Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »

/ Light and darkness perfectly!

Deci e foarte interesant capitolul, Ellena.
Doar ca ti-as da un singur sfat.de fapt la amandoua@: Nu le mai puneti atat de repede.. adica e bine sa aflam cat mai repede situatia,dar tocmai asta e esentialul,nu? Sa lasati lumea in suspans.
Adica intr-o pagina ati avut deja 3 capitole. O_O
Chiar daca aveti inspiratie,scrieti in Word sau ceva de genu' si postati dupa ce mai primiti comentarii. )
Oricum,imi place foarte mult cum descrii.

Mersi de sfat , Rosalie! ><>< Mulţumim tuturor ce citesc ficul



Era insuportabil. Mirosul acela dulce, ispititor plutea peste tot şi mă făcea să înnebunesc . Am spus că era ca un drog, dar era mult mai rău decât nişte amărâte de medicamente. Şi acum această aromă irezistibilă era îmbibată în hainele mele, pe pielea mea . Ce era aşa special la ea? De ce avea efectul ăsta asupra mea? De ce, de ce, de ce? Aceeaşi întrebare stupidă mi-am pus-o toată viaţa, dar niciodată n-am găsit un răspuns, sau cel puţin unul mulţumitor.
Am privit în urma sa, zărind ceva ciudat plutind în jurul ei. O aură, parcă aşa se numea . Mai văzusem multe chestii de genul, dar niciodată ca a ei. Toate aurele muritorilor văzute de mine erau gri, imperfecte, hidoase, pe scurt îmi provocau greaţă , dar a ei… Era aurie, strălucitoare, pură, ca a unui înger. Dar era un simplu muritor, nu era un înger. Dacă ar fi fost o astfel de creatură divină, simpla apropiere m-ar fi durut. Doar eu eram exact opusul divinităţi, eram un demon , o pocitanie, o bestie…
Will, stăpâneşte-te! M-am certat pe mine însumi căci mă abăteam de la subiect. Ce era ea? Şi de ce mă privea aşa? De ce simpla apropiere de mine i-a provocat suferinţă? Mă uram pentru că îi făceam asta. Singura fiinţă din lume care mă fascina şi eu o răneam. Grozav! Era super grozav! Încă o dată demonstram că un monstru rămâne monstru indifferent de circumstanţe.
Apoi un gând înfiorător îmi trecu prin minte . Nu, nici nu vroiam să mă gândesc la asta! Dacă ea chiar era o fiinţă divină. Şi dacă, prin firea ei bună lua toată durerea ce mi se cuvenea mie asupra ei. Dacă era aşa, aveam să…
Şirul gândurilor mi-a fost întrerupt căci se întorsese. Măcar acum arăta mai bine, nu mai dădea nici un semn de durere . Te rog , stai departe de mine, de monstrul care îţi provoacă suferinţă! Dar mă asculta?? Nu! Venea glonţ spre mine, cu o expresie serioasă pe chipul angelic, şi cu ochii albaştrii atenţi. Will, ce dracu' mai stai? Pleacă, înainte s-o răneşti iar! Dar ceva mă ţinea pe loc, parcă aveam tălpile lipite de podea şi privirea fixată cu super-glue pe ea. Deci puteam să mă bat cu taicămiu, dar în faţa ei încremeneam? Doamne, cât de sucită e viaţa asta!
“Hey…” A afişat un zâmbet sclipitor, dar eu am rămas la fel de drept, cu faţa inexpresivă şi ochii reci. Dar era doar o mască menită să ascundă bătălia de senttimente din interiorul meu.
M-a privit ciudat, poate amuzată, poate deranjată, nici eu nu mai ştiam. Instinctele mele erau date peste cap, parcă luaseră somnifere.
“Eu sunt Amelia”. A întinse mâna sa mică şi delicată, cu degetele lungi ca de pianist , spre mine. Will, pleacă de acolo înainte să faci ceva stupid! Am auzit o voce răsunând în capul meu, probabil conştiinţa pe care nu folosisem niciodată, şi poate că ar fi trebuit s-o ascult măcar de data asta
“Will. Încântat”Am zâmbit. Dacă strâmbătura aia acră se putea numi zâmbet atunci eu eram Regele Arthur. I-am strâns mâna cu blândeţe, de parcă mi-ar fi fost frică să nuse rupă, şi am retras-o în secunda imediat următoare. ,,Prietenii” mei dragi stăteau doar la câţiva metri în spatele meu şi i-am putut auzi chicotind. Ce paraziţi! Chiar nu aveau nimic mai bun de făcut în viaţa lor de rataţi decât să asculte discuţiile altora. Nu-i nimic, Will, stai calm! Nu merită să-ţi pierzi timpul cu nişte viermi buni de nimic! Am închis ochii, calmându-mă , căci dacă aveam să mai adu un singur chicot , mă întorceam şi le spărgeam feţele de şobolani. Nu eram în toane foarte bune azi, deci mai bine încetau cu glumele lor de doi bani.
“Mă întrebam…” A continuat Amelia, parcă neobservând încordarea mea. Opa! O întrebare. Nu, nu-mi plăcea cu sună. Avea o privire hotărâtă, care emana o curiozitate nestăpânită, şi nu credeam că era aşa de entuziasmată de o întrebare gen “vii la un suc?”. Nu era altceva, şi sincer nu mă simţeam în stare să răspund. M-am fâstâcit şi m-am retras un pas.
“Amelia, uhh…Îmi pare rău, trebuie să plec!” Am mormăit şi m-am întors cu spatele înainte ca ea să mai zică ceva. Le-am aruncat şobolanilor o privire veninoasă, mai ceva ca a unei cobre şi am ieşit din bar direct în ploaia de afară. Şi ce mai ploaie! Nici nu ieşisem de cinci secunde şi deja eram leoarcă. La naiba! Dacă mă alegeam cu o răceală… Am clătinat din cap şi am fugit spre casă.

Ok,deci am citit pe nerasuflate capitolul si mi-a placut enorm. :> E clar ca o evita,ceea ce devine palpitant. Am spus ca imi plac numele alese de voi ? : o 3 Will & Amelia . Dragut. ^_^
O singura observatie,in rest totul e ok:

Quote:Am privit în urma ei, zărind ceva ciudat plutind în jurul ei ...

Cred ca puteai evita repetitia aia. ) puteai spune in jurul sau ..sau ceva de genul. Suna mai bine. In rest,perfect. zic eu

Scuze tuturor, am fost tot plecata pana acum, am reusit sa aduc capitolul.




Intrasem in baie ca un fulger ce strabate cerul. Eram inca ametita, dar nu intelegeam de ce. Ce imi facuse asa de rau? prezenta lui? dar de ce, de ce licare asa, de ce ma simt asa de rau? trebuie sa rezolv asta, privindu-ma in oglinda imi replic continuu ca o sa fac eu un pas in fata, ca sa vad ce dracu se intampla.
Dupa ce imi dau cu apa pe fata si imi trag vre-o doua palmi asa serioase, ies din baie inspirand adanc. Inca ma durea corpul, dar preferam sa nu mai arat asta. Ma duc catre baiatu cu ochii verzi ce ma ajutase sa ma ridic. Nu parea deloc incantat sa ma vada si nu intelegem sigur de ce.

Incerc sa fac cunostinta cu el, cu chiu cu vai reusesc sa ii scot numele din gura. Dar nu ma multumeam cu atat, doream sa stiu mai multe, de ce licare, de ce parca arde tot in juru sau, de ce oare fura oxigenul meu. Dar singura intrebare ce doream sa o pun era "ce dracu esti tu?" bineinteles intr-un mod mai placut, sa nu il sperii de tot. Insa realizeaza probabil ce doream sa il intreb si se retrage imediat, plecand din bar. Nu realizam de ce plecase, parea sa ii fie frica de ceva, dar nu cred ca de mine. Imi ciufulesc parul copilareste si aud niste chicote din alta directie. Intorc capu si "amicii" blondului se uitau la mine ca la o prada. Speam sa nu aibe prosta inspiratie sa se bage in seama cu mine, ca le mutam dintii.

Dupa acel mic incident, ziua si noaptea trece destul de greu. In jurul orei 06:00 reusisem sa inchid barul si sa plec si eu acasa. Imi facusem "pedeapsa" de 24 de ore de munca continua. Eram franta de oboseala si se vedea pe mine, dar imi aduc aminte fara sa vreau ca azi era prima mea zi de facultate si intr-o ora trebuia sa fiu acolo. Perfect! Eu nu am dormit de mai bine de 24 de ore si acum trebe sa plec direct la "inchisoare". Oftez lung si ma sui intr-un taxi ce ma duce acasa. Intru si observ ca Crysal dormea in camera ei dusa, probabil muncise si ea pe rupte. Amandoua munceam ca sa ne intretinem si amandoua aveam meserii solicitante si ce ne termina nervii zi de zi.
Decid sa nu o trezesc, o invelesc mai bine cu patura, zambind, si ma duc la baie facand un dus scurt. Ies , ma imbrac rapid intr-un trening alb si ies pe usa apartamantului, tinta catre scoala. Nu luasem decat telefonul cu mine si cheile, oricum nu trebuia nimic in prima zi.

Dupa o lunga plimbare, ajung in curtea facultatii. Primu meu an acolo, insemna probleme noi. Ma plimbam plictisita incercand sa evit dezinteresata privirile maimutelor impanate si pitipoancelor fara creier ce erau pline de ele. Eram si asa destul de obosita, nu mai doream alt stres sau probleme. Insa exact la usa de la intrare in facultate, trei tipi mari si cand zic mari ma refer inalti si bine facuti se pun in fata mea, ranjind ca idiotii la mine. Privindu-i atent, realizez ca luceau. Ce dracu? e la moda sa licaresti asa? dar realizez ca nu mi se facuse rau aproape deloc. Culoarea ce ii inconjura era defapt un fel de gri catre negru, o culoare scarboasa tare si imperfecta. Mi se facuse rau, pentru ca erau trei, dar aveam o banuiala ca daca era doar unu nu aveam nici o problema. E ca si cum ar fi mult mai slabi ca ...Will. Stai..am zis Will? de ce-mi sta capu la el? revino-ti Amelia. Simteam cum ceva arde in mine, mocneste, ca un foc ce dorea sa fie aprins. Incerc sa alung acea senzatie de parca ceva ar sta sa explodeze in mine si incerc sa trec pe langa ei fara sa scot un sunet. Insa cel din mijloc ma prinde de talie si ma lipeste de el tintindu-ma in ochii. Ochii aia negri, erau adanci dar ciudat de neatragatori. Parca era un ...demon. Ce tot vorbesc? nu exista asa ceva. Ranjeste observand ca il priveam intrebator, dar undeva inauntrul meu ceva statea sa explodeze.
-Gardianul orasului Londra, hmm... nu credeam ca e asa frumos si atragator. Ha? eu il privesc ca o idioata neintelegenad deloc ce spusese. Ceilalti doi ma priveau ca pe o prada, ca pe un premiu, de parca eu eram ceva diferit si daca ma prindeu erau mandri sau recompensati. Au gresit persoana, nu stiu la ce se refereau dar aveam de gand sa le mut dintii pe sira spinarii.
-Da-mi drumul, sau o sa regreti, spun cu un zambet buclucas pe buze. Ma priveste mai atent si incepe sa rada. Un ras isteric si batjocoritor. Ahh! Avea sa dea de dracu. Simt cum acel ceva ce in mine mocnea se dezlantuie pana la urma si il lovesc cu putere intre picioare cu genunchiul, iar dupa ii trag instinctiv un pumn in fata asa de puternic ca il izbesc de usa de sticla de la intrare. Tipu scanceste si afiseaza un zambet sadic, afisand niste colti mari si albi, niste dinti diferiti de a oamenilor obisnuiti. Vedeam cum licarirea din jurul sau se intensifica, atunci simt cum parca sunt provocata undeva in mine. Tipii ceilalti doi dau in spate imediat, nu intelegeam de ce dar privindu-mi reflexia intr-o fereastra a usii de la intrare, realizez ca si eu licaream. Licaream puternic de tot, iar ochii albastri ca un cer senin dar inghetati erau acum mult mai mari, iar irisul negru se facuse asa de mare ca acoperise acel albastru de diamant. Ce dracu se intampla cu mine? Nu apuc sa-mi raspund ca tipu apare langa mine si ma prinde violent de gat, ma ridica de pe picioare, iar in jur simt privirile curioase dar lase ale oamenilor si elevilor ce priveau scena. Face o pirueta si imi da drumu aruncandu-ma cu o putere asa de mare in usa, ca efectiv corpul meu sparge sticla din usa, aruncandu-ma pe ciment pe holul din interiorul facultatii. Vedeam in ceata si un ciob imi intrase in mana. Scancesc dar simteam cum aceiasi putere ma inconjuara. Stiam acum ca nu e om normal, nimeni nu m-ar fi putut arunca printr-o fereastra asa usor. Incerc sa ma ridic pe picioare, simtind cum fata imi arde cat si mana din care curgea sange ma durea ingrozitor de tare. Ma lipesc de un perete si il privesc cu o ura nemarginita pe tipul cu ochii negri si parul castaniu ce se apropia cu viteza parca gata sa ma termine. Insa exact cand da sa ma loveasca direct in fata, inchid ochii instinctiv dar lovitura nu mai vine.

Deschid incet ochii, atunci in fata mea vad corpul mai mare, adica frumos format, a tipului blond de la bar. Will...dar cum, oprise lovitura aia asa usor. Vedeam cum corpul sau parca se mareste, cat si acea licarire ca de foc ce-l inconjura, se intensifica, dar spre mirarea mea nu mi se facuse deloc rau. Nu stiam ce avea sa urmeze dar realizam ca posibil sa vad o lupta ce nu vazusem pana acum, speram ca asta sa fie si inceputul unei prietenii ciudate cu blondul ce nu stiu se facea dar ajunsese sa pice mereu unde eram eu.

Ok, am citit si eu capitolul si m-ai lasat in suspans. ). Mi-a placut fiindca stii sa combi foarte bine stilurile. ) Mai ales faptul ca ai si putina comedie, adica niste faze foarte haioase. [] + putina drama care nu strica niciunde. :>
As mai putea sa iti dau un sfat.abia acum am bagat de seama mai bine. Cred ca ai putea sa scoti din titlu semnul exclamarii. Nu am prea vazut carti sau ceva de genu' care sa aiba acest semn la sfarsit de titlu, dar nu e nimic semnificativ. :-j am dat doar un mic sfat. sper sa nu va suparati.

O singura chestie care a sunat destul de suparator:

Quote: ..oberv ca Crystal ..

Puteai sa scrii: 'intrasem si o vazusem pe Crysta dormind dusa in camera ei ..", rest imi place totul.
Spor la scris in continuare amandurora si astept next.

Mulţumesc mult că urmăreşti ficul Rose>< . Vin şi eu cu next cu o întârziere maaaare.




Ajunsesem ud leoarcă acasă şi bineînţeles că spălasem şi podele în drumul meu spre dormitor. Dar până la urmă pentru ce aveam menajere? Ceea ce mă îngrijora acum era că puteam să răcesc. Care prost răceşte spre sfâşitul verii? Eu, bineînţeles! De fapt încă nu dădeam semn că aveam vreun „virus” şi speram ca teoria mea să fie incorectă.
M-am trântit în pat şi mi-am dat o palmă uşoară peste faţă. Eu aveam probleme mai mari pe cap , şi în loc să încerc să găsesc o soluţie îmi plâng de milă. Sunr patetic! Şi mai ziceam de aşa-zişi mei prieteni că sunt nişte gunoaie. Nici eu nu sunt mai presus, Uneori mă întreb dacă nu cumva mă situez chiar mai jos decât ei, teorie ce mi se pare chiar logică.
M-am gândit fără să vreau la Amelia. Fugisem de ea ca de lepră şi probabil că acum avea o părerea foarte proastă despre mine. Şi dacă mă gândeam bine, de ce dracu' fugisem ? De ce fusesem laş? Doar nu mă mânca , nu? Însă ceea ce mă îngrijora cu adevărat era dacă îşi dăduse seama. Dacă înţelesese că făcuse cunoştinţă cu un monstru? Ce avea să se întâmple?
Mi-am acoperit faţa cu mâinile încercând să nu mă enervez. Am auzit uşa de jos deschizându-se şi am înţeles că se întorsese „stresul” . Stai calm , Will. Nu te enerva, nu merită! M-am încurajat singur , încercând să-mi păstrez mintea lucidă. De fiecare dată când îi vedeam faţa de ucigaş mulţumită după o zi de „muncă” îmi venea să-i învineţesc ochiul, sau (şi mai bine ) ambii ochi. Dar acum nu avea chef de ceartă, nu după o zi ca asta. Mă simţeam ca naiba. Confuz, îngrijorat şi , pentru prima dată în viaţa mea, regretam. În întreaga mea viaţă , în care am băut, luptat, am vândult droguri şi le-am testat chiar şi pe mine (sincer nu înţeleg ce le place muritorilor la ele , eu am vomitat de la ele timp de o oră ) , nu am regretat niciodată. Şi exact acum, din cauza unei necunoscute , experimentam acest sentiment negru. Şi oricât de mult voiam să-mi spun că-mi place pentru că ştiu că merit, mă simţeam ca dracu'
Gata, Will. Prea multe griji pentru o singură zi... Mi-am închis ochii şi , după o jumătate de oră în care m-am zvârcolit de parcă eram băgat în priză, am adormit.


A doua zi mă simţeam şi mai "bine" . Pe lângă toate întrebările fără răspuns care se tot învârteau prin capul meu, mai aveam şi o durere în mijlocul frunţii de parcă cineva tocmai înfipsese un pumnal. În viaţa mea nu mă duruse capul. Dar hei, ce nu mi se întâmpla mie acum ?
Şi ghiciţi ce? Trebuia să mai merg şi la facultate. Nu-i aşa că îmi invidiaţi viaţa perfectă?
Am pufnit în râs datorită propriilor gânduri prosteşti şi am ieşit din cameră, luându-mi şi rucsacul pe umăr. Mda, habar n-aveam dacă îmi pusesem ce trebuie în el, dar cui îi păsa? Mă duceam la nenorocita aia de închisoare doar ca să nu fiu obligat să văd muta lui tata o zi întreagă. Cred că era mort până acum dacă nu mergeam acolo. Şi da , nu-mi pare rău că spun asta. Ştiu că se spune că trebuie să-ţi preţuieşti părinţi fiindcă te-au adus pe lume şi-aşa mai departe. Dar nu tata m-a născut în chinuri teribile, nu tata a trăit în minciună, nu tata a fost înşelat de persoana iubită. Aia era mama.
Am intrat în curtea facultăţii , apoi în clădire, fără să mă mai obosesc să răspund la saluturile colegilor. Dar m-am oprit exact acolo unde eram căci nu-mi venea să cred ce vedeam. Tipa aia din bar, Amelia, tocmai zburase prin faţa mea trecând printr-o uşă de sticlă. Ce dracu'? De când devenise aşa de periculos să vii la "închisoare”? Staţi! Nu-mi răspundeţi! M-am uitat în direcţia din care „zburase” şi am i-am zărit pe cei responsabili de asta. Îi cunoşteam, nu personal, dar din vedere cu siguranţă. Erau nişte jigodii!
M-am postat în faţa Ameliei, bineînţeles că nu aveam de gând să stau degeaba şi să mă uit cum pocitaniile alea două îşi bat joc de ea. M-am uitat cu atenţie la ei . Aura lor era aşa de imperfectă că mă făcea să vomit. Alte corcituri de demoni. I-am prins mâna atunci când cel mai solid a vrut să mă lovească şi i-am întors-o ajungând cu o mână ruptă, şi cu un pumn de la...pam pam pam. El însuşi!
Celălalt n-a mai îndrăznit să încerce şi a fugit , târându-l şi pe cel rănit după el. Ce laşi! M-am întors spre Amelia şi m-am cutremurat. Nu arăta deloc bine. Am luat-o în braţe şi am ignorat privirile curioase din jur. Avea nevoie neapărat de ajutor. Am dus-o la infimerie , unde bineînţeles că mi s-a cerut să ies afară. Şi ghiciţi cine mă aştepta afară? Asistenta directorul, care îmi spuse că acesta mă aşteaptă.
M-am dus la biroul său, care era doar la câteva uşi de infirmerie şi am ciocănit în uşă. Am auzit o voce groasă şi tremurândă spunându-mi să intru şi am păşit în încăpere fără tragere de inimă. Am privit spre director şi am înjurat în gând când am văzut privirea deloc prietenoasă.

Fetelor scuzati-mi intarzierea,sunt o fulga
bun sa incep prin a comenta :

Iubire@: asa capitolul tau are foarte multa descrierea like always,insa nu ar strica sa mai bagi putin dialog prin capitol.

Quote:ziua si noaptea trece destul

Este "Ziua si noaptea trec destul de greu"
Asa in rest imi place Amelia

Elizabeth@: Will e asa o figura imi place ca e "nebun" imi place personalitatea lui,desii nu stiu unde vreti foi fetelor sa ajungeti cu acele Aure Deci ghicisem ca este vorba de Aura atunci

Cu alte cuvinte fetelor va bat ca nu stiu care este persu meu preferat,pentru ca ambele imi plac,asa ca vreau capitolul urmator iubire :-w

Ok,deci mi-a placut capitolul, Elizabeth.
Imi place ideea cu ;aura; si chestii de genu' asta fiindca nu am mai vazut poveste asemanatoare pe forum [cel putin nu am citit eu.)]
Din cate am citit din capitolul tau am inteles ca nu e murito.. scuze daca ma insel. Banuiesc ca vampir nu este,dar ce altceva?
Aura are orice persoana pana la urma. ) oricum,foarte frumos capitolul , iar greseli nu am gasit.
Spor la scris in continuare.
Ellena, next curand!:>

Pai daca il doriti asa curand, uite ca il aveti






Imi tineam respiratia, vazand cum tipul ala tocmai o smeclea de la Will. Incepuse deja sa-mi placa blondul, iar acel ceva stralucitor al sau parea si mai atractiv. Insa asta imi aduce aminte ca si eu aveam ceva de genu. Insa nu apuc sa mai gandesc , ca ma simt luata in brate. Imi dau seama imediat cine era, dupa acel parfum imbietor dulce acrisor ce te tenta sa il mirosi si mai mult. Doream sa zic ceva cat ma carase in brate, dar nu puteam scoate un sunet. Mana ma durea ingrozitor iar pe hol lasasem urme de sange pana la infirmerie. Ma tot gandeam cum supravietuisem loviturii, in mod normal ar fi trebuit sa mor. Dar am scapat vie, doar cu ameteli si o rana la mana.

Sunt lasata in sala de infirmerie, Will e scos afara de asistenta exact cand doream sa ii multumesc. Desi rar cineva auzea acest cuvant din gura mea. Stiam ca era diferit de toti, stiam ca ceva nu se leaga dar asta imi placea si mai mult. Imi venea sa-i sparg fata doctoritei ca-l scosese afara, dar speram sa mai dau de el. Dupa acest gand scot un tipat cand asistenta imi scoate ciobul din mana. Bine ca trecusem pe acasa, ca daca nu sigur faceam pe mine in momentul ala. Nu incep sa plang deloc, desi undeva in mine nu suportam durerea, preferam sa nu dau drumu lacrimilor, nu-mi placea sa fac asta in fata nimanui.

Dupa ce ma bandajeaza bine oprindu-mi hemoragia si dezinfectandu-mi rana, ma intreaba ce am patit. Desigur, ar fi culmea sa ii spun „Sti...am fost aruncata prin fereastra de un tip ciudat ce emana o putere mare”, probabil ma trimitea si la sectia de psihologie dupa.
Ma fac ca nu aud intrebarea si ies din salon imediat dupa. Sunt insa asteptata la usa de asistenta directorului ce ma chema la el in birou. Perfect! Probleme noi.

Ma duc direct in directia biroului directorului. Un barbat la varsta a doua cu inceput de chelie si o mustata neagra si deasa. Mereu plin de el se crede superior elevilor sai si se foloseste de slabiciunile lor gasite la dosarul de inscriere ca sa ii „potoleasca”. Avea sa cunoasca o fiara daca incerca cu mine asa ceva.

Intru fara sa bat, tupeul si nesimtirea fiind unul din atuurile mele. Ma priveste rece cu acei ochii cafenii pe sub sprancenele groase. Invart privirea in sala si vad ca Will era si el acolo pe un scaun in fata biroului. Se pare ca il luase la rost, desi acesta inspira doar dezinteres fata de director. Fara sa mai zic ceva ma asez si eu pe un scaun, scotand un oftat infundat. Eram si asa destul de obosita, stresata si plina de draci, ca avea sa dea de dracu viu daca ma scoatea din sarite.

-Nu sti sa bati domnisoara?
-Nu, bat cand am chef si unde consider ca merita. Spun rece privindu-l exact in ochii. Imi apare un zambet strengaresc in coltul gurii.
-Nu te-am mai vazut, esti transferata? Raman socata cateva secunde. El mare director de facultate nu are evidentele elevilor sai. Ce ratangiu. Pufnesc nemultumita.
-Sunteti cumva baiatul de servici!? Ma priveste debusolat si se incrunta. Zau acum, va credeti director si habar nu aveti ca sunt in primul an. Privirea lui se preschimba, daca putea sa ucida cu privirea, eram deja moarta.
-Ai cam mult tupeu....
-Amelia Katherine Dantes, si da am tupeu deoarece chelia dumneavoastra imi reflecta soarele in ochi. Aud un pufnet de ras si pufnesc si eu. Will abia se abtinea se pare sa nu rada cu lacrimi.
Scoate un dosar de undeva din birou si il deschide privindu-l atent si curios.
-Dumnisoara Amelia... il intrerup brutal.
-Katherine sau Dantes, Amelia ma striga doar prietenii, si nu cred ca suntem asa ceva. Pufneste nemultumit, deja il scoateam din sarite. Cateva secunde tace, citind foile din dosar.
-Vad ca parintii tai sunt decedati Katherine.
-Asa si? Ce legatura are asta cu scoala? Intreb indignata.
-Pai aici la dosar scrie cauza decesului lor a fost uciderea si sinuciderea. Bun! Acum ma ataca direct. Nu stia cu cine se pune daca pomeneste de parintii mei.
-Nu sunt aici sa vorbim despre moartea parintilor mei de acum opt ani, sunt aici din cauza problemei de acum jumatate de ora. Spun rece, ochii mei reflectand deja ura si nervi necontrolati.
-Pai vreau sa stiu...
-Sa stiti ce? Ca tata era un betiv si a omorat-o pe mama dupa care el s-a spanzurat in fata ochilor mei?

Tace efectiv socat de cuvintele mele. Stiam ca asa va reactiona, e reactia tuturor in general. Din acest motiv nu discutam despre asta niciodata, cu nimeni. Era un subiect sensibil, o coarda sensibila ce statea deja sa se rupa.
Ma ridic de pe scaun, exact odata cu Will. Ajung la usa fara sa mai zic ceva. O deschid si atunci un zambet imi cuprinde fata. Ma intorc la Will si afisez un zambet cald, multumitor. Nu intelegeam de ce in fata lui puteam face asta.
-Multumesc Will, raman datoare cu un wisky, spun in spirit de gluma cu un zambet larg pe buze. Ma privea de parca vazuse o fantoma. Tocmai imi vazuse personalitatile sau mai bine zis firea mea cea blanda. Dar inainte si pe cea tupeista ce emana o nesimtire crunta. Dar stiam ca asa pot supravietuii.
Nu apuca sa zica ceva, ca ies din birou, mergand de nebuna pe holuri. Ies din scoala si ma duc catre casa. Fusese deja mult pentru mine, prea mult.

Odata ajunsa acasa sunt intampinata de Crystal ce ma vede ranita la mana. Se schimba la fata brusc. Ofteaza si ma roaga sa ma asez pe un scaun ca avem de discutat. Ok, speram sa nu ma certe ce nu am bagat la spalat, sau ca nu mi-am strans in camera. Aveam unele obiceiuri proaste.
-Amelia, trebuie sa vorbim. Dar nu vreau sa o lungesc, tu esti un Gardian.
Fac ochii mari aducandu-mi aminte de cuvintele tipului de la scoala. Nu intelegeam asa ca indraznesc sa o intreb.
-Ce e aia...gardian?
-E o poveste lunga, dar iti voi spune pe scurt. Cu mii de ani in urma, cand ingerii l-au tradat pe Dumnezeu, acestia au devenit demoni. Demonii au reusit sa ajunga pe Pamant, incepand sa ucida fiintele umane. Dumnezeu a vazut asta si pentru ca nu putea trimite ingeri, a facut ca din fiecare fiinta normala sa se nasca un copil cu puteri asemanatoare ingerilor. Aceastia se nasc din zece in zece generatii. Tu esti una din a zecea generatie. Trebuie sa ucizi si sa aperi oamenii de demonii ce acum par fiinte normale. Dar tu ii poti diferentia. Au o stralucire aparte ce o vezi doar tu. Se numeste Aura. Au diferite culori, la cei mai slabi e neagra, imperfecta deloc placuta, la cei mai puternici si rai e rosie, ca focu. Mai multe nu stiu Amelia, dar trebuie sa ai grija.
O priveam ca o idioata ce privea o statuie. Deci Will era demon? Unu puternic? Iar eu..trebuia sa il... ohhh nu! Problemele deja devin inlantuite si nemarginite.

Bun .. Am citit si eu abia acum,fiindca aseara am fost foarte obosita. Sorry. )

Quote: da am tupeu deoarece chelia dumneavoastra imi reflecta soarele in ochi ..

Era culmea sa nu ai tu ceva haios in capitol. =))))

Quote: O priveam ca o idioata ce privea o statuie. Deci Will era demon? Unu puternic? Iar eu..trebuia sa il... ohhh nu! Problemele deja devin inlantuite si nemarginite.

Ca de obicei: ai lasat in suspans totul. Abia astept un next [desi nu chiar tot in pagina asta. Totusi,prea repede le dati,zic eu. ) Ficul este bun si ati mai merita niste comentarii,deci .. ganditi-va: wow! Aveti deja sapte capitole in doar doua pagini ] --> Capitole superbe, toate. Next.