just a visit
|
03 May 2019, 00:18
(This post was last modified: 03 May 2019, 00:19 by Carsten R. Günther.)
Post: #11 |
|||
|
|||
Ridică plictisit din sprancene când îi auzi prima replică și aproape că izbucni el în râs, însă se limitase la un simplu surâs ceva mai zgomotos decât cel obișnuit al lui. Își dădu ușor gluga pe spate apoi își trecu mâna prin par ciufulindu-l mai mult decât aranjându-l.
Fugise de lângă el destul de rapid neavând timp și stare să reacționeze și să o țină lângă el așa că o urmari lângă rafturi fiind luat prin surprindere când se întoarse spre el, oprindu-se brusc la o distanță milimetrică față de ea, motiv pentru care făcu imediat un pas în spate involuntar. Puștoaica asta fie îl lua peste picior și făcea mișto de el, fie pur și simplu nu știa să poarte o conversație serioasă. Se încruntă adoptând o privire rece, dar calmă, momentan. Făcu jumătate de pas în față și îi îndepărtă mâna de la gură cu mâna lui stângă, prinzându-i dur degetele, aproape să i le strivească fără să realizeze acest lucru, iar cu cea dreaptă îi cuprinse fățuca între degetul lui mare pe un obraz și restul degetelor pe altul, strângând-i mandibula și trăgând-o mai aproape de el astfel încât să îi simta respirația lui pe buzele ei. "Măi zgâțâie, mă aștept să fii și serioasă din când în când"șopti privind-o direct în ochi."Simțurile pot fi înșelătoare, la fel cum sunt ochii tăi frumoși. Legături emoționale cu poțiunile, să o creadă Merlin, domnișoară." începuse pe un ton blând ca mai apoi să termine cu o răceală de toata frumusețea. Își trecu vârful limbii peste buza ei superioară și o eliberă în aceeași secundă retrăgându-se în colțul opus al încăperii unde găsi un scaun pe care se așezase fără să o scape din priviri. |
|||
03 May 2019, 00:51
(This post was last modified: 11 May 2019, 14:36 by Splendora Cromwell.)
Post: #12 |
|||
|
|||
Ramasese incremenita pret de cateva secunde, apoi se destinse. Fata ii se relaxa si lasa la vedere un zambet cald, incrucisanu-si mainile la piept.
"Oh, dar din contra." Ii se adresa ea intr-un final. incepu sa se plimbe aiurea prin incapere, vizandu-l ca si un vanator ce tocmai isi incoltise hrana si porni intr-un final spre el fara graba cu o privire dementa pe chip, continuand. "Vezi tu, ochii sunt cei care inseala, de multe ori ce vezi nu e ce pare a fi, insa daca reusesti sa simti un lucru la nivel de energie, este o alta poveste. Ea nu minte. Un obiect isi poate schimba infatisarea in aparenta, insa niciodata elementele din care a fost el creat iar acestea pot fi simtite. Asta e diferenta dintre a vedea si a simti." Se apropie si mai mult de el cu pasi mici, parca prelungind chinul, iar cand ajunse la mica distanta, se apleca spre el luandu-i capul in maini si il saruta cu pofta, ducandu-i o mana in spatele lui. Ii lua buza superioara intre buzele ei si o supse insistent, apoi se opri zambind si se departa. "De exemplu, am simtit acum cum un fior iti coboara pe sirea spinari insa am vazut o fata rece. Poate ca iti poti controla fata si ceea ce ma lasi pe mine sa vad, insa nu si reactiile involuntare si ceea ce ma lasi pe mine sa simt. La fel e si cu portiunile. Poate putin diferit. Energia lor vibreaza in preajma mea, chiar daca ele par banale pentru oricine altcineva, creatoarea lor, iar eu nu trebuie decat sa spun in interiorul meu ce am nevoie, iar aceasta va stralucii mai tare." Se desprinse de el, pozitionandu-se pup in fata lui. "Ma subestimezi. Eu mereu sunt serioasa. Este talentul meu sa joc teatru si datoria ta sa iti dai seama cand." ![]() |
|||
03 May 2019, 15:20
Post: #13 |
|||
|
|||
Prea multă vorbărie pentru o singură zi, deja la jumătate din tot discursul ei căscă lung și somnoros chinuindu-se să-și țină în continuare ochii deschiși. Ce-i drept fusese puțin surprins de sărutul sălbatic al fetei, însă nu se opunea niciodată unei domnițe ce venea de bună voie în brațele lui, motiv pentru care îi răspunse la sărut strecurându-și limba în gura ei printre buzele ei pline și trăgând-o în bratele lui o forțase practic sa ia loc peste el pe acel scaun. Nu reuși să-și strecoare mâinile în spatele ei ca să o apese mai puternic, pentru că micuța viperiniță se retrase imediat. Rămase rece și indiferent, dar cel mai important, tăcut. Pentru el era esențial să știi să taci și să acționezi în momentele potrivite, nu când te lasj purtat de instincte. O auzi vorbind despre un fior pe spate lui. Trebuia să recunoască că avusese un fior, însă cu siguranță nu în acea zonă, dar asta era altă poveste, pe care i-ar fi spus-o și ei, însă probabil l-ar fi înțeles total greșit și în plus, nu îi statea în fire să facă aluzii de genul verbal, preferând să acționeze.
Într-un fel sau altul înțelegea despre ce era vorba pentru că el era în aceeași situație cu vrăjile, putea să le facă fără baghetă șo fără să existe o incantație specifică, și totuși poțiunile erau materiale, vrajile nu. "Ce ai vrea în schimbul unei poțiuni?" zise el scurt după ce o ascultă până la sfârșit fără să mai comenteze nimic. Se ridică de pe scaun și se apropie mai mult de ea luând din mers o sticluță mică de pe masa cu un conținut verde albicios încercând să citească inscripția. |
|||
03 May 2019, 20:20
(This post was last modified: 03 May 2019, 20:20 by Splendora Cromwell.)
Post: #14 |
|||
|
|||
Se departa de el, la o distanta considerabila. Inca privea raftul.
"Nu sunt de vanzare." Ofta scurt. "De ce ti-ar trebui tie asemenea chesti?" Intreba mutandu-si privirea la el. "Tu faci vraji fara bagheta." "Nu te mai chinui. Nu o sa intelegi." Se porni din nou agale spre el, fluturandu-si rochia bej pe jos, nepasandu-i de murdarie, iar cand ajunsese in dreptul lui ii lua sticluta din mana si o privi cu nostalgie. "Nu am astept sa intelegi. Lucrurile astea nu sunt facute pentru a fi intelese." Lasa zgomotos sticluta pe masa, ramanand cu mana pe ea, privind in gol. ![]() |
|||
03 May 2019, 20:51
Post: #15 |
|||
|
|||
Oare chiar nu înţelegea viperiniţa că el nu vrea în nici un caz să îi înţeleagă sau şi mai mult să îi fure în vreun fel talentul la poţiuni. Vroia să facă ea treaba cea mai grea, şi anume realizarea poţiunii propriu zise, iar el doar să o folosească. Totuşi menţionase ceva despre faptul că nici ea nu ştia la ce folosesc sticluţile alea pline cu lichid colorat. Căzu pe gânduri pentru o clipă fără să o scape nici o secundă din ochi, cine ştie ce nebunie o mai apuca pe acolo.
"Nu vreau să înţeleg poţiunile, Splendi."spuse el într-un final şi se plimbă din nou prin încăpere până ajunse în spatele ei şi apropiindu-şi buzele aproape de urechea fetei îi şopti"Vreau să le folosesc". Ar fi fost prea frumos să fie adevărat ca viperiniţa să devină furnizorul lui propriu de poţiuni, în schimbul unui serviciu din partea lui bineînţeles. Îi plăcea să fie echitabil cu cei din jur, dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, favoare pentru favoare. Se îndepărtă rapid de ea rătăcindu-se din nou prin mulţimea de rafturi în cautarea unei noi potiuni interesante, dat fiind faptul că fata i-o luase pe cea anterioară. Never trust anything that can think for itself
if you can’t see where it keeps its brain.
![]() |
|||
03 May 2019, 21:49
(This post was last modified: 06 May 2024, 22:25 by Splendora Cromwell.)
Post: #16 |
|||
|
|||
Ramase tintuita locului si il asculta, iar cand baiatul ii se apropie de ureche, fata lasa capul pe spate si surase, fara ca el sa vada.
"Tocmai asta este." Articula ea incet, marindu-si ochii. "Nu le poti folosi, daca nu le poti intelege scopul. Sau...?" Se intoarse spre el si se propti de masa "Ai nevoie de un pion?" Stia ce presupunea asta. Presupunea sa il ajute, iar din pacate pentru el ea nu prea avea timp si chef. "Nu sunt asa rea pe cat par, sa sti. Nu as ajuta pe nimeni care ar dori sa raneasca pe altcineva din pur egoism." ii zambi dulce si se intoarse. Lua o sticluta rozalie de pe un raft si cand ajunse in dreptul lui, i-o intinse. "Poftim, pari singur." ![]() |
|||
03 May 2019, 22:24
Post: #17 |
|||
|
|||
Deci asta presupunea un 'nu' foarte subtil din partea ei, era obișnuit cu astfel de neplăceri minore. Într-un fel sau altul, o înțelegea că nu vroia să îl ajute, la urma urmei nu se purtase cel mai frumos cu ea și nu își explica de ce, însă faptul că aparținea viperinilor sigur jucase un rol în toata treaba asta. Și totuși, să rănească pe cineva din pur egoism, el? Zâmbi scurt, dar nu se limitase doar la o simplă grimasă, ci izbucni într-un râs aproape isteric și nebunesc răsunând în toată încăperea și uitând de discreția pe care era obișnuit să o păstreze. Se apropie cu pași mărunți de ea și îi prinse bărbia cu o mână forțând-o să-l privească în ochi.
"Crezi că sunt un nemernic egoist?" sopti el încet, creind un contrast între râsul zgomotos de mai înainte și șoapta din acel moment, evitând prostia aia de sticluță roz. Never trust anything that can think for itself
if you can’t see where it keeps its brain.
![]() |
|||
03 May 2019, 22:48
(This post was last modified: 06 May 2024, 22:27 by Splendora Cromwell.)
Post: #18 |
|||
|
|||
Ramase tintuita locului si il asculta pana la capat apoi lasa sticluta roz jos cu grija, mai mult din dragoste pentru potiuni, si se schimba la fata. Ii prinse mana in a ei si o trase in laturi, inca privindu-l intens in ochi. "Cred ceea ce vad." ii raspunse in scarba. "Nu asta ma tot incurajai tu sa fac?" ii tranti mana la o parte, si il apuca la fel de stans de barbie, tragandu-i capul spre al ei si se apropie agale de urechea lui.
"Sti de ce nu e bine sa faci lucruri dinastea cu un masochist? Ca s-ar putea sa ii placa si nu garantez ca vei pleca neviolat de aici!" Il impinse mai apoi in spate cu forta, adoptand o figura serioasa si se intoarse cu spatele la el. Statu asa o clipa, apoi veni din nou in fata lui. "De cine te tot aperi? Daca vrei sa iti fiu prietena, trateaza-ma ca una." Statu serioasa pentru o clipa apoi incepu sa rada iar iseric. Obinuinta. "Ia te uita..." Incepu ea ironic "... o pasarica cu aere de Viperin." Adauga serios. "De ce nu ai luat sticluta?! Marelui domn serios, ii e frica de iubire?" Gesticula ea ca un copil retardat. "Abubububu" Se stramba mai apoi spre el, mangaindu-si obraji inca razand, nescapandu-l din ochi, apoi deveni brusc iar serioasa. "Am avut dreptate. Poti lasa la vedere ceea ce vrei dar asta nu va schimba cu nimic ceea ce esti! O pasarica!" Articula ea de langa el, tragandu-l in bratele ei, privindu-l foarte serios in ochi in timp ce articula cuvintele. ![]() |
|||
03 May 2019, 23:59
(This post was last modified: 04 May 2019, 00:57 by Carsten R. Günther.)
Post: #19 |
|||
|
|||
Strâmbă din nas, ștergându-si orice gând nebunesc care îi invadase mintea în mod involuntar când pomeni de viol. Dacă ar ști fata aceea că de fapt se purtase destul de frumos cu ea până acum, chiar asumându-și riscul pentru o secundă sau două sa o creadă o prietenă viperiniță isteață. Nu își pusese niciodată problema că ar fi fost vorba de vreun sentiment sau altă prostie de acest gen și nici nu avea în plan să facă asta prea curând. Prefera termenul se joc, iar Splendora era subiectul ideal pentru așa ceva, dat fiind faptul că îi plăcea și ei să se joace, însă diferența era că el avea o atitudine imună la așa ceva, iar ea începuse să se agite prea mult, și nu era de bine. Și totuși, avea de gând să joace până la capăt, sa îi testeze rezistența fizică și emoțională.
Nu comentă nimic, luând-o forțat de încheieturi, uitându-se urât la ea pentru o clipă. O trase mai aproape de el apoi își strecură mâinile pe spatele ei și o luă în brațe punând-o cu o grijă exagerată pe masa de acolo astfel încât să ajungă la același nivel din punct de vedere vizual. Îi mângâie cu podul palmei obrazul foarte usor privind-o direct în ochi. "Nu sunt o brută de Viperin, vreau să reții aspectul ăsta." Se uita la ea fără nici o expresie clară. Îi convenea mai mult să fie numit o păsărică decât Viperin, pentru că nu îi suporta de nici o culoare și totuși se afla în încăperea aceea cu unul, sau mai bine zis una, a dracului femeie. Never trust anything that can think for itself
if you can’t see where it keeps its brain.
![]() |
|||
04 May 2019, 01:15
(This post was last modified: 04 May 2019, 01:16 by Splendora Cromwell.)
Post: #20 |
|||
|
|||
"Nici eu nu sunt o bruta de viperin." Spuse incet, zambind, privindu-l in ochi. "Nu ma cunosti." Se impinse in el, pana il dadu la o parte, si se duse spre rafturi.
Cauta cu privirea printre sticlute, pierduta in ganduri. Lua una si o privi. I-ar fi placut la ochi de soim, insa nu intrase din cauza felului ei de a fi. Prea incapatanata. "Cine te supara?" Incepu ea incet. "Imi esti drag, vreau sa te ajut." Spuse intorcandu-si capul brusc spre el, cu un zambet inselator pe fata. ![]() |
|||
« Next Oldest | Next Newest »
|