Darkmark RPG Forum
/
Hogwarts
/
Camera Necesitatii
/
Magic of Music
|
Magic of Music
|
|
12 Mar 2009, 19:05
Post: #1 |
|||
|
|||
|
[OOC: Preferabil un baiat
 ]Era o dupa-amiaza ploioasa de primavara tarzie. Cerul involburat nu scapa nicio raza a Soarelui care se presupunea ca exista si el... pe acolo pe undeva... Din el se cerneau picaturi mari si reci de apa, umezind pamantul care abia scapase de zapada. Vantul batea cu putere, biciuind fata oricarui trecator. Hm, care trecator? Imprejurimile Castelului erau pustii. Ploaia plictisitoare care nu dadea semne ca ar vrea sa se opreasca tinea pe toata lumea in camerele de zi ale Caselor lor. Plictisita dupa o luunga saptamana, Rose se plimba pe coridorul etajului 7. Nici pe coridoare nu era tipenie de om, ceea ce era relativ bine. Isi imagina de trei ori in gand ceea ce-si doreste (observase cu alta ocazie ca Camera Necesitatii functioneaza si asa, iar in unele situatii, cum ar fi in aceasta seara, nu avea nicio idee cum sa-i ceara Camerei ce vrea... unele lucruri sunt mult prea greu de exprimat literar), si intra pe usa ce ii aparuse in fata ochilor. Era o camera imensa. Defapt, nici macar nu semana cu o camera... parea a fi pur si simplu un loc infinit... o chestie alba ca o foaie de hartie. Paseai pe ceva tare, dar daca priveai in jos iti vedeai doar picioarele miscandu-se. In centrul acestui loc, daca ii putem spune asa, se afla un pian. Era unul gigantic, imens, superb. Rose inainta cu pasi mici, tarandu-si pelerina dupa ei. Se aseza pe scaunul din fata pianului si-si dadu gluga jos de pe cap. Isi trecu atenta mana prin parul lung si privi minunatia din fata ei. Era cel mai spectaculos pian pe care il vazuse vreodata. Si... vazuse multe piane. Clapele imaculate cerseau apasate. Pe el erau cateva partituri. Rose lua una la intamplare si o examina. Era grea, dar incerca sa o cante. [ http://www.youtube.com/watch?v=YCl-0lu0vHM ] Parca degetele i se miscau singure de-a lungul pianului. Niciodata nu reusise sa cante o melodie atat de bine la prima vedere. In timp ce canta cineva o urmarea. Nu ii observase prezenta, asa ca nou-venitul asculta finalul melodiei, dupa care o striga. ![[Image: 20htuyu.jpg]](http://i44.tinypic.com/20htuyu.jpg) |
|||
|
|
15 Apr 2009, 14:03
Post: #2 |
|||
|
|||
|
„De când ști tu sã cânți la pian ?” am întrebat-o eu uimit.
Ea nu mi-a rãspuns. A preferat doar sã se uite la mine șã sã zâmbeascã. I-am zâmbit și eu și m-am așezat lângã ea, pe bãncuța din fața pianului. Am simțit mireasma de trandafiri încã de când am intrat în camerã, însã acum devenise amețitoar de puternicã. M-am încruntat și am și am tras adânc aer în piept încercând sã-mi pun ordine ãn gânduri și sã mã liniștesc. Mã privea, simțeam asta, însã eu o evitam încercând sã-mi aduc aminte o partiturã. Aveam gâtul uscat și parcã tot corpul îmi amorțise în încercarea de a ignora mireasma de trandafiri. Brusc, am ridicat ambele mâini deasupra clapelor și le-am ținut așa o vreme, de parcã eram un iluzionist ce se concentra asupra urmatorului truc. Apoi le-am coborât fãrã milã asupra pianului, ca un fulger care lovește vârful unui arbore, și am început sã cânt un recviem. [ http://www.youtube.com/watch?v=9-Y7trsjKxw ] Cel mai greu pe care mi-l aduceam aminte. Simțeam atingerea muzicii, cum îmi curge prin vine și mã îmbie cu acel sentiment de împlinire. Uitasem de ea, uitasem cã era acolo, în stânga mea, privindu-mã și zâmbind în continuare. Eram una cu pianul, doar eu și el, singurele entintãți din neant, dintr-un hãu întunecat fãrã început și fãrã sfârșit. Apoi, ea s-a dat mai aproape de mine, și i-am simțit atingerea rece pe umãrul meu. Am tresãrit și am început sã apãs clapele cu mai multã putere, rãzbunându-mã parcã pe ele pentru neputința de care dãdeam dovadã. Apoi... am sfârșit. Ecoul ultimelor note se pierdea nevãzut, ca întodeauna. Și eu pe ce mã mai rãzbun ? |
|||
|
|
15 Apr 2009, 14:41
Post: #3 |
|||
|
|||
|
- Frumoasã piesã, remarcã Rose în șoaptã.
Ascultase fiecare nota cel puțin la fel de intens cum o cânta pianistul. Bãtuse și ea mãsura în timp ce bãiatul abia dacã tinea ritmul. O impresionase cum reușise sa cante atat de perfect melodia fara a ține seama de reguli: cu tempo sau fara, sunase divin. Îi simțea clapele parcã apãsate pe propria-i inima, mereu și mereu crescând în intensitate. Ecoul ultimelor note rãsunã peste acel gol în care se aflau, parcã mereu revenind și strãbãtându-le corpurile și mințile și sufletele celor doi. Amândoi rãmãseserã într-o tãcere mormântala, întreruptã când și când de respirațiile lor joase și de câte o adiere - imaginarã, sau poate nu - a cântecului. Rose vroia sã spargã acea liniște deplinã. Desi Raizen pãrea concentrat asupra pianului, reuși sã-i surprindã de câteva ori privirea. Dar considera cã nu era de datoria ei sã înceapã conversația, și oricum nici nu ar fi știut ce sa zicã. Așa cã tacu și-și afundã privirea pe clape. Într-adevãr, pãreau a fi vrãjite - parcã scria pe ele cã vor apãsate. Dar se abținu, retragându-și mâinile. Tocmai intenționa sã-și traga înapoi gluga pe cap - uitase complet de ea - când Raizen, întors brusc spre ea, o opri. |
|||
|
|
|
15 Apr 2009, 22:19
Post: #4 |
|||
|
|||
|
Am apucat-o de mânã și m-am uitat îndelung în ochii ei negri și strãlucitori. Încã zâmbea. Am stat așa o vreme dupã care ea și-a retras ușor mânã și și-a întors privirea pe fereastrã. Afarã continua sã plouã în același ritm fãrã sfârșit. Fãrã sã îmi dau seama, un trandafir roșu mi s-a strecurst în mânã. Ghimpii sãi mi-au intrat în carne eliberând câteva picãturi de sânge care mi s-au scurt mai apoi de-a lungul degetelor.
Ea s-a întors spre mine, iar eu i-am întins floarea zâmbindu-i. M-a apucat de mâna în care țineam trandafirul, și m-a strâns puternic, astfel încât un nou șuvoi de sânge mi s-a prelins pe degete pânã pe mâna sa netedã și rece. Apoi mi-a luat floarea având grijã sã nu se înțepe. O ridicã și o mirosi, trãgând cu nesaț mireasma trandafirului în piept. Era ciudat, sã stai acolo și sã vezi un trandafir, mirosind un altul. „Ce s-a întâmplat ?” am întrebat eu dupã un timp, încercând sã-i iau din nou mâna într-a mea, însã ea și-o trase rapid în poalã. Fãrã nicio vorbã se repezi la mine și mã îmbrãțișã puternic, lãsând trandafirul sã cadã. Simțeam lacrimile curgându-mi pe gât, de parcã ar fi fost ale mele. Am cuprins-o cu o mânã de mijloc, iar cu cealaltã am început sã o mângâi pe creștet, de parcã ar fi fost propriul meu copil. Nu știam de ce fãceam asta. Nu știam de ce plângea. Însã simțeam cã trebuie sã o ajut. OOC: Nu stiu de ce e asa emo. Dar in fine, alta idee n-am avut. |
|||
|
|
|
16 Apr 2009, 16:22
Post: #5 |
|||
|
|||
|
Rose isi tinu rasuflarea si se retrase incet din imbratisarea protectoare a lui Raizen. El o privea ingrijorat si intrebator, dar primi ca raspuns doar tacerea. Rose se apleca si ridica de jos trandafirul ce-l ranise pe el, si-l privi cu nesat cateva momente. Facea asta doar ca sa se abtina sa-l priveasca in ochi pe Raizen. Desi stia ca deja se daduse de gol cu izbucnirea ei, orgoliul nu o lasa sa-i mai arate sensibilitate.
- S-a intamplat ceva? intreba baiatul aproape in soapta. Rose isi ridica scurt privirea de pe petalele rosii ale trandafirului pentru a-l straflgera. Si atat. Isi simtea buzele impietrite, in timp ce un nod dureros in gat aproape o facea sa izbucneasca din nou in lacrimi. Era in primul rand ea uimita. Niciodata nu i se mai intamplase sa planga in preajma altei persoane si nici nu banuia ca s-ar fi putut intampla vreodata asta. "Resemneaza-te" isi zise ea in gand. Si se mai calma, cu toate ca ochii ei inca erau inca incetosati. Isi treca mana prin par, apoi isi sterse obrajii umezi. Se vazu in reflexia pianului mai palida ca niciodata. Apasa instinctiv do-ul central care rasuna strident in incapere. Isi ridica apoi privirea spre Raizen si spuse cu voce tremuranda: - Imi pare rau... Dar stia ca defapt nu ii parea. |
|||
|
|
|
« Next Oldest | Next Newest »
|