Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Invasion in my mind...

Gabriel &&Vladimir

Cerul inorat prevestise ceva rau inca din acea dimineata dar nimic nu se intampla. Cativa stopi de ploaie, mai tarziu cativa fulgi de nea si nimic mai mult. Galagia care aparu ca din senin in jurul lui amplificau durerea sa de cap iar franele bruste puse de masini incepeau sa in enerveze. Cu pasi repezi se indrepta spre singurul loc pe care il credea linistit: cimitirul. Mereu mergea acolo. Singurul loc din lume incare zgomotul nu patrundea asa de adanc.

Nu se trezi la realitate nici cand patrunse pe poarta locului de veci si nici cand trecuse pe langa mormantul parintilor sai. La fel ca intotdeauna nu le acorda nicio atentie deoarece nu venea in cimitir pentru ei si nici pentru altcineva. Arunca o privire asupra telefonului pentru a vedea ora: 18:32, dar o uita imediat. Era de parere ca toate lucrurile neimportante trebuie uitate pentru a putea fi inlocuite cu altele mult mai importante. Revenindu-si din starea de visare, Gabriel isi ciufuli parul si se opri in drum, privind in toate directile si cautand ceva ce nici el nu stia sigur ce.

• Nu știa de ce era acolo, poate curiozitatea lui nemărginită îl dusese acolo altceva nu-i venea în cap. De când soarele răsărise nu avea deloc o stare, se plimba, vorbea cu toți dar toate conversațiile lui până când a fost întrerupt de câteva picături de ploaie însă nu l-a deranjat. Și-a continuat plimbarea de dimineață cu un mers degajat iar câteodată se mai oprea pentru a privi ba o floare, ba un copac . . .
  
  Totul fusese monoton, își ciufuli părul puțin ud și grăbi pasul cu gândul să se întoarcă. Seara se lăsase de ceva vreme (nici nu observase) . Nu după mult timp începu să alerge dar se opri brusc în stradă și privi în jur. Zâmbi când văzu cimitirul și își schimbă ideea : în acel timp nu se mai gândea cum să ajungă acasă ci doar la ce ar putea vedea în acel loc. Scoase mâna din buzunar și privi ceasul - era în jur de șase.
  
  ” Perfect ” a spus și a intrat. S-a plimbat printre morminte indiferent și se opri brusc într-un colț neluminat al cimitirului. Se cocoță pe o piatră și își îndreptă privirea către lună.
  

Se intoarse pe varfuri pornind in directia din care venise. Dupa cativa pasi se oprira din nou, in lumina unui stalp de iluminat si meditand unde ar trebui sa mearga. Nicaeri. Nu am chef de nimic. Isi spuse in gand lovind o piatra si trimitand-o intr-o piatra mai mare. Nu simti prezenta celuilalt baiat si cu toate ca auzi un cuvant spus undeva in departare, nu ii acorda nici o atentie. Intorcandu-se din nou pe varfuri porni in partea opusa iesirii din cimitir. Se opri pentru o clipa privind luna care aparea incet de dupa norii intunecati.

Trase adanc aer in piept gandindu-se ca tot nu avea ce sa faca iar plimbarea de colo-colo il plictisira si mai tare. Inchise ochii pentru cateva clipe incepand sa mearga aiurea. Ura sa fie indicis si sa nu aiba nici un plan in minte, el care intra tot timpul in belele doar pentru ca avea idei tot mai nebunesti. Se aseza pe o banca privind din nou ceasul de pe telefon: 18: 36. Injura in gand si cauta aiurea prin micul obiect cu tuch.

• Se plictisi repede și se dădu jos. Își ridică mâinile, încercând să prindă într-o poză imaginară locuri din cimitir și atunci îl observă o siluetă. Și-a lăsat mâinile pe lângă corp și oftă prelung. Stătu mai puțin de zece secunde să se gândească ce să facă apoi, de suse la necunoscut. Nu era el genul care să bage pe cineva în seamă într-un loc ca acela, dar avea chef să vorbească și el cu cineva și cum nu era nimeni și avea de ales : ori să plece ori să meargă la el sau ea (nu văzuse prea bine) deci - să vorbească.
  ”Salut” a spus ducându-se lângă necunoscut. ” Grozav, Einstein! ” își spuse și zâmbi involuntar. Inspiră prelung și-l privi pe necunoscut. Nu-l interesa prea multe despre el, dar simțea că îl știe de undeva. Dădu din umeri gândindu-se la ce pretext ar putea folosi ca el să vorbească cu Vlad dar nu găsi nimic așa că o lăsă baltă și doar îl privi.
  

Fulgii de nea incepusera din nou sa cada peste cimitirul tacut si peste mormintele adormite permanent. Isi intoarse privirea spre cerul care cernea fluturii albi de zapada apoi catre strain. Tot un baiat. I se paru ca il cunoaste de undeva; dar de unde? Poate il mai vazusera prin scoala. Macar acum nu mai trebuia sa fie galant si atent cu toate smiorcaitele care se bagau in seama cu el doar pentru ca vroiau sa ii spuna cine stie ce bazaconie dar inventau scuze patetice in ultima clipa. Salut! Raspunse intr-un final si se intoarse la jocul de pe IPhone doar pentru a iesi din el. Salva nivelul dar stia ca nu avea sa mai intre in el decat atunci cand se va plictisi din nou iar atunci o va lua din nou de la capat. Ce faci pe aici? Continua viperinul dupa o scurta pauza in timp ce isi punea in buzunar telefonul.

• Ridică pentru câteva secunde capul și-și scutură părul de zăpadă. Arăta parcă pescuit de pe vreun râu. Pe sub puloverul negru de mohair încărcat de fulgi de zăpadă i se observa tricoul gri iar pantalonii negri erau plini de praf de când se cocoțase pe acea piatră. Îl urmări pe băiat și-și aduse aminte de unde il știa. Ea un viperin ca el, îl văzuse la scoală. Fața lui s-a luminat parcă dintr-o dată.
  ” Ce poate face orice om care se plictisește, bântuie noaptea cimitirele în cautare de probleme și/sau aventuri ” i-a răspuns tipului cu aceiași expresie. Se uită la ceasul de la mână și oftă. Dar se pare că nu reușesc să-mi îndeplinesc dorințele. continuă și apoi oftă scurt.
  

Ranji si se ridica alene de pe banca. Daca ar mai fi stat prea mult pe loc ar fi inghetat desi nu era chiar asa de frig incat sa spuna ca ar fi inghetat. Eu nu cred ca nu este timp. Daca vrei poti sa le faci pe toate. Raspunse analizandu-l atent. Da, cu siguranta e un viperin! Isi spuse brunetul in ganda fara sa il scape din ochi. Cred ca te-am mai vazut prin castel dar nu cred ca am dat prea mare importanta pe atunci. Sunt Gabriel von Hise. Se prezenta baiatul. Privi din nou spre cer. Luna incepea sa se ascunda dupa norii negrii aflati intr-o permanenta miscare. Gabriel se incrunta in directia lor deoarece "dragonii" opreau razale firave ale lunii sa ajunga la ei si astfel sa lumineze cimitirul trist.

• Zâmbi involuntar, larg. Se gândi câteva secunde - chiar era timp pentru toate dar lui nu i se părea și de fiecare dată se grăbea, dar nu-l afecta cu nimic. Se trezi repede din visare și zâmbi.
  ”Ah, da... probabil și eu . Vladimir ” Aproape că și uită locul în care se aflau . Se uită în jur , ca să-și amintească poza minții făcută când intrase și nu dură mult. Se încruntă ușor, fără nici un motiv dar își aduse aminte repede că nu se afla acolo singur și nu era bine să lași pe cineva să se holbeze la el. S-a întors repede și l-a privit.
  ”Pot să întreb ce clasă ești ?” nu se complică să-și dea seama, nu avea chef dar avea o vagă impresie că l-ar fi văzut la masa viperinilor, deci ar trebui să fie ca el.. dar niciodată nu era sigur până când nu întreba.
  

Umn.... Anul VII* Ii raspunse Gabriel usor plictisit. Ai adresa aceeasi intrebare ar fi reprezentat un mod foarte ciudat de a incepe sau mai bine zis de a continua o discutie. Inspira adanc aerul rece al noptii, inchizand pentru cateva clipe ochii. Isi dorea sa ninga din nou iar zapada grea si orbitoare sa ii acopere toate grijile, gandurile si sentimenetele. Isi dorea sa fie liber, sa plece, sa nu il fi cunoscut nimeni iarnel sa nu stie nimeni. Isi scutura energic capul ciufulindu-si parul. Visa prea departe, prea filosofic, prea mult. EL nu era chiar asa de sentimentalist si melodramatic. Ce cauti pe aici? Uneori mai vin Devoratori pe aici si ai putea sa dai de belele! I se adresa din nou viperinului dupa o scurta pauza.

_____
* - Daca ar fi sa ne luam dupa varsta

• Îl urmări cu privirea câteva secunde apoi și-a întors capul. Zâmbi larg și privi cerul dar închise imediat ochii când simți o picătură de apă pe fruntea lui... urmată apoi de altele. Nu ploua dar nici mult nu mai avea... însă nu se observa.
  ” Devoratori zici ? Nu mi-e frică. Nici măcar nu-mi pasă pentru că eu îi admir ” a spus zâmbind. Își puse mâinile deasupra capului și se îndreptă spre un copac. ”Vino. O să înceapă ploaia” îi spuse și-i făcu cu mâna când ajunse sub alun..sau ce era acel copac. Zâmbi larg și privi cerul. Chiar dacă nu era bine protejat de coroana copacului, parcă nu avea să se ude chiar atât de tare , plus că era mult prea încăpățânat să plece.