Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

« Previous 1 2 3 4 5 6 7 Next »

/ Lumina coridorului intunecat

Steatea cu capul rezemat de peretele rece citind ultimele randuri ale unei scrisori ce o stia deja pe de rost. Totul incepuse pentru ea la fel cum se terminase, frumos si fulgerator. Dragostea era un capitol incheiat in viata ei, insa gandurile si sentimentele nu puteau fi spulberate asa de usor. Se intreba daca il va mai vedea vreodata sau macar daca va mai auzi pe cineva pomenindu-i numele. Cel ce ii spulberase toate visele pleca pentru totdeauna, iar el fusese lumina ei, insa acum acea lumina devenise cel mai intunecat sentiment.

"Adio Japer!" Spuse aceasta in timp ce apropie scrisoarea de lumanarea aprinsa de langa ea. Pergamentul incepu sa se piarda printre flacarile lumanarii, insa ei ii veni greu sa il lase de tot prada caldurii si flacarilor distrugatoare. Un sunet se auzi in linistea aceea, iar lumanarea se stinse la fel ca si flacarile ce cuprinsera pergamentul. Nu intelegea ce se petrece, insa in momentul cand se ridica in capatul coridorului intunecat o lumina a unui patronus se putea distinge vag. Fata incepu sa se apropie de lumina aceea, iar ea prinse forme alcatuind un frumos leu. Nu era prima oara cand vazuse acea forma si stia exact de unde provenea asa ca incepu sa fuga crezand ca in spatele formei de leu se afla cel ce il produse. Insa cand se apropie destul de mult incat sa poata vedea ceva patonusul disparu in ceata lasand-o pe ea in intuneric fara speranta.

Ema incerca sa-si vada ceasul. Ii era oarecum teama sa-si aprinda bagheta, caci stia ca multi supraveghetori umblau acum pe coridoare.
Ingheta, auzind miscare undeva in fata. Cu greu, Soimeanca reusi sa-si stapaneasca dorinta de a striga, de a afla cumva cine era acolo.
Era mai frig? Sau era doar o iluzie? Se auzise fasaitul unei pelerine sau a unei robe sau...?
Isi scoase bagheta si o intinse in fata.
" - Expecto patronus!" sopti ea.
Bufnita argintie fusese ciudata de aceasta data, poate din cauza nesigurantei gandurilor Emei. Era mai mare si mai 'nepamanteana', aducand mai mult a leu decat a pasare. Se avanta pe coridor, luminandu-l cu putere, iar Soimeanca incerca sa vada.
Dar patronusul se stinse, iar coridorul se cufunda in intuneric.
Proasta idee. Ema incepu sa mearga orbeste inainte, asteptand ca ochii ei sa se adapteze la lumina. Stia coridoarele din aceasta aripa aproape la perfectie, asa ca nu isi facea griji.
Asta pana cand s-a lovit de cineva si se 'imprastie' pe podeaua rece.
" - Scuze" spuse ea si tacu, ascultand sunetul delicat al vocii de alaturi. " Alice?!" intreba Ema uimita, caci nu o mai vazuse pe Viperina de la vizita la Originali.

OOC: Sper ca nu te superi ca am continuat

Alice statea acolo inghetata, stia ce vazuse, insa ii era greu sa accepte ca defapt in spatele acelui patronus nu statea el. Incerca sa se dezmeticeasca putin, insa nu prea stia ce sa spuna. Lumanarea se aprinse din nou fara ca nimeni sa o fi indemnat sa faca acest lucru. Privirea fetelor zbura rapid catre scrisoarea care lua si ea foc. Aceasta arse rapid apoi se stinse ramand cenusa in urma unor amintiri dureroase.

"Ah, Ema scuza-ma nu ma asteptam sa te vad aici!"

Spuse fata incercand sa zambeasca, insa gandul ii zbura din nou la acea scrisoare ce arse. Daca ar fi putut sa se intoarca si sa mai descopere cateva bucati nearse in cenusa. Acestea erau ganduri ce trebuiau rapid alungate.

"Nu stiam ca patronusul tau este un leu, insa de ce l-ai creat?"

O intreba nerabdatoare mergand catre lumanarea ce inca ardea. Si ea simtise acea racoare, insa gandul ca ar putea fi Dementori chiar in Hogwarts ar ceva mai mult de cat absurd. Pana la urma acesta era cel mai sigur loc unde se putea afla.

" - Nu stiu" raspunse Ema putin incurcata. " Poate din cauza oboselii. Mintea imi joaca feste, am crezut ca paznicii Azkabanului bantuie pe aici"
Ridica din umeri si o urmari pe Alice cu privirea, dupa care isi recuper bagheta de pe podea.
Se ridica si se scutura scurt, uitandu-se spre lumanare. Cerceta apoi chipul Viperinei. Alice era cumva obosita? Sau poate suparata? Nu-i placea sa o vada asa, in orice caz. Se gandi la ceva ce ar putea s-o inveseleasca.
" - Mai tii minte ca acolo" si indica spre intunericul din dreapta " ne-am cunoscut prima oara?"
Zambi vag, dar nu era ceva potrivit. Renunta in lipsa de idei.
" - Ce s-a intamplat? E totul in regula?" intreba Ema moale, punandu-si degetele usor pe umarul fetei.

Toata aceasta poveste incepea sa devina din ce in ce mai ciudata pentru Alice asa ca incerca sa isi alunge aceste ganduri. Se gandi pentru cateva secunde la prima intrebare a fetei, cum ca ele doua se cunoscusera fix pe acest coridor. Isi aminti de printul care ii devenise unul dintre cei mai buni prieteni de la Hogwarts, insa din pacate tabloul sau fusese donat de catre scoala fostilor proprietari. Alice o privi incercand sa zambeasca.

"Eh, da cred ca totul este in regula!" Spuse aceasta cu jumatate de gura incercand sa treaca peste acest subiect. Isi drese glasul intreband-o:

"Nu ne-am mai vazut de mult, cum o mai duci?"

Cele doua se asezasera pe podeaua rece langa lumanarea ce ardea slab pentru a povesti. Fata isi aminti de vizita la Originali si de toate peripetiile lor. Ema pentru ea reprezenta o frumoasa parte a experientei pe nume Hogwarts.

" - Destul de bine. Desigur, au fost momente dificile, dar am trecut peste... Nimeni nu are o viata perfecta"
Sopti ultima propozitie mai mult pentru a se convinge pe ea. Regretase miscarile pe care le facuse in perioadele grele. Se izolase, vorbind doar cand era nevoie. Statea asa un timp, apoi isi revenea, din dorinta de a se alatura prietenilor. Depasea momentul, desi nu este cel mai potrivit cuvant. Ramanea inca cu amintirile vii, nealterate de atingerea timpului, si cu toate consecintele actiunilor ei. Nu o deranjau pentru ca stia ca mereu alesese cum era mai bine pentru cei din jur. Nu avea mustrari de constinta. Regreta rareori ca nu facuse lucrurile mai bine, dar niciodata mai mult.
Ema isi prinse genunchii cu mainile si isi sprijini barbia pe ei.
" - Tu? Ce ai mai facut?"
Se simtea ciudat de fiecare data cand rostea intrebarea asta. O facea sa se gandeasca la faptul ca trecusera zile, saptamani, chiar si mai mult, de cand nu vorbisera. Brusc, i se paru ca a tine legatura cu cei din alte tari e mult mai usor. Zambi vag la acest gand.

Zambi, isi dadu seama ca nu numai ea nu avea o viata perfecta. Insa aceasta distantare de toti prietenii ei o facu sa isi dea seama cat de greu este sa cunosti cu adevarat o persoana si cat de greu vorbesti cu un vechi prieten dupa o instrainare de saptamani sau poate chiar luni.

"Eu, nu prea bine! Am avut parte de multe greutati ca sa zic asa, insa crede-ma ca este o poveste lunga si nu vreau sa iti rapesc din timp." Ii spuse aceasta zambind gandindu-se totusi ca ora era destul de inaintata.

"Apropo de ce te plimbai pe coridor la ora asta?"

Intreba fata curioasa deoarece era trecut de mult de miezul noptii. Coridorul ramase intr-o bezna totala datorita faptului ca lumanarea ce facea putina lumina se stinse.

"Lumos!"

Sopti fata, iar coridorul se lumina vag. Cateva personaje dintr-un tablou se razvratira impotriva luminii. Fata se scuza incercand sa indrepte lumina in asa fel incat sa nu ii trezeasca pe oamenii din tablou.

"Cred ca ar trebuii si tu sa iti aprinzi bagheta, fiindca sincer nu mai vreau sa ramanem pe intuneric pe coridoarele acestea unde niciodata nu stii ce te asteapta!"

Spuse fata razand asteptand raspunsul Emei care inca privea putin distrasa un barbat cu barba ce se asezase pe scaunul sau din tablou pentru a atipi.

Nu-i placea sa auda ca Alice suferea. Ar fi vrut sa stie ce poate face ca s-o inveseleasca.
Clipi de cateva ori si isi aprinse de asemenea bagheta, soptind un "lumos" scurt.
Se intoarse spre Alice, concentrandu-se pe cuvintele ei si cautand un fel de a-i raspunde cat mai limpede. Uneori, spune prea multe lucruri de odata si sensurile se imbinau.
" - Nu pot dormi" spuse ea scurt. " Nu stiu de ce, dar de cateva nopti pur si simplu nu mai pot sa inchid un ochi. Poate e luna plina afara. Sunt sensibila la somn in perioada asta" chicoti Ema. " Ce altceva te poate odihni mai bine decat o plimbare prin locuri pustii?"
Cat de ciudat se simtea sa recunoasca asta! Nu se putea odihni cand era luna plina. Parca ar fi fost cine stie ce creatura! Nu o deranja ca Alice aflase asta, i se parea doar ciudat sa o recunoasca.
Isi alunga gandul din minte si se uita spre Alice, zambind usor.
" - Mi se pare mie sau nici tu nu esti prea odihnita? Sau e in cauza celor intamplate?"

"Da e din cauza celor intamplate, nu prea am mai dormit in ultima perioada si ma simt destul de obosita, insa sunt prea obosita ca sa dorm!"

Spuse fata incercandu-si sa isi aminteasca o zi in care dormise toata noaptea, insa nu reusi. Cenusa scrisorii inca ramasese pe podea, iar cateva bucatele din hartie care nu arsesera puteau infatisa inca niste cuvinte. Aceasta isi plimba mana prin cenusa fina si lua o bucatica de hartie bagand-o in buzunarul robei apoi sufla catre cenusa aceasta evaporanduse in aer facand-o pe fata sa stranute putin.

"Nici nu am obsevat ca e luna plina, am avut senzatia ca e asa mereu! E ciudat ca doar luna te face sa nu dormi sau ai si tu cam aceleasi probleme ca si mine?"

I-am zambit intr-un fel dorindu-mi ca ea sa mi se destainuie ca si eu la randul meu sa ii povestesc tot ce patisem cu Jasper si cum el imi spusese adio.

Ema ridica din umeri.
" - Eu dau vina pe luna, desi tind sa cred ca nu e asa. Imi schimb parerea din ce in ce mai repede..."
Ofta si privi o clipa peretele din fata. Nu ezita pentru ca nu stia sa raspunda si nici pentru ca vroia ca Alice sa nu afle. Nu, avea incredere in ea. Ezita doar pentru a-si alege cuvintele. Nu isi dorea sa dea un raspuns aiurit, confuz, ceva inteligibil.
" - Am cosmaruri. Multe" spuse ea si ridica din sprancene. " Nici macar nu stiu de ce. Ce-i drept, am avut parte de multe schimbari in ultima vreme. Sora mea cea mare s-a intors la Hogwarts, mi-am gasit sora mai mica, am avut cateva incidente neplacute la orele de , am aflat ca nasul meu este un nenorocit si am incheiat o perioada minunata din viata mea. Dar tot e ciudat. Nu am niciun resentiment. Stiu ca am ales corect si totusi... inca am senzatia ca am facut ceva gresit..."
Din cine stie ce motiv, pulsul Emei accelera, iar respiratiile ii devenira usor mai profunde si mai rapide. Vederea i se incetosa sub aparitia brusca a lacrimilor. Isi masa ochii inainte ca acestea sa scape din cusca genelor.
" - Imi cer scuze..." murmura ea, usor rusinata. " Nu stiu ce m-a apucat"
Ema se intoarse sa-i zambeasca Viperinei.