Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala

1 2 3 4 5 6 Next »

/ Sortarea

OOC: Toţi ăştia care sunteţi în anul I şi vreţi să descrieţi cum aţi fost sortaţi, vă puteţi băga aici. ABSOLUT ORICINE ESTE INVITAT! Ba chiar vă rog

"Inspiră. Expiră. Inspiră. Expiră"
Cam aşa îşi ordona Alex creierului să ordone plămânilor să facă. Stătea înghesuită printre atâţia bobocei - ca ea, ce-i drept, dar parcă ei erau mai boboci decât ea - încât parcă celulele nervoase, în căldură, nervi şi oboseală, uitară să mai comande fiecăruia ce să facă. La un moment dat se trezi că şopteşte: " - Mergi. Ridică mâna. Clipeşte." , astfel încât atrase atenţia a vreo doi copii. Se uită urât la ei.
"Ce vă doare pe voi, picilor?"gândi ea, dar preferă să lase totul la acest stadiu din care nu s-ar fi creat o ceartă, apoi bătaie, apoi....

Mergeau spre Marea Sală, majoritatea cu emoţia în inimi că vor fi sortaţi cine ştie unde. Alex credea că faţa ei era singura care afişa o nepăsare cumplit de molipsitoare.
De fapt, îi cam păsa. Adică, la cum îl ştia pe tatăl ei, probabil că nu ar mai fi vorbit în viaţa ei cu ea dacă nu ar fi picat la Viperini. Dar cu toate astea, inima îi spunea că NU vrea la Viperini. Dar de cele mai multe ori încerca să îşi alunge sentimentul.
"Dar dacă nu la Viperini, gândea ea, atunci unde? Nu mă văd deşteaptă, curajoasă, sau foarte inimoasă."

Intrară în Marea Sală şi Alex fu într-adevăr surprinsă de imensitatea acesteia. Şi acum se simţea ca un copil din Încuiaţi. Fratele ei era răutăcios şi evita să îi povestească despre Hogwarts, ca să îi facă în ciudă iar cu tatăl ei nu prea vorbea. De la mama ei dacă mai auzise poveşti...şi atât.
Aprecia totul la Hogwarts, chiar dacă de pe faţa ei, probabil doar sclipirile ochilor o dovedeau. Tavanul înstelat...- Iubea stelele! - candelabrele, impunătoarele, mesele, care erau mai lungi decât de două ori lungimea camerei ei, - sau undeva pe acolo - totul era splendid!

Un băiat de lângă ea zâmbi şi avu tupeul s-o ia la mişto:
"- Interesante jucării, nu-i aşa? Văd că ţi-au furat ochişorii..."
Şi "ochişorii" se întoarseră spre interlocutor cu o privire gen : "-Du-te, învârtindu-te în cap, nemernicule!", la care acesta îndrăzni:
"- Ia te uită! Domnişoara afurisită şi îngâmfată! Fac pariu pe zece galeoni că pică la Viperini! Cine se bagă?"
O fată de lângă ea îi luă apărarea cu un "- De fapt tu eşti cel îngâmfat.", dar roşcata nu putea spune dacă din milă, respect sau din posibilitatea de a câştiga încă zece galeoni. Deşi auzea toată discuţia care se punea asupra ei, preferă să se facă încă odată că e surdo-mută.

Între timp, fără ca ea să realizeze, marele grup format din mici ajunse în faţă, pregătit pentru marea sortare. Auzea grupuleţe agitându-se, povestindu-şi viaţa, casele în care au fost sau n-au fost părinţii, împărtăţindu-şi emoţiile care peste treizeci de minute poate vor dispărea.
Alex ar fi vrut să vorbească şi ea cu cineva, se simţea cam singură. Dar învăţase să nu aibă încredere în nimeni..Nici măcar în propria familie nu avea, aşa că de ce să aibă încredere în nişte puşti care nu îşi puteau ţine ascunse nici lucruri personale?
Deodată, Jobenul începu să îşi cânte cântecelul, iar roşcata se delecta, bătând ritmul cu degetele în picioare şi încercând să fie atentă. Apoi acesta se opri din "lălăit" şi o voce sonoră, importantă, începu să strige numele copiilor. Iar mai apoi, Jobenul Magic dădea verdictul final: Casa.

Deodată, Alexandra tresări uşor şi inima i se strânse ca un purice:
"- Cooper Alexandra Victoria!"
Merse cu paşi rapizi şi siguri spre pălăria magică, în timp ce în capul ei se producea o adevărată luptă.
În momentul în care aşeză pălăria pe cap, auzi o voce vorbindu-i în interiorul său: "- Ei bine, eşti tu şireată, vicleană, uneori egoistă...dar simt că eşti mai mult de atât loială şi miloasă. Simt că vrei prieteni şi simt că atunci când îi vei găsi, nu-i vei lăsa la ananghie de dragul propriu. Deci nu eşti Viperină, frumoaso..Eşti la ASTROPUFI!"
Ultimul cuvânt fusese strigat deosebit de tare, iar roşcatei i se părea că Jobenul o spusese cu mai multă mândrie în glas.
" Ei..mi se nazăre mie.."

În timp ce se apropia spre masa Astropufilor, care aclama cu mândrie, observă rânjetul ironic de pe faţa fratelui său, de la masa Viperinilor, semn că avea să primească şi mai multă răceală, bătaie de cap şi necazuri faţă de câte a primit până acum.
Primi aplauzele cu un zâmbet pe faţă. Apoi oftă. Ce viaţă grea va avea!

" Grabeste-te, Hawk! Altfel vei fi prins in aglomeratia bobocilor!"
Hawkeye privi lenes spre colegul sau si facu un gest larg cu mana.
" Ma descurc. Daca esti asa nerabdator, du-te si imbuiba-te!" raspunse Soimeanul razand. Isi pleca la tanc capul pentru a se feri de adidasul ce zbura spre el. Il rata la milimetru. Colegul lui isi lua roba si disparu pe usa.
Colin ramase singur in dormitor. Simtea un ghimpe de ciuda pentru ca de patru ani, nu reusise niciodata sa vina la prima cina. Mereu intarzia sau avea altceva de facut. Ma rog, cu exceptia primului an, desigur. Zambi in timp ce se invartea prin camera in cautarea unui tenis. Inca isi amintea cum fusese sortarea lui.
Era emotionat si nu avea nici cea mai mica idee in legatura cu Casa la care va pica. Mama lui fusese la Astropufi, iar tatal la Cercetasi. El nu se vedea la niciuna din cele doua. Sau poate putin... Nu conta ce gandea. Tot nu-i rezolva problema.
Slabanog de nu s-a mai pomenit, Colin se trezea tarat dintr-o parte in alta de bobocii de langa el. Erau atat de apropiati unii de altii, incat un cot primit din stanga te trimitea in dreapta. Aici intimpinai o bariera de nepatruns si erai proiectat iar in stanga. Urmai jocul asta de miscari pana reuseai sa-ti recapeti echilibru. Iar pe atunci, Hawkeye nu era atat de inalt ca acum. De fapt, fusese atat de scund incat abia daca le ajungea la piept fetelor din anul VI. Norocul lui ca se inaltase mult in ultimii ani.
Intrase in Marea Sala, impiedicandu-se de propriile picioare. Fusese mult prea preocupat sa studieze tavanul inalt. Pentru cateva clipe, credea ca este facut complet din sticla, insa putea vedea unde se terminau peretii si incepeau bucatile mari si transparente. Isi aminti ca era la Hogwarts, iar aici trebuia sa se astepte la lucruri pe care nu si le putea explica. Mama lui il avertizase de asta. Ii spusese foarte clar ca la castel va intalni alt tip de magie, ceva cu care el nu era obisnuit.
Se trezise aliniat in randuri militaresti alaturi de ceilalti boboci. Si stand acolo, impietrit de emotie, astepta nerabdator sa-i vina randul, mult prea pierdut in fascinatia pe care i-o purta locului.
" Rovson Colin!"
Se grabise spre Joben cand isi auzise numele si se asezase cuminte pe scaunel. " Ei, dar ce avem noi aici!" se facuse auzita vocea Jobenului. " Un sufletist si un prieten de nadejde. Dar tu mereu pari sa analizezi si sa meditezi. Ma insel? Nu. Iti place sa inveti si esti mereu curios. Atunci treci la OCHI-DE-SOIM!"
Da, nu avea sa uite cuvintele alea prea curand. Se apleca si se uita sub pat, gasind acolo tenisul lipsa. Il incalta rapid si arunca o privire spre ceasul de la mana. ' Oh, nu!' Era tarziu. Foarte tarziu. Isi inhata roba si iesi ca o furtuna pe usa, imbracandu-se in timp ce practic sarea pe scari.
Colin se trezi intampinat de o mare de boboci cand ajunse in la baza scarilor de marmura. Ok, nu avea cum sa intre, asa ca se lipi de perete si astepta pana cand bobocii aveau sa fie condusi in fata profesorilor. Trase cu urechea la discutiile lor si se trezi uimit sa auda de pariuri. Nu baga vorbele in seama. Nu vroia sa stie subiectul.
Cand sosi timpul, Hawkeye se strecura in spatele bobocilor, lipindu-se de perete imediat ce era inauntru. Mda... Era chiar langa masa Astropufilor, putin cam prea departe de Soimi. Mai bine astepta pana la finalul sortarii. Zambi politicos si apaluda de fiecare data cand un elev pica la Ochi-de-Soim sau la Astropufi. La Soim pentru ca el era unul, la Astropufi pentru ca vroia sa dispara in multime. Si in plus, dintre toate celelalte Case, Astropufii ii erau cei mai dragi.

Ridică privirea, mai degrabă ca să se holbeze la stele, câtă vreme nu avea nimic de făcut. Elevi încă mai erau ho-hoo, o grămadă şi tocmai auzise de la Prefectul Astropufilor că masa nu se serveşte decât după sortare.
"E, soarta. Doar nu moare nimeni de foame..."

Şi atunci observă un băiat stând sprijin de peretele din partea lor. Îl cercetă cu atenţie şi observă că era de la...de la...Strânse ochii ca să recunoască mai bine semnul Casei. Ah, era un Şoim! Interesant...Şi după înălţime, putea fi sigură că e mai mare de anul III. Dar nu putea să spună ce an. Poate IV? Din nou, interesant..
De fapt, stai, ce ar fi interesant?
"Minte bolnavă, tu chiar n-ai ce face acum, nu?" se întrebă ea şi fu surprinsă să-şi răspundă, caracteristic ei: "Nu."
Dar ce căuta tipu' acolo? Adică masa Ochilor de Şoimi e....hăhăă..în China! Acum înţelegea. Da' totuşi, să te strecori subtil fără să te vadă nimeni...Oare se putea?

Şi, cum nu avea ceva mai bun de făcut, începu să se gândească la mii de căi de a ajunge la masa Şoimilor fără să fie văzută. Nu pentru ea, ci pentru tip. Dacă ar fi pentru ea, nu i-ar veni idei chiar aşa uşor. La o adică, s-o simţi în plus,cine ştie. Ea, personal, s-ar cam simţi.
Dacă...şi dacă...Dacă, dacă, dacă.
"Ştiu...dacă...Nu."
Şi într-un final renunţă. "Descurcă-te,fă-ţi curaj şi du-te de-a dreptul. E casa ta, ce mai!", părea a-i spune ea, uitându-se la el. Dar nu avea chef să se bage în seamă, aşa că ridică din umeri şi se uită la colegii ei astropufi, care se înmulţeau cu câte unul, doi.
Chiar auzi pe un elev mai mare că anul ăsta au avut mai mult noroc decât cei precedenţi. Pufni.
Deodată, simţi mâna cuiva pe umăr şi se întoarse, pregătită să întrebe: "Care-i treaba, omule?". Dar tăcu.

Hawkeye isi incrucisa bratele la piept si isi lipi talpa piciorului stang de perete. Frate, dar bobocii astia nu se mai terminau! Incerca sa-si ocupe mintea cu nimicuri. Isi stramba usor buzele, musca interiorul obrajilor si isi continua asteptarea. Trimisese si cateva priviri reci si expresii plictisite in directia colegilor de la masa Soimilor, atunci cand vedea cate un baiat imitandu-i pozitia corpului si facandu-i in ciuda. Era o gluma, da, Hawk putea intelege asta si chiar il distra, insa nu se putea abtine sa nu-si planuiasca razbunarea pentru cand avea sa ajunga in Turn. Da, in Turn. In Sala erau prea multi posibili martori ca sa-i lipeasca cuiva adidasii de podea.
Aplauda ocazional si ii urmarea cu privirea cum se indreapta spre masa Casei la care fusesera sortati. Din cine stie ce motiv, de fiecare data cand un elev era repartizat la Astropufi, Hawk isi infigea spatele in zid, de parca ar fi incercat sa dispara in el. Isi roti privirea plictisit, uitandu-se cand la profesori, cand la colegii lui, cand la boboci. Trecu repede peste o pereche de ochi albastri ce se uitau inapoi spre el. Abia dupa cateva secunde realiza ca asta fusese neobisnuit. Isi intoarse capul, incercand sa detecteze privitorul. Se dovedi o misiune putin cam grea si oarecum ciudata, insa nu se dadu batut. Fusese o scanteie pe care o descifra cam lent. Un fel de incurajare? I se paruse?
Inchise ochii, reluand imaginile in minte. Colin isi primise porecla taman pentru ca observa si retinea lucruri, asa ca se concentra asupra acelei priviri. O vizualiza in minte, inregistra nuanta de albastru si-si deschise ochii, reluand cercetarile. Aha! Era o fata inaltuta, slabuta si cu parul de un roscat inchis. Judecand dupa trasaturile fetei si dupa lipsa emblemei, putea sa bage mana in foc ca era o boboaca. Incepu sa se indoiasca de faptul ca ea era cea care-i atrasese. Fata nu se uita la el si nu-i vedea prea bine ochii.
Arunca o privire rapida spre masa profesorilor si se strecura langa ea. Se opri pe vine langa bancuta de la masa Astropufilor si ii puse mana pe umar. Cand ea se intoarse, Hawk ii cerceta repede ochii. Da, ea era. Urma o clipa penibila de liniste, iar Soimeanul isi retrase mana. Afisa un zambet prietenos si vorbi, intinzand mana dreapta.
" Bine ai venit! Eu sunt Hawkeye!"

În momentul în care îl recunoscu pe Şoim, tresări nervos şi îşi înghiţi o înjurătură. Zâmbi şi ea, puţin cam stângaci.
"- Merci...Eu sunt Alex."
Întinse mâna dreaptă, în semn de apreciere. Nu prea ştia să îşi facă prieteni. Ei şi? Învaţă.

Putea să jure că cel puţin zece colegi se holbau la ea şi se aşteptau la cine ştie ce. Mai ales fetele. Primise cel puţin două coate al...foarte dureroase în coaste, care se vroiau a fi, probabil, subtile, dar numai subtile nu erau, din punctul ei de vedere.
Dar chiar începea să o amuze lucrul ăsta, aşa că chicoti. Apoi se adresă:
"- Boboacă, Astropufi, după cum vezi. Presupun că tu eşti Ochi-de-Şoim.", spuse ea, arătând spre insigna lui, care ieşea mai clar în evidenţă acum, fiind la nici un metru de ea.

"- Dă-te la o parte, îngâmfato!", auzi ea din partea dreaptă şi se uită încolo. Era puştiul cu "jucăriile", uitându-se urât la ea şi oarecum superior:
"- Sunt la Ochi-de-Şoim." spuse el cu mândrie în glas.
Alex ridică o sprânceană şi îşi strâmbă gura, cumva în semn de dezgust, privindu-l în ochi. Ştia că acest lucru îl va speria sau eventual enerva. Dacă nu avea ea să-l facă să plece în două minute, taică-su o renega.
"- Şi ce mă doare pe mine? Auzi, zi, că-s mai interesată...Ai câştigat pariul?"
Ultima replică o spuse cu un zâmbet ironic pe faţă. Exact în momentul acela, o fată de la Cercetaşi fluieră şi mişcă mâinile în semn de " omule, îmi datorezi nişte mărunţiş."
Această complicitate tăcută îl dezarmă cumplit pe băiat, care dădu să plece, nervos, când o altă voce, cel mai probabil Prefectul Astropufilor strigă, dar suficient de încet încât să nu fie auzit decât de cei care se aflau la masa Astropufilor: "Hei, piciu! Eu te strig de două ori sp vii încoa' şi tu pierzi vremea cu fetele. Eu te lăsai că am zis că ai noroc..."
Această replică îi făcu pe aproape toţi să râdă, moment în care roşcata îşi remută privirea asupra lui Hawkeye:
" -Mă scuzi de întrerupere, nu mă las luată peste picior."
Şi pufni.

Dadu sa-i raspunda aprobator, dar se trezi intrerupt de vocea taraganata a unui baiat. Se incrunta spre el si il fixa cu o privire dura. Nu-i placeau bagaretii fara maniere. Nu-i placeau ingamfatii. Colin il privi din cap pana-n picioare, iar incruntatura i se accentua. I se parea un copil putin cam indopat. Probabil ca nu era mai inalt decat cotul lui Hawk. Cand auzi ca erau in aceeasi Casa, nu se putu abtine sa nu-si dea ochii peste cap. Ii cerceta fata si se asigura ca nu avea s-o uite. Planuia sa aiba o mica discutie cu avidul de pariuri mai tarziu. Nu putea intelege astfel de gesturi. Ofereau cumva un statut incredibil? Isi aminti ca in noaptea sortarii lui, o eleva din anul VI, probabil vazandu-l atat de dezorientat, se oferise sa-l ajute cu locatia salilor de clasa. Iar atunci un alt boboc intrase si el in discutie, cu asa o mandrie si o importanta in glas incat ii facuse greata lui Hawk. Zambi amuzat cand Prefectul Astropufilor il striga pe pusti si isi permise sa rada pe infundate. Se intoarse sa-l priveasca cum pleaca.
" Super! Inca unul!" mormaii Hawkeye si se intoarse spre Alex. " Nu e nevoie de scuze. Chiar ma bucur ca te aperi de astfel de atacuri. E mai bine asa, mai ales cand vine vorba de Viperini"
Isi dadu ochii peste cap si indica peste umar spre marea de elevi cu embleme verzi.
" Ah! Si da, ai dreptate. Sunt la Ochi-de-Soim!" zambi Hawk. " Oricum... Ce parere ai pana acum de... asta?"
Isi intinse mainile in laterala in timp ce vorbi, aratand, ei bine, spre intreaga sala.
Ochii ii sclipira de curiozitate. Se facuse un fel de obicei ca elevii mai mari sa-i intrebe pe boboci despre primele impresii. Hawkeye se chinuise un timp indelungat sa inteleaga motivul acestui obicei. Cu putin ajutor si cateva notiuni din partea unei colege bune la psihologie, ajunsese la concluzia ca totul era un fel retraire a propriilor amintiri. Fiecare elev isi amintea cum se simtise prima oara cand urcase treptele de la intrarea in castel. Dar nu era numai asta. Fiecare impresie oferea o perspectiva noua. Lui Hawk ii convenea de minune. In felul asta, putea descoperi, putea vedea Hogwarts-ul din noi unghiuri. La figurat vorbind, desigur.

Alex privi spre ceea ce arăta Hawkeye şi răspunse pe cel mai sincer ton:
"- Văd o mare de oameni.." Apoi se dumiri de ceea ce vruse să zică şi se corectă:
" - Deocamdată nu prea am prieteni şi am văzut Hogwarts-ul mult prea puţin ca să îmi pot face o părere generală de ansamblu prea dezvoltată. Însă cum eu ignor idioţii, în general, pot spune că dau un plus situaţiei şi oamenilor. Fiecare cum este."
Ea răspunse foarte sincer, ignorând o eventuală posibilitate să îl sperie sau să îl enerveze. Chiar nu îi păsa.

Deşi mâncarea apăruse pe masă de câteva minute bune, roşcata îşi îngăduise doar să ia câteva dulciuri, cornuri, chestii " ambulante" care nu necesitau farfurie şi tacâmuri.
" - Acum nu că aş vrea să fac pe interesanta, dar nu putem găsi un loc în toată sala în care să stăm ambii comod? Nu de alta, da' văd că şi fetele de lângă mine sunt deranjate că sunt nevoite să participe la o asemenea discuţie interesantă, la care va trebui să-ţi răspunzi la întrebare."
"Şi doar nu degeaba am picat eu aici.", gândi ea, ironic.

Alex zâmbi, mai degrabă amuzată. Ea stătea lângă două fete, din anul III şi IV care păreau destul de dezinteresate, dar, din unghiul în care stătea, ea putea vedea perfect privirile iscoditoare ce păreau s-o mănânce de vie -sau omoare-.
Ignorând eventualul răspuns pe care l-ar fi oferit, roşcata se ridică în picioare, astfel având ocazia să arate că e destul de înăltuţă pentru unsprezece ani ( * ). Îi ajungea brunetului ( * ) până un pic mai sus de umeri.
Se duse pe o băncuţă de lângă o fereastră, continuând să mănânce liniştită, ca şi cum ar fi fost tot la masă. Îşi aranjă roba un pic şifonată şi părul ciufulit.

NOTĂ: ( * ) 1. Alex are 11 ani în acest moment, în care ea este sortată. Ar fi cam imposibil să o sortez la 15 ani.
( * ) 2. Brunet sau şaten? Parcă brunet era, chit că în semnătură pare un pic şaten.

Colin o privi amuzat, apoi isi intoarse fata sa le zambeasca scuzator fetelor de langa.
Isi indrepta recunoscator picioarele si o urma pe Alex spre bancuta. Pana cand sa se ridice, nu observase cat de inalta era fata. Presupuse ca era un avantaj intr-o multime de boboci. El unul avea avantajul asta acum, desi nu l-ar fi deranjat sa-l aiba si in primul an, cand mai mult se tara pe podea printre picioarele elevilor decat sa mearga normal. Ajunsera langa fereastra, dar Hawk nu se aseza. In schimb, isi dadu roba jos si o puse langa Astropufa, lasand camasa albastruie cam sifonata la vedere. Privi inapoi spre mese si ridica un deget lung si subtire spre Alex.
" Scuza-ma o clipa, te rog" murmura Hawkeye.
Se intoarse cu spatele pe ea si o lua pe langa perete spre masa Soimilor. Se stramba la fiecare pas. De ce nu facuse asta mai devreme? Adica era destul de usor sa traverseze incaperea, pe langa usa, departe de privirile profesorilor. ' Bobocii, Hawk. Din cauza bobocilor' isi reaminti si-si dadu un sut mental.
Incerca sa fie cat mai natural cand ajunse langa masa Casei lui. Ca si cum ar fi fost acolo tot timpul. Se uita spre farfuriile pline, hotarandu-se ce sa aleaga. Privirea ii fugi cu rapiditate spre bobocul de mai devreme, iar Hawk pur si simplu nu se putu abtine. Sub pretextul ca avea nevoie disperata de o placinta cu dovleac, se strecura pana langa pusti. Se intinse peste banca si lovi - cica din greseala - furculita copilului cu cotul.
" Ow! Vina mea!" se scuza Hawkeye si se grabi sa recupereze tacamul. Desigur ca o facu intr-o maniera cat mai grandioasa, dand coate in stanga si-n dreapta si stand cu un picior ridicat undeva la nivelul mesei. Sub siguranta marii bucati de lemn, Colin isi scoase bagheta si murmura cateva cuvinte rapid. Zambi satisfacut cand sireturile pustiului se legara intre ele. Timpul sa iasa. Se ridica, cu parul negru mai ciufulit ca niciodata, tinand furculita ca un invingator.
" Am gasit-o. Uite!" si i-o dadu pustiului.
Insfaca o felie de placinta si umplu repede doua pahare cu limonada. Se intoarse langa fereastra, cu felia in gura si cate un pahar in fiecare mana. Ii inmana lui Alex portia ei de limonada si-si elibera gura, in timp ce lua loc. De undeva de la masa Soimilor se auzi un 'Rovson!' nervos, dar Colin nu-l baga in seama.
" Unde eram?" intreba el politicos.

Cât timp Hawk fusese plecat, Alex se apucă de fredonat melodii, în special rock, bătând ritmul cu picioarele şi degetele, dând din cap. Ignoră posibilitatea ca cineva să o vadă. Nici nu îi păsa prea mult. Era liniştitor şi relaxant, mai ales atunci când nu avea vreo carte la îndemână care să o ţină cât de cât ocupată. Auzi paşi apropiindu-se şi zâmbi uşor atunci când brunetul veni. Îi răspunse la întrebare la fel de politicos, luând încă o îmbucătură din corn. Descoperi astfel că îi place să înceapă şi să întreţină o conversaţie. Închise ochii.
" - Eram la a-ţi lua revanşa şi a-mi povesti de părerea ta despre acest castel, pe care ai avut-o sau pe care ţi-ai format-o de-a lungul timpului."
Spusese asta aproape pe un ton melodic. Pufni, realizând.

Lumea începea să plece, cine ştie unde. Fata era enervată că se tot holbau la ei - sau aşa i se părea ei -, dar mai ales Ochi-de-Şoimii, ce făceau semne disperate ca el să plece de acolo. Se părea că puştiul ce fusese luat în râs reuşise să îi creeze fetei o reputaţie excelent...de proastă. Inspiră şi expiră adânc.
" Cine ştie ce Dumnezeu o fi scormonit despre mine. Dar abia aşteăt să aflu lucrurile pe care nici nu ştiam că le făcusem."
Cu toate astea, era relativ plictisită aşa că ridică din umeri ascultându-i părerea, după care zâmbi. Zâmbise mai mult - chiar şi de complezenţă, când fusese nevoie - astăzi decât în rândul a trei ani.

Privi cerul, care rămăsese tot înstelat şi se trezi murmurând:
"- Ah, carul mare! Şi Casiopeea..Unde eşti, regino?" întrebă ea amuzată. Apoi o descoperi şi câteva secunde mai târziu se pomeni a vorbi de Carul Mic, constelaţia Dragonul..Apoi tăcu, amintindu-şi brusc că nu era singură. Nu avea obiceiul să îşi arate aşa, în văzul tuturor, pasiunile. Dar poate că absenţa gălăgiei o determinase.

Îşi coborî privirea spre brunet şi îl întrebă:
"- Îţi place astronomia? Sau măcar să priveşti stelele? Eu văd ca fiind relaxant. Şi odată ce te prinzi care e şpilul, e chiar amuzant."
Roşcata privi încă odată cerul, ascultându-i opinia.

Hawkeye afisa un zambet mic si tacu o clipa, pentru a-si alege cuvintele.
" Pai... Initial, totul mi s-a parut foarte mare. Prea mult. Prea multa lume, prea multe ore, prea multe usi si mult prea multe chestii ciudate. Dar m-am obisnuit repede. Inainte de a incepe sa-mi dezvolt parerile despre elevi, am intrat sub aripa protectoare a lui Spencer Athinkson. E un fel de mester iritant al farselor in Casa mea. Primul an a fost numai de distractie. Trebuia sa fi vazut fata Sefei de Casa cand am reusit sa facem un balon cu vopsea sa explodeze in mijlocul camerei de zi. A trebuit sa curatam vopseaua si trofeele castelului o saptamana intreaga, dar a meritat. Si dupa incidentul asta, lumea s-a despartit in doua mari categorii pentru mine. Cei care ma priveau ca pe cine stie ce criminal, de parca eram gata sa le pun pocnitori sub picioare in orice secunda, si cei care erau oarecum amuzati de intreaga poveste. Mai simplu, cei cu si cei fara simtul umorului. Dar m-am abatut de la subiect. Nu stiu cum, dar stiu de ce, Hogwarts-ul a devenit un fel de a doua casa. Am intalnit oameni cu suflete mari aici si mi-am dat seama care imi sunt adevaratii prieteni. Nu stiu cum sa-ti zic, dar cred ca aici castigi experienta de viata, indiferent de varsta"
Zambi strengareste spre Astropufa si inchise un ochi intr-un fel de strambatura.
" Mda.. Vorbesc foarte mult cand ma apuca" rase el.
O asculta pe Astropufa si initial nu pricepu la ce se referea aceasta. Abia cand venira intrebarile se destepta. Da, acum chiar i se parea o prostie ca nu se prinsese. Mintea lui incurcata care se gandea la altele, cu exceptia evidentului.
Colin isi stramba buzele inainte sa raspunda.
" Cu astronomia n-am prea incercat, dar imi place sa privesc stelele. Cel mai bine e sa stai intins pe iarba langa lac. E foarte creativ. Obisnuiam sa-mi imaginez povesti cu personajele din constelatii. Dar cu timpul, s-a dus partea asta. Acum inventez tot felul de povestioare despre cum au aparut stelele" chicoti el.
Mai lua o inghititura din placinta si arunca o privire spre colegii lui. Nu se putu abtine sa nu-si dea ochii peste cap. Arata discret spre ei.
" Nu-i lua in seama, Alex. Avem cativa smecherasi destepti printre noi, dar majoritatea sunt de treaba. Stai numai pana vorbesti cu altii. Si oricum, bobocelul s-ar putea sa cada astazi." Murmura ultima propozitie, cu un zambet ce se vroia malefic si amuzat pe fata.