Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara

« Previous 1 2

/ Maybe we can be friends...

OOC: Doar eu și Anaella

BIC:

Afară era cald.Bun...deci putea face o mică plimbare.Ieșise din camera ei,pășind ușor pe holuri,timp de 10 minute până când ajunge în curtea interioară.De data aceasta avusese noroc deoarece memorase câteva holuri și nu se pierduse printre ele.Se pare că mai avea puțin și le învăța,fără să se mai rătăcească vreodată.Asta era bine...cel puțin așa credea ea.Dar ce credea ea nu era bine.

Își ridică capul ușor,pentru a se uit la soare.Se încruntase puțin din cauza luminii puternice,iar după câteva secunde se obișnuise.Clipise de câteva ori și merse la un copac,oprindu-se să studieze zona.Nu se așeză jos,dar în schimb plecase să se plimbe.Mergea cu pași lenți și silențioși,datorită balerinilor pe care îi purta.Nu era genul de fată care să poarte tocuri foarte mari,ea era mai sport.Ceva lejer și confortabil.

Anaella se plimba absenta prin pasajele din castel. Stia cam tot ce se putea sti despre locul in care ducea fiecare pasaj dar observa unul pe care nu-l mai vazuse vreodata.
Cercetasa mergea de-alungul pasajului intunecat pana se zari o lumina puternica.
"Pasajul asta cred ca duce afara din castel daca este atata lumina..." gandi Anaella.
Anny avuse dreptate coridorul ducea catre curtea interioara a castelului. Iesi afara si pasajul lung, rece si intunecos si ajunse afara unde era frumos , cald si luminos, o vreme neobisnuit de calda pentru inceputul lui octombrie.
La cativa metri de cercetasa statea o fata din anul I de la Ochi-de-Soim. O vazuse la sortare. Se apropie de aceasta si ii puse mana pe umar.
Anaella spuse cu un glas dulce si prietenos:
-" Buna eu sunt Anaella Lilly Hathway, sunt la cercetasi. Tu cum te numesti? "
Era neobisnuit tonul vesel al cercetasei, de cand venise la Hogwarts intrase intr-o depresie groaznica. Probabil era din cauza vremii neobisnuit de frumoase.
Anaella astepta raspunsul Soimitei...

Melissa admira peisajul minunat,se uit la soare și îi plăcea căldura care era transmisă de către acesta.Simțise că cineva sau ceva îi puse mâna pe umăr după care auzi o voce de fată.Glasul ei era superb,se vedea din prima că era o fată prietenoasă.
"-Bună,eu sunt Melissa Alexandra Reningan.Eu sunt de la Ochi-de-Șoim." răspunse ea cu o voce dulce și calmă.
Deja cunoscuse pe cineva.Foarte repede.De obicei Melissei îi trebuia mult timp să își facă prieteni,dar mai întâi de asta trebuia să aibă încredere în ei,ceea ce dura mult.Văzând fața fetei,putea spune că era o fată de încredere și foarte prietenoasă.Era de bine...cel puțin așa credea fata.Nu era sigură de asta,fiind puțin speriată.Nu voia să se grăbească și să își pună încrederea în fata de lângă ea,și apoi să fie dezamăgită.I se mai întâmplase asta de mii de ori,se obișnuise dar era foarte neplăcut.

"-Te-am vazut cand ai fost sortata, eu sunt in anul VI. Ochi de Soimi sunt o casa foarte buna. Haide sa ne plimbam sa mai vorbim!"
Cele doua fete incepura sa se plimbe prin curtea interioara. Razele calde ale soarelui se revarsau asupra pamantului acoperit de un covor ruginiu. Era o zi perfecta. Toate gandurile Anaellei erau purtate de adierea usoara a vantului departe de ea. Acum era fericita, pentru prima oara dupa mult timp era in sfarsit vesela. Ii facea bine sa stea in preajma cuiva.
"-Unde te-ai nascut, Liss? Sper ca nu te superi ca iti zic Liss... " intreba curioasa Anaella. Devenise din nou acea fata vesela, curioasa si de incredere de altadata.

"-私は、日本の小さな町で生まれました。Adica: Eu m-am nascut intr-un oras mic din Japonia." spuse Anaella in japoneza apoi traducand ce a spus.
Era mandra de faptul ca era asiatica. Erau multe de vazut in japonia, pe langa aglomeratia Tokio-ului, mai erau nenumarate temple, erau peisaje minunate, cum ar fi cel pe care il puteai vedea din spatele casei mamei Anaellei. Pe langa arhitectura originala, picturile, costumele populare si limba distincte, felul japonezilor de a fi era diferit de a celorlalte popoare. Chiar si medicina japoneza era mult mai eficienta decat medicina moderna. Anaella nu isi amintea sa fi luat vreodata un medicament normal, toate colile pe care le-a avut - si nu au fost putine - au fost tratate cu remedii japoneze.
" Ti-ai fi dorit sa fii la alta casa in afara de Ochi de Soim? " o mai intreba cercetasa pe soimita.

Melissa auzise vorbele fetei in japoneza.Nu pricepuse nimic,dar ascultase si traducerea.Rase usor,si isi amintise ca vizitase si ea Japonia cand era mica.Vazuse o multime de temple,multe dintre aleile lungi si inguste,parcurile pline de copaci sakura,si foarte multi oameni pe care nu ii intelegea.Daca se gandea mai bine,Londra era o versiune a Japoniei -sau invers- care era mai mica,relieful diferit si atmosfera mai trista,din cauza norilor care acopereau Londra in cea mai mare parte a timpului.Cele doua se asemanau foarte mult.In Japonia erau temple,iar in Londra castele.Acum cateva sute de ani,cam 500-600,Japonia era condusa de taikõ,sau de shõguni,iar Londra de regi si regine.Exista mai multe asemanari intre ele,acest lucru fiind minunat.
Ascultase cu atentie intrebarea fetei si se gandise cateva minute la raspuns.Nu era sigura de acel raspuns,dar simtea ca Ochi-de-Soim era foarte potrivita pentru ea,deja o pusese la suflet.
"-Poate,dar simt ca Ochi-de-Soim este viata mea.Nu spun ca celelalte case nu sunt superbe..toate sunt.Dar pentru fiecare om exista o casa potrivita pentru comportamentul lui sau el ei..Pentru mine este Ochi-de-Soim." spuse ea cu o voce dulce,facand pauza intre propozitii pentru a se gansi si pentru a-si alege cuvintele potrivite.

-" Ai dreptate, de obicei bobocii care nu cad la cercetasi sau sa zicem sunt din familii cu sange pur si nu au ajuns la viperini, se plang mereu ca nu le place la ce casa i-a ales Jobenul. "
Anaella se uita o clipa la Lissa si se gandi ca era printre putinii care se bucurau cu adevarat ca au cazut la alta casa decat la cercetasi sau viperini. Erau insa si uni care se madreau ca sunt la casa unde au picat dar in sufletul lor sa fie dezamagiti. Anaella avea darul de a-si da seama daca un om minte sau nu. Acest dar special era foarte puternic din cauza care i-a schimbat viata cercetasei pentru totdeauna.
Fetele se mai plimbara un timp pana vazura un copac la umbra caruia nu era nimeni. De obicei toti copacii erau ocupati de grupuri de copii care discutau intre ei. Era un stejar mare si batran. Trecusera peste el ani multi si grei.
-" Ce-ar fi sa stam jos la umbra stejarului? " propuse Anaella.

Stătu și se gândi la ce spusese Anaella.Era foarte logic,așa se întâmpla.Dar totuți,ei nu îi păsa.Era fericită că picase la Ochi-de-Șoim și acolo va rămâne mereu.Oftă scurt și afișă un zâmbet calm și dulce.Propunerea fetei o făcu pe Melissa să se bucure,deoarece afară era foarte cfald și puțină umbră nu strică.
"-Sigur.Mi-ar plăcea." spuse ea zâmbind scurt și se îndreptă spre acel stejar.Era mare și foarte foarte bătrân,dar era minunat și umbra lui era liniștitoare.
Se așeză ușor jos,rezemându-se de copac.Scoarța lui era foarte tare,și rece.Era foarte bine să stai la umbră și să privești minunatul soare,norii de pe cer care umblau ca niște copii neastâmpărați,elevii care discutau,râdeau,citeau sau bârfeau.Zâmbetul de pe fața Melissei nu dispăruse nici acum,fiind foarte relaxată și fericită că-și făcuse un prieten,fiind puțin nesigură în această privință.
"-Tu în ce an ești?" întrebă fata uitându-se la Anaella,curioasă,cu un zâmbet dulce.
Dezavantajul era că Melissa era boboc și elevii mai mari nu băgau în seamă bobocii.Dar,mai erau câteva excepții,fata fiind bucuroasă că întâlnise pe cineva mai mare decât ea care o băga în seamă.

-" In anul VI, din pacate... Anul viitor va fi ultimul... Imi doresc foarte mult sa raman totusi la Hogwarts ca profesoara sau orice. "
Anaella parca vrea sa dea timpul inapoi sa ajunga iar in anul I. Sa aiba tot timpul din lume pentru si mai multe aventuri periculoase... Era fericita pentru ca isi facuse multi prieteni noi si ca facuse multe lucruri, dar parca un an si un pic i se parea prea putin pentru toate peripetiile pe care le avea in cap cercetasa. In primul rand vroia sa cunoasca chiar toate locurile din scoala pentru ca inca nu le descoperise pe toate. Mai erau atatea de vazut si de facut... Dar timpul merge inainte si nu se uita in spate. Cercetasa trebuia sa se gandeasca ca odata cu plecarea ei veneau alti boboci care vor ajunge si ei intr-un sfarsit in anul VII si tot asa avea sa fie pana la sfarsitul eternitatii. Nu avea rost sa planga pentru ca acest basm minunat nu mai avea mult pana sa se termine... Cineva spusese odata: " Cand viata iti ofera un vis care iti intrece de departe orice asteptari, nu e de bun-simt sa jelesti atunci cand se sfarseste. "
Sirul regretelor Anaellei fu intrerupt de Lissa care spunea ceva...
-" Scuze... ma gandeam la ceva... poti repeta te rog? " spuse Anny.