Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Diagon

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Knowing someone

Am privit suspicioasa stiloul care nu imi inspira deloc incredere si m-am strambat usor la el. Mie tot mi se parea ciudat faptul ca i l-a dat Ramonei pe gratis , asa ca mi-am propus sa aflu de ce. In plus nu parea doar un act de bunatate,fiindca vanzatoarea batrana parea foarte usurata cand l-a vandut practic pe .. nimic! .. Am oftat usor , apoi i-am raspuns Cercetasei:
"Nu cred ca este nevoie sa mergem pana pe Aleea Nocturn pentru a afla asa ceva. Putem sa ne dam seama imediat. Daca nu e ce cred eu,promit ca iti voi lua altul cu acelasi model!"
Ramo' se uita la mine incrucisandu-si bratele si privindu-ma in continuare nedumerita,intrebatoare de parca m-ar intreba un simplu,dar important "Cum?".
"O sa vezi!",am raspuns eu gandurile ei.

Nu a durat mult pana sa distrug stiloul,iar cand acesta se transforma in mii de bucatele un mic strigat infundat se auzi din adancul sau. Era clar .. un suflet ratacit .. un suflet nerazbunat .. un Horcrux ..
"Vezi? Ti-am spus eu ca nu e nimic in regula cu el!"

Ramona privi uimita la stiloul acum imprastiat pe toata bucata de drum. Cercetasa era inca miscata de sunet jos si grav venit din adancul stiloului.
„-A fost un Horcrux?” intreba aceasta, privind-o curioasa pe Rose.

Ramona se apleca intre-timp si ridica bucata cea mai mare care ramasese din obiectul de scris, care probabil nu mai fusese folosit de foarte mult timp. Era chiar bucata aceea pe care era inscriptionat numele acela groaznic.
Bucata era foarte fierbinte, si se inrosise putin, insa nu dadea nici un semn de viata.
Rose apropie si lua metalul din mana Ramonei, fiind inca destul de tacuta.

„-Crezi ca l-ai distrus pentru totdeuna?” adauga cercetasa.

Am tresarit usor la intrebarea Ramonei. Mi-am dat seama ca intr-adevar ea nu mai avusese parte de o asemenea experienta. M-am uitat alertata in jur sperand ca nimeni nu a mai vazut incidentul. Am stiut eu de la inceput ca ceva este in neregula cu acel stilou,dar totusi parca aveam o unda de speranta in mine ca un Horcrux nu se poate afla in acest loc: o librarie. Dar daca este o librarie vrajitoreasca,totul este posibil.
"Da,din pacate asa este!"
Ramona se uita la mine intrebatoare si cu ochii mari, asa ca am intrebat-o:
"Te-ai speriat?"

Ramona isi indrepta privirea in jos, si putin rusinata, raspunse:
„-Nu! Adica doar m-a socat faptul cum a reactionat! Am pus intrebarea aceasta deoarece stiam ca Horcruxurile pot fi distruse doar de obiecte magice foarte puternice.”
Ramona se inrosi si se intoarse cu partea laterala spre soimenca, cautand o carte in mica sa biblioteca din geanta.
Dupa putin timp, in care scoase o carte mare, groasa si destul de veche, cu filele ingalbenite de vreme, se intoarse spre Rose, si deschise cartea.
„-Ei bine, ma gandeam ca nu e doar un obiect blestemat!” Si ii arata cartea, pe care scria cu litere mici si subtiri, Blesteme si obiecte blestemate.

Deci Ramona stia foarte bine ce sunt Horcruxurile. Ma bucur ca nu s-a speriat foarte tare cand am distrus Horcruxul asa ca acum puteam oarecum sa chicotesc linistita. Amintindu-mi ce a spus i-am raspuns pe un glas mic:
"Pai da! Un Horcrux poate fi distrus doar de trei obiecte ... si eu am ales unul dintre ele. Este un colt pe care mereu il port la mine in caz ca mai gasesc alte Horcruxuri. Crede-ma ca am mai trecut prin asa ceva si eu si Bell si sincer .. este oribila experienta aceasta.!"
Am privit-o pe Ramona ganditoare,dupa care i-am mai spus ceva:
"Ramo .. Pot sa iti zic asa,nu? ... Nu te mai ingrjora pentru asta. A trecut ..."

Cercetasa asculta cu mare atentie ceea ce zice Rose, introducand cartea in geanta sa, cu o repezeala ciudata. Insa, fara sa isi dea seama de ce face, fiind atenta doar la fata din fata sa, din geanta ii cazu o bluza groasa de lana, si o alta carte. Ramona se inrosi, ghemuindu-se si aranjand aceste obiecte in micul spatiu pe care il avea la indemana.
Ridicandu-se, privi inca odata drumuletul ingust, pavat cu pietre mari si alunecoase, rasufland greu, apoi inainta pana spre soimeanca.
„-Deci unde mergem acum?” intreba Ramona, cu un aer vesel.
Pe chipul acesteia nu se vedea nimic care sa confirme teama pe care o simtise inainte. Un zambet enorm se contura pe fata cercetasei, care arata ca si un castor. Ochii sai mari si negri, straluceau si o priveau adanc pe Rose, care statea nemiscata.
„-Ce ai zice de Weasley Bing-Bong, sunt sigura ca acolo nu vom gasi nici un horcrux!” exclama Ramona, asteptand raspunsul soimencei.

Ma gandeam intruna daca totul a fost doar o intamplare sau a fost vreun Horcrux de-a lui Porrin. Ar fi putin cam imposibil,dar era un loc bun pentru a ascunde asa ceva: practic nimeni nu si-ar fi dat seama si el de obicei alegea obiectele clasice,cum ar fi un stilou minunat , ca acesta.
Ascultand vorbele Ramonei m-am intrebat unde am putea sa mergem acum si am ramas nemiscata gandindu-ma la un loc in care am putea sa fim in siguranta.
Weasley Bing-Bong spusese Cercetasa.
Am zambit aproband din cap , dar cum fata nu ma vazuse am rostit:
"Da, e ok acolo. Perfect!"
Aceasta zambi , apoi ne-am indepartat de magazinul de dinainte umbland pe Aleea Diagon cu pasi marunti.

Zambetul Ramonei disparu incet, pe fata sa incepand sa se vada urme de profunzime in ceea ce gandeste. Inchipuirea acesteia zbura departe, spre multimea de aventuri cu care se confruntase in acesti trei ani la Hogwarts, si la toate noutatile pe care le-a intalnit aici, intr-o lume cu totul noua.
Rosalie parea si ea cuprinsa de ganduri si amintiri, insa pe fata soimencei se vedea ceva mult mai drastic. Ingrijorarea. Acest ssentiment sculpta chipul fetei intr-o maniera delicata, dar care totusi marca o schimbare radicala. Ochii soimencei pareau mult mai cuprinzatori, si mult mai aprigi, cercetand fiecare bucatica de cladire sau obiect care li se arata in fata.

„-Al cui crezi ca a fost horcruxul acela, socotind ca era inscriptionat Tom Riddle, ci nu Cap-de-mort?” intreba Ramona, incercand sa o trezeasca pe Rose din visare.

Incercam sa nu ma gandesc la ceea ce prespupuneam, insa nu aveam cum,iar Ramona ma intrerupse din firul gandirii mele. Inainte sa ii raspund la intrebare,am rostit:
"Nu crezi ca ar fi bine sa mergem inapoi la castel?"
Aceasta dadu aprobator din cap apoi mi-am facut curaj sa ii raspund:
"Nu este vorba despre ceea ce cred... Banuiesc doar .. ca este , de fapt .. ca a fost Horcruxul celui mai aprig dusman al meu! Ma uraste de moarte , la fel si eu pe el."
Cercetasa se uita ciudat la mine, apoi pentru a nu fi uimita i-am adaugat cu lacrimi in ochi:
"Mi-a ucis iubitul, viitorul sot, mai exact."
Povestea aceasta ma afecta mereu cand pomeneam de ea.



OOC: Mai pune tu un post si eu ultimul si il pui tu la RPG-uri terminate dupa ce scriu. ><

Ramona scoase un icnet de uimire, apoi o privi pe Rose cu tistete. Doua lacrimi ca niste boabe de roua straluceau in ochii sai mari si caprui. Aceasta priveliste iti spinteca inima in o mie de bucati micute.
„-Sunt sigura ca va plati pentru asta!” spuse Ramona incet, incercand sa o consoleze pe soimeanca, desi simtea ca replica sa nici nu ajunsese pana la urechile fetei.
Reintoarcerea la castel era o idee excelenta. Puterea vantului crescu dintr-o data, ca si cum un urias invizibil ar sufla cu forta. Norii plumburi acoperisera de mult timp acoperisul atmosferic, invaluind fetele in intuneric, si lasand straduta, care cu putin timp in urma era plina de oamenii, aproape goala.
„-Cred ca de la anul ma voi alatura si eu cursurilor de Previziuni despre viitor!” exclama cercetasa, schitand un zambet urias.