Thread Rating:
  • 2 Vote(s) - 3 Average
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
It's just you and me
29 May 2012, 22:44
Post: #1
It's just you and me. Always and forever.
Cassie & Effy
  • Nu reuşise să doarmă aşa cum trebuie în seara de dinainte, lucru ce nu i se mai întâmplase de pe vremea când fusese elevă. Evident că acum, când avea atâtea responsabilităţi pe cap, era şi mai stresată, însă aici avea acces uşor la calmante şi somnifere , pe care le lua tot mai des în ultimul timp. Ei bine, în acea noapte pur şi simplu ochii refuzaseră să se închidă, deşi trupul urla după odihnă şi muşchii o dureau atât de tare încât păreau gata să pleznească, iar în faţa ochilor opaci, pierduţi printre gânduri, se derulaseră scenarii din trecut, închipuiri din viitor şi toate planurile pe care le pregătise pentru acea zi. Nu o mai văzuse pe Cassie de ceva vreme şi îi lipsea cu adevărat. Era una din puţinele persoane de care mai era apropiată de când părăsise şcoala, şi cam singura care părea că o înţelege cu adevărat.

    Verifică din nou ceasul de pe perete înainte să-şi aranjeze pentru o ultimă dată părul în oglinda de pe hol, apoi părăsi casa. Îi aruncă o ultimă privire şi făcu un mic gest cu capul , părând mulţumită . Locuinţa sa nu era tocmai o vilă de vis , ca acelea care apăreau adesea în filmele Încuiate, însă era decentă , încăpătoare şi prezentabilă. Era tot ce avea nevoie ea. Chiar nu vedea rostul acelor case uriaşe, ale căror camere erau doar pe jumătate locuite. O adevărată risipă.
    Se încruntă uşor când mai multe raze ale soarelui îi atinseră irişii, mult mai puternice decât se aşteptase şi se grăbi să ajungă în staţie. Un zâmbet dulce, radiant i se contura pe buze, oricât de mult încerca să se stăpânească. Abia aştepta s-o vadă pe Cassie, să-i simtă parfumul dulceag şi să o însenineze cu zâmbetul ei cald. Era adevărat că o văzuse de câteva ori şi în timpul şcolii, însă numai fugitiv şi întotdeauna presate de timp sau persoanele din jur.
    Se aşeză pe o bancă atunci când ajunse în staţie, şi începu să bată ritmic în lemnul acesteia, în timp ce la orizont vedea vag apropiindu-se un autobuz roşu , cu mai multe etaje, gonind cu o viteză ameţitoare.

[Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go5_250.gif]   [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go2_250.gif]  [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go9_250.gif]
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply