Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo
1 2 Next »
/ I've lost

**Ema Snow** · (This post was last modified: 02 Feb 2013, 16:56 by Ema Snow.)

I've lost
All I know is that the end's beginning

-Ema&Hawkeye-

Probabil ar fi fost in regula sa se abtina la a reactiona din impuls. Ema nu facea prea des asta. Doar in situatiile exceptionale in care pur si simplu era cu nervii la pamant. Iar aceea fusese cu siguranta o situatie in care statuse prost la capitolul intelegere. In momentul ala se gandea doar la faptul ca, daca Spencer Athinkson nu ar fi dat ca un fraier detalii altora, atunci nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat. Probabil ca ar fi fost acum la Hogwarts, citind o carte buna sau stand si jucand sah. Sau poate facand orice altceva, cat se poate de normal. Si nu ar petrece timpul gandindu-se la tot ce era mai rau posibil.
Ema isi deschise ochii, uitandu-se la tavanul alb al coridorului. Spitalul fusese intotdeauna un loc curat si plin de contradictii. Oferea speranta, dar in acelasi timp era un loc al depresiei si al pierderii. Soimeanca inerca sa se compuna, sa castige controlul. Probabil ca avea nevoie de o gura sanatoasa de aer, dar niciodata nu avusese curajul de a merge mai departe de coridorul spitalului, lipita cu spatele de perete, chiar langa usa ce ducea spre salon. Nu indraznise, deoarece ii era teama ca, daca va pleca, se va intampla ceva cu Hawk. Acum isi ocupa mintea, incercand sa se gandeasca ce le va spune domnului si doamnei Rovson in cazul in care lucrurile se agravau. Si Freddie... Nu-si dorea ca prima intalnire pe care o avea cu fratele lui Hawkeye sa fie incadrata de astfel de imprejurari.

**Colin Hawkeye Rovson** · 03 Feb 2013, 18:58

Isi amintea de dragonul de lumina. Mare, furios, stralucitor, letal, dar gratios si cat se poate de rece. Asta fusese salvarea lui. O vraja menita sa distruga si sa apere, mult mai simpla in esenta decat un patronus. Simtise in prezenta acelui dragon prezenta fetei cu care se obisnuise sa-si petreaca timpul. Nu era caldura specifica a unei dupa-amieze cu Arlin si nici curiozitatea fara margini a unei dimineti cu Freyja. Nu era ceata ce-i invalmasea mintea cand era cu Fantine si nici amuzamentul ce il cuprindea in minutele de vorba cu Lexie. Era o prezenta calma, calculata, dar cat se poate de periculoasa. Atinsa de esente artistice, insa strategica si cu un soi de intelepciune. Calda si distanta in acelasi timp. Implicata fara sa se vada. Si o recunoscu imediat, desigur. Cine putea sa fie in afara de Ema Grace Snow?
Isi amintea cearta lor din Sala Armurilor si calea ce urmase apoi. Isi aminti peretii plini de igrasie si durerea interminabila. Isi aminti tavanul inalt si chipul Emei, aplecata cu ingrijorare deasupra lui. Isi aminti dosarele. Isi aminti lacrimile.
Hawkeye incerca sa-si extinda simturile, descoperind ca in jurul lui era prea multa liniste. Era inca adormit, dar dorea sa afle. Sa stie.

**Ema Snow** · 03 Feb 2013, 19:10

Ofta iar si isi lasa capul pe spate, lovindu-se usor de perete. Privi iar tavanul luminat de neoane. 'Bine, Ema, ai trecut tu prin lucruri mai grele'. Nu-i venea sa creada ca plansese atunci cand Dawn se alesese cu o frumusete de taietura pe coapsa. Isi amintea cum de statuse atunci pe podelele curate ale spitalului si isi plansese ochii din cap. Isi aminti cum nu era absolut nimic grav, si totusi fusese atat de ingrijorata. Iar acum... Acum Hawkeye chiar o patise, iar Ema se simtea slabita. Obosita. Epuizata pana la os. Daca pustiul ar muri...
Isi inchise ochii si tremura scurt. Nu, nu avea sa se gandeasca. Se forta sa-si ridice barbia cu mandrie si sa-si indrepte spatele. Nu o sa se lase invinsa de un umar dislocat, niste coaste rupte, prea multe taieturi pentru gustul ei, o buza sparta si sange peste tot. Ema isi privi mainile si, in ciuda faptului ca erau cat se poate de curate, le simti pline de sange. Sangele lui Hawkeye. Manjita. Manjita ca un animal de sacrificiu. Isi scutura cu inversunare capul.
Luand o gura mare de aer, Ema deschise iar usa ce ducea spre salon, privind precauta in jur. Era o camera luminoasa si alba, dotata cu putina aparatura. Un singur monitor care bipaia intr-un ritm alene, dar sanatos. Un singur pat, langa doua noptiere si un dulap, langa o masa si un scaun. Si un singur pacient, cu fata palida contrastand cu parul ciufulit si negru, ceva mai tras la fata decat de obicei. Ema se aseza in scaunul de langa pat, uitandu-se cu atentie la inconstientul Hawk.

**Colin Hawkeye Rovson** · 17 Feb 2013, 21:42

Metafora a cunoasterii? Oh, tu, fii serios! Nu e ca si cum toata galaxia se invarte in jurul unui adevar absolut! Si nu e ca si cand mitul umbrei este esenta din care este fabricata lumea! Toate astea sunt doar povesti! Povesti cu seminte adevarate, dar povesti in orice masura! Si nu exista asa ceva. Este inacceptabil.
Daca s-ar fi putut stramba, s-ar fi distrat la culme. Doar ca Hawkeye nu prea era capabil de miscari momentan. Inca era la stadiul de caine vlaguit ce intra in contact cu lumea din jur. Simturile i se indepartau usor-usor, cautand sa acopere o suprafata cat mai mare si sa-i ofere cat mai multe informatii. Momentan se baza doar pe auz si miros. Auz... Hmm... Nu prea; ii tiuiau urechile. Dar miros da. Mirosea a curat. A exagerat de curat. Isi dadu seama ca nu e intr-un spatiu cunoscut. Nu se simtea ca intr-unul. Si isi dadu seama ca nu e singur. Pentru ca auzea respiratii. Si bipaituri. Si un zazait electric. Si tiuitul traditional al unei tensiuni proaste. Eh, dragut. Dar, pe langa respiratiile lui putin cam sadice, mai detecta si altele, mult mai calme, dar mai fortoase. Pleoapele fluturara pentru o clipa, iar Hawk incerca sa-si deschida ochii. Asta pana cand ii patrunse prima geana de lumina si se grabi sa-si inchida ochii, strangandu-i cu putere. Isi relaxa muschii fetei si astepta.

**Ema Snow** · 17 Feb 2013, 22:14

Isi lasa fruntea sa-i cada in palme, parul liber gadilandu-i antebratele. Incerca sa-si goleasca mintea. De absolut orice. Pierduse. Pierduse cine era. Nu mai intelegea de ce se simtea atat de rupta de realitate. Fara toate acestea viata mergea prost. Si in mai putine cuvinte. Dar continua. Si stia, cumva. Tot ce stia era ca finalul incepe. Si stia cine era de la inceput. Asa ca putea sa inteleaga de ce acum vroia doar sa se duca acasa, sa fie lasata sa plece. Sa alerge si sa nu fie redusa la tacere.
Tot timpul asta petrecut in zadar... Ani irositi... Castiguri irosite... Totul era pierdut. Dar ramanea speranta. Si asta insemna ca razboiul nu se terminase. Mai era o lumina. Si acolo era soarele. Lua toate cele distruse spre locul din care faceau cu totii parte. Unde sentimentele cuceareau.
Ofta. Daca totul avea sa se termine in urmatoarele zile... Ce-i drept, nu prea stia ce va face. Poate ca se va ocupa de ce a mai ramas cu seriozitate si la un moment dat va ceda. Isi dori sa-l aiba pe William aproape. Fizic aproape.
Ema isi masa fruntea cu degetele lungi si reci si isi ridica privirea, ochii usor inrositi, pentru a se uita iar la Hawkeye.
" Sa nu indraznesti sa mori. Sa nu ai tupeul sa-mi mori. Ce ma fac eu fara tine, hmm? Cine mi-ar mai inveseli zilele cu vorbaria lui ridicola? Si cine ar mai canta cu mine? Si cine m-ar mai baga in probleme? Nu muri, Hawk... Nici sa nu te gandesti la asta"

**Colin Hawkeye Rovson** · 21 Feb 2013, 21:54

Probabil ca, daca ar fi avut mai multa energie, ar fi tresarit atunci cand cineva incepuse sa vorbeasca. Era o voce inceata si relativ calma, desi parca simtea un strop de deruta in glasul acela subtire. Il cunostea, era ceva clasic. Era Ema, cine altcineva? Stiuse intotdeauna ca relatia dintre ei era ceva mai mult decat o banala prietenie. Era aproape materna. Si chiar daca se luau in mod constant peste picior, stia prea bine ca amandurora le pasa de celalalt. Dar tot il surprinsera vorbele ei.
Schita un zambet si isi deschise ochii, cautand chipul Soimencei. Parea mai obosita decat de obicei, cu ochii inrositi si suvitele satene pleostite in jurul fetei. Se abtinu sa ridice o spranceana intrebatoare spre ea... pentru moment.
" Cine? Eu? Si sa scapi de mine? Ai innebunit, Snow?"
Isi permise sa rada, desi se dovedi o miscare tare proasta. Muschii lui protestara, iar bipaitul pe care abia daca il baga in seama se accentua. Ii lua un minut sa se calmeze, chiar daca trebuise sa arunce priviri tintuitoare spre Ema. Avea nevoie ca ea sa stea pe loc, nu sa se grabeasca cu ajutorul. In sfarsit, cand totul reveni cat de cat la normal, Hawk se uita iar la Soimeanca.
" Ce s-a intamplat?"

**Ema Snow** · 21 Feb 2013, 22:11

Probabil ca putea sa numere pe degete momentele in care Ema fusese atat de fericita. Cand Robert Cannes o ajutase in munca titanica, cand Porrin disparuse din viata ei, cand Blaine acceptase sa aiba incredere in ea, cand Nathan o primise ca prietena, cand il intalnise pe William, cand realizase ca viitorul ei este conturat alaturi de domnisorul Knight, cand deslusise misterul Eineverei, iar acum, cand revedea albastrul vibrant din ochii lui Hawk. Zambi la remarca lui. Da, acelasi Colin Rovson ca intotdeauna. Oriunde, oricand.
Isi aduse aminte prea bine.
Se asteptase ca ceva rau sa se intample. Se asteptase ca netrebnicul de Kane sa nu minta. Dar sa-l vada... Cu pieptul plin de sange, umarul stang intr-un unghi ciudat, obrazul intunecat si parul naclait intr-o parte cu lichidul vietii, imbiband tampla... Cu urechile alea clapauge, cu ochii de safir ascunsi in spatele pleoapelor, mult mai palid decat de obicei... Aratand ca un mort... Ema nu crezuse vreodata ca o sa vada asemenea dezastru. Hawkeye era, pana la urma, doar un copil.
" Te-a prins Kane, tembelule" ii raspunse ea, desi zambea dragastos. " Si ai reusit sa castigi un umar dislocat, o spartura eficienta la teasta, multiple zgarieturi, vanatai si patru zile de somn. Ai cam tras chiului, Hawk"

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo 1 2 Next » //  / I've lost

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo
1 2 Next »
/ I've lost