Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Graveyard

« Previous 1 … 12 13 14 15 16 … 28 Next »

/ Lectia numarul IV - Dragonii

Nota profesorului : Aceasta lectie are nivelul de dificultate 3

Dragonul este o creaturã de obicei descrisã ca fiind un ºarpe mare ºi puternic sau o altã reptilã cu abilitãþi magice ºi spirituale. În zoologie, cuvântul dragon este cuprins, singur sau în combinaþii, în denumirea comunã a unor specii de animale actuale: viermi (dragonul, numit ºi vierme de Guinea sau filarie de Medina), peºti (dragonul de mare, peºtele-dragon), reptile (dragonul de Komodo) etc. Numele "dragon" înseamnã "reptila morþii". Variatele fiinþe care azi poartã numele de dragon probabil cã nu au o singurã origine, iar semnificaþiile lor sunt foarte diverse. Simbol al vieþii în China, animal protector în Indonezia, pãzitor al sãbiilor în Japonia, malefic ºi viclean în Europa, dragonul se întâlneºte în peste tot in lume.

De obicei, dragonii din est, dragonii chinezeºti sunt fiinþe benefice ce aduc noroc. În mitologiile vestice, ca cea greacã sau cea celticã, dragonul este o încarnare a rãului. De asemenea în mitologia persanã dragonul este malefic. În mitologiile bãºtinaºilor americani, dar ºi în estul Asiei, ei sunt vãzuþi ca forþe primare ale naturii ºi ale universului. Sunt asociaþi cu înþelepciunea - sunt mai inteligenþi ca oamenii - ºi cu longevitatea. De asemenea, pot avea puteri magice ºi supranaturale ºi sunt reprezentanþi ai mediului acvatic. Ei personificã apa, fântânile, ploile ºi râurile. Unile culturi înzestreazã dragonii cu darul vorbirii.

Sunt de obicei înfãþiºaþi ca niºte ºerpi sau ºopârle de dimensiuni mari, uneori împrumutând ºi trãsãturi de pasãre de pradã. Au corpuri alungite, solzoase, clocesc ouã. Dragonii au aproape întotdeauna ochi mari, trãsãturã care stã la originea cuvântului "dragon" în multe culturi. Adeseori, dar nu întotdeauna, au aripi ºi rãsuflare incandescentã. Dragonii sunt mari colecþionari de comori. Cei care vorbesc sunt amatori de ghicitori. Pentru a le câºtiga încrederea trebuie sã participi la un concurs de ghicitori. Uneori câºtigãtorii sunt lãsþi de dragoni cãlare pe ei în zbor. În simbolismul medieval, dragonii erau o imagine a apostazei, a trãdãrii ºi a perfidiei, dar ºi a furiei ºi invidiei.

Era asociat ºi cu calamitãþile naturale. Multiplele capete erau simbolul decadenþei ºi opresiunii ºi chiar al ereziei. Cu toate acestea, unele popoare europene au vãzut în dragon un simbol al independenþei, al suveranitãþii ºi puterii. Dragonul poate însemna ºi inteligenþã; doborând un dragon, eroii din basme nu numai cã aveau acces la comoara pãzitã de acesta, dar în plan simbolic însemna cã a învins pe cea mai vicleanã dintre creaturi. Joseph Campbell, în Puterea mitului magic, vedea în dragon un simbol al divinitãþii ºi al transcedentalului, pentru cã reprezenta unitatea dintre Cer ºi Pãmânt combinând ºarpele (terestru) cu aripile unei pãsãri sau a unui liliac (celest).

TEMA: Scrieti aici un eseu de cel putin 20 de randuri despre un anumit tip de dragon. Specificati printre multe altele numele lui original, cel latinesc, locul unde traieste, modul de viata, infatisarea, pentru ce este recunoscut si la ce foloseste.

O intrebare: trebuie neaparat sa gasim un dragon existent? sau putem .. sa scriem si unul din mintea noastra?

Unul imaginar ar fii mai indicat ca unul adevarat.
Dar accept ambele variante.

Dragonii sunt vechi de mai bine de 20-30 milioane de ani. Prima, si cea mai puternica rasa de dragoni a fost cea numita Carion Genao, dupa cum si numele latino-grecesc sugereaza. "Genao" provine din latina si inseamna "nastere" iar "carion" provine din greaca si inseamna "nucleu".

Carion Genao este specia ce a dat nastere a zeci si sute de alte rase de dragoni, inferioare fata de aceasta. Dragonii carioni au o durata de viata foarte mare, depasind pana si 1500 de ani. Aceasta este si cea mai longeviva specie de dragoni.

Dragonii Carioni, sunt de asemenea unii dintre cei mai agresivi dragoni din toate timpurile. Magia lor este extrem de puternica si imprevizibila. Nici chiar cel mai bun prevazator din toata lumea magiei nu poate sa prezica care va fii urmatoare miscare a unui dragon.

Carion Genao este o specie intalnita foarte rar, doar in zonele de litoral, in special la tarmul Oceanului Pacific. Este foarte usor de intalnit dupa culoarea sa Galbena, foarte intensa, si marimile sale considerabile. De asemenea, unde intalnesti o pestera de dimensiuni gigante, este mai mult ca sigur ca inauntru doarme cuibarit un Carion, si nu ar fii o idee prea buna sa il deranjezi.

Aceasta specie de dragon este carnivora, si mananca chiar si oameni. Uneori, se mananca chiar intre ei. Cand se inmultesc, femela omoara dragonul mascul pentru a hranii puiul si pe ea insasi. Chinezii considera acesti dragoni sacrii, ei crezand ca ei sunt niste extraterestrii ce au venit pe Pamant si au oferit puteri magice unor Incuiati. In prezent, mai sunt doar aproximativ 40-50 dragoni din aceasta specie, ei fiind pe cale de disparitie.

Ca de sfarsit trebuie sa stim un lucru esential, si anume ca nici o fiinta nu se poate masura cu un Carion, ci doar un alt dragon din aceeasi specie. Nici un vrajitor nu se poate apropia de o astffel de creatura. Am uitat sa precizez ca aceasta creatura este oarba si se bazeaza doar pe celalate simturi. Asa e face ca nici un Incuiat nu poate fi ranit de un Carion, deoarece puterile sale magice sunt zero absolut.

Dragon de safir

Este la fel de vechi ca orasele mitologice( Atlantida) den legendele omenirii.Este foerte puternic si impunator.Este printre cei mai frumosi dragoni din cei peste 16 mil de pe tot globul.

Traieste in parte de sud-est a Asiei,intrun oras situat in campia Chinei de est si in desertul Gobi.Nu necesita foarte multa apa putand face fata mediul desertic.


Arata foarte frumos.Solzii sunt tari si foarte mari.Au forma de cerc si au o culoare albastru inens.Ochii sunt medii ca ai unei "chinezoaice",daca ii pot spune asa,si foarte negrii.Aripile desi subtiri sunt foarte puternica putan ridica atat greutatea sa cat si pe cea a unui cal,vita sau a oricarui animal.Chiar si omul.Are si o putere destul de frecventa la dragoni: poate scuipa foc.

este un dragon destul de sociabil mai ales cu oamenii.Ba chiar ii iau drept stapanii daca au fost crescuti de cand au iesit din ou.Persoana care atinge un pui de dragon va fi insemnat pe palma cu o stea argintie.Acea persoana va si stapanul dragonului.Acesta isi va apara stapanul pana la moarte.

Pot fi recunoscuti usor.Dupa solzii foarte straluciroei in lumina soarelui,si foarte intunecati seara.Albastrul ia culoarea soarelui.Devin mai azurii ziua si mai indigo noaptea.

Sunt frecvent folositi la Cavalerii Dragonieri,datorita caracterului sau bland.Acesti cavaleri lupta calare pe dragoni impotriva fortelor raului.

Ryū, Dragonul Japonez

Ryū este similar dragonilor din China si Coreea, cu o forma alungita, de sarpe, dar in loc de patru gheare Ryū au trei gheare. Aceste creaturi sunt fiinte pozitive, binevoitoare, ba chiar pot indeplini dorinte, desi mai rari in mitologia japoneza.

Dragonul Japonez apare ca un zeu al apei, al cascadelor, al vitalitatii. El are 4 brate, ghearele fiind foarte ascutite. De precizat : acest dragon nu are aripi de orice fel. Zboara printr-o levitatie bine stapanita. Este acoperit in intregime de solzi, fiind impartit orizontal in doua zone de solzi. Partea de sus este galben-aurie, aceasta nefiind asa importanta, dar partea de jos, ce are culoarea smaraldului, folosesc drept scut, fiindca de-a lungul timpului au existat persoane ce au vrut dragonul pentru uz personal, fiind foarte egoisti, iar dragonul putand sa zboare, ii trebuia protectie mai multa in partea inferioara a corpului. Ochii sunt galbeni, avand doar iris, celelalte parti ale ochiului uman nefiind existente. Figura sa ne aminteste de un somn ( peste ) deoarece are acele mustati specifice pestelui. Gura sa este larga, alungita ca un bot de caine, cu o limba ca o sulita ascutita, iar dintii sunt mai rezistenti ca orice metal de pe pamant.

Unul dintre acesti dragoni japonezi a fost Hokusai. A fost nascut 1760, in orasul Tokyo si a murit in 1849, tot in acelasi oras. A ajutat oamenii in Tokyo, Nagoya, Osaka, Kyoto si Uraga. Poza cu Hokusai

Dupa cum am zis si in prima fraza, Ryū sunt foarte sociabili, imprietenindu-se destul de usor cu oamenii cu suflet bun. Ryū se pot confunda cu dragonii chinezesti.

Ei traiesc peste tot in Japonia, mai mult in apropierea marii.

Dragonul Tapukak

Este un dragon mare,verde,seamana foarte tare cu un sarpe.Are aripi si scoate flacari pe nari.Este foarte greu de invins.Si spun asta deoarece Godric Gryffindor l-a invins extrem de greu.Aripile sale sunt ca ale vampirului.Mai exact,aripile sale au 2 metri latime si 20 metri lungime,iar el are 20 metri latime si 40 m lungime.Este foarte fioros,tocmai de aceea denumirea lui in latina este "Tapukakfiorososotapukak".Este de origine turceasca.In Romania,numele lui din batrani este "Fiorospukak".Numele rusesc al acestei creaturi este "Tapukaknastrajcina".Tuturor le era frica de el.


P.S-e inventat de mine
P.S 2-stiu ca e scurta dar n-am avut inspiratie.

VASILISCUL

În legendele europene, inclusiv în mitologia româneascã, vasiliscul (numit ºi bazilisc) este o reptilã fabuloasã, reprezentatã de obicei ca o combinaþie de ºarpe ºi cocoº, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava rãsuflãrii.
Împãrat al târâtoarelor (basiliskos = mic rege), vasiliscul era înfãþiºat ca o reptilã ce nu se târa precum ºerpii, ci înainta cu capul în sus. Purta coroanã ºi provoca moartea atât prin privire, cât ºi prin respiraþie. Plinius cel Bãtrân susþinea cã trãia într-un deºert, fiindcã totul în jur era otrãvit. Modelul acestui monstru cu privire ucigaºã e posibil sã fi fost ori vipera cu coarne din Egipt (corniþele par de la distanþã zimþii unei coroane), ori zeiþa-cobrã Uraeus, care personifica ochiul arzãtor al lui Ra, ºi împodobea fruntea faraonilor cãci conþinea esenþa proprietãþilor Soarelui, fertilizant ºi în acelaºi timp capabil sã usuce ºi sã ardã.
Faptul cã ucidea cu privirea pe oricine se apropia, fãrã sã-l bage de seamã ºi fãrã sã-l priveascã el cel dintâi, l-a facut sã simbolizeze puterea regala care îi fulgera pe cei ce nu-i acordã respectul cuvenit, dar ºi, în sens mai larg, primejdiile mortale ce pândesc existenþa umanã dacã nu sunt "zãrite" din vreme. Vasiliscul nu putea fi ucis decât punându-i-se în faþã o oglindã în care sã-ºi reflecte privirea.
Cu timpul, monstrul ºi-a adãugat noi elemente fabuloase: se nãºtea în zodia câinelui dintr-un ou de cocoº bãtrân de ºapte sau paisprezece ani, ou perfect rotund ºi acoperit cu o piele asprã, ascuns în bãlegar ºi clocit 40 de zile de o broascã râioasã. (În 1474, la Basel, a fost ars pe rug un cocoº vrãjitor acuzat de a fi ouat vasilisci). Datoritã naºterii, a luat înfãþiºarea unui cocoº cu coadã de dragon sau a unui ºarpe cu aripi de cocoº; în ambele cazuri purta coroanã. Apoi a devenit un cocoº galben încoronat, cu douã perechi de picioare, aripi mari ºi coadã de ºarpe.
În 1202, la Viena, un brutar a fost acuzat cã a cobit apariþia unui vasilisc într-o fântânã; pe fundul ei se zãrea ceva strãlucind, miasme insuportabile se ridicau la suprafaþã. Ucenicul coborât în fântânã ºi cu greu readus, a mãrturisit cã a vazut un monstru teribil jumãtate cocoº, jumãtate ºarpe, cu ochi ºi piele strãlucitoare. Un erudit aflat în apropiere a recomandat folosirea oglinzii ºi monstrul ºi-a dat sufletul îndatã ce ºi-a zãrit propriul chip. Gravurã înfãþiºându-l pe acest vasilisc s-a bucurat de mare succes. El avea acum cap de cocoº ºi coroanã, patru picioare ºi trup solzos de ºarpe.
În alchimie, vasiliscul simboliza focul devastator, preludiu al transmutaþiei metalelor.
Vasiliscul este subiectul multor opere literare româneºti, precum poezia Vasiliscul ºi Aspida de ªerban Foarþã ºi Andrei Ujicã (aceasta a inspirat ºi piesa omonimã a trupei Phoenix). Aceasta este inspiratã de o faimoasã carte medievalã tradusã în limba românã din greceºte, intitulatã Fiziologul, de fapt un bestiar de tip medieval, în care erau incluse si tot felul de fiinþe fantastice. În aceastã poezie vasiliscul semnificã prefigurarea ispitei care marcheaza hotarul dintre inocenþa copilãriei ºi deschiderea eroticã a Adolescenþei. Organizatã sub formã de triptic, poezia se prezintã cititorilor pe un fundal de descântec pentru a vindeca dragostea care ucide: " -Ieºi deochi / dintre ochi... / Ochii cei vãtãmatori / ºi de foc sãgetatori. / Învãliþi sã fie cu perdele albe. / sã nu mai priveasca la obraze dalbe, / amin!" fiindca obrazele albe adicã inocente sunt tentate sã cadã sub puterea sa maleficã: " N-o puteai privi în ochi / cã erai de dediochi, / cã mi te lua ea-n primire / dintr-o singurã privire: / jivina / divina / care-nvenina!... Mai descântaþi-i din harfe / ãlui de nu e ºarpe..."

aici se mai uita cineva ???

Edit by Kennya: Dupa cum ai observat eu pun notele la sfarsitul lectiei, iar aceasta se va inchide duminica dupa amiaza

Basiliscul este creatura mitica, asemanatoare serpilor, a carei privire omoara pe cel care il priveste direct, si il impietreste pe cel care il priveste indirect. Atributele vasiliscului isi au originea in mitologia greaca. Cuvantul "vasilisc" vine din grecescul basiliscos care inseamna "micul rege". Este nativ din provincia Cyrenaica, are o lungime mai mica de 50 cm, iar pe cap are o cununa alba luminoasa care apare ca un fel de diadema. Suieratul sau face ca serpii sa iasa din pamant si nu se deplaseaza serpuind intr-o pozitie orizontala ci unduindu`se pe vertical. Plantele se usuca nu numai datorita atingerii sale ci si datorita suflarii lui. Are un efect dezastruos asupra altor animale: se spune ca un calaret a fost ucis de o sabie imbibata cu otrava de vasilisc, iar aceasta a avut efect nu nuami asupra calaretului ci si asupra calului. Regii si-au dorit foarte mult sa vada un astfel de specimen de vasilisc.
Vasiliscii erau denumiti regii serpilor, deoarece, topti serpii si taratoarele evitau intr-un mod intelept pericolul si plecau atunci cand auzeau din departare suflarea regelui lor. Chiar daca in acel moment se ospatau, acestia renuntau la prada si lasau placerea de a manca monstrului regal.
Regele serpilor, jefuit
Totusi vigilenta este multa mai sigura cand vine vorba de aceste jafuri. In Germania se crede ca regele serpilor obisnuieste sa iasa la miezul noptii sa faca o baie de soare la miezul zilei apoi isi lasa deoparte coroana, un trofeu dupa care ravnesc multi. Un calaret a prins momentul oportun si a inhatat coroana iar regele-sarpe si-a chemat aghiotantii pentru a-l urmarii. Cu ajutoul bunului sau armasar omul a ajuns acasa si recunoscator calului sau, dupa ce a descalecat, l-a batut peste gat si i-a spus: "M-ai ajutat ca un credincios!" In acel moment un sarpe care care se ascunsese in coada calului l-a muscat pe calaret, acesta neapucand sa se bucure cum se cuvine de acest jaf. In alt istorisire, o fata care fura coroana este asurzita de strigatul victimei sale, ramanand fara auz. Oricand regele-sarpe nu reuseste sa-si recapete coroana, isi loveste capul pana si-l spulbera ca urmare goanei sale nebunesti. Poate ca in aceste cazuri el chiar isi doreste aceasta soarta care ii este pecetluita de placerea sa prosteasca de a-si aseza coroana pe hainele albe sau albastre sau pe batistele de matase - lucru care ii rapeste posibilitatea de a se bucura de ea, caindu-se grav pentru pierderea ei.
Vasiliscul a jucat un rol important in folclorul popoarelor alaturi de alti monstri, cum ar fi dragonii, inorogii, uriasii si alte bestii fabuloase. El a fost inclus mereu in enciclopediile cu monstrii desi in aparenta este foarte mic. El este subiectul multor opere literare romanesti precum poezia Vasiliscul si Aspida de Serban Foarta si Andrei Ujica (aceasta a inspirat si piesa omonima a trupei Phoenix).