Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade / Urlet in Noapte

« Previous 1 2 3 Next »

/ In the dark world

ooc: Aileen Denvers

bic: Soarele isi facu destul de repede simtita prezenta in ciuda faptului ca pe majoritatea cerului dominau doar norii cenusii care prevesteau a plaie, de aceea se simtea nevoit sa se ascunda de razele puternice care ii creau discomfort.
O vizita in Hogsmeade era intodeauna ceva neobisnuit pentru el; avand in vedere faptul ca datorita coltilor cu care se mandrea nu putea simti gustul nici unei bauturi sau bucate obisnuite, locul lui nu prea era acolo. Totusi, dupa atatea dati in care mersese in localul sau preferat, ascuns in umbra Aleii Nocturn, se hotara ca o mica schimbare, pentru o zi, nu avea sa ii faca nici o problema. Pasi peste pragul Urlet in noapte, cate povesti existau despre acel local nici singur nu-si amintea acestea fiind foarte multe si desigur majoritatea fiind doar niste minciuni.In incapere era o lumina slaba care venea de afara prin crapaturi si spatii neacoperite de alte chestii inutile dupa parerea lui. Aerul racoros era numai prielnic pentru pielea sa palida.
Nu avea probleme in a se plimba in mijliocul dupa-amiezii in soarele puternic, cu bratele acopeite de camasa, insa experienta in urma careia se alesese cu niste arsuri de toata frumusetea ii bantuia plimbarile.

• Frunzele colorate si uscate se desprindeau, acoperind pamantul cu o patura multicolora, specifica toamnei. Se putea simti adierea placuta a aerului nu foarte puternic, dar care parca te indemna sa faci pasi in continuare, sa nu te opresti deloc. Cerul era acoperit de norii care voiau sa „semene” ploaia si sa lase picaturile sa atinga tot ce este uscat. Oamenii pareau sa se grabeasca, parca presimteau ca o sa vina ploaia puternica, desi vantul inca nu era puternic. In zonele acestea din Orientul Mijlociu taifun sau tsunami erau considerate fenomene normale, pentru ca in timp s-au obisnuit cu furia naturii. Insa, acea „furie” nu se putea compara cu cea a unei fiinte umane.
  
  Trebuia sa faca o pauza pentru doar cateva secunde, sprijinindu-se cu mainile de stalpul in fata caruia se opri. Desi erau prea mult si acele cateva secunde. Instinctiv, se uita in spatele ei. Indivizii care o urmareau erau la cativa metri distanta. Inspira adanc, lasand aerul umed sa-i inunde plamanii. Vantul deja-si schimbea traiectoria si nu mai era la fel de placut ca mai devreme. Asa, dintr-o data, dar era ceva normal in Coreea. Ce bine ar fi fost daca nu si-ar fi luat cizmele negre cu tocul marisor. O impiedicau sa alerge mai repede, dar nu se lasa invinsa de asta si nici nu avea de gand sa fie prinsa. Ce bine ar fi fost daca si-ar fi luat bagheta magica, daca ar fi cunoscut mai bine locul. Asa i-ar fi ademenit intr-un loc inchis si i-ar fi omorat pe loc. Trebuia sa faca ceva. Si repede!
  
  Se trezi, realizand imediat ca a fost doar o simpla amintire. Razele puternice si periculos de indraznete patrundeau prin crapaturile conacului renumit, Urlet in Noapte. Unul dintre cele mai bantuite cladiri vechi din Marea Britanie. In ciuda razelor, intunericul inca mai domina incaperea. Fara sa-si dea seama, Aileen adormi, fiind asezata pe un fotoliu mai retras, aproape de un colt intunecat. Nu i se putea vedea intregul corp daca cineva intra, deci era bine camuflata. In schimb, ea putea sa urmareasca orice miscare. Aerul racoros de aici nu se putea compara cu aerul umed din Coreea, pentru ca tot isi aminti de acel eveniment.. placut, daca ar putea spune. Dupa o liniste deplina, cineva isi facu aparitia in faimosul conac. Pielea palida a strainului il dadea de gol, oarecum. Aileen il privi atenta la fiecare miscare pe care o putea face strainul. Avea bagheta magica. Isi invatase lectia: sa nu plece niciodata fara bagheta.
  
  - Si eu care speram sa nu vina nimeni.. in vizita!, bombani Aileen fara sa-si arate identitatea sau locul unde statea.

Un miros puternic de praf ii razbi deodata narile. Linistea olfactiva fu insa intrerupta de un miros vag cunoscut, ceea ce il facu sa se intoarca in directia in care simtise prezenta. Aparent miscarea detasata o facuse pe domnita sa il observe la randul ei, astfel incat vocea ei ii atinse timpanele dupa cateva momente. Deci, nu era singura persoana care ii placea sa piarda timpul pe aici. Cat timp fusese om, fusese permanent incordat, nevoit fiind sa compenseze forta fizica inferioara datorata naturii sale umane prin reflexe rapide si concentrare a fortei in fiecare miscare. O data ce isi pierduse insa capacitatea de a se considera om, pierzandu-si simturile umane in favoarea unora mult superioare, nu avea de ce sa fie altfel decat relaxat.

Voia sa zambeasca, insa din motive necunoscute nici pentru el insasi nu o facu, poate doar pentru ca frumusetea ei unica il razbise, putea doar sa presupuna. O analiza de sus pana jos, narile dilatandu-i-se usor. O stia doar din multime, insa acum avea contact cu mirosul ei dominant in atmosfera din acel loc. Un miros usor intepator, insa placut.
Pot sa plec daca te deranjeaza si simpla mea prezenta. Ii spuse el usor amuzat. Nu se putu abtine sa nu ii zambeasca putin streangar, sarmant chiar, dupa parerea lui. Nu avea sa tina cont de raspunsul ei, odata ce venise aici nu avea sa dispara prea curand, in special daca o femeie atat de incantatoare ii tinea companie.

OOC: Scuze pentru intarziere si pentru postul mic, lipsit de inspiratie!
BIC:

• Astepta luna septembrie cu o nerabdare de nedescris, desi nu era nascuta la inceputul toamnei. Insa, era anotimpul care-i placea cel mai mult, pentru ca timpul „crea” un peisaj de neconfundat: vremea se schimba; nu mai era foarte cald, dar nici frig; vantul adia altfel, punand in miscare frunzele cazute pe pamant; soarele nu mai era la fel de puternic, iar noaptea venea mai repede. Nu putea sa descrie exact sentimentul si gandul pe care le avea, dar era ceva special. Putea sa o simta, desi nu era genul de persoana care sa arate sau sa explice ce avea in minte, in momentul de fata.
  
  Pana sa se trezeasca sau mai bine spus sa fie deranjata, mintea ii era in alta parte. Acea tara din Orientul Mijlociu unde a stat cateva luni, pentru a rezolva diferite probleme sau cum spuneau incuiatii, afaceri. Nu au reusit sa o prinda acei indivizii, dar stia ca nu poate sa scape de ei atat de usor. Motiv pentru care i-a facut o vizita neanuntata sefului lor. Oh, si cat i-a placut acea vizita, acea noaptea. Nu putea sa o uite niciodata, dar nici nu voia sa si-o aminteasca de fiecare data.
  
  Strainul vorbi, pentru prima data. Pana si vocea melodioasa, tonul subtil pe care-l folosea, il dadea de gol. Aileen zambi, dar inca nu se ridica din locul confortabil in care se asezase de cateva ore. Statea atat de bine, dar asta nu insemna ca nu trebuia sa-l urmareasca. Chiar voia sa-l urmareasca, sa fie atenta la fiecare miscare pe care o facea in continuare. Zambea, desi avea un zambet cu subinteles, parca vrand sa-i dea alt raspuns decat cel pe care-l rosti mai devreme. Aileen zambi, din nou. Rosti usor Lumos!, lasandu-i-se sa i se vada doar o parte din fata ei, mai mult buzele si barbia. Asa putea sa-i vada zambetul.
  
  - Hmm.. Stiam ca vampirii nu pleaca asa usor cand dau de o posibila victima.. nu? intreba, desi banuia raspunsul pe care o sa-l primeasca sau nu!

Se parea ca domnita avea nevoie de lumina, tipic, fiintelor umane, cand era si el om avea vederea destul de proasta avand in vedere ca citea noapte la Hogwarts in sectorul interzis a bibliotecii la lumina baghetei sau in dormitor, sub patura pentru ai nu deranja pe ceilalti colegi, de fapt tputin ii pasa se confortul lor insa prefera sa ramina in continuare bun si amabil chiar daca era doar in aparenta si toate celelalte erau o simpla inselaciune. Nu purta ochelari, desi ar fi trebuit. Dar nu se hotari sa-si puna pe nas o bicicleta. Avea semnele lui dupa care recunostea un individ de la distanta, felul cum mergea, leganatul corpului, miscatul umerilor.. un nas mare, o gura stramba, un ras dizgratios nu le sesiza usor, gama de expresii era invaluita intr-o unica expresie, nu vedea antipatia, decat daca era prea pronuntata, ca si celelalte reactii, de aversiune, simpatie sau dusmanie. Insa de cand fusese dotat cu vedere ascutita nu ezita niciodata sa o foloseasca.
Chipul fetei era vazut perfect si in intuneric, nu era nevoie de lumina jalnica a baghetei care nu ofera decat iluminare pe o arie foarte mica. Posibila victima? Ranji la vorba asta. Nu se alimenta din sange omenesc doar daca ii era pofta, dar si atunci nu musca pe nimeni de alta nationalitate decat cea germana, de parca nu dorea sa se infecteze, sa se murdareasca pe dinauntru, totusi in ultimul timp, avea obisnuita sa muste pe cei care aveau un miros destul de placut, si domnita din fata lui era una din ele, insa desigur, nu o muscase pana atunci niciodata.
Nu am de gand sa te maninc, asa ca poti sa stai relaxata, deci, ai un nume, sau e nevoie sa inventez eu? Ii zambi, asezandu-se pe ce nimerise mai aproape, insa ramase in intuneric, doar cu bagheta fetei aprinsa.

• Imagini inselatoare, persoane pe care nu le-a mai vazut niciodata, sunete total necunoscute urechilor ei, mirosuri intepatoare si multe altele, toate fiind straine corpului ei. In cele din urma, realiza ca erau doar iluzii. Corpul o forta sa se miste si sa nu se opreasca. Pasii pe care-i facea inainte o duceau intr-un loc si mai necunoscut, plin de mister, dar avea impresia ca este drumul cel bun. Oare nu era tot o iluzie, aceasta impresie pe care o avea de cateva minute? Cu mintea umana se putea juca oricand. Nu trebuia decat sa aiba acel impuls si sa faca rau viitoarei victime. Daca ar fi fost un vampir Aileen nu s-ar fi saturat de sangele uman, in special al celor tineri si lipsiti de experienta.
  
  Si daca exista posibilitatea sa fie transformata intr-un vampir, Aileen nu ar fi ezitat. Sau poate asta-si imagina. Ba nu! Ea stia mult prea bine ce voia, ce dorea sa faca mai departe cu viitorul ei. Vampirul vorbi dupa cateva secunde de tacere sau mai bine spus investigatie. Hmm, avea acelasi obicei ca ea, aparent. Sa studieze strainul cu care interactioneaza. Interesant! Voia un nume, iar Aileen ii dadu un raspuns si mai simplu. Un nume?, incepu cu o intrebare, in cele din urma ridicandu-se si punandu-si bagheta in buzunar. Nu mai era nevoie de lumina. Putea sa vada foarte bine. Incepu sa faca pasi spre el, dar fara sa se grabeasca. Cum m-ai numi?, il intreba fiind la doar cativa pasi de el, inca mai pastrand distanta.