insa impreuna cu Ivy si Isa, normal, era cea mai buna prietena a viperinei. Cand venise la castel avea acele prejudecati cum ca cercetasii le erau dusmani, ca erau sange-mali si tot felul de chestii. Acum, nu ca parerea ei era complet schimbata, insa isi dadea seama ca si in acea casa erau oameni deosebiti.

Roscata zambi cand o vazu pe Bell. Nu o cunostea ca om si doar il auzise pe Carsten pomenindu-i numele in unele discutii neinsemnate de-ale lor. Isi intoarse privirea catre Lexie , aceasta aflandu-se pe podea , intinsa parand sa nu aiva nici o problema . Ca de obicei , asta era firea ei . Sa fie relaxata in orice momente .

Se dadu la o parte pentru ai face loc lui Bell . Cu siguranta nu vroia sa 'fie lasata pe dinafara'. Se apropie de Lexie , aplecandu-se in asa fel incat sa fie la acelasi nivel cu ea si sa o poata imbratisa . Nu o vedea asa des ... fiind ocupata cu lectiile si teme , iar ea cu bufnitele .Ce mai faci micuto ?Dupa ce isi retrase mainile din jurul prietenei ei , se ridica si-i facu loc lui Bell , poate avea ceva sa-i spuna viperinei . Se simtea de ca si cum s-ar afla intr-un spital facand vizite bolnavilor. Isi adanci mainile in buzunarele de la spate a blugilor cautand dupa ceva anume dupa care renunta luand o pozitie decenta.

• Lexie ii zambi lui Natalie si ii intoarse imbratisare, dandu-si insa seama ce ciudat era sa stea ea oe jos. Da, ei bine, Sala Armurilor era camera in care se simtea cel mai in siguranta din castel, dupa pivnita viperinilor, asa ca se obisnuise sa se faca comoda. Si cum nu era niciun scaun prin jur...
  
  Se ridica, putin rusinata de pe jos si o imbratisa si pe Bell, zambindu-i cercetasei. Apoi se indrepta, dandu-si seama ca Bell era putin mai scunda decat ea. Isi scutura roba descheiata lejer de praf.
  "Pierdeam vremea," ii raspunse cu intarziere intrebarii Nataliei.
  
  Natalie era doar o cunostiinta. Nu se prea cunosteau ele, insa viperina se intelese cu ea din prima si se deschise in fata ei mai mult decat credea ea ca ar fi trebuit. De obicei, asta era o greseala, insa femeia se dovedise de incredere. In plus, nu i-a stricat o vorba ca intre fete.
  Le zambi amandurora.
  "Ce faceti voi pe aici?" intreba, putin curioasa.

• Privi in jur,incercand sa ramana calma. Nu,nu mai era eleva la Hogwarts dar asta nu insemna ca nu mai putea sa faca vizite din cand in cand. Adevarul este ca absolvise de ceva vreme si uitase exact cam la ce nivel se afla fiecare incapere. Cand intrase nu putu sa nu remarca ca nimic,dar absolut nimic,nu se schimbase. Totusi,acest lucru nu putea sa ii ofere informatii prea pretioase. Nu avea o memorie foarte buna. Avea sa incerce fiecare usa pana ce ar fi gasit pe cineva - eventual o persoana care sa o ia frumusel pe umar si sa o dea afara,cu un sut in dos. Erau o scoala,nu o gradina zoologica unde se puteau ascunde oamenii-lup.
  
  In final auzi zgomot dintr-o anumita incapere,unde intra fara a mai bate la usa. Erau trei tinere,una fiind putin mai in varsta decat celelalte doua. Analizand tinuta si privirea pe care fiecare o avea,ar fi spus ca una era la Viperini,a doua la Cercetasi iar femeia cu siguranta era o ingrijitoare. Observand o pana care se prinse in haine roscatei,cu siguranta ca aceasta avea grija de bufnite. Daria era mult mai inalta decat toate trei. Avea un aspect aproape scheletic in comparatie cu celalalte fete din incapere. Facu cativa pasi inspre ele,zambind timid. ''Sala Armurilor,nu-i asa?'' Dupa ce primi raspunsul afirmativ,facu o plecaciune scurta apoi relua pozitia dreapta,aproape mandra,netezindu-si putin rochia lunga,de culoare rosie.'' Ma numesc Daria Bennet. Ma scuzati ca va deranjez.'' Ochii ei aveau o nuanta galbuie,care probabil avea sa le faca pe cele trei tinere sa isi dea seama de natura ei...animalica.

• Fu oarecum tulburata de venirea celorlalti; nu se astepta sa dea peste atat de multa lume. Sau cel putin, nu tocmai acolo si la acea ora. Clatina usor din cap cand usa se deschise iar, facand loc unei alte tinere care se apropie de micul grup si se prezenta. Gasi de cuviinta sa-i raspunda in acelasi fel, desi ii surprinse o privire ce o infiora usor.
  
  "-Bell Evans" murmura tanara cercetasa, cu o urma de zambet pe chip.
  
  Privi in jur pret de cateva secunde, lasandu-si gandurile sa zboare la intamplare; aceleasi amintiri, aceleasi imagini, aceleasi chipuri cunoscute sau necunoscute. Nu era nimic nou, dar incepuse sa savureze monotonia aceea ce pusese stapanire pe viata ei. O adora, o venera si o implora sa ramana, sa nu lase loc schimbarii. Pierduse mult prea multi oameni apropiati, trecuse prin prea multe evenimente neplacute; acum adora atmosfera considerata de altii plictisitoare care staruia in viata ei zi de zi. Nu mai voia nimic nou - niciodata nu dorise asta.
  
  "-Sigur ca nu ne deranjezi" completa ea, dupa cateva clipe de tacere.
  
  Ii analiza atenta trasaturile chipului si statura aproape impunatoare; parea a fi exact opusul ei, plina de incredere in propriile forte. Dar era constienta ca aparentele inselau in majoritatea cazurilor, asa ca nu se pronunta prea rapid in ceea ce ii privea caracterul. Ii cunostea doar numele, nu si povestea.
  

• Lexie isi intoarse capul spre usa cand auzi scartaitul puternic al acesteia. De dupa ea iesi o fata inalta si slaba, cu niste ochi de o nuanta galbuie care o cutremura in interior pe viperina. O privi cu o expresie aparent distanta. O auzi prezentandu-se. Nu spuse nimic, nici nu facu ea primul pas in a-i spune bun venit. Statea si o studia cu o atentie stranie, absorbindu-i trasaturile in ochii sai verzi. Terminase Hogwarts-ul, era clar. Insa Lexie o vedea mai ciudata, mai aparte. Ochii sai erau inumani. Era un semn. Fata aceea era ori varcolac, ori vampir. Zambi o sub mustata la acel gand. Tusi scurt, apoi spuse, pe o voce care emana un fel de mister, ca si cum ceva era ascuns in spatele vorbelor sale:
  
  "Lexie Stryder." Ii stranse mana fugitiv, apoi se dadu un pas inapoi, atingand una dintre armuri. Inca o privea pe Daria cu un zambet stramb schitat pe fata. Avea de gand sa afle ce era acea fata. Desi avea o inclinatie spre varcolaci. Vampirii ar fi trebuit sa aiba ochii rosii nu galbeni.
  O privi in ochi, vazand in adancul lor o scanteie animalica.

Roscata se intoarse lent pe calcaie , catre usa . Observa o femeie inalta , cu o expresie cat de cat inocenta pe chip , dar care-i inspira ..teama ? Nu se apropie , nu ridica mana , nu clipi.Niciun gest din partea ei . Timp de cateva secunde . Buna ! raspunse dulce , incercand sa ascunda fiorul care o cuprinse . Dar oare putea ea sa raspunda altfel ? Isi musca buza inferioara , ingustandu-si ochii . Intr-un anume fel .. politicos .. nu suporta prezenta acelei femei in camera . Oare era de vina culoarea ochilor ei sau dantura ? Ceva o facu sa se inspaimante la vederea Dariei. Natalie Francis . Isi spusese numele , dupa care continua sa-i vorbeasca fetei :

Te-ai pierdut ? Sper ca nu . Dupa care zambi fortat , incercand sa ramana in aceeasi pozitie . Avea o banuiala , dar nu vroia sa incurce itele ca de obicei . Vroia sa taca si sa continuie sa stea . Doar asta ar fi putut face in acel moment . Sa stea , sa respire , sa clipeasca . Sa traiasca , la propriu.