Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Nocturn

1 2 3 4 5 Next »

/ Just a feeling

• Isi dadu ochii peste cap dar nu inainte ca sa afiseze un zambet malefic. Primise ce isi dorise, adica faptul ca stia ca undeva inauntrul lui se afla o fiinta buna la suflet si nu un nemernic cum arata la suprafata. Stia ca el patise sigur ceva in trecut oribil si acum asta era doar o masca de compensare a lucrurilor patite. Stia ca masca aceea defapt era doar pusa de forma ca ceilalti sa nu-i vada durerea, caci barbatii nu prea stiau sa-si exprime sentimentele si orgoliul lor era mai mare decat ei insisi..tipic, dar astia erau barbatii si nu aveai cum sa-i schimb.
  
  Se intoarse spre el si ajunse in scurt timp fata in fata. Il privi pret de cateva secunde, voia sa-i spuna ca i pare rau pentru el dar asta ar insemna mila si sigur ori i-ar fi tras o palma ori o replica dura din nou, stia cum e sa-i fie cuiva mila de tine si ura si ea acest lucru. Era cel mai patetic lucru posibil, vorbind teoretic. I zambi scurt, zicand:
  -Cu placere. Insa, orice ai fi patit in trecut scuza-ma, dar nu ai dreptul sa vorbesti cu nimeni..cum vorbesti tu. In primul rand, nu ma cunosti. In al doilea rand nu-mi stii nici macar numele, iar in al treilea rand crede-ma..nu stii sa maschezi o suferinta deloc. zise ea privindu-l bland de data asta, si din nou ochii i devenira albi..stralucitori.
  
  Avusese din nou o viziune, oh la naiba..din nou?! Trebuiau sa plece cat mai repede de acolo altfel ar fi devenit hrana pentru..dusmani! Isi indrepta privirea catre el, zicand:
  - Fugi daca vrei sa fi in viata sau stai daca vrei sa mori..sau defapt las-o balta! zise ea si il prinse de mana tragandu-l dupa ea pana in capatul aleei. Isi trase rasuflarea, zicand:
  - Poti sa pleci daca vrei, nu vreau sa imi scoti ochii dupa ca te-am implicat in problemele mele, zise ea nesigura pe spusele ei.

Se astepta poate ca dupa tot ce ii spusese acum sa il lase in pace, ca el sa-si continue plimbarea. Insa, auzindu-i vorbele se incrunta, si chiar inainte ca ea sa-i spuna ceva in plus, o intreba direct:
"Ce sti tu despre suferinta?"
Insa, nu-i mai astepta raspunsul, deoarece imediat dupa vazu cum ochii ei pur si simplu nu mai au irisi, ramanand doar albi. Se incrunta si mai tare, insa asta doar pentru ca era confuz si nu prea intelegea ce se intampla.
O lasa totusi sa-l traga dupa ea, total confuz inca, dar dupa ce ii auzi vorbele isi daduse seama ca din nou erau cei care o urmareau, iar el picase fix la tanc. De parca i-ar fi trebuit lui o astfel de "petrecere" in acele clipe.
O privi in timp ce o asculta, chipul sau fiind mai mult decat serios.
"Cred ca ne vom lasa discutiile personale pentru mai tarziu. Acum, vrei sa-mi spui ce ai facut de esti atat de urmarita?", o intreba, incercand sa aiba atentie distributiva si sa nu se trezeasca ca este poate atacat din nou de cine stie cine.

• - Stiu destule despre suferinta, mi-am pierdut fratele si iubitul in acelasi timp, in aceeasi zi si in aceeasi ora, ti se pare greu de trecut peste? Ei bine nu este!
  Isi dadu ochii peste cap si din nou simti un val de teama. Isi cuprinse bratele cu mainile caci se facuse destul de frig, semn ca avea sa se intample ceva sigur. Isi indrepta privirea catre el si pentru cateva secunde ochii ei capatara o sclipire aparte, insa un zambet i aparu pe buze si zise catre el:
  - Am luat asta. zise ea si scoase din buzunarul de la blugi un medalion superb in forma de bufnita care avea un cifru pe el.
  
  Il dadu in mana sa vada ca e real si ca, chiar il luase si era pretios. Insa spera doar ca acei tipi sa nu o mai urmareasca, insa slabe sanse. John voia acel medalion si era in stare sa-i ia viata tinerei doar pentru a-l capata si de aceea fugea de ei de cateva zile incoace, se ascundea. Noroc ca nu-i aflase locuinta caci altfel ar fi fost devastata de mult si sigur si medalionul gasit.
  
  - Medalionul contine un cifru, iar cifru..logic este pentru un seif. In acel seif se afla actele tatei care face parte din...conducerea Frantei si daca cineva pune mana pe actele acelea, care il incrimineaza pe tata o sa se afle..multe si tata o sa fie ca si mort. Zise ea privindu-l, nu astepta ajutor..insa i povestise, se increzuse in el.

Se uita la ea, auzindu-i raspunsul. O analiza pret de cateva secunde, raspunsul ei repetandu-i-se in minte de cateva ori. Se parea ca cei doi se asemanau destul de mult la capitolul "pierderi", insa diferenta era ca ea parca reusise sa treaca peste, pe cand el... El ramasese inca blocat in trecut, orbit de gandul ca daca isi va razbuna persoanele dragi, pierdute, avea sa le aduca inapoi. Mintea lui constientiza foarte faptul ca nu avea cum sa faca asta, insa nu putea sa treaca peste fara ca macar partasii la crima sa fie morti.
Isi lasa in scurt timp privirea spre micul pandantiv care infatisa o bufnita si se incrunta usor, ascultandu-i explicatiile. Il analiza in acelasi timp, insa in scurt timp isi ridica privirea din nou spre ea.
"Si daca exista niste lucruri care iti incrimineaza tatal, iar el e vinovat, de ce il ajuti? Doar pentru ca iti este o persoana draga, nu inseamna ca ai dreptul sa-i intinzi o mana si sa-ti pierzi chiar tu viata daca el este vinovat", ii raspunse el direct si sincer, evitand astfel sa mai vorbeasca despre subiectul pe care il incepusera mai devreme, inainte sa fie intrerupti.

• Isi arcui o spranceana si pentru cateva secunde nu stia ce sa zica. De ce il ajuta? Prin simplul fapt ca i era singura persoana draga si din familie care i ramasesera. Iubitul si fratele ei murisera in acel accident iar mama ei..din cauza unei potiuni luate gresit. Putea zice ca viata ei era o totala furtuna, un nimic..caci asa se considera si ea, defapt se desconsidera. Inghiti in sec si isi dadu o mana prin par, muscandu-si buza inferioara. Se uita in jur pentru a fi sigura ca nu era auzita sau cineva sa-i urmareasca.
  
  - E singura persoana care mi-a mai ramas din familie..nu as mai suporta inca o pierdere..chiar daca peste celelalte am trecut, defapt nu am trecut dar prefer sa nu vorbesc despre asta, nu vreau sa-l pierd. Asa cum e el e tatal meu si e datoria mea sa-l pazesc la fel cum a facut si el cand eu eram mica si nu stiam greutatile vieti. Stii..uneori trebuie sa uiti trecutul si sa-ti traiesti prezentul, umbrele din trecut mereu te vor urmarii..trebuie doar sa le lasi si sa ramana niste amintiri frumoase puse in rama, cel putin eu asta fac.
  
  Nu i venea sa creada ca i spusese toate astea, in fond era sigura ca lui nu avea sa-i pese de ea, de ce sa-i pese? Isi indrepta privirea in alta parte, zicand:
  - Scuza-ma ca am vorbit ca o moara stricata, uita tot ce am zis..nu ar avea de ce sa-ti pese. Zise ea cu un zambet vag pe buze doar ca apoi sa ofteze scurt si brusc in spatele ei sa apara un individ de cine stie unde si sa-i puna mana la gura disparand cu ea in intuneric. In scurt timp se trezi legata de un scaun si lovita cam peste tot.