Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
1 2 3 4 5 6 Next »
/ life can stop, but happiness is still coming

**Lexie Stryder** · 16 Jul 2012, 18:21

life can stop, but happiness is still coming
[Image: 3s8Bj.gif]

me and AARON

Lexie iesi din Pivnita Viperinilor cu un oftat prelung. Ar fii vrut sa fie acasa, in Hogsmeade, insa inca mai avea nevoie de biblioteca scolii. Avea sa mai stea o zi, dupa care se hotarase ca va pleca inapoi in sat. Hogwarts-ul era frumos ca intotdeauna, insa pustietatea acestuia, faptul ca se simtea inconjurata doar de fantome, de spirite fara trup o facea pe viperina sa se simta intr-un loc straniu.

Pasi pe coridorul spatios spre scarile de marmura. Nu avea de gand sa se indrepte spre biblioteca, ci voia sa se alfe intr-un loc care sa ii aminteasca faptul ca putea sa fie fericita. Urca in graba scarile, sarind cate doua si ajunse la etajul doi.

Intra pe un alt coridor lung, apoi pe o usa din lemn negru.
Camera in care se gasise era goala la prima vedere, insa de pretele din spate era sprijinita o oglinda mare, cu margini usor aurite si o inscriptie in partea de sus a acesteia.
Inchise usa dupa ea si se apropie, privindu-se in oglinda. Inauntru se uita la ea o fata fericita, alaturi de un barbat a carei fata nu o putea vedea. Acea fata imbatranea incet incet, inca langa barbatul care inainta in varsta deodata cu ea, imbratisati, indragostiti.

Brusc, isi dadu seama ca nu e singura in camera si se intoarse brusc.

**Aaron Hart** · 16 Jul 2012, 19:00

I se părea un lucru straniu că poate intra în camera respectivă, fără a sta cu ochii în patru şi a avea grijă ca uşa prăfuită şi ruginita la balamale să facă un prea mare zgomot. Nu cred că mai trebuia să menţioneze cât de ciudat era să treacă pur şi simplu prin ea. Aşa că intrând înăuntru se trezi râzând pe înfundate, ca un nebun. Doar nu degeaba era numit astfel de celelalte fantome, poate şi elevi, sau chiar profesori, nu? Însă motivele pentru care ei îi spuneau aşa erau cu totul altele, nişte simple aparenţe înţelese greşit. Oameni şi fantome ce se lasă păcăliţi de prejudecăţi. Clătină din cap şi înaintă spre oglindă.

Se opri însă, brusc, la mijlocului drumului şi privi speriat şi agitat obiectul din sticlă. Îi era frică să se uite. Nu mai trăia, se obişnuise cu ideea, cu plutitul şi toate chestiile acelea de fantomă. Dar dacă se uita în oglindă şi nu vedea nimic? Dacă ochii lui nu descopereau decât un vid? Ar fi fost imposibil să treacă peste aşa ceva. Simţea cum ceva îi sfâşie sufletul - dacă mai avea aşa ceva- la gândul că până şi acest lucru îi fusese luat, dreptul de a visa, de a avea un ţel, chiar dacă nu îl putea atinge. Era ca şi cum adevărul şi realitatea îi era aruncată brutal în faţă şi era obligat s-o accepte. Dar nu putea.

Aşa că pur şi simplu se aşeză în colţul cel mai depărtat de aceasta şi îşi lăsă mintea să alunece , departe în trecut. Brusc însă, uşa se deschise şi o tânără îşi făcu apariţia. Aaron se foi încet, agitat, însă nu plecă sau se ascunse.
"Ce vezi?" Întrebă, fără să-şi dea seama. Ar fi vrut să întrebe, 'dacă vedea ceva', însă ar fi părut ciudat.

**Lexie Stryder** · 16 Jul 2012, 20:17

Lexie zambi bland cand vazu ca in spatele ei se afla o fantoma. Dupa cum se gandise si inainte, in ultima vreme avusese de aface cu mai multe spirite din castel decat ar fi vrut. Insa erau bine-voitoare si majoritatea nu aveau nicio intentie de a te rani.
Lexie clipi des, usor suprinsa de intrebarea indiscreta a barbatului.

"Umm...nu stiu daca e chiar indicat sa imi raspandesc cea mai mare dorinta," spuse, ridicand dintr-o spranceana. "Dusmanii mei s-ar pute folosi de ea."
Isi adanci mainile in buzunarele blugilor si ridica din umeri, intrebandu-se daca spiritele puteau sa vada ceva cand priveau in oglinda.

Inclina sa creada ca era posibil dat fiind ca, odata fantoma, psihicul nu este chiar schimbat, in afara ocazionalei depresii si a lipsei de comunicare de care dadeau dovada majoritatea spiritelor care inca nu s-au impacat cu ideea ca sunt intre moarte si viata si ca nu mai pot alege niciuna dintre parti.
"Insa bine, fie," accepta viperina, cu un zambet band. "Ma vad imbatranind fericita alaturi de o familie micuta, insa devodata si iubitoare."

**Aaron Hart** · 16 Jul 2012, 21:00

"Frumos." Murmură parcă mecanic, fantoma privind înspre oglindă, apoi înspre Lexie.

Se simţea bine, şi totuşi rău când avea în preajmă viaţă, şi încă una atât de tânără. Dorinţa fetei îl făcu să zâmbească, lucru rar întâlnit la el, nu amuzat sau batjocoritor , ci blând şi visător. Un fior îl străbătu în acelaşi timp, când îşi dădu seama că ,deşi nu era ţelul lui, nu putea face acest lucru. Dacă ar mai fi trăit acum, cum ar fi arătat viaţa lui? Ar fi avut trei zeci şi nouă de ani, ar fi fost însurat , cu o familie fericită şi un loc de muncă anost,dar sigur, sau şi-ar fi pierdut încă timpul de partea Devoratorilor, cu un scop ce nu putea fi împlinit?
Pentru o clipă se pierdu din nou printre gânduri, chipul îi redeveni întunecat şi privirea îi căzu din nou în gol.

Se ridică , însă, în scurt timp şi porni din nou înspre oglindă. Se opri lângă Lexie şi nu privi oglinda, nu încă.

"Crezi că eu pot vedea ceva?" O întrebă pe un ton calm, chiar blând.
Nu ştia exact de ce îi voia părerea, era doar o străină, pe deasupra şi un om, iar el în general se ferea de oameni. Probabil fiindcă îi părea de încredere, i-o dovedise când îi încredinţase secretul, care cum spusese şi ea, putea fi folosit de inamici. Însă, ce ar fi putut el face, o biată fantomă, care nu-şi găseşte liniştea, care este urât de majoritatea fantomelor şi considerat nebun de restul?

**Lexie Stryder** · 17 Jul 2012, 14:13

Lexie ii zambi fantomei. Da, era frumos visul ei pentru majoritatea persoanelor. Bineinteles, mai erau si cei care voiau altceva de la viata. Putere. Respect. Toate acele lucruri.
Isi inchise ochii pentru un moment, apoi ii deschise, insa evota sa priveasca din nou in oglinda. Stia de oameni care devenisera dependenti de acea imagine, de acea viziune pe care o dadea oglinda.

Isi indrepta privirea spre fantoma. Avusese in jur de douazeci si cinci de ani cand murise din cate vedea viperina. Nu putea sa nu se gandeasca la cate puteai pierde in viata doar intr-o secunda de neatentie.
Tresari usor la auzul vocii barbatului si se incrunta usor.

"Da, cred ca poti," raspunse ea intr-un sfarsit. "Adica, nu esti pe deplin mort. Ai sentimente. Ai dorinte, frica, vise si idealuri. Cred ca ar trebui sa vezi ceva acolo."
Ridica din sprancene si facu un mic semn inspre suprafata oglinzii. Spera ca nu facea o greseala. Se gandea cat putea fii de traumatizant sa descoperi o dovada ca nu mai esti uman pe deplin. Spera ca nu gresea.

**Aaron Hart** · 17 Jul 2012, 17:55

Aaron o ascultă cu atenţie pe Lexie, o mică încruntătură făcându-se vizibilă pe fruntea sa. Păstră un timp tăcerea, analizând precaut cuvintele tinerei. Nehotărât, se trezi plimbându-se în cercuri prin camera cufundată în semi-întuneric şi mormăind ceva absent, ceva ce nici măcar el nu înţelegea. 'Nu eşti pe deplin mort' Cuvintele răsunară între pereţii minţii sale, chiar când trecu printr-un scaun aruncat neglijent într-un colţ. Râse fără să-şi dea seama. În astfel de circumstanţe îi venea greu să creadă cu adevărat ceea ce spusese. Ştia, că într-un fel , are dreptate, însă era confuz. Chestia cu fantomele era în ceaţă rău de tot.

În cele din urmă se întoarse lângă Lexie.
"În regulă." Rosti, privind-o încă o dată Viperină, apoi -după o scurtă ezitare- se uită în oglindă.
În faţa ochilor i se contură, încet, o imagine aparent banală. Se vedea pe sine, cel de acum paisprezece ani,înainte de a face greşeala şi a muri. Era alături de sora lui Aileen, care îl împugea jucăuşă pe la spate cu bagheta, mama lui ,sănătoasă şi fericită, şi Clara, la fel de roşcată şi plină de viaţă cum o văzuse ultima oară. Îl strângea în braţe şi îi şoptea ceva, iar el râdea şi o săruta protectiv pe cap. Pe chipul lui Aaron jucă umbra unui zâmbet, dar dispăru când îşi aduse aminte cele făcuse. Simţi cum inima -dacă mai avea aşa ceva- i se strânge încet în piept şi se întoarse brusc faţa în direcţia opusă.

Se întoarse spre Lexie şi zâmbi, blând şi cald.
"Se pare că ai avut dreptate."

**Lexie Stryder** · (This post was last modified: 18 Jul 2012, 10:23 by Lexie Stryder.)

Mintea lui Lexie se elibera de o ciudata presiune pe care o simtise pana atunci fara sa isi dea seama. Ii zambi fantomei inapoi, insa se hotari sa nu intrebe ce fusese ceea ce vazuse el in oglinda. Nu voia sa fie indiscreta si parea ca barbatul de abia se acomoda cu ceea ce inseamna sa fii intre viata si moarte.

"Sunt Lexie," se prezenta viperina, usor curioasa sa ii afle numele fantomei.
Nu il mai vazuse pana atunci pe coridoare si s-ar mira daca era o fantoma noua. Bine, adevarul era ca nici nu fusese pe la castel de cand se terminase scoala decat cateva zile scurte. Casa de la Hogsmeade era gata si voia sa profite de ea cat mai mult posibil dat fiind ca in toamna se va intoarce inapoi la Hogwarts.

Isi freca palmele una de alta, usor ingandurata. Barbatul din fata ei parea bland, tacut, insa perspicace si atent in acelasi timp. Se vedea clar ca nu era cel mai sociabil om de pe pamant, insa era in regula. Nici Lexie nu era chiar foarte vorbareata.

**Aaron Hart** · 17 Jul 2012, 22:36

"Aaron Hart." Se prezentă la rându-i, arătând un alt zâmbet cald.
Lexie... Era un nume tare neobişnuit. Cel puţin Aaron nu-l mai auzise înainte niciodată, cel puţin nu ca prenume, ci , mai degrabă ca o poreclă. Însă credea, chiar dacă, poate, nu era în cel mai măsură să-şi dea cu părerea, că i se potrivea Viperinei. Nu o cunoştea şi nici nu o mai urmărise înainte, însă aşa simţea. Era primul om cu care comunica în mod direct, fără să încerce s-o şteargă cât mai repede. Încă era uşor agitat, se simţea incomfortabil în preajma celor vii fiindcă , datorită a ceea ce a făcut în trecut , avea un sentiment de vinovăţie şi obligaţie asupra lor. Nu putea scăpa de el în totalitate. Însă Lexie era diferită, avea un presentiment că aşa este.

Într-un moment de neatenţie ochii îi căzură din nou asupra oglindei şi o văzu din nou. Fata roşcată, cea care însemnase atât de mult pentru el, zâmbindu-i. Nu era supărată, şi cel mai important era vie. Îl strângea în braţe de la spate, râzând copilăreşte şi îi şopti ceva la ureche. Ceva ce nu auzi. Întinse mâna , parcă vrând s-o tragă înapoi, s-o roage să repete , în speranţa că va putea auzi. Însă mâna sa trecu pur şi simplu prin oglindă. Simţi că păleşte în interior, aşa că-şi luă privirea de la obictul din sticlă.

"De obicei, când îmi frecam mâinile, plănuiam ceva. Sau voiam să aflu ceva. Vrei să ştii ceva, Lexie?" Întrebă pe un ton cât se poate de nonşalant şi zâmbi din nou. Ştia, sau cel puţin bănuia, ce dorea să îi spună. Era curioasă în legătură cu el, fiindcă nu se arăta de obicei oamenilor, iar ea părea genul care cunoştea orice colţişor din castel.

**Lexie Stryder** · (This post was last modified: 18 Jul 2012, 10:50 by Lexie Stryder.)

Lexie zâmbi, uşor surprinsă că Aaron o citise atât de uşor. Încetă să îşi frece palmele, conştientă că dădea un sentiment de agitaţie si curiozitate. Îşi lăsă mâinile pe lândă corp, încă zâmbind.

"Da, nu ştiu, eram curioasă...umm... despre tine," se fâstâci viperina, uşor jenată. "Dar nu contează, ştiu că fantomelor nu le place să vorbească despre viaţa lor anterioară."
Lexie incercă să îi evite privirea bărbatului, însă cedase destul de rapid. Fata avea o expresie apologetică pe faţă, vizibil îngrijorată că îl va alunga pe Aaron, că va pleca ştiind că un om vrea să îi ştie povestea.

Făcuse acelaşi lucru cu Calliope prima dată când se întâlniseră. Fantoma fugise printr-un perete, lăsând-o singură şi fără niciun indiciu în legătură cu locul în care s-ar fi putut afla.
Viperina îşi trecu o mână prin păr.
"Nu vreau să fiu indiscretă, sau orice altceva, eram pur şi simplu curioasă în legătură cu povestea ta," continuă Lexie, încercând să îşi corecteze greşeala.

**Aaron Hart** · 18 Jul 2012, 23:15

Aaron surâse pe jumătate amuzat. Era evident că Lexie nu se aşteptase s-o citească aşa de uşor. Însă chiar nu fusese greu. Nu ştia cât de adevărat era ceea ce gândea , însă avea presentimentul că tânăra nu era o mincinoasă foarte bună. Nu că asta ar fi fost ceva rău, era doar o remarcă. Bine, acum mai era şi faptul că ultimii paisprezece ani îi petrecuse urmărind şi observând oamenii şi fantomele din castel. Nu genul acela de observat cu notiţe şi fotografii, ci doar se uita la ei cu atenţie şi le analiza comportamentul , mimica. Da, era probabil şi antrenamentul său implicat în această situaţie.

" Este în regulă." Rosti , susţinându-şi ideea printr-o înclinare a capului. Apoi, observă că Lexie îi evită privirea şi avea o privire îngrijorată. "Vorbesc serios." Continuă, cu un zâmbet cât se poate de vesel, ridicându-şi mâinile în semn de apărare."Nu o să plec, sau ceva de genul. O să-ţi spun"
În acel moment o parte din teorii îi fură aprobate. Într-adevăr Lexie era diferită de ceilalţi. În primul rând că nu îl desconsidera, aşa cum ar fi făcut majoritatea elevilor, poate chiar şi a adulţilor, împrealabil Viperinii. Pentru cineva cu însemnele lui Salazar părea foarte blândă şi prietenoasă. Îl făcea să se întrebe ce îl determinase pe Joben s-o trimită la Viperini. Şi în al doilea rând părea cu adevărat interesată de povestea lui, fără pic de răutate. Îl făcea , într-un fel ciudat, să se simtă în siguranţă.

"Însă , mai întâi. Ia, spune, Lexie, câţi ani ai?" Întrebă , în timp ce se aşeză turceşte pe podea. De fapt, încă plutea, însă poziţia era aceeaşi. Voia , nu ştia exact de ce, să afle dacă pe atunci o afectaze cu ceva ceea ce el făcuse.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised 1 2 3 4 5 6 Next » //  / life can stop, but happiness is still coming

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Oglinda lui Erised
1 2 3 4 5 6 Next »
/ life can stop, but happiness is still coming