Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

« Previous 1 2 3 4 5 … 7 Next »

/ Insomnie

OC: Toti sunt invitati!

"Nu pot dormi", isi spuse roscata, clipind des. Privea tavanul pe care oricum nu il vedea din cauza intunericului si numara mintal oile, cum facea cand era mai mica. Pe masura ce inainta, sarea peste numere trecand la numere din ce in ce mai mari, intentionand sa isi pacaleasca creierul si sa adoarma. Autosugestie, adica:
"5...6...7...`100...101...300...456"

Ofta profund, mai ales cand sforaieturile colegii sale de camera se intetira, enervand-o. Dar... nu o invinovatea, caci, sarmana muncise mult in ziua respectiva. Cel mai probabil nici macar nu avea sa isi aminteasca a doua zi cum a adormit.

Isi baga capul sub perna, incercand sa o ignore. Inchise ochii si cauta ceva frumos la care sa se gandeasca. Dragoni, Potiuni, Ierbiologie, vara-sa...Nimic nu o ajutau. Casca lung, obosita. Da, asta era cu adevarat ciudat. Casca de oboseala si totusi nu ii era somn. De trecut in categoria fenomenelor paranormale. Se ridica in capul oaselor si privi ceasul de pe noptiera, care indica superba ora :23:00. Adica nu trecuse decat o ora de cand se bagase in pat cu intentia sa adoarma si de o ora nu reusise performanta asta.
---
Gata, nu avea sa se mai chinuie. Isi aranja patul la loc, verifica daca temele pe a doua zi erau facute, verifica ceasul desteptator care sa sune dimineata. Totul era gata.
Se mai gandi odata. Dar totusi, incalcau regulile. Asta nu era bine. Dar..?Dar!
Nu avea sa fie nimic rau, ceva nevinovat, gen, o plimbare pe coridoare la miezul noptii, ca in filme. Cliseu, vorba unei amice. Prea mirosea a cliseu, de fapt.

Se imbraca destul de grospe deasupra casa evite o raceala si iesi tipil din dormitor. Cobori la fel de tipil pe scari si parasi Turnul Astropufilor, cufundat intr-un semi-intuneric, datorita lunii.
Isi ruga tabloul sa nu o dea de gol si porni la plimbare. Pasii ei rasunau pe holuri si ele cufundate in semi-intuneric. Peretii gri-albastrii dezvaluiau tablouri a diverse personaje importante sau interesante, care insa isi vorbeau intre ele, fara probleme. Probabil se obisnuisera cu elevii care sa cutreiere coridoarele. Unele dintre ele chiar intrebau de ce e singura. Ea le zambea sau ii ignora, in functie de dispozitia din acel moment.

Acum intelegea de ce in filme erau mereu cel putin doi. Ti-e urat sa mergi singur pe undeva. Adica, ma rog, ea nu avea nimic personal cu singuratatea, uneori nu strica. Dar nu si cand mergi la ora 23:15 pe holuri si ai impresia ca esti urmarita din toate partile.

Deodata isi aminti de un detaliu deloc insignifiant: Filch si pisica lui! Probabil ca si o ironie a soartei, auzi aproape de ea pasi. Se sperie. Nu prea ii mai pasa daca se ducea intr-o directie sau alta, important era sa scape vie.
"Stai calma, stai calma. Exista o solutie logica, cu siguranta. Gandeste-te, unde te-ai putea ascunde?" Privi locurile de imprejur. Nicaieri. Oare de ce Dumnezeu ii trecuse prin cap sa scape de plictiseala in asemenea mod?
"Da Doamne sa fie un elev!"

Mergând deosebit de greoi, în comparaţie cu felul în care o făcea de obicei, Sayoko se târâia pe holuri, împreună cu mâţa tărcată. În general, era mai uşor să auzi pisica deplasându-se, decât pe ea, dar la momentul curent, fiindcă dormise tare prost - puţin, întrerupt şi cu nişte vise înfricoşătoare, chiar şi pentru ea care nu le considera decât un semn al lipsei dizabilităţilor psihice - îşi pierduse orice caracteristică a unui mamifer biped, începând cu poziţia verticală şi echilibrul.

Chiar atunci, nu voia decât să se strecoare neobservată până la bucătărie, cu intenţia de a şterpeli ceva mai mult sau mai puţin interesant de mâncare. Cam pe când ieşise din turn, i se conturase definitiv în cap ideea că ar fi putut foarte bine folosi vraja "Accio", dar nu era obişnuită cu mofturi din astea.

"Dacă vrei neapărat ceva, te duci şi-ţi iei." Simplu.

În plus, judecând mai atent situaţia, îşi dădea seama că, nefiind sigură exact ce voia să mănânce şi cu atât mai puţin dacă alimentul cu pricina exista în bucătărie, vraja-n cauză n-ar fi funcţionat. Brusc, încremeni. Coloana vertebrală nu coopera, nimic de zis, dar auzul era în continuare la fel de ascuţit ca şi înainte, aşa că şatena era sigură că auzea pe cineva respirând după colţ. Îngrijitorul nu putea să fie, el ar fi făcut mult mai mult zgomot. Nici pisica. Respiraţia pisicilor nu se aude. Nici vreun profesor; cineva care n-are interdicţie să mişune noaptea pe coridoare nu răsuflă sacadat. În concluzie, o f fost doar vreun elev, speriat de posibilitatea ca ea să fie un cadu didactic sau Filch.

Pisica se frecă de piciorul ei stâng, stând în două labe, ca o suricată, şi privind-o cu subînţeles. "Mă duc eu" zicea. Se scurse graţioasă pe lângă perete, privind cu o oarecare curiozitate eleva roşcată care stătea încremenită acolo. "Miau.", auzi asiatica. Era clar: niciun pericol. Aşa că fata se îndreptă de spate, netezi kimonoul de mătase (cu şansele măricele ca totuşi să mişune profesorii pe hol, nu te apuci să te plimbi noaptea într-o cămaşă de noapte ca hârtia de copt!) şi merse după Okuni.