Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Trofeelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ Into the nothing.

OOC: Only me and Ainsley.
Into the nothing.

Desiree se strecură în Sala Trofeelor cu uşurinţă, apoi aruncă o privire peste umăr. Ainsley venea în urma ei, fără să se străduiască să se grăbească. Asta o făcu să se întrebe din nou de ce dorea să o ajute ca să afle cine au fost părinţii ei cu adevărat.
Poate că amintirea Ariei le unea pe amândouă , oricât de straniu ar fi sunat.
Se uită pe cea mai apropiată fereastră; cerul era străbătut de nori, nuanţe cenuşii ce acopereau frumuseţea unei zile însorite. Oftă şi îşi plimbă privirea prin încăpere. Locul era împânzit de trofee câştigate de generaţii întregi de elevi ce trecuseră prin Castel. Câteva diplome şi medalii împodobeau pereţii, lăsând asupra camerei o atmosferă deprimantă, dar intimidantă în acelaşi timp.
- Cred că o să stăm tot restul zilei aici, bombăni Desiree, nemulţumită.

Ainsley îi adresă o privire scurtă fetei, una care putea fi citită foarte uşor. La naiba, nu fi atât de pesimistă.
- Poate că în câţiva ani terminăm, spuse Ainsley nonşalantă. Asta dacă avem noroc.
Îşi aminti în scurt timp că detesta Sala Trofeelor, având în vedere că fusese pusă să facă un referat ca pedeapsă la Istoria Magiei. Îşi aduse aminte de îndelungile ore de căutări prin acea încăpere, ore în care s-a plictisit de moarte căutând detalii despre vieţile unor foşti elevi deveniţi celebri. Până la urmă se enervase şi decise să scrie despre Cap de Mort şi începuturile lui, cum dintr-un elev dintr-un orfelinat Încuiat ajunsese la Hogwarts. Profesorul nu putea să-i conteste hotărârea căci ea se încadra în tem ape care i-o dăduse.
Însă tot rânji când imaginea feţei lui şocate îi apăru în minte. Adora când vedea şocul pe chipurile oamenilor.

- Mda, confirmă Desiree. Dacă avem noroc.
Făcu o plimbare printre vechile trofee, gândindu-se la elevii ce avuseseră onoarea de a- şi lăsa amprenta în acea încăpere. Ea nu fusese niciodată atât de bună la un anumit lucru ca să fie felicitată sau să-i fie înmânată o medalie sau o diplomă; se resemnase cu situaţia aceasta, însă se trezea uneori dorindu-şi mai mult.
Ca acum.
Îşi înăbuşi un oftat scurt, apoi îşi plecă privirea ca să examineze un şir de diplome ce aparţineau unor elevi de acum şaptezeci de ani. Era amuzant pentru ea , mai ales când se gândea că majoritatea acelor persoane probabil zăceau la şase metri sub pământ. În mod ciudat, observaţia aceasta păru să o facă să se simtă mai bine.
Indiferent de cine eşti, moartea te tratează ca pe toţi ceilalţi.

Ainsley privi cum Desiree examina nişte diplome, aşa că încercă să pretindă şi ea că era folositoare. Se îndreptă spre un colţ al camerei, încercând să-şi dea seama cum erau trofeele aranjate. Având în vedere istoricul Hogwartsului, punea pariu că generaţii întregi îşi lăsaseră meritele în acea încăpere.
Îşi plimbă vârful degetului pe un trofeu ce data de acum cincizeci de ani. Prea departe, îşi zise ea, amintindu-şi de cuvintele lui Desiree. Căută o dată mai apropiată, scotocind printre medalii şi diplome. Şi-l imagină pe Filch găsindu-le în timp ce distrugeau atâtea relicve ale vechilor elevi. Prinse în flagrant delict, după cum ar fi spus el.
Nu putea nega că îi plăcea ideea de a fi fugărite prin Castel de către îngrijitor.
Îşi plecă privirea în clipa în care o medalie veche din argint îi apăru în raza vizuală.

Trecu pe lângă o armură ruginită de timp, având sentimentul neplăcut că era urmărită. Nu avea nicio dovadă concretă; era pur şi simplu instinctul ce o avertiza să fie atentă. Îşi plimbă privirea prin încăpere, dar tăcerea ce se aşezase în Sala Trofeelor o făcea să se simtă de-a dreptul paranoică.
Clătină asiduu din cap, căutând să se liniştească. Se întoarse către Ainsley şi văzu cum stătea aplecată deasupra unei medalii vechi.
- Ai găsit ceva? întrebă Desiree, uitându-se peste umărul fetei ca să vadă mai bine.
Medalia de argint era susţinută de un lanţ ce avea o împletitură delicată, realizată cu siguranţă prin magie. Pe suprafaţa medaliei era încastrat un singur nume.
Aria Everdeen.

Ainsley îşi trecu vârful degetului peste argintul medaliei. Parcă o simţea vie, înauntru pulsând putere. Ştia asta numai pentru că era a Ariei; numai ea îşi punea tot sufletul într-un scop anume.
Nu scria nicaieri pentru ce obţinuse sora ei vitregă acel premiu. Era numai numele ei.
- Da, răspunse ea, într-un final. Uită-te puţin la asta.
Se întoarse că să o vadă pe Desiree examinând medalia. Se întrebă dacă şi ei i se părea ceva în neregulă cu premiul acela. Însă afirmaţia care urmă o luă prin surprindere.
- Nu mi-ai spus că sora ta a studiat la Hogwarts, spuse Desiree, ridicându-şi privirea către Ainsley. Nu ar fi trebuit să ştiu?

Ştia că era egoistă şi totuşi îi plăcea senzaţia. De când o cunoştea pe Ainsley, de câteva ore? Deja îi cerea mai multe informaţii decât ar fi fost ea capabilă să-i spună în intervalul de timp de când s-au cunoscut.
În plus, nu ştia exact sentimentele lui Ainsley faţă de Aria. Oare ce ar putea simţi ea când se gândea la o moartă? Furie, poate. Neputinţă. Cu siguranţă vinovăţie.
- Aria nu a studiat niciodată la Hogwarts, spuse Ainsley, pe o voce metodică. Absolut niciodată; credea că nu e o şcoală demnă de ea. A fost la Beauxbatons.
Desiree remarcă absenţa reproşurilor şi a replicilor ironice din partea tinerei şi deduse că o luase prin surprindere. Dar dacă Aria nu pusese niciodată piciorul în această şcoală, atunci de ce se afla o medalie a ei în Sala Trofeelor?
Nu avea niciun sens.

Ainsley tăcu şi privi pentru o clipă medalia. Simţise ceva straniu când a atins-o cu vârful degetului; ca şi când o inimă obosită pulsa înăuntrul ei. Îşi aminti chipul Ariei, straniu şi rece, emanănd acea siguranţă de sine pe care o admirase adeseori. Acelaşi praf învăluia şi bijuteria ce îi aparţinuse odată.
Fără să se gândească, fata luă medalionul din caseta din sticlă din care era închis şi îl strecură în buzunar. Lănţişorul fragil atârna în afară, dând-o de gol.
- Ce faci?
O privi pe Desiree. Dezorientarea ce se oglindea pe chipul tinerei părea nelalocul ei.
- Nu vreau să-l las aici. Nu vreau să-l văd aici.
În clipa în care rostise acele cuvinte, ştiu că erau adevărate. Simţea prezenţa Ariei vie în acea încăpere şi nu putea suporta asta.

- E ca şi când ea ar fi încă aici, privindu-ne, explică Ainsley în continuare. Şi nu pot suferi asta.
Desiree o privi intrigata. Vocea tinerei tremura, lucru neobisnuit pentru ea, avand in vedere ca mereu incercase sa fie rece si stapana pe situatie. La vederea unei amprente lasate de sora ei vitrega, ea pur si simplu se pierduse cu firea. Interesant. Desiree se intreba ce se intamplase cu adevarat intre cele doua tinere de Ainsley avea o reactie atat de exagerata.
Isi puse o mana pe umarul lui Ainsley.
- Sigur. Te inteleg.

Ainsley rase. Distant.. glacial. Apoi se indeparta de Desiree , astfel incat mana fetei aluneca de pe umarul ei.
- Nu , nu ma intelegi, clatina ea din cap. Spui asta doar fiindca nu stii cum sa treci mai departe, la subiectul care te intereseaza. Desiree... nu e nevoie sa ma minti, avand in vedere ca nu imi pasa daca ce zici e adevar sau nu.
Ofta, dandu-si la sfarsit seama de gravitatea vorbelor ei. Cercetasa din fata ei doar se dadu cativa pasi in spate, apoi murmura, ca pentru ea:
- Bine. Atunci hai sa ne zicem numai minciuni. Ce spui, ti-ar placea?