Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Lacul

1 2 3 4 5 … 9 Next »

/ Landscape

ooc: for Katerina

Înghesuiala exagerată din castel îi trezi brusc o pofta nebunească de a se relaxa făcând o plimbare scurtă, dar productivă, aerisindu-și un pic creierii storși dupa ore de învățat fără pauze. Nu îi plăceau materiile din anul acesta, de fapt, dacă se gândea mai bine nu îi placea nici o materie în nici un an, nu erau pentru el, nu era Hogwarts pentru el. Oftă mut și își adânci mâinele reci în buzunarele robei destul de adânci în care ascundea diverse poțiuni și cărți ciudate. Mergea încet și plictisit, pașii răsunându-i neobișnuit de tare când dădu spre un hol pustiu. 
Se opri în fața ușii ce dădea afară și aruncă o privire în partea dreaptă spre geamul straveziu, nu părea o zi foarte frumoasă, însă hotărî să se asigure personal ieșind afara. 
Cerul era de un roșu pal și rece acoperit total cu nori fumurii. Se însera încet și sigur, foarte devreme în comparație cu orele de vară, însă serile acestea reci îi erau cele mai apropiate de suflet, preferând să sară peste cina din seara aceea pentru o plimbare lângă lac, adâncit în gândurile si visele lui.

Katerina se plimbă cu un aer zglobiu, trecându-și mâinile prin părul proaspăt vopsit și privind cu admirație cerul. Fusese o zi destul de bună pentru Șoimeancă, aceasta frecând menta majoritatea orelor și alegându-se cu o frizură nouă. Își rugase o colegă de la ODS să o vopsească și pe ea după ce îi admirase părul verde aprins pe care îl avea dânsa.
- Oare Tutsie ce mai face? se întrebă gânditoare, pășind pe lângă marginea lacului.
Deși îi oferise o vizită animalului său de companie în urmă cu vreo oră, instinctul de ”mamă spirituală” a caprei o îndemnă pe Kat să-și facă griji de multe ori. Asta și plictiseala. Căci ce era drept, îi era imposibil să se plictisească în compania lui Tutsie.

Se încrunta în continuu și nici mărcar el nu știa de ce, vroia să se relaxeze, să inspire aerul proaspăt și rece însă ceva nu îl lasa să o facă. Își duse o mână la frunte atingându-și tâmplele cu degetul mare și respectiv cel arătător masându-le apăsat. Repetase mișcarea de câteva ori însă degeaba, dupa un timp tot încruntat se trezea. Îi ardea fața și îl durea capul. Se opri pentru un moment admirând din nou priveliștea ce se înșina în fața ochilor săi și pășea fix pe marginea lacului, orice mișcare bruscă sau alunecare putea sa aibă drept consecință o baie rece.
Deja se întuneca din ce în ce mai mult dar mai avea nevoie de încă cateva minute acolo în liniște și apoi avea să plece împlinit. Zâmbi scurt arcuindu-și insesizabil buzele și păși din nou izbindu-se de cineva fără să relizeze prea mult acest lucru. Îsi ridică privirea și o zări. O puștoaică de la el din casă pe care o știa doar din trecere, pate nici atât. O dezechilibrase rău, însă fata căzu jos foarte silențios, exact ca o petala a unui trandafir.
]"Îmi cer scuze, lasă-ma să te ajut." reacționase el imediat întinzându-i mâna fetei ca să o ajute să se ridice.

Nu apucase decât să scoată un icnet de surprindere înainte să pupe pământul și pentru o clipă se gândi dacă împrumutase abilitățile de împiedicat ale lui Hawkeye. Își ridicase privirea și observă un tip ce îi întindea mâna și nu ezită în a i-o accepta. Se ridică, trecându-și mâinile peste haine și prin păr, ca și cum s-ar fi șters de praf și îi zâmbi tânărului. Era sigură că era un coleg Șoimean căci fața lui era familiară și cel mai probabil l-a văzut de vreo câteva ori prin Turn.
- E în regulă. Mă bucur totuși că nu am căzut singură căci ar fi fost cam penibil, îi răspunse chicotind, punându-și o mână în șold.

"Penibil?" spuse el mai mult pentru sine decât pentru domnița din fața lui, uitându-se pentru o fracțiune de secundă în gol de parcă încerca să găsească semnificația acelui cuvânt. "Nu e tocmai potrivit pentru cineva de la Ochi de Soim." zise într-un final fixând-o cu privirea destul de rece în semn de reproș și dezaprobare completă. Penibili sunt pufuleții si viperinii, nu cei din casa lui, iar daca ea a fost sortată corect, trebuia să tindă spre desăvârșire, nu spre penibil.
Desigur l-ar fi considerat bun de dus la Sf. Mungo dacă îi spunea toate acestea deliberat direct în față, așa că se abținu de data aceasta. Își retrase brusc mâna, ca arsă ascunzând-o în buzunarul robei.  Făcu un pas în spate intenționând să păstreze o oarecare distanță și îi vorbi rece si nepăsător, cu cea mai evidentă lipsă de interes "Sari și tu peste cină?", făcu o pauză, "Dacă nu, ar fi bine să te grăbești"

Ridică o sprânceană și îl privi pe băiat de parcă îi crescuseră două capete. Da, într-o oarecare măsură era de acord cu acesta. Însă felul în care acesta vorbise îi aduse aminte de discuțiile dintre Viperini pe care le auzea adeseori, legate de chestii precum ”să nu îți faci de rușine Casa”. Kat era mândră de Ochi-de-Șoim și ținea la toți Șoimenii ca la proprii ei frați (deși era singură la părinți, dar hei) însă considera că dacă vreun Șoimean greșea și se făcea de râs nu era o faptă care să tragă în jos Casa.
- Dar ce este potrivit pentru cineva de la Ochi-de-Șoim?
Îl privi curioasă, așteptându-i răspunsul. Ridică din umeri nonșalant când o întrebă de cină și își încrucișă brațele la piept, ca și cum l-ar fi provocat într-un anume fel. Nu avea oricum de gând să ia cina.

Se încruntă la ea cu un oarecare reproș vizibil pe fața lui. Dacă ar fi ascultat jobenul la inceputul fiecărui an școlar, ar fi știut la ce se referea și el. Își încordă buzele într-un zâmbet forțat și o analiză din cap până în picioare pe domnița din fața lui, zăbovind un pic cu privirea la pieptul ei, pe insigna specifică casei lor, apoi îi fixă ochii.
"Înțelepciunea peste măsură este cea mai de preț comoară a omului", cită el cu un glas diferit de cel obișnuit. "Îți spun ceva cuvintele astea?"
Nu îi plăcea să o citeze pe Ravenclaw foarte des pentru că devine previzibilă chestia asta de la un student din acea casă, însă acum se potrivea perfect cu situația. Nu i-ar fi placut ca fata să manifeste o indiferență față de casa Ochi de Soim, el era destul de fericit ca jobenul îl sortase aici, dar câteodată avea impresia că mai bine nu venea la Hogwarts, dat fiind peste ce specimene dăduse pe aici.
Îi plăcea la nebunie să cunoască oamenii cu care interacționează, să le cunoscă slabiciunile, placerile, temerile. O sorbea pe fată din priviri ca să nu rateze nici o reacție, nici o mimică a feței.

Îl privi fără nicio emoție, clipind des iaar apoi, dintr-o dată, își dădu ușor capul pe spate și începu să râdă copios, ca și cum auzise cea mai bună glumă din viața ei. Știa că probabil băiatul avea să creadă că Kat era vreo scăpată de la nebuni însă nu-i păsa, niciodată nu se fofila sau încerca să fie ceva ce nu este.
După aproape un minut se calmă din râs și își șterse câteva lacrimi de la colțurile ochilor însă zâmbi totuși amuzată.
- Nu înțeleg ce legătură are înțelepciunea cu o simplă căzătură, îi răspunse chicotind. Dar știi, mi se pare că Jobenul a făcut o greșeală. Cred că ți se potrivește mai bine verdele decât albastrul.
Spuse ultim replică pe un ton serios, însă nu cu răutate sau ironie.

Așteptă cu același calm să termine fata din râsul ei copios, ei bine, măcar cineva se distra. Nu schiță nici un zâmbet privind-o in continuare cu aceeași răceală de până atunci. Nu era vorba de căzătură, deși și acestea erau specifice mai mult pufuleților, iar în șaptezeci la sută din cazuri un coleg viperin îi ajută în această direcție. Bineînțeles era destul de trist să îi tot vezi pe jos însă cel mai frustrant lucru era faptul că se tot lăsau păcăliți și manipulați.
O luă ca pe o insultă comparația cu un viperin. În nici un caz nu s-ar fi potrivit printre ei. Nu ar fi ezitat nici o ocazie să se înfigă în viperini indiferent care ar fi contextul.
"Las-o asa, pur și simplu nu sună deloc bine 'penibil' de la o domniță ca tine zise pe un ton neutru ca sa înceteze cu acel subiect. "Carsten" se prezentă el scurt cu un ușor accent german fără să realizeze acest lucru.

Se aștepta la o confruntare cu dânsul, însă când îi auzi răspunsul Kat rămase uimită. Se părea că nu mai era ea singura persoană bipolară de la ODS. După ce își reveni din micul ”șoc”, îi aruncă un zâmbet mic Șoimeanului și îi întinse mâna.
- Katerina, dar prefer Kat, se prezentă la rândul ei. O domniță ca mine este foarte împiedicată.
Ridică din umeri, ca un copil nevinovat. Mereu se găsea în situații în care să se împiedice de ceva, să scape ceva din mână, să intre în oameni și multe altele. Când era mică maică-sa o înscrise la un curs de balet, sperând că așa Katerina va învăța să fie mai elegantă și va scîpa de stângăcie. Evident, planul a eșuat.