Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Beauxbatons

1 2 Next »

/ I wil always love you

Razele uscate de lumina se filtrau greu prin ferestrele luminoase, dintr’o sticla aproape mata. Fiecare pas parea sa o adanceasca si mai mult in profunzimile castelului. De parca ar fi invitat’o sa ii cunoasca cele mai ascunse mistere.
“-James?” intreba ea, brusc.
Linistea se tulbura asemenea unei ape limpede. Tanarul isi intoarse privirile spre ea si astepta.
“-Ce’ar fi sa iesim totusi afara” murmura cercetasa.
Nu voia sa fie inchisa intre pereti; voia sa fie libera, sa se bucure de fiecare mangaiere a soarelui.

“-Dorinta ta e porunca pentru mine” chicoti James, tragand’o de mana.
Ajunsera in capatul scarilor si incepura sa le coboare; nu se aflau decat la etajul I, deci nu aveau prea mult de mers. Totul se desfasura in graba, si in cele din urma ajunsera la iesirea din castel.
“-Haide” sopti el, lasand’o sa treaca prima.
Tanara ii zambi, mergand in fata lui; soarele ii invalui pe amandoi inca din prima clipa.
“-Asteptam de luni bune excursia asta” ofta Katherine, trecandu’si o mana prin suvitele de par.

Si in sfarsit era acolo; Franta – isi dorise sa viziteze tara asta inca de cand era mica. Stia insa ca erau persoane care nu se simteau prea bine acolo. Bells ura limba vorbita, dar parea a fi destul de incantata de peisaje.
“-Uite acolo niste copaci” spuse ea, aratand cu mana in zare.
James chicoti incet. Incepura sa mearga pe iarba, inca tinandu’se de mana.
“-E asa frumos aici” sopti Katherine cu o voce mica.
De parca s’ar fi aflat in paradis, si nu pe domeniile unui castel din lumea vrajitoriei.

Zambi, privind silueta rotunda a soarelui care se odihnea pe vazduhul senin.
“-Nu ar fi asa frumos fara tine” admise el, continuand sa surada.
Il privi cu dragoste, la fel cum facea de cele mai multe ori. De parca s’ar fi putut intelege doar din priviri, fara cuvinte.
Cand ajungeai sa iubesti un om pentru ceea ce era, pentru cum te facea sa te simti alaturi de el, totul se reducea la un zambet si o privire. Nimic mai mult.
Stia ca tanara ii schimbase viata. La fel de bine cum era constient si de faptul ca la randul sau o schimbase pe a ei.

Se asternu tacerea pe deasupra lor; insa nu una din aceea apasatoare, ca dupa o cearta sau o discutie aprinsa. Ci o liniste care ii facea parca sa para mai uniti – asta daca se mai putea asa ceva. De parca nimic nu ii putea desparti in acea clipa si niciodata. De parca destinul ii voia pe ei impreuna, alaturi unul de celalalt pana cand moartea avea sa’i desparta.
“-Nu m’am gandit niciodata ca te voi avea pe tine” murmura Katherine, brusc.
Tacerea fu intrerupta violent. Insa vorbele ajunsera la James cu o necuprinsa blandete.

Ii stranse si mai bine mana intr’a lui si o privi cu un suras. Nici el nu se gandise ca va avea un asemenea noroc. Intotdeauna simtise ca va ramane singur. Ca asa ii era destinat. Dar soarta ii rezervase altceva. Si nu regreta nimic din toate astea.
“-Suntem facuti unul pentru celalalt; si tu stii asta” sopti el, temandu’se sa nu intrerupa tacerea linistitoare asternuta din nou asupra lor.
Era convins de ceea ce spunea; nu erau doar vorbe in vant sau clisee stupide. Era ceea ce simtea acum si ceea ce avea sa simta mereu de acum incolo. Stia ca singura lui dorinta era sa ramana alaturi de Katherine, pentru totdeauna.

“-Ai aparut in viata mea exact cand aveam nevoie de cineva care sa’mi fie alaturi. De parca ai fi fost un trimis al unui inger pe pamant” murmura tanara.
Simti cum lacrimile ii inunda ochii si ofta; nu intelegea de ce era asa slaba cateodata si nu reusea sa’si tina emotiile in frau. Avea intotdeauna probleme cu controlul.
“-Nu as reusi sa’mi inchipui cum ar fi sa exist fara tine. Sa nu te vad in fiecare dimineata, sa nu ma iei de mana si sa ma faci sa ma trezesc. Sa alergam la ore, sa mancam impreuna, sa ne facem temele, sa stam ore in sir pe malul lacului sau in camera de zi” sopti Katherine, cuprinsa de un fior mic.

“-Nici nu trebuie sa te gandesti la asemenea lucuri; nu am sa plec. Niciodata. Am sa raman langa tine atata timp cat tu ai sa ma vrei acolo” ii raspunse James, oprindu’se.
Ajunsera sub copacul ramuros si se asezara la radacina lui; Kate isi lasa capul pe pieptul sau, iar tanarul o cuprinse in brate. Ar fi dat orice ca acea clipa sa dureze pentru eternitate. De parca nimic nu ar fi putut sa intreaca frumusetea ei.
Era constient ca o data si o data ar putea sa se desparta. Ca ea nu l’ar mai vrea in viata ei. Putea sa spuna ca era cea mai mare temere a lui in acel moment. Insa pe de alta parte incerca sa se bucure de fiecare moment si sa’l traiasca ca si cum ar fi ultimul.

“-Am sa te vreau mereu aici” remarca Katherine, aproape socata.
Nu putea sa’si imagineze un motiv pentru care el sa nu fie langa ea. Un motiv pentru care sa il alunge din viata ei.
Era ca si cum ar fi trebuit sa alunge soarele de pe cer in mijlocul zilei. Sau sa renunte la intunericul noptii. Era al ei, era tot ce voia si ce ii trebuia. Era alinarea ei, tot ce putea sa isi doreasca. Langa dansul se simtea implinita, se simtea cum niciodata nimeni nu o mai facuse sa se simta.
De parca ar fi fost perfecti impreuna si obisnuiti separat; de parca formasera un intreg ce era menit sa dureze pentru vesnicie.

Ii lua o suvita de par intre degete si incepu sa o rasuceasca; era atat de moale incat dupa cateva minute realiza ca se lasase absorbit pana si de parul ei.
Kate se ridica intr’un cot si il privi cu gravitate.
“-Sa nu mai spui niciodata asemenea lucruri” murmura ea, cu o voce mica.
Avea o expresie de nedescifrat. Cum rareori se intampla, pentru ca de obicei nu reusea sa isi tina in frau sentimentele in preajma lui.
“-Pentru ca am sa te vreau mereu acolo” continua aceasta.