- Dimineata. Uh. Isi freca iritata ochii cu varful degetelor, apucand in acelasi timp o perna si acoperindu-si chipul. Phew. Reusise sa scape de razele enervante ale soarelui. De ce nu puteau sa o trezeasca in cursul saptamanii, cand avea nev… stai putin. Soare. Pe partea sa de castel. Care dadea inspre vest. Dimineata? Ohhh… ohhhh! Se ridica, cu chiu cu vai, scotand capul – si oroarea de par pe care o avea in cap in acel moment – pe mica fereastra de de-asupra patului sau. Yup. Era trecut de ora doisprezece.
Se tranti la loc cu capul pe perna, trecandu-si un brat subtire peste ochi si bucurandu-se pentru inca cateva momente de starea de lene ce o cuprinsese. Mmm, uitase ca era sambata. Cat de… usurator era sa nu trebuiasca sa se grabeasca pentru a ajunge la cursuri – pentru ca reusea mereu sa fie in intarziere. Mereu. Si de multe ori trebuia sa mearga nemancata, ceea ce ducea, inevitabil, la zgomote deloc domnisoresti ale stomacului sau. Gasea, desigur, pe cineva cu un mar in mana si reusea sa il ia mai de fiecare data, insa undeori nu reusea sa vada decat pere – yack – sau piersici – iarasi yack. Iar gandurile acestea o duceau la intrebarea fundamentala: oare unde se dducea societatea vrajitoreasca? Nu intr-un loc bun, asta era sigur.
Isi trecu grabita peria de cateva ori prin par, aranjandu-l cat de cat. Putin eyeliner, aplicat cu maiestria capatata odata cu experienta, o camasa alba, bagata intr-o fusta-creion cu talia inalta, roba – facuta la comanda, mai scurta decat restul, in asa fel incat sa arate mult mai chic –, o pereche de balerini incaltati in graba si era gata s… sa ce? Unde ar fii putut sa mearga, dupa doua saptamani in care ramasese incuiata in Turn sa invete pentru materii complet inutile – gen Previziuni ale Viitorului – ?
Ridica din umeri si, pasind delicat prin Camera de Zi ca sa nu cumva sa trezeasca cei cativa elevi care erau adormiti adica lesinati si duhnind a alcool pe fotoliile din fata semineului, isi croi drum pana pe coridoarele castelului; ajunsa la destinatie, isi lasa picioarele sa faca treaba – ea se concentra pe salutatul catorva cunostinte, facutului ochi dulci catorva baieti, si – desigur –, luatul in imprumut al catorva fructe. Zau, zici ca traia intr-o cusca de iepuri, toti mereu papau mere sau pere sau… uhh. Nu vedea barete de ciocolata decat rar. Si, in mare parte, doar atunci cand se uita in oglinda. Din nou, lumea se ducea de rapa.
Inainte sa isi dea seama ce si cum, se afla in Sala Trofeelor – waw . Nu intrase acolo de… de mult timp. Poate prea mult. Se holba pentru cateva secunde – hmm hmm, adica privi curioasa – in jur, incercand sa-si dea seama cam cat timp trecuse de cand nu admirase multitudinea de… chestii… expuse in acea incapere. Se afunda din ce in ce mai mult printre medalii si alte premii, o suvita de par infasurata pe un deget iar cealalt amana ocupata cu numaratul anilor. Yep, cum credea – de cand era Boboaca. Deprimant, ce-i drept, ca nu era si numele ei pe-acolo pe undeva.
Incepu sa fluiere delicat, pentru ea, un cantecel la nimereala – ceva care avea ca refren “ia ia oh”. Foarte creativ, ce-i drept.
OOC: uhm . oricine ?  DD
|
/
; lavander rose .
