Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 6 … 16 Next »

/ Loving you

Mersi, Ginny! Thanks to all!
Deci, am adus continuarea. De data asta capitolul este mai lung. Si am verificat ceea ce am scris, dar daca gasiti graseli ziceti-mi.

[size=4]Capitolul 2

Clopotelul suna tare chiar in clipa in care eu coboram din masina. Mi-am luat grabita geanta si am mers cu pasi apasati spre secretariat. Am simtit privirea catorva fete care se uitau la mine sceptic si imi imaginam cum trebuia sa arat. Fata noua si misterioasa, blonda, cu haine Armani si ochelari de soare mari. Zambeam fara sa vreau. Imi placea efectul pe care il lasam asupra oamenilor din jur.
Ajunsesem in fata secretariatul si am batut de trei ori la usa. O voce de femeie mi-a strigat sa intru, iar eu am apasat puternic pe clanta. Inauntru era o doamna de vreo treizeci, patruzeci de ani, roscata, cu parul cret aranjat in sus, puternic fardata la ochi si cu niste unghii lungi, acoperite cu un lac sangeriu. Verifica niste hartii, cand isi ridica privirea spre mine. Un moment ramase putin socata, dar isi reveni repede.
-Salut, draguta! Numele tau? incepu ea, intorcandu-se la hartii.
-Debbie. Debbie Stephens.
-Tu trebuie sa fii eleva noua, spuse secretara, brusc interesata de mine.
Eu am incuviintat. I-am intins hartiile de care aveam nevoie pentru a ma inscrie, iar secretara le studie, mai mormaind din cand in cand a aprobare.
-Da, totul e bine. Uite aici orarul. Se pare ca prima ora e de trigonometrie.
Eu am luat orarul dandu-mi ochii peste cap. De parca nu stiam destule notiuni trigonometrice.
-Multumesc. La revedere! salut eu distanta, inchizand usa in urma mea.
Campusul liceului era deja gol, cu exceptia catorva elevi intarziati. Grozav! Prima mea zi de scoala si intarzi, ma gandeam eu, aproape alergand spre sala in care se desfasura prima mea ora.
Am ajuns la intrare si, din fericire, am vazut ca inca nu venise profesorul. Am plecat si m-am asezat pe un loc din spate, incercand sa nu atrag atentia asupra mea.
Mirosul! Simteam un miros atat de urat, ca si blana de urs parlita. M-am uitat in jur, incercand sa identific persoana. Stiam exact ce insemna mirosul acela. Dar dintr-o data, mirosul disparu, iar profesorul intra in clasa.
Atat de ciudat, ma gandesc eu. Poate a fost doar imaginatia mea. Simteam priviri atintite asupra mea si incercam sa le ignor. Ah, oamenii sunt atat de enervanti cateodata. Dar simteam o privire diferita de celelalte, care ma fixa intr-un mod ciudat. M-am uitat in directia respectiva si am vazut un baiat care arata mai matur ca ceilalti, si care ma fixa cu privirea intr-un mod frustrant. Cand profesorul incepu sa vorbeasca, amandoi ne-am mutat privirea, un pic ametiti. Era ciudat baiatul acela. Nu il puteam lasa sa-mi afle secretul.
-Nu-i asa, domnisoara?
-Ah, ma scuzati, ce? intreb eu stanjenita.
-Am spus, repeta profesorul, ca noi suntem norocosi sa te avem aici. Ai venit tocmai din Grecia.
-Da.
De fapt, era doar o poveste de acoperire. Cateva acte falsificate si putina abuzare de bunatatea unor oameni sus-pusi. Profesorul reveni la lectie, iar eu ma gandeam in continuare la ciudatele intamplari. Baiatul acela nu era ca toti ceilalti. Nu stiam ce anume putea fi, dar voi afla cu siguranta.
Tot restul orei trecuse ca prin vis, iar atunci cand clopotelul suna, eu mi-am luat geanta si am iesit pe usa, ingandurata, ca de obicei. Era o zi frumoasa si insorita, dar eu nu ma simteam prea fericita. Aveam in continuare sentimentul ca ceva rau se va intampla azi.
Dintr-o data, cineva imi puse mana pe umar, iar eu m-am intors repede. Persoana care statea in spatele meu era chiar baiatul de la trigonometrie. Avea parul saten si niste ochii gri-verzui. Era chiar dragut, daca te luai dupa asta. M-am uitat la el neincrezatoare.
-Buna! Esti noua aici, nu? ma intreba el, putin stanjenit.
-Da, raspund eu nepasatoare.
Incercam sa nu-l las sa vada decat masca pe care o purtam si fata de ceilalti oameni: fata inocenta de saptesprezece ani, blonda cu ochii albastrii. Dar ochii lui ma cercetau atent, ca si cum ar putea vedea prin mine, ca si cum ar putea citi jurnalul inimii mele.
-Ma gandeam sa... iti spun ca daca ai nevoie de ajutor, spune-mi.Stiu ca suna ciudat, dar... nici eu nu prea stiu sa explic,spuse el putin incurcat.
Eu m-am incruntat si mai tare. Ardea. Ardea chiar foarte tare.
-Da, sigur... de fapt, sunt bine. Scuza-ma, spun eu, intorcandu-ma si mergand cu pasi repezi spre toaleta fetelor.
Cand am ajuns acolo, mi-am aruncat geanta pe marginea chiuvetei mari si mi-am studiat chipul in oglinda. Ochii mei erau intunecati. Am deschis gura incet, de frica sa nu mi se adevereasca presentimentul. Dar caninii ascutiti iesisera, iar eu mi-am dat seama ca imi era foame. [/size]

E destul de interesant .
P.S.

Quote:[...]intarziu[...]

Corect se scrie intarzi,dar e o greseala micuta,keep going!

Scuza-ma ca am pierdut primul capitol. L-am recuperat si ce pot sa zic e ca imi place
Am cateva observatii.
Prima: Nu are niciun sens sa scrii: mai mormaind din cand in cand a aprobare. Era mai bine doar "mormaind"
Si ai facut o greseala mic mica: "Eu m-amincruntat si mai tare." Trebuia sa scrii despartit
Oricum, ideea e super si imi place cel mai mult cum descrii.Next!><

Thanks to all! Am corectat.

Edit Later: Tocmai am terminat si acest capitol!
Mersi tuturor pentru sfaturi si pentru ajutorul pe care mi-l dati in scrierea acestei carti. Love ya!

[size=4]Capitolul 3

Scotoceam innebunita prin geanta. Stiam ca, daca vreo fata intra acum in baie,o voi omori fara sa ma gandesc. Ceva era in neregula. De ce imi era asa de foame? Doar bausem doua pungi de sange dimineata. Nu imi placea sa omor oamenii, asa ca furam pungi de sange de la spitalele din apropiere.
Tocmai am gasit punga pe care mi-o pusesem cu mine in cazurile de urgenta. Am inceput sa infulec ca lupii. Tocmai terminasem punga. Nu ma saturasem de tot, dar speram sa fie suficient pentru urmatoarele ore. Si speram din suflet sa nu mai am ore cu baiatul ciudat. El imi provocase setea aceasta. Si nu pentru sangele lui, acest lucru era ciudat, ci pentru sangele celorlalti.
Tanjeam la pielea fragila care pulsa incet deasupra jugularei. Dar nu puteam face asta. Nu mai voiam sa omor oameni. Eram gata cu asta.
Usa baii se tranti, iar eu am vazut o fata cu un an mai mica decat mine. Ea se uita lung la mine, cat timp eu ma prefaceam ca ma aranjam in oglinda. Iar ochii mi se innegrira si caninii imi iesira. Nu puteam rezista, Trebuia sa gust un pic doar.
NU! O voce din gandul meu ma readuse la realitate. Este interzis. Nu se poate. Si atunci caninii se retrasera, iar eu am iesit repede din baie.

***

Am ajuns acasa, destul de obosita dupa intamplarile de azi. Era intuneric in casa, asa cum imi placea mie, cu draperiile trase. M-am intins pe canapea, adormind aproape instantaneu.
Cineva suna la sonerie. Asta m-a trezit. Soneria suna intrerupandu-se cateodata. In mai putin de o secunda eram in fata usii. Cine ar putea fi? Am deschis usa.
-Hei, salut!
Am ramas socata o secunda nestiind ce sa zic.
-Buna! Intra, spun eu, invitandu-l in casa si grabindu-ma sa trag draperiile la o parte.
Intrand in casa mea, era baiatul de la trigonometrie. Nu stiam de unde avea adresa mea, dar nici nu voiam sa-l intreb.
-Mi-am dat seama ca nu ne-am prezentat oficial. Eu sunt Jeremy Smith.
-Debbie Stephens, zambesc eu, raspunzand mainii intinse in fata mea.
-Am vrut sa-mi cer scuze pentru mai devreme. Nu stiu ce era cu mine. Stiu ca nu prea era treaba mea, spuse Jeremy.
-De fapt, eu ar trebui sa-mi cer scuze. Am fost o badarana. Nici eu nu prea sunt in apele mele, ma scuz eu. Ia loc.
Jeremy se aseza pe canapeaua din fata semineului.
-Frumos loc, spuse el, uitandu-se prin jur.
-Da, e liniste.
Se lasa o tacere stanjenitoare. Fiecare dintre noi isi ferea privirea.
-Vrei ceva? Bautura, orice? spun eu, incercand sa dezmortesc atmosfera.
-Nu, mersi. Nu prea sunt cu chestiile astea, spuse Jeremy. Uite, adevaratul motiv pentru care am venit aici este pentru a te asigura ca, daca ai nevoie de ajutor sau ceva, sunt mereu aici.
Am ramas putin surprinsa.
-Jeremy, eu... incep, pregatita sa il refuz. Dar nu puteam, pentru ca imi doream sa il cunosc mai bine, sa devenim prieteni. Bine. Ne intalnim maine dimineata si imi arati scoala, da acord? intreb eu zambind.
-Bine, zambi si el. Eu ar cam trebui sa plec.
-Da, am aprobat eu si i-am deschis usa.
-Ne vedem maine atunci, spuse Jeremy, zambind inca.
-Da.
Iar el cobori scarile inguste si se baga in masina. Motorul incepu sa toarca, iar peste cateva secunde tot ce mai ramasese din Opel-ul lui Jeremy era o urma de praf.
Am zambit si am inchis usa. Oare chiar era o idee buna? Puteam sa ii fac rau. Stiam ca nu vom putea fi prieteni atata timp cat el nu stia despre mine.
Si totusi, si daca as ajunge sa ma incred in el, ce i-as putea spune? Scuze, Jeremy, dar sunt vampir? Nu credeam a fi o idee asa de buna.
Dar poate nu ii voi face rau. Poate ca nu a fost el cel care mi-a provocat atunci setea aceea nebuna. Cum ar fi putut el sa faca asta?
Si acel miros pe care nu il mai simtisem de ani. Credeam ca nu voi mai da de el niciodata. Inca mai eram bantuita de vise cu Thomas si haita sa. Poate ca asta a fost si atunci: o halucinatie. Pentru ca nu am simtit nicio minte asa de agera, precum cea a haitei lui Thomas.
Dar totusi, Thomas s-a intamplat acum o suta patruzeci de ani. Poate ca cei ca el au invatat sa se controleze acum.
Sau poate nu.
Speram ca totul sa fie bine. Si sa nu-i fac nimic rau lui Jeremy. Pentru ca el fusese foarte dragut prin atentia pe care mi-a acordat-o.
Si totul va fi bine.
Asta credeam eu inainte sa se intample masacrul.
[/size]

Hey tuuu !! Vad ca ai venit cu doua capitole . La care nu am comentat deloc !!! X_X Sorry *dar am un motiv - examene *

Soo..tot mai aici tu mici greseli de tipar dar mnah , cred ca esti satula la cat ti s-a spus asta , deci te las sa rasuflii

Aceste doua capitole sunt .. interesante . Astept 3-ul !!