Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Orele de Curs / Linistea dinaintea furtunii

Cu miscari sovaielnice,ce ii tradau deznadejdea,invarti cheia in incuietoarea dulapului si se intoarse,sprijinindu-se de lemnu-i neprelucrat,dur si impregnat cu o usoara nuanta de brutalitate.
Buzele i se rotunjira intr-un mic zambet si bratele-i se asezara intr-o pozitie mai relaxata la auzul acelui ras rautacios.
Gravitatea faptelor pe care le sugera fosta viperina isi pierdea tonul negativ,in momentul in care se alaturau acelui orgoliu personal pe care se pare,intentiona a il satisface,provocand,inevitabil,un al doilea ras,nu rautacios,ci amuzat.
Intrebarea ce ii era adresata alunga amuzamentul in care isi gasi refugiu pret de cateva secunde,inlocuindu-l cu un soi de ingrijorare.
Plecandu-si capul si atingandu-si,inconstient,gatul,in semn de vulnerabilitate,cuvintele abia reusira a se elibera in exterior,folosindu-se,insa,de un ton timid,nesigur.

„Am discutat despre ceea ce facem cu o singura persoana...Insa nu este cazul sa iti faci griji,defapt cred ca va fi benefic pentru scopul nostru...Este vorba despre o batrana,ce detine un magazin pe Aleea Nocturn...Detine,de asemenea,si o experienta vasta in domeniul magiei negre si cred ca ar putea sa ne ajute cu ceva informatii despre cum sa procedam mai exact...O putem vizita cat de curand avem timp...”

Perspectiva acelei revederi trezi in ea o urma de entuziasm,ascunsa insa sub umbra prea multor temeri pentru a se putea manifesta pe deplin.
In jurul batranii cu pricinea plutise dintotdeauna o aura de mister,suficienta pentru a ii starni lui Ruthie impresia ca in spatele aparentei sale,salasluieste ceva mult mai profund.

Se intrerupse din actiunea ei si o urmari pe Ruthie cum inchise dulapul. Dupa o vreme isi inchise ochii strans, regasindu-si cu greu contro­lul. Mainile inca ii tremurau, iar fosta viperina era hotarata sa nu se piarda in propriul entuziasm. Si nici in opusul acestuia. Avea sa se ridice si sa lupte cu tot ce avea mai puternic. Iar faptul ca deja terminasera prima parte a planului, ii dadea o incredere vasta atat in ea, dar si in ce avea sa urmeze. Din cauza concentrarii la orice zgomot strain, Kennya avea impresia ca propriile miscari se auzeau ca niste batai de tobe in tacerea si calmul castelului pe timp de noapte. Ar fi fost dezastruos sa fie descoperite. Nu acum. Acum cand erau atat de aproape de o reusita. Tot ce trebuiau sa faca, era sa scape nevazute din birou si apoi din scoala. O asculta atenta pe Ruthie si o privi incantata.

"Perfect! Nici nu se putea mai bine." Exclama aceasta.

Kennya era din nou cu gandul la Ordinul Phoenix. Incercase de atatea ori, dar, cu toate stra­daniile sale, isi dadea seama ca-i percepea pe membrii acelei organizatii, mai intai ca niste persoane slabe si ieftine, apoi ca niste oameni josnici, limitandu-i la acele categorii atat de lipsite de importanta pentru natura lor, dar atat de esentiale pentru a ei si a celor cu acelasi tel ca si ea. Nu putea sa ii compare pe acestia cu cei din organizatia Devoratorilor. Erau prea inferiori ca sa-i puna pe aceasi balanta. Putea chiar sa-i invinuiasca. O oarecare parte din tot ce avea sa faca fosta viperina, era acum din vina lor. Ei adusesera intreaga comunitatea vrajitoreasca la acel punct rasfrant si primej­dios. In curand tot sangele magic avea sa se duca pe apa sambetei daca vor continua sa vocifereze despre egalitatea dintre incuiati si vrajitori. Toate familiile cu sange pur vor disparea la un moment dat si numai din cauza unor persoane prea oarbe ca sa vada ca sangele lor se transforma in apa.

"Tu ce parere ai despre nenorocitii astia din Ordin?" O intreba brusc pe Ruthie.

Ii aratase lui Ruthie un zambet fals si rapid, in semn de aprobare si Kennya incepu sa respire adanc inainte de a merge mai departe si sa scotoceasca din nou in dulapul cu ingrediente. Era in acelasi timp si nerabdatoare si frustrata. Pentru un lung moment se intreba ce vor decide mai tarziu, daca vor ceda presiunii, si era nevoita sa recunoasca ca era uimita de curajul lor ca inca se aflau in mijlocul unui furt in miez de noapte. Ceea ce suna destul de dur gandindu-se la motivul furtului. Un gand fulger ii trecu in minte fostei viperine. Daca isi va da seama profesoara ca lipsesc din ingrediente? Ramasese cateva secunde nemiscata. Din fericire erau niste ingrediente pe care nu le folosea atat de des si probabil nu va observa lipsa lor decat mult mai tarziu, iar faptasele aveau sa dispara la fel de repede ca si ingredientele.

Era multumita si surprinsa ca lista era aproape in intregime terminata. Se uita la birou si observa ca, spre deosebire de al ei, era excesiv de ingrijit. Toate cartile erau aliniate in ordine pe raft si nu existau stive de pergamente in nici o parte a incaperii. Ridica bagheta mai sus pentru a vedea mai bine si observa ca era ca nu era nici pic de praf pe mobilier. Vazu o privire nemultumita din partea lui Ruthie si se intoarse zambind vinovat spre dulapul cu ingrediente. Pentru urmatoarele cateva minute totul era ca de obicei, cu exceptia sentimentului ca ceva ingrozitor avea sa se intample. Nu stia cum putea sa simta in acelasi timp ca totul mergea in directia corecta, dar totusi sa fie atat de gresit. Si de periculos.

“Crezi ca mai avem mult?” Intreba Kennya.

Amandoua se oprira pentru o clipa si apoi fosta viperina continua.

“Nu cred ca o sa mai fim intrerupte de nimeni. Deja au facut paza aici. Nu vor reveni prea curand.”

Amintirea Ordinului intensifica senzatia vartejului in care se pierdea,incetul cu incetul,dizolvandu-si orice principiu ce,odinioara,il urma,in intunericul obsesiei sale.
Zambetele lor,ce le mai captura cu vreo privire fugara,ii sagetau,intotdeauna,carnea,cu o forta intr-atat de apasatoare,incat incepea a sangera indoliata de inabilitatea de a isi rotunji buzele cu atata impacare de sine.
Nu privea inocenta lor drept o slabiciune ce nu reprezenta mai mult decat un fel de handicap,ci ca un fapt asumat pentru a sluji ideile in care credeau cu atata ardoare.
Linistea aceea ce izvora din constiinta unor actiuni intentionate,spre indeplinirea unui scop ce nu trezeau in ei vreo urma de indoiala,o invidia ingrozitor.
Nepatati de savarsirea sfarsitului a zeci de vieti,atat de linistiti in ingenuitatea lor,atat de indepartati de subteranul in care zacea inchisa,captiva,Ruthie.
Si-ar fi dorit sa detina macar puterea de a ingadui si de a socoti drept,raul ce-l provocau Devoratorii,astfel incat sa se lase prada acelei obsesii fara a se ingreuna cu vinovatia actiunilor sale.
Neputiinta de a se parasi,in intregime raului,de a il accepta si a trai prin el,insotita de inabilitatea de a se apropia de binele ce ii parea atat de dificil de atins,o devora,incetul cu incetul,pe interior.
Starea aceasta de mijloc ar fi acceptat-o,cu oarecare seninatate,drept parte prezenta a oricarui alt moment,insa aflata in cadrul unui razboi pe cale sa inceapa,o coplesea nespus.

„Cred ca...au ceva ce mie imi lipseste...”

Kennya se uita cateva momente intens la Ruthie.
"Nu te mai plange atat. Nu o sa ajungi nicaieri."
Acum se uitau amandoua, una in ochii celeilalte.

"Ai de facut o alegere in viata, ori accepti pozitia in care te afli, ori o schimbi. Daca alegi sa te lasi dusa de-a lungul vietii de evenimente, in speranta ca ceva se va schimba pentru tine in bine, nu vei ajunge foarte departe. Iti reamintesc ca, atunci cand vine vorba de schimbarea circumstantelor in care te afli, ai acea putere. Trebuie doar sa o folosesti."

Isi intoarse spatele la ea si se prefacu ca bifeaza din nou ingredientele pe pergament. Aveau un drum lung in fata, dar ea era gata sa-l urmeze. Indiferent de pericolele ce se aratau inainte. Stia ca nu trebuia sa se planga de obstacolele pe care le avea de confruntat, stia ca nu trebuia sa-si piarda timpul cu ganduri negative deoarece va pierde de fapt sansele de a continua si de a merge mai departe. Statea mult punandu-si in minte sa nu se gandeasca la obstacole ca la niste probleme, le vedea foarte clar ca niste oportunitati. Isi aminti deodata cuvintele lui Raizen 'Tu ești o persoanã bunã, rãul nu e de tine.'. Cuvintele astea o inaspreau. Acum mai mult ca oricand avea o atitudine de neoprit. Nu avea sa se dea batuta si sa recunoasca lucruri puerile. Simtea determinarea adanc infipta in oase.

Cuvintele Kennyei pareau a se contura in forma unor entitati palpabile,de sine statatoare si parca indrumate de catre o constiinta proprie.
Inlantuinte intr-o maniera dintre cele mai haotice,se abandonara unor miscari circulare,de-o velocitate inarmoniasa,parca supuse ritmului unui soi de mars funebru,intr-atat de intens,incat propriile-i ganduri incepura a capata forma spiralata,izbucnind in directii opuse.
Privata de catre orice frantura de control,cazu prada unui vortex de senzatii si emotii,de chipuri schingiuite si voci dezacordate,dizolvate intr-un amestec aproape intru totul omogen.
Lipsit de vreun avertisment prealabil,acel haos fragmentat se stabiliza,concentrandu-se asupra unui unic punct de reper:un soi de intindere marginita de catre gramajoare de ceata,intr-atat de dense,incat ii creau impresia ca este prinsa intr-un segment de existenta autonom acelei curgeri ce,in mod obisnuit,o percepea ca fiind autentica.
Gramajoare de carne putreda si oase frante brazdau ceea ce parea a fi desisul unei paduri,formand un soi de lant mortuar,al carui sfarsit si inceput nu izbuti,in nici un chip,a le zari.
Privirea ii zabovi asupra unui cadavru ce inca nu cazuse prada dezintegrarii,un trup atat de marunt in intertia sa,acoperit de catre straturi subtiri de piele vanata,ce-i dezvaluiau carnea inca sangeranda.
Trasaturile-i erau,insa,intr-atat de degenerate,incat nu reusi a deslusi urma vreunei identitati afara de-o multitudine de voci indurerate,zbuciumate si necontrolate,ce izbucneau in note ascutite,discordante,de pretutindeni.
Incercand sa indeparteze vocile,isi apasa intr-atat de puternic tamplele,incat se trezi,brusc,inapoi in biroul profesoarei de potiuni.
Izbutind,cu mare greutate,a isi mentine echilibrul,fixa cu privirea usa,simtind un puternic impuls de a parasi incaperea.
Simtindu-si,insa,intregul corp ca fiind imobil,nu savarsi nici o miscare,oferindu-si tacut si nesigur un soi de ingaduinta.

Kennya statea cu capul plecat. Avea cele mai sinistre presentimente. Aceste ganduri o chinuiau atat de mult incat simtea ca nu exista nici o cale de scapare. Stateau amandoua in biroul din Castel, fiecare cufundate in propriile griji. Nu stiau cum sa se abordeze una pe alta. Pana la urma Kennya ii dadu un imbold celeilalte sa revina la realitate. Pierdeau timp pretios. Gandul ca mintea ei ar fi patata cu acte de lasitate o transformau intr-o persoana mult prea agitata. Ridica din umeri pentru a scapa de acest moment tensionat. Pana la urma se intoarse spre Ruthie si i se adresa.

“ Ruthie, suntem verisoare si totusi... Atat de diferite.”

Nu se auzea nici un sunet de pe coridor. Kennya rostise aceasta propozitie cu o extraordinara vehementa. Cel putin nu erau nevoite sa schimbe tactica. Deodata auzisera voci alarmate pe hol. Fosta viperina auzi franturi din discutie si la sfarsit cuvantul intrusi. Isi dadu seama ca au fost descoperite. Pierdusera prea mult timp si acum erau pe cale sa ruineze totul. Singura lor sansa era sa contraatace pana nu se dadea alarma in tot Castelul. Kennya o dadu la o parte pe verisoara ei cu furie si se napusti la usa ce dadea spre coridor. O ura implacabila licarea in ochii ei in timp ce isi tinea bagheta gata pregatita de lupta. Simtea ca sufletul avea sa-i arda in iad, dar era gata de orice sacrificiu. Chiar si pentru Abracadabra.

“ Ruthie, suntem verisoare si totusi... Atat de diferite.”

Cuvintele verisoarei sale ii penetrara violent gandurile,contorsionandu-se intr-o repetitie necontrolata ce parca se metamorfoza intr-o forma intr-atat de expansionata,incat ii creea impresia ca parti ale creierului sau ar fi strivite.
Nesiguranta ce-o adapostea in interiorul sau prinse nuante mai pronuntate,mai stridente,amintindu-i singuratatea inlauntrul careia,prin intermediul actiunilor sale,se lasa prada unei captivitati treptate.
Intreaga-i fiinta fu razbatuta de-un irational impuls de a se agata de Kennya si de a ii implora o frantura de intelegere,impuls ce se dizolva,inainte de a avea vreo finalitate,in multitudinea de voci ce veneau dinspre hol.
La un nivel emotional,intr-o maniera ce depasea cu mult evidentul comunicarii directe ce apartinea cuvintelor si gesturilor,simti,tacut,ura si furia de nestapanit ce salasluia in interiorul verisoarei sale.
Un soi de amestec intre teama si disperare,provenit nu atat din posibilitatea de a fi surprinse,cat pentru a evita eventualele consecinte ale actiunilor fostei viperine,prinse intr-atat de ferm roba acesteia,incat se dezchilibra in fata usii deschise.
Instinctual,indrepta bagheta inspre siluetele ce se conturau fad in intunericul incaperii,imobilizandu-le cu ajutorul unei vraji.

O data iesite pe hol, Kennya se uita agitata in jurul ei, incercand sa gaseasca o cale de scapare. O vazu pe Ruthie cu bagheta indreptata spre intuneric si pentru un moment se uita pe geam catre luna ce se ridica superior pe imprejurimile castelului Hogwarts. Privirea ii ajunsese pana la portile elaborate din fier forjat. Scaparea lor era strans legata de acele porti, care pana acum erau total neinsemnate pentru persoanele care traiau in Castel. In capatul indepartat al holului vazu fluturi de noapte ce zburau agitati in jurul unei lampi. Lumina opaca dezvaluia doua siluete cazute la pamant. Pareau sa-si fi pierdut constiinta, insa acum constata gestul facut de verisoara ei. Fosta viperina statu neclintita. Cu un ultimul efort, o lua de mana pe fata de langa ea si o indrepta spre usa ce ducea spre scara de marmura, direct in holul principal.

„Trebuie sa fugim cat mai repede!”

Cu aceste cuvinte, cele doua o luara la fuga fara sa se mai fereasca de pasii lor care se auzeau intensificati in linistea din jur. Fara a clipi din ochi cele doua ajunsera langa indivizii fara chip ce stateau neajutorati, fara sa poata interveni. Kennya se opri pentru o secunda de cel mai apropiat de perete si ii trase cu putere un picior in fata. Sangele incepea sa curga siroaie in lumina pala a lampii. Cele doua isi continuara cursa nebuna spre iesire. Simtea pergamentul cu ingrediente la loc sigur in buzunar. Asta parea ca ii da putere. Ruthie o trase de brat pe verisoara ei spre vrajitoarea cocosata si cu un singur ochi. Nu era tocmai o idee buna sa alerge pe peluza in vazul tuturor. Cu respiratia sacadata cele doua reusira sa fuga prin tunelul ce ducea catre Lorzii Mierii.