Thread Closed 
Lectia 2. - "Expecto Patronum"
08 Feb 2012, 23:39
Post: #31
  • Elisabeth îşi notă celelalte informaţii despre vrajă ascultând în acelaşi timp atentă. Era uşor nemulţumită că nu oferise un răspuns mai clar şi mai bun, dar oricum încercase. S-ar fi simţit mult mai rău dacă nici măcar nu s-ar fi străduit. Plus că ea se ghida după proverubul " Omul cât trăieşte învaţă". Atunci când auzi întrebarea stătuse câteva clipe pe gânduri căutând adânc în memorie şi în cunoştinţele acumulate orice avea legătură cu aceasta. Înaintea ei deja răspunsese o Viperină, dar totuşi ridică mâna.
    "Un alt exemplu ar fi patronusul lui Severus Plesneală. Nu ştiu ce formă avea acesta înainte, dar ştiu că datorită iubirii sale pentru Lily Potter acesta şi-a schimbat forma într-o căprioară, exact ca cel al lui Lily."

    Iubirea. Din nou acest cuvânt, sau de fapt sentiment, forţa magia. Îi părea ademirabil o astfel de legătură atât de strânsă încât să modifice până şi magia, dar îi părea ,oarecum, şi rău pentru că de cele mai multe ori era ori vorba de o dragoste neîmpărtăşită ori de una care se sfârşeşte tragic. Oftă imperceptibil. Viaţa era mult prea nedreaptă.

[Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go5_250.gif]   [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go2_250.gif]  [Image: tumblr_p3elg1EsAg1whjw8go9_250.gif]
Visit this user's website Find all posts by this user
09 Feb 2012, 20:54 (This post was last modified: 11 Mar 2012, 16:41 by Isabella River.)
Post: #32
  • Isabella isi freca incet mainile, incruntandu-se usor - erau albe ca varul si doar articulatiile degetelor mai aveau cate o urma rosiatica, de asemenea erau foarte reci. Isi incrucisa bratele la piept, ignorand frigul care o cuprinsese. Nu intelegea, nu era normal din moment ce in Castel era destul de cald. Arunca o privire rapida catre ferestre, asigurandu-se ca sunt inchise. De indata ce zari fereastra din spate si perdeaua care se misca incet in bataia vantului, stranse din buze si isi lua bagheta. O atinti asupra ferestrei, usor enervata, iar in clipa urmatoare aceasta se inchise si perdeaua se opri din miscarea aceea stranie.

    "- Intradevar. Iubirea lui Severus Snape pentru Lily Evans a fost atat de puternica incat i-a transformat Patronusul in unul identic cu al lui Lily: o caprioara. Foarte bine, Elisabeth." ii zambi fetei, apoi se aseza pe scaunul de la catedra. "Un Patronus ia de obicei forma unui animal obisnuit, in schimb poate lua si forma unei creaturi magice - un exemplu foarte bun este Patronusul lui Albus Dumbledore, care era un Phoenix."

    Isi mai nota cateva lucruri pe pergamentul indoit si ingalbenit de trecerea timpului, apoi se intoarse catre clasa:
    "- Bun. Cine imi poate spune cele doua moduri in care poate fi folosit un Patronus ?"
[Image: profsig.png]

You run. I con.
Tiger don't change their stripes.
Visit this user's website Find all posts by this user
09 Feb 2012, 21:04
Post: #33
Kennya statea rigida in locul ei, incercand sa ignore susotelile din jurul ei. Parerile pareau impartite si tonul din vocea lor era uneori chiar acuzator. Isi puse capul in mana dreapta in timp ce scrijelea pe spatele pergamentului fel si fel de nimicuri ce ii treceau prin minte. Simti o bataie usoara pe umar si se intoarse cu o privire nemultumita pe chip. Baiatul din spatele ei ii zambi neglijent si o intreba daca avea inca o pana in plus. Se uita fix la cum acesta dadea din umeri si se intoarse cu fata spre banca fara sa-i dea nici un raspuns.

Se uita la miscarile profesoarei in timp ce inchidea fereastra clasei si asculta pe jumatate interesata intrebarea adresata elevilor. Se ridica in picioare si incepu sa vorbeasca repede, insa clar.
"Cele doua moduri in care poate fi folosit un patronus sunt simple, cel de a te apara si a indeparta creaturile intunecate numite Dementori, dar si de a trimite mesaje secrete prin forma acestuia. Cea din urma insa nu e tocmai un lucru usor de facut, la fel ca si abilitatea de a crea un patronus."

"Imperfection is beauty, madness is genius and it's better to be absolutely ridiculous than absolutely boring."
Find all posts by this user
09 Feb 2012, 21:52 (This post was last modified: 11 Mar 2012, 16:41 by Isabella River.)
Post: #34
  • "- Exact, Kennya." surase Isabella, apoi continua: "Un Patronus este utilizat, in principal, pentru ca alunga creaturile intunecate, de cele mai multe ori Dementorii, fiind si singurul farmec cunoscut care poate fi folosit impotriva lor. Dar un Potronus mai poate fi folosit si pentru a trimite mesaje secrete, asa cum a spus Kennya. Aceasta metoda a fost inventata de Albus Dumbledore si este la fel de greu de realizat pe cat este sa creezi un Patronus. Patronusul respectiv - forma corporala sau nu - foloseste vocea vrajitorului carui ii apartine pentru a trimite mesajul. Este si o modalitate foarte sigura, avand in vedere ca Patronusii pot identifica vrajitorul caruia trebuie sa ii fie trimis mesajul. De asemenea, aceasta metoda de comunicare se considera ca apartinand Ordinului Phoenix."

    Tusi scurt, apoi se ridica in picioare, sprijinindu-se in palme pe catedra.
    "- Dati-mi un exemplu de situatie in care un Patronus a fost folosit pentru a trimite un mesaj."
[Image: profsig.png]

You run. I con.
Tiger don't change their stripes.
Visit this user's website Find all posts by this user
09 Feb 2012, 22:00 (This post was last modified: 09 Feb 2012, 22:01 by Emma Clearwater.)
Post: #35
  • Viperina o asculta pe profesoara si isi mai nota cateva idei pe pergament. Isabella vorbea destul de repede, asa ca se grabi sa retina lucrurile cele mai importante si le nota in josul pergamentului.
    Cand auzi intrebarea, se gandi pentru cateva minute, inercand sa isi aminteasca. Stia doua dintre situatiile in care Patronusii fusesera folositi pe post de mesageri.

    Se ridica in picioare fara sa mai astepte acordul profesoarei si vorbi:
    "- Una dintre situatii ar fi cand profesoara Minerva McGonagall descoperise ca Harry Potter se intorsese in Castelul Hogwarts pentru a cauta Diadema Rowenei Ravenclaw, in 1998. Si-a folosit Patronusul felina pentru a cere ajutorul Sefilor de Casa de la Astropufi, Viperini si Ochi-de-Soim."

- Emma Clearwater -

[Image: emmd.jpg]
- Isabella River -
Visit this user's website Find all posts by this user
10 Feb 2012, 16:02 (This post was last modified: 10 Feb 2012, 16:02 by Lexie Stryder.)
Post: #36
  • Lexie asculta vorbele Isabellei si a celorlalti elevi, putin pierduta in ganduri. La unele intrebari chiar nu stia raspunsul, iar la altele nu raspunse fara motiv. Copiase de pe tabla tot ce era scris, folosindu-si paa preferata, cu cerceala albastra. Isi musa usor buza inferioara, ascultand ultima intrebare a surorii sale.
    Ridica mana imediat dupa ce Emma dadu exemplul sau.

    Se ridica de pe scaunul de lemn.
    "Un alt exemplu ar mai fi la nunta lui Fleur si Bill, cand Kingsley Shacklebolt si-a trimis Patronusul pentru a-i anunta ca sunt atacati de Devoratori," spuse viperina, pe o voce destul de joasa.

    Se aseza inapoi pe scaunul ei, tragandu-l pe sub ea mai inspre banca si notand cateva exemple in coltul drept al pergamentului. Apoi lasa pana jos, suflecandu-si putin manecile. Ea una ardea de nerabdare sa ajunga la partea practica. Un zambet abia perceptibil i se infiripa in coltul guriila acest gand.

“there are as many loves as there are hearts”
[Image: hicNyLV.gif] [Image: bbV7qkY.gif]
* “All happy families resemble one another, but each unhappy family is unhappy in its own way. ”
* “Respect was invented to cover the empty place where love should be.”
* “He stepped down, trying not to look long at her, as if she were the sun, yet he saw her, like the sun,
even without looking.”


Visit this user's website Find all posts by this user
10 Feb 2012, 17:26
Post: #37
  • Emma o privi putin pe Lexie in timp ce statea in picioare, langa banca si vorbea. Parea o fata de treaba si chiar se bucura ca avusese ocazia sa o cunoasca - cine stie, poate de-acum nu va mai sta mereu singura, cum obisnuia. Emma se zonsidera o fire destul de singuratica si linistita, plus ca ii placea singuratatea, nu avea de ce sa minta.

    De indata ce Lexie se aseza, ii zambi si ii sopti un "Bravo." In secunda urmatoare ii veni in minte alta situatie, asa ca se ridica in picioare, vrand sa raspunda.
    Spera ca nu era vreo problema daca mai raspunsese o data.

    "- As mai avea un exemplu de spus, daca imi permiteti." spuse fata, asteptand confirmarea Isabellei. De indata ce profesoara dadu afirmativ din cap, Emma continua: "In 1997, Harry Potter, Hermione Granger si Ron Weasley erau in Padurea lui Dean, iar Severus Snape l-a ajutat pe Harry sa gaseasca Sabia lui Godric Cercetas - aceasta era pe fundul unui lac, in padure, asa ca Snape si-a trimis Patronusul pentru a-l ghida pe Harry catre acel loc."

- Emma Clearwater -

[Image: emmd.jpg]
- Isabella River -
Visit this user's website Find all posts by this user
10 Feb 2012, 17:57 (This post was last modified: 11 Mar 2012, 16:42 by Isabella River.)
Post: #38
  • Isabella asculta raspunsurile celor doua fete, zambindu-le multumita.
    "- Foarte bine."
    Mai mazgali ceva pe pergamentul de pe catedra, notand punctajul fiecarui elev. Se intoarse catre clasa, unindu-si palmele, apoi vorbi:

    "- As avea de precizat un lucru, legat de intrebarea anterioara cu schimbarea Patronusului datorita unei stari emotionale puternice. Asa cum a spus Elisabeth, Patronusul lui Severus Snape era o caprioara tocmai pentru ca al lui Lily Evans era la fel, ceea ce inseamna iubirea lui pentru ea. In schimb, Patronusul lui James Potter, cel care a devenit sotul lui Lily Evans si tatal lui Harry Potter, avea forma de cerb. Iar mai apoi, cand Harry a reusit sa-si creeze Patronusul, era tot un cerb."

    Isi lua bagheta in mana dreapta si pergamentul in stanga, privind usor incruntata punctajele, inainte sa miste usor bagheta si sa le afiseze pe tabla.

Emma Clearwater - 140 de puncte.
Lexie Stryder - 120 de puncte.

Julieta A. Potter - 100 de puncte.
Alice Morris - 50 de puncte.
Elisabeth K. Dietrich - 100 de puncte.
Ivy M. Howard - 50 de puncte.
Kennya Allen - 50 de puncte.

  • "- Daca aveti intrebari sau adaugari, va rog sa nu ezitati. In cazul in care nu aveti, va rog sa-mi spuneti daca sunteti de acord sa exersam si cateva dintre farmecele mai simple ora viitoare, dat fiind faptul ca ramane ora de practica. Si cand zic "farmece mai simple", ma refer la Lumos, Nox, Accio si asa mai departe."

    P.S. - Ca sa stiti cum merge treaba cu punctajul: 20 de puncte pentru fiecare post RPG ce nu contine vreun raspuns la vreo intrebare; 30 de puncte pentru fiecare post RPG care contine un raspuns la vreo intrebare.

[Image: profsig.png]

You run. I con.
Tiger don't change their stripes.
Visit this user's website Find all posts by this user
10 Feb 2012, 22:28 (This post was last modified: 10 Feb 2012, 22:41 by Isabella River.)
Post: #39
Cercetasa nu stia foarte multe despre aceasta vraja,doar esentialul..si il zise in mare parte,isi asculta colegele cum fiecare raspundeau la intrebarile lui Isabella si nota tot ce zise ea si colegele ei.Niste informatii in plus nu-i stricau si mereu ii placura orele de curs despre "Farmece"..erau pasiunea si ora ei preferata,iar pe Isabella o indragea mult..dat fiind ca,o cunostea de ceva vreme..

Auzi spusele Isabellei""- Daca aveti intrebari sau adaugari, va rog sa nu ezitati. In cazul in care nu aveti, va rog sa-mi spuneti daca sunteti de acord sa exersam si cateva dintre farmecele mai simple ora viitoare, dat fiind faptul ca ramane ora de practica. Si cand zic "farmece mai simple", ma refer la Lumos, Nox, Accio si asa mai departe."
Se ridica in picioare isi aranja roba si zise:
-Eu sunt de acord cu orele de practica,asa si invatam mai multe....dupa ce termina de zis aceste cuvinte vagi..se aseza din nou pe scaun si ofta..asteptand raspunsurile celorlalti.

  • Edit by Isa: Nu aveti voie sa mariti dimensiunea caracterelor - motiv pentru care ti-am modificat toate postarile din acest topic.

I am a Monster I deserve to Die
[Image: 5btt4EJ.gif].[Image: T88yFgi.gif]
Like a boss sisters ; I am an Innocent Liar ; JAIL SRL, Partners in crime
Find all posts by this user
11 Feb 2012, 10:24
Post: #40
  • Lexie zambi vag cand auzi ca ora viitoare va fi ora de practica. Nu spuse nimic, dat fiind ca isi spuse deja parerea, care era una buna, despre acea idee. Isi musca buza inferioara, mazgalind ceva schite pe marginile pergamentului sau, incercand sa nu para neatenta. Iubea orele farmece si explicatiile Isabellei i se pareau mereu complexe, continand insa numai esentialul. Insa chiar acum avea o intrebare care o framantase ceva timp si nu gasise raspunsul ei in cartile de la biblioteca.
    Se ridica de pe scaun, facan obisnuitul zgomot cand se trase pe podea.

    "Am eu o intrebare," spuse, pe un glas ganditor. "Ati spus ca forma Patronusului se poate schimba atunci cand incerci niste sentimente puternice. Ei bine, noi pana acum am dat exemplu iubirea. Exista situatii in care alt sentiment schimba Patronusul? Si care ar fi acelea?"
    Nu se aseza pe scaun, asteptand raspunsul.

“there are as many loves as there are hearts”
[Image: hicNyLV.gif] [Image: bbV7qkY.gif]
* “All happy families resemble one another, but each unhappy family is unhappy in its own way. ”
* “Respect was invented to cover the empty place where love should be.”
* “He stepped down, trying not to look long at her, as if she were the sun, yet he saw her, like the sun,
even without looking.”


Visit this user's website Find all posts by this user
Thread Closed 


Possibly Related Threads…
Thread Author Replies Views Last Post
  Lectia 6. - Farmece de vindecare Isabella River 4 1,988 22 Oct 2012, 21:10
Last Post: Tom Ronald Smith
  Lectia 4. 2) - Baghete Magice Isabella River 34 7,981 06 May 2012, 02:12
Last Post: Isabella River
  Lectia 5. - "Farmecul Fidelius" Isabella River 28 5,662 24 Apr 2012, 23:00
Last Post: Isabella River
  Lectia 4. 1) - Baghete Magice Isabella River 44 10,045 14 Apr 2012, 01:04
Last Post: Isabella River
  Lectia 3. - "Engorgio" Isabella River 44 6,549 30 Mar 2012, 18:42
Last Post: Isabella River
  Lectia 1. - "Stupefy" Isabella River 32 5,889 11 Feb 2012, 15:59
Last Post: Isabella River