Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Hambarul bufnitelor

« Previous 1 2 3

/ Lacrimile iubirii (pentru concursul RPG)

Soapte ...liniste....lacrimi.... .Totul era linistita si invaluit in tacerea noptiii in hambarul bufnitelor.Toate fapturile mici cu aripi dormeau sub ocrotirea lunii ,fara grijea zilei de maine.Doare o singura faptura micuta,statea adunata intr-un colt al hambarului .Era o persoana,o fetita cu parul lung,saten ca si arama ,atarnandu-i pe fata palida,plina de picuri reci ca de gheata.Ochii caprui ii erau ca doua perle scoase din apa. Se vedea ca palngea.

,,De ce eu? ...De ce mi-a facut asta? De ce trebuie sa sufar cand el isi bate joc? ...Pur si simplu...DE CE?'' spunea ea incet ,varsand lacrimi ca niste picaturi de sange. Tinea in mana o bucata de pergament ingalbenita si putin umeda.Pe ea inca se mai vedeau unule insemne negre ca niste oi pe pajiste .Inscriptia era cam asa:

Draga Dee,

Imi pare rau pentru ce va trebui sa-ti spun,dar simt ca era momentul.Te tog nu te supara si nu plange,pentru ca nu are rost.
Noi am fost un timp indelungat impreuna,dar puterea timpului si toate greutatile nemiloase ale timpului se pare ca vrea sa ne desparta.Desi noi am trait o iubire imposibila,plina de obstacole si piedici,simt ca nu mai pot continua asa. Totul este impotriva si cred ca ar trebui sa renuntam...
Simt ca noi doi nu suntem facuti unul pentru altul,ca nu ne este facut.Am incercat atata timp sa nu ascult ce imi ziceau altii si sa continui s ate iubesc,dar deja toate s-au adunat. Te rog sa intelegi.
Am o mare rugaminte la tine!Orice ar fi,te rog nu te supara,pentru ca asa ne-a fost sa fie!Nu uita ca fiecare avem cate un ales in aceasta viata,o persoana care va sti cum s ane iubeasca si sa ne pretuiasca,dar aceea nu sunt eu pentru tine.As vrea sa nu uiti ca eu te-am iubit mult si am luptat pentru tine .
Chair daca acum ma vei crede un ipocrit,as vrea sa ramanem amici,dar doar daca vrei si tu...

Cu stima,
Andrew

Fetita statea si nu zicea nimic.Chiar daca intelesese mesajul,ea il iubise foarte mult si inca il iubea ,dar nu putea sa nu simta ceva dupa acele cuvinte.Fusese ca o lovitura pentru ea,pentru ca Andrew pana atunci nu spusese nimic legat de vreo posibila despartire a lor.

Deodata usa se deschise si intra o fata micuta inauntru.Era imbracata intr-o camasa de noapte larga si avea sosete largi in picioare.Avea bagheta ridicata ,deoarece auzise zgomote de dinauntrul hambarului si intrase sa vada ce este. Deodata o vazu pe Deea .Se apropie si...

...se apleca spre fata care statea ghemuita pe podeaua rece. Observa ca plingea, dar nu stia ce sa faca...poate nu era chiar potrivit sa inceapa o discutie anume acum, avind in vedere ca suferea. Dar isi lua inima in dinti si spuse incet, de parca s-ar fi temut ca vocea ei va rasuna in tot castelul:
" Aaa...deranjez?"
Fata de pe podea ridica capul si incepu sa-si stearga lacrimile cu minaca camasei de noapte cu care era imbracata. Ii arunca celei care vorbise o privire banuitoare, dar apoi raspunse ca nu o deranjeaza deloc. De fapt, ii era indiferent daca era cineva acolo sau nu, oricum, nu avea de gind sa-i destainuie durerile ei unei straine. Asa ca isi apleca capul la loc si nu mai spuse nimic.
Arianna vroia sa se ridice si sa plece cind observa bucatica de pergament care statea pe podea, alaturi de fata. Arianna o ridica, dar nu intelese mare lucru pentru ca cerneala era imprastiata pe toata foaia, din cauza lacrimilor celei de jos; insa putu desluji la urma citeca cuvinte "Cu stima, Andrew". Acum ii era totul clar. Intelese de ce plingea fata. Tot in scrisoare vazu ca pe aceasta o chema Deea. Arunca bucatica de pergament si se apropie din nou de fata.
" Deea, crede-ma, nu merita sa plingi din cauza unui baiat" spuse Arianna incet.
Deea ridica deodata capul, avind pe fata o expresie mirata: nu intelegea de unde fata ii cunoastea numele si mai ales de unde stia de ce plinge.
Cu toate ca Arianna incerca sa o imbarbateze pe Deea, in suflet ii reveni o durere din trecut, o durere ce o strapunse ca un pumnal intr-o rana ce abia se vindecase. Totusi, incerca sa se abtina si sa nu plinga.
Fata de pe podea observa ca Arianna era tulburata...

OOC: La ce propozitie te-ai mai oprit si tu ...
BIC: ... vazand-o in felul asta. Deea isi dadu seama ,chiar daca simtea un mare gol in stomac,ca si cum o sageata il strapunse,ii spuse prin lacrimi.
,,N-am nimica,sunt bine!Nu conteaza ce credsau ce simt eu,nimeni nu ma poate intelege!''
,,Te rog nu vorbi asa,poate chiat te pot ajuta.Stiu cam prin ce treci ,si eu am avut o intamplare asemanatoare,presupun cu a ta!''
Deea paru intr-un fel surprinsa auzind aceste cuvinte.Nimeni nu o mai intelese in felul asta.Simtea o nuanta de blandete si liniste in vorbele Ariannei si schita un mic,dar foarte palid zambet. Incepu sa ii povesteasca cum primise scrisoare,faptul ca Andrew nu spusese ianinte nimic,ce scria in scrisoare (nu se vedea bine) si cum venise aceasta vestea pentru ea.
,,Eu il iubesc si il iubeam mult!Chiar nu stiu cum a putut sa gandeasca asa!Poate este din cauza mamei lui,ea niciodata nu m-a suportat si nu a stiut cum sa ma abordeze sau poate din cauza Sabinei,o veche prietena de-a lui,care mereu ma urat si a facut tot posibilul sa ne desparta.Nu condamn pe nimeni,deoarece stiu ca nu merita,dar sunt sigura ca cineva la influentat!''
,,Stii,daca ma gandesc bine,si eu am tercut prin ceva de genul.Mi-a fost greu sa trec pestea asta,dar cu timpul toate ranile sufletului se rezolva.Oricat de atasati am fi de o persoana,niciodata nu o iubim atat de mult pe cat credem.Cel mai mare factor care ne poate influenta in rau iubirea este cruda realitate.Oricat de roz poate sa fie cateodata situata,tot se gaseste un obstacol care sa ne impeidce.Aceste obstacole ne sunt date de Domnul din cer ,ca sa vada daca le putem trece.Desi noua ni se par imepnetrabile,mereu se gaseste o cale.Trebuie doar...sa fim noi insine!''
Deea asculta totul si dupa accea ramase putin linistita apoi se apuca din nou sa planga,mai tare de data asta ,cu capul intre genunchi.Saraca Arianna nu stia cum sa o mai linisteasca.

Arianna o privea pe Deea cum plingea in hohote acum. Intelegea perfect ca vorbele erau de prisos, insa nu vedea alta cale de iesire din situatie. Hotari sa o lase sa plinga, astfel avea sa se descarce si sa se simta mai bine. Stia perfect ca odata cu trecerea timpului rana avea sa se tamaduiasca si atunci avea sa inteleaga ce s-a intimplat de fapt. Avea sa judece limpede, nefiind orbita de durere, sau poate de acel soc pe care il primise odata cu primirea vestii. Dupa un timp, Deea inceta sa mai plinga si acum doar statea tacuta, probabil se gindea la cele intimplate, dar dintr-un alt unghi.
" Gata, vad ca ti-e mai bine acum" spuse Arianna.
Deea scoase un suspin, insa nici de data asta nu zise nimic.
" De ce nu incerci sa intelegi ca nimic in viata nu e vesnic, de fapt, nici noi nu suntem vesnici. Odata si odata tot avea sa se intimple. Acum ai aflat vestea asta brusc, deodata; dar, poate ca daca ai fi banuit acest lucru de mai demult ti-ar fi fost mai greu. Indoiala te-ar fi macinat, ai fi purtat mereu in suflet o frica...frica de adevar. Intelege ca poate si lui ii este tot atit de greu acum, doar te iubeste, tine la tine, insa iubirea voastra e imposibila. Mai bine despartiti dar cu inima impacata, decit impreuna dar cu o piedica pe care ati fi simtit-o mereu in calea voastra. Nu a fost sa fie, si gata. Nu uita ca fiecaruia ii este predestinata din timp doar o singura persoana. Gindeste-te ca nu el este acea persoana...deci, undeva, departe...sau poate chiar foarte aproape, acel om te asteapta. Deschide ochii si il vei vedea!"
Deea o privi in ochi si apoi privi spre luna. Arianna facu acelasi lucru...se parea ca doar luna era martora la aceasta discutie. Luna parca le arunca priviri blinde celor doua fata, de parca le-ar fi inteles si le-ar fi alinat, trimitindu-le razele sale argintii.

Deea intoarse din nou capul spre Arianna si din senin spuse ,putin suparata si iritata:
,,El nu ma mai iubeste si nici nu sufera acum!Este un nemernic,nu merita sal fi iubit!''
Tipatul ei fusese atat de tare,incat patru bufnite deschisera brusc ochisorii sclipitori ca doua smaralde si incepura sa se agite.Se fac un zgmot mare de nici fetele nu stiau cum sa-l mai linisteasca.Pe hol se auzeau pasi ,unul dupa altul,grabiti.Fetele isi dadura seama ca nu putea fi numai Scrange,paznicul de noapte de langa hambar.

Arianna,inspaimantata si speriata ,o trase repede pe Deea intr-un colt intunecat al hambarului .O tinea bine ca nu cumva sa zica ceva si sa se deie de gol.Scrange intra in hambar si vazu bufnitele agitate.Le injura si le potoli greu,cu o bata care o avea mereu cu el.Dintr-o data se auzi un stranutat.Anrianna nu se mai putuse abtine si stranutase.
,,Cine este acolo?Te avertizez ca daca te prind iti scad 1000 de puncte de la casa in care te afli,te duc direct la director,trimit o bufnita la parinti ,te spun la toti profesorii si la toti colegii tai de casa!''
Arianna si cu Deea,la auzul acestor cuvinte nu mai spusesera nimica.Aproape nici nu mai respirau de frica.Scrange,uitandu-se prin camera isi spuse ca poate se inselase si nu auzise nimic.Isi lua bata si bagheta putin rupta si pleca .
Fetele iesira din ascunzatoare,iar Arianna ii spuse Deei incet si foarte calma:
,,Te rog frumos sa nu mai faci asta,pentru ca ni se poate intampla rau!Ai vazut.''
Deea nu mai zise nimic.Inca era foarte suparata.ii parea si ei rau pentru ce facuse,dar nu realiza cat de multe ii se puteau intampla daca mai facea o gafa,pentru ca in adancul inimii inca era trista.
,,Arianna,as vrea sa pot si eu intelege ca este pe lumea asta o fiinta care stie sa ma iubeascva si care imi este aleasa,dar nu pot!Eu nu am asa ceva,sunt doar o fiinta fara rost in lume,cineva care nu merita nimic!Nimic!''

In momentul ala Ariannei chiar ii venea sa o plesneasca! Cum putea spune asa ceva? Deea nici nu realiza cit de norocoasa era...
" Nu intelegi ca in viata nu asta e cel mai important? Bucura-te ca ai o familie, ai prieteni, ai un acoperis deasupra capului, bucura-te ca esti aici! Doar sunt oameni cu care viata a fost mult mai dura. Sunt oameni care se roaga in fiecare zi ca sa aiba macar putin din ce ai tu! Fiecae om este pe acest pamint cu un anumit scop. Dumnezeu are grija de fiecare, si daca este aici, inseamna ca valorezi ceva, insemni mai mult decit iti poti tu inchipui!" spuse Arianna cu o voce in care se simtea o usoara urma de repros.
Deea o privi incruntata citeva clipe, insa apoi isi lasa capul in jos.
Isi dadea seama ca Arianna avea dreptate. Incerca sa se gindeasca la parintii ei care o iubeau nespus de mult. Deodata ii revenira in minte vorbele mamei sale care ii spuse odata: "Tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Pentru tine traies. Poate ca daca nu ai fi fost tu, nu as fi rezistat toturor greutatilor care viata mi le pune in cale. Acum am pentru ce lupta, am pentru ce trai...pantru TINE!".
Deodata Deea se simti tare prost...cum putea sa se gindeasca ca nu insemna nimic, ca era o fiinta fara rost? Avea pentru ce trai, TREBUIA sa traiasca pentru parsoanele care o iubesc, care tin la dinsa, trebuia sa lupte cu soarta. Deodata chipul i se lumina de fericire, se gindea cit de tare iubea tot ce se afla in jurul ei, si de cite ori auzise de la parinti, prieteni ca ea le lumineaza sufletele atunci cind totul pare a nu mai avea rezolvare. ea era o raza de lumina, de speranta pentru cei dragi!
Acum stia cu siguranta ca nu traia degeaba, ca avea un loc pe acest pamint, un loc doar al ei.

Deea se ridica putin sfioasa de jos.
,,Iti multumesc!Chiar daca nu ma cunosti m-ai ajutat mult si iti sunt recunoscatoare!''
In acel moment ii trecura toate lucrurile prin minte,tot ce se intamplase in viata ei ,toate bucuriile si greutatile.Se simtea ciudat gandindu-se ,dar era bucuroasa.Simtea cu adevarat ceva.Nu putea nici pe Andrew sa il uite repede ,dar se pare ca facuse un micut progres.
,,Nici pe acel baiat nu o sa il pot uita repede,totul se va intampla in timp ,dar ma bucur ca m-ai ajutat sa fac un mic pas spre bine!Viata ne poate oferi si suisuri ,si coborasuri,dar se pare ca toate trebuie trecute!Chiar acum vreau sa ii trimit o scrisoare lui.''
Deea cauta prin duzina ei de buzunare o bucatica cat de mica de pergament si gasi una destul de buna.Avea si o pana pentru citate rapide la ea si incepu sa ii dicteze:
Draga Andrew,
Poti spune ca am tinut la tine cat ai vrea,stiu ca cineva te-a influentat sa iti schimbi parerea!Nu condamn pe nimeni,pentru ca stiu ca nu merita sa-mi irosesc mintea cu asa ceva,dar asta am de zis.
Daca eu chiar nu sunt fata care merita sa fie cu tine puteai sa mi-o spui si mai de dinainte,nu sa te apuci sa mi-o spui direct,ca din senin.Mi-am dat seama de acest lucru.Se pare ca Dumnezeu a vrut ca noi sa fim impreuna,asa ne-a fost destinul,dar a vrut si sa ne despartim.
Iti trimit aceasta scrisoare doar in speranta de a mai ramane amici si sa nu ne uram doar din cauza ca ne-am despartit!Stiu ca esti un baiat bun si meriti o fata care sa te iubeasca,asa ca nu ma pun in calea drumului tau!

Cu sinceritate,
Deea

Deea lega scrisoarea de una dintre putinele bufnite treze si o trimise,apoi s eintoarse spre Arianna.

Arianna o privea zimbind. Deea o privi nedumerita apoi facu si ea acelasi lucru. Acum totul parea sa fie mai bine. Deea simtea de parca i s-ar fi luat o piatra de pe umeri. Dupa ce mai statura de vorba, hotarira ca deja s-a facut tirziu si ar trebui sa plece inapoi in turnurile caselor din care faceau parte. Deea mai privi inca o data cerul apoi pasi inspre usa. Dar chiar in momentul acela fetele auzira niste pasi pe scari si in usa aparu...


[ Nu prea mai am idei ]

Aparu o fata foarte slabta,cu aprul atarnandu-i in jos ca niste valuri ale marii si avea ochii albastrii ca doua perle.Era imbracata intr-o camasa de noapte dubla de cat ea si aprea ca un pitic int-un cearceaf.Era Sabrina,prietena cea noua a Deei ,care tocmai se transferase la Hogwarts. Ea le vazu pe cele doua fete si se apropie de ele.
,,Buna,ce faceti aici?''
,,Nu intreba,te rog!'' spuse Deea linsitit.
Dar nu mai apucara sa zica multe lucruri ca se si auzi o bubuitura pe hol.Arianna fugi la usa si vazu in jos,cam la 4 etaje distanta a domnul gardian venea inspre ele.Sabina tipa si se grabi sa pelce.
,,Voi nu veniti?''
,,Mai stam putin!''
Sabina iesi repede si inchise usa cu o finete nemaipomenita usa.Deea isi indrepta privirea spre Arianna si ii spuse:
,,Iti multumesc inca o data!''

"Hmm...pentru putin!" ii zise Arianna zimbind binevoitar fatei.
"Nu a fost nici un deranj...chiar mi-a facut placere sa vorbesc cu tine, parca m-am mai linistit putin si eu" mai adauga aceasta.