Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon / Gringotts / kill the boy and let the man be born

Se auzea un mic zgomot ce raspuna de-a lungul intregului coridor. Un clinchet cristalin ce putea fi asemanat cu zbuciumul unui clopotel. Un clopotel de argint ce incerca sa scape de ceva. Dar oare de ce? se auzi in gandul vrajitoarei una dintre vocile sale interioare. Zambi apoi si isi lipi mana pe care statea atarnat unul dintre serpii sai, de piept. Ochii ii sclipeau mai verzi ca niciodata, prevestind parca ceva groaznic ce avea sa se intample. Razbunarea era cea pe care-o dorea si promisese sa ingenucheze orice om care-i gresie. Cei ce refuzau aveau sa-si intalneasc Creatorul. Nu imi mai pasa daca unii dintre ei ii fusesera prieteni sau daca se caisera intre timp. Tot ce voia era sa vada din nou sange risipindu-se la picioarele sale. Voia sa se spele cu acel sange, sa-i simta gustul, aroma si apoi sa-l lase sa-i imbacseasca pielea cu textura lui vascoasa.
Motivul veniri sale la Gringotts nu avea ca scop varsarea de sange, dar stia ca s-ar fi putut ajunge si la acest lucru cu foarte mare usurinta. Motivul sau suprem fusese acela de a-si gasi un nou aliat. Avea nevoie de puteri noi si de o minte limpede, nealterata de dorinta razbunarii. Se gandise la el cu mult inainte de a se hotari sa-si puna planul in aplicare, dar nu indraznise pana in acel moment sa i ceara ajutorul.
Auzi, ajutor, pufni o alta voce. Nu avea nevoie de ajutor, ci de sustinere. Ar fi putut sa-si duca planul la bun sfarsit si pe cont propriu, dar i-ar fi fost mai greu si ar fi pierdut mult mai multe resure incercand sa-l atinga.
Dar el te va trada. Fii sigura. Cine este el pana la urma? rasuna vocea ascutita a altei prezente ce-si facuse salasul in mintea vrajitoarei. El, el, el, el, el....Cine este el? urla de data aceasta creatura.

'Domnul Malfoy. Am venit sa-l vad' i se adresa ea unui goblin care o privea incurcat, iar apoi ii arata simbolul Ministerului ce-i fusese cusut pe roba.

Urma micutul goblin, dar intra in camera ce-i fusese indicata fara acesta. Zambi imediat ce intalni privirea vechii sale cunostinte si se apleca usor facand un fel de reverenta. Se aseza apoi pe cel mai apropiat scaun fara a cere permisiunea barbatului si incepu sa se joace absenta cu sarepele sau.

'Vreti sa spuneti ca eu nu sunt frumoasa?' intreba pe un ton prefacut si isi intoarse privirea catre vrajitor. 'Numele ei este Deyja. Am crezut ca prezenta ei este in concordanta cu ora la care am cerut aceasta audienta' ii explica lasand sarpele sa se tarasca de-a lungul spatelui sau. Deyja insemna in vechea norvegiana, limba vorbita de vikingi, zi, iar cei doi vrajitori stateau scaldati in lumina Soarelui de pranz ce strapungea o fereastra mica din birou.

Ronnie isi trecu un picior peste altul avand grija ca rochia neagra din voal sa-i stea in asa fel incat crestatura din materialul acesteia sa-i descopere pielea perfect alba. Se vedeau diferite cicatrice pe picioarele lungi ale vrajitoarei, dar ei nu-i pasa. Ii placea sa le stie acolo pentru ca ele erau dovada vesnica a luptelor prin care trecuse. Nu avea sa se rusineze pentru ceea ce era. Pentru prima data in viata sa putea sa-i lase pe toti sa-i vada adevarata fata, macar pentru o fractiune de secunda.

'Frumos birou, frumos post' zise zeflemitoare privind in jurul sau. Cat timp fusese plecata se schimbasera multe. Alti oameni erau la conducere, iar acest lucru nu-i convenea. Majoritatea erau dusmani sau oameni in care nu se putea increde. Putini erau aceia dintre prietenii sai care reusisera sa ia un post signifiant. Era bine insa ca functia sa ii oferea liber arbitru in ceea ce privea deparatizarea institutiilor de toate leprele care preluasera conducerea. 'Cred ca ati muncit mult ca sa ajungeti aici. Meritati cu desavarsire tot ce ati primit' continua vrajitoare aranjandu-si partea de sus a rochiei sale care venea strans pe corp, lasandu-i un decolteu destul de generos ce atragea privirile oricui. Ii placea sa se expuna pentru ca era constienta de frumusetea sa si de foloasele pe care le aducea cu dansa. Avea multi pretendenti si existau barbati care erau in stare sa faca orice pentru ea, dar atata timp cat nu avea nevoie de nimic de la ei, ii tinea ca pe niste animale de companie ce erau gata sa raspunda de fiecare data cand stapana lor ii soma.

Il privi in continuare zambind si incepu sa se joace cu suvitele de par ciocolatii ce-i acopereau partea de sus a corpului. Parul ii crescuse mult, iar acum il avea pana la coapse. Nu voia sa-l taie, nu era pregatita. Nu mai era de foarte mult timp pura, dar inca nu se maritase. Inca il pastra ca pe un simbol al independetei sale. Nu apartinea de niciun barbat, iar acest lucru o facea sa se simta mai puternica ca niciodata.

'Atunci inseamna ca sunteti orb. Nu am intalnit pana acum pe cineva care sa-mi conteste frumusetea. Si interpretati vulgaritatea gresit. Faptul ca nu-mi ascund ceea ce mi-a oferit natura este foartea diferit de a va face avansuri sexuale precum o femeie de narvauri usoare pe care o gasesti la fiecare colt de strada' ii replica privindu-l apasat in ochi. 'Si ce va face sa credeti ca as vrea ceva? Sunt in vizita la un vechi pieten. Este acest lucru atat de grav?' intreba pe un ton nonsalant si se ridica de pe scaun.

Se apropie de el, lasand intre ei doar o distanta aproape nesesizabila si isi lasa sarpele liber pentru a putea sa se "joace" cu vipera pe care o eliberase barbatul. 'Pana si serpii au prieteni' sopti abia departandu-si buzele de culoarea sangelui si apoi il saruta pe obraz. Se departa de el cu pasi marunti si se aseza in dreptul usii. Ii placea jocul pe care-l juca si nu se grabea nicaieri. Ar fi putut sa-l joace la nesfarsit. Ii facea o deosebita placere sa-i tulbure mintea vrajitorului si era constienta ca nici trupul lui nu mai avea sa reziste multe avansurilor sale subtile. Poate avea prea multa incredere in sine, dar credea ca in scurt timp il va avea la mama. Curand, sopti una dintre voci.

Dar ati fost mereu un domn galant si v-ati comportat cu manusi cu mine. De ce v-as displacea? intreba pe un ton mieros lasand sa i se vada figura inocenta ce se putea transforma rapid din chipul unui copil in cel al unei femei. 'Dumneavoastra aveti ceva cu mine? Va rog, spuneti-mi ca nu pentru ca altfel nu stiu ce as fi in stare sa fac' il ameninta teatral si isi stranse ambele maini la piept.

Rochia lunga si neagra matura podeaua in timp ce vrajitoarea se plimba de la un capat la celalalt al biroului. Pe solduri ii atarna o curelusa argintata in forma de sarpe a carui ochi erau compusi din doua smaralde mici ce sclipeau aproape la fel de puternic precum ochii lui Ronnie. Ii placeau serpii pentru ca se putea increde in ei. Ea le vorbea, iar ei o ascultau. Asta trebuia sa faca si Domnul Malfoy daca tinea cat de cat la viata sa si la prietenii sai.
Il fixa cu privieea inca o data, urmarindu-i atenta fiecare gest si fiecare mimica a chipului. Cand se angaja intr-o lupta prefera sa-si cunoasca foarte bine adversarul pentru a nu fi luata prin surpindere. Ar fi fost o prostie sa moara doar pentru ca isi subestimase inamicul sau pentru ca nu-i acordase destula atentie.
Tusi aproape insesizabil si apoi se opri in loc chiar in dreptul barbatului. O pala usoara de vant matura toate hartiile de pe suprafata biroului, iar vrajitoarea adopta, pentru prima data de cand pasise in acea camera, o privire serioasa si patrunzatoare.

'Vreau sa iei parte la jocul meu. Tabla a fost aranjata, dar mi-ar face mare placere ca tu sa-mi organizezi pionii' zise vorbind rar de parca i-ar fi explicat unui copil. 'Mereu am crezut ca mintile nebune au o sclipire de geniu, iar tu, dragul meu, esti la fel de nebun precum un palarier' concluziona si apoi isi propti ambele maini de-o parte si de alta a biroului si isi apleca trupul in fata. Ii zambi aratandu-si dantura a carei canini erau mai ascutit decat ar fi fost normal, iar apoi isi lipi buzele pastrandu-si insa zambetul. Acel zambet nu i se reflectase nicio secunda in ochii de smarald, dar nu aceea ii fusese intentia oricum. Nu fusese un zambet binevoitor, ci unul ce voia sa-l avertizeze pe vrajitor de pericolul iminent.

Renuntase la politeturi si nu se mai straduia sa-i arate barbatului respectul fals pe care incerca sa-l faca sa credea ca i-l purta. Prima etapa a jocului se incheiase, iar acum erau amandoi cufundati in linistea dinainte furtunii. Daca el nu avea sa-i accepte oferta urma insa sa inceapa urmatoarea etapa. Cea sangeroasa si nemiloasa, cea care ii placea cel mai tare vrajitoarei.

Isi indrepta la loc spatele si isi atinti privirea catre un punct invizibil din spatele vrajitorului. Nu ii placea faptul ca avea nevoie de un timp de gandire. Nu ii placea absolut deloc. Timpul nu facea nimic altceva decat sa solicite mintea si sa o invrajbeasca. Cand un om avea prea mult timp de gandire se intampla sa ia cele mai proaste decizii, iar ea nu-si dorea ca vrajitorul sa ia decizia proasta.

'Otrava nu-si face mereu treaba. Daca nu este turnata cantitatea perfecta poate rani trupul, dar nu sa-l si ucida. Te poate lasa olog pe viata, incapabil sa-ti parasesti propriul pat si nevoit sa ceri ajutorul celor din jur pentru a-ti indeplini nevoile fiziologice' zise surazand si apoi incepu sa se joace cu inelul sau masiv a carui smarald se potrivea perfect cu ochii sarpelui ce-i strangea mijlocul. 'De aceea eu port cu mine cantitatea perfecta' concluziona vrajitoarea.

Se aseza pe un colt al biroului, isi lasa mainile sa-i cada impreunate in poala si incepu sa dea din picioare precum un copil. Nu era nerabdatoare, dar voia sa para asa. Trebuia sa-l faca pe barbat sa se decida mai repede pentru ca mintea lui sa n-o ia pe calea gresita.
Il privi curioasa cand o intreba daca avea sa-l omoare si apoi isi musca buza de jos. Nu, nu avea sa-l omoare. Nu obisnuia sa-si omoare aliatii si niciodata nu isi varsa mania asupra inocentilor - nu ca el ar fi fost inocent in vreo privinta. Doar ce-i gresisera urmau sa plateasca pretul actiunilor lor.

'De ce te-as omori? Aceasta nu este cea din urma data cand iti voi cere sa ma susti. Iar ceea ce ce vreau eu sa fac nu este o treaba murdara. Ceea ce vom infaptui impreuna va fi o lume noua. O lume mai pura in care doar cei cu sufletul curat vor putea pasi. Putem cladi aceasta lume, din pacate, doar prin razboi, un razboi de purficare' sopti in directia opusa lui Kurt. Vorbea oarecum cu o entitate invizibila de care doar ea era constineta. Entitatea o aproba si o privea de sus, ghidand-o parca precum o mama ce-si invata copilul sa faca primii pasi.