Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

« Previous 1 … 3 4 5 6 7 Next »

/ Plimbari Nocturne

Clopotelul se auzi pentru ultima oara in ziua aceea. Alice isi stranse pergamentele, si arunca pentru ultima data o privire catre cerul intunecat, pe geamul turnului de astronomie. Soarele apusese de cateva ore, iar cerul era pictat in nunate de albastru inchis, si pete mai deschise-norii luminati de luna. Iar luna, aproape plina, trona peisajul cu maretia ei, si iti lua atentia de la miile de stele aruncat pe panza intunecata.
Parasi clasa de astronomie si cobori treptele de piatra rece, intunecata. Tortele aruncau putina lumina pe pereti, iar Alice se uita atenta pe unde calca. Se gasi din nou in holul de la etajul sapte, si incepu sa se plimbe catre scarile de marmura. Nu avea chef sa ajunga in camera ei de la parter. Trecu pe langa tabloul bine cunoscut, cu troli dasand balet, vizavi de care se afla Camera Nevesitatii, dar nu avea de gand sa o viziteze in seara aceea. Scarile care duceau catre etajele inferioare aparusera in fata astropufei dar o voce cunoscuta ii rasuna in urechi..

OOC:Continua Ronnie

" O sa inatarzi la ore" spuse Ronnie amuzata

Alice se intoarse brusc pentru a identifica emitatorul.

" Ce mai faci, straino? Nu te-am mai vazut de mult!" intreba viperina razand

Ronnie cobor prima treapta pentru a fi la nivelul astropufei. 'Aproape neschimbata' spuse viperina in gand analizand-o pe Alice. Fata avea acelasi par negru si lung, buze pline si ochi adanci si sinceri cu care te urmarea mereu cand vorbeai, neignorandu-te nici macar cand atunci cand aberai.

" Nu stationati aici copiii. Toata lumea trebuia sa fie deja in camere la ora asta" le atentiona o profesoara
" Cred ca ar trebui sa ne schimbam locatia" zise viperina zambind larg

"Ce mai faci, straino? Nu te-am mai vazut de mult!"
"Ronnie!" spuse Alice zambind. "Tocmai am terminat orele de Astronomie, si ma indreptam incet incet, foarte incet, catre camera de zi a Astropufilor, straino. Tu ce faci?"
Ronnie nu apuca sa raspunda, caci o profesoara trecu in graba si striga:
"Nu stationati aici copiii. Toata lumea trebuia sa fie deja in camere la ora asta", dupa care cobori scarile in graba. Alice intoarse privirea, pana se auzi chicotitul, si vocea viperinei:
"Cred ca ar trebui sa ne schimbam locatia." Alice continua sa o urmeze cu privirea pe profesoara ce le atentionase, dupa care isi intoarse ochii si o privi pe Ronnie. Parul ei saten, si lung, cadea in onduleuri pe langa fata vioaie, si incadra ochii ei albastri, si zambetul copilaros.
"Bine zici" raspunse Alice. "Urmeaza'ma!"

Helena pãºi cu graþie treptele reci de marmurã ale castelului ºi ajunsã sus, coti la stãnga, spre un coridor unde se jucase cândva cu artificii cu vara sa Alice Swan, Bell ºi..sora sa. Se încruntã ºi brusc, ca ºi cum cineva îi împlinse dorinþa, auzi un murmur de voci dintr-un loc nu chiar departe de unde se afla ea. Intuiþia sa îi spunea cã era Ronnie.

"-Bine zici! Urmeazã-mã! rosti încet un glas familiar iar apoi sunetul a câtorva paºi se fãcu auzit în ecoul coridorului pustiu ºi întunecat. Era Alice Morris, buna sa prietenã. Dar ce fãcea ea cu sis la ora aceea târzie? Teoretic ºi practic, îºi puse întrebarea degeaba. Aventuri nocturne, preferatele sale, desigur! Urmã sunetul paºilor ºi al vocilor, îndreptându-se în liniºte cãtre ele. Plãnuiau ceva, nu doar o simplã plimbare prin castel în care se întâlneau cu Filch ºi aruncau o vrajã amuzantã asupra acestuia. Dupã câteva secunde deduse cã se opriserã într-un anumit loc, mai exact, la o fereastrã.
Tânãra mai coti odatã ºi arborâ un zâmbet senin, dar pe care ceilalþi îl considerau malefic. Mda, doar o chestie ciudatã de-a sa.

"-Ce faceþi domniºoarelor?" întrebã Helena, apropiindu-se de ele, lumina lunei reflectându-se în ochii sãi adânci de un verde închis.

O conduse pe Ronnie pe coridoare, asigurandu'se ca nimeni nu le vede sau urmareste. Dupa ceva timp, mersera drept inainte, cotira la stanga si la dreapta, fara sa priveasca in urma. Se opri la o fereastra, si privi domeniul castelului, cu Ronnie langa ea. Luna arunca raze de lemina peste toata intinderea, iar lacul stralucea ca in fiecare noapte, reflectand in apele sale linistite luna, si miile de stele.
Pasi se auzira din spate. Inima lui Alice se opri pentru o secunda, dupa care, pulsul i se accelera.
"Ce faceti domnisoarelor?" auzi o voce cunoscuta si rasufla usurata. Intoarse capul ca sa o vada pe Helena, draga ei prietena, si chipul ei luminat de razele lunii ce patrundeau pe coridor pe fereastra alaturata.
"Helena" zise Alice surprinsa. "As putea sa te intreb acelasi lucru! Stii foarte bine ca nu ai voie afara din pat dupa ora asta, domnisorico!" zise ea pe un ton autoritar, dupa care zambi, si merse sa'si imbratiseze prietena.

"-Helena!" spuse Alice pe un ton surprins. Tânãra de optsprezece ani zâmbi ºi iºi deschise larg braþele în semn de salut.
"-Aº putea sã te întreb acelaºi lucru! ªtii foarte bine cã nu ai voie afarã din pat dupã ora asta, domniºorico!" mai adaugã ea pe un ton uºor amuzat ºi autoritar, dupã care o îmbrãþiºã pe fosta cercetaºã.
"-Hmm, pãi cum acum sunt Adult, fac ce vreau. Nu cã înainte nu fãceam acelaºi lucru.."pufni tânãra, iar apoi se întoarse spre sora sa, care rânjea în lumina lunii.
"-Ce? Te miri cumva cum de am venit aici vie ºi nevãtãmatã? Pããi sã spunem cã tata nu este acasã." murmurã Helena veselã, privindu-le pe amândouã cu entuziasm. Chicotirã ºi dupâ câteva clipe avu impresia cã o auzi pe Ronnie ºoptind "Asta explicã multe.."
Zâmbi vag de data asta, bucurându-se cu adevãrat de clipele petrecute în castel din prima sa vizitã la Hogwarts dupã absolvire. ªi totuºi, unde se mai aventurau elevii ºi prietenii sãi? Era cruioasã, pentru cã mereu în timpul ºcolii era la curent cu chestiile astea. Nu le vãzuse decât pe Alice ºi Ronnie pânã acum, în rest nimeni ºi se afla cutreierând prin castel de cam vreo douã ore. Gândul îi reveni înapoi la cele douã, amintindu-ºi cã le bãnuia pentru fãcutul unor planuri la acea orã târzie..

" Ce? Te miri cumva cum de am venit aici vie si nevatamata? Paai sa spunem ca tata nu este acasa" explica Helena pe un ton scazut
" Asta explica multe..." il dezvalui din greseala, viperina, un gand in soapta. 'Eram sigura' ii strafulgera viperinei un idee, iar apoi ca un val de matase, mii de amintiri, de vorbe si de incidente ce nu vor putea fii niciodata uitate ii trecura ca intr-un vis prin fata ochiilor sai verz. Revazu fiecare victima din ultimul an. Glasurile lor inca le mai putea auzi, noapte tarziu cand toata omenirea parea sa dispara, iar fiecare om trebuie sa-si infrunte proprii sai demoni. Pentru Ronnie, demonii sai erau toti acei oameni cu a caror sange avea mainile patate pentru eternitate. Stia, ca de curand, un numar important de vrajitori fusesera adormiti pe vecie, iar acum putea baga mana in foc ca stia cine fusese faptasul.
Dupa vreo doua minute in care incerca sa nu se gandeasca cum de permitea sa faca parte dintr-un asemenea complot ce nu aducea niciun beneficui lumii vrajitoresti, realiza ca-si facea prea multe probleme. Pana la urma nici ea nu era sfanta. Iubea sa ideea de a avea intreaga putere incredintata unui singur om, mai ales daca acel om era ea.
" Cum de ai putut intra in castel?" intreba viperina dupa un moment lung de tacere