Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Cafenea

« Previous 1 … 5 6 7 8 9 … 22 Next »

/ metallistii nostri darkmartieni \m/

Metallica

Informații generale
Origine Los Angeles, California, USA
Gen muzical Thrash metal
Speed metal
Heavy metal
Hard rock
Ani de activitate 1981 - prezent
Case de discuri Megaforce
Elektra
Warner Bros.
Music For Nations
Vertigo
Universal
Phonogram
Mercury
Sony
Interpretare cu Anthrax, Slayer si Megadeth
Website Metallica.com
Membri
James Hetfield
Lars Ulrich
Kirk Hammett
Robert Trujillo
Foști membri
Jason Newsted
Cliff Burton (decedat)
Dave Mustaine
Ron McGovney
Lloyd Grant

Metallica este o formație heavy metal procedentã din Los Angeles, California, SUA. A luat ființã în anul 1981, reușind sã vândã peste 100 de milioane de discuri în toatã lumea. Succesul comercial a fãcut din Metallica o formație foarte controversatã. Ei fac parte din "Big Four Of Thrash" alaturi de Slayer, Megadeth și Anthrax.
Începutul (1981 - 1983)
În 1981, ziarul din Los Angeles „The Recycler”, gãzduia o rubricã de anunțuri destinatã muzicienilor în cãutarea unor noi colegi de formație. Sub secțiunea „Heavy Metal” avea sã apãrã un nume: Lars Ulrich un adolescent de 18 ani.
Totul a început în anii '80, atunci când tânãrul de 18 ani de origine danezã Lars Ulrich, care locuia în California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formațiile sale favorite: Diamond Head. Datoritã faptului cã nu își plãnuise bine cãlãtoria, tânãrul Lars Ulrich se vede nevoit sã apeleze la bunãvoința membrilor formației favorite. Acestia sunt impresionați și îl primesc pe Lars, care merge cu ei în turneu. Influențat de aceastã aventura, Lars se hotãrãște ca la întoarcerea în America sã încerce sã-și alcãtuiascã o formație.
Cum Lars, înnebunit dupã formațiile britanice care fãceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-Metalului Britanic) și care de mic era pasionat de tobe, dorea sã-și facã propria trupã Heavy Metal, a reușit în scurt timp sã-și construiascã o mulțime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în California. Brian Slagel și Ron Quitana – promotori și editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilația „Metal Massacre” lui Lars îi mai rãmãsese minorul detaliu de a-și face formația.
James Hetfield locuia în Downey CA, era un tânãr introvertit și foarte timid. Apartenența familiei sale la „Christian Science” a fãcut ca James sã fie marginalizat sau respins de cãtre mulți din copiii de la școla sa. Când avea 13 ani, tatãl sãu a decis sã abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar la vârsta de 16 ani își pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza religiei lor, încã un lucru greu de acceptat de cãtre James). Confuz și deprimat, James a gãsit salvarea în muzicã. La 14 ani se apucase de chitarã (dupã ce în prealabil studiase pianul și tobele). Înființeazã trei trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” și în final „Leather Charm”. Niciuna din ele nu a reușit sã reziste, destrãmându-se destul de repede. Dupã moartea mamei, el stã în casa unui bun prieten Ron McGovney, pe care îl va convinge sã învețe sã cânte la bass.
Împinși de Hugh Tanner, fostul chitarist al formațiilor Leather Cham și Phantom Lord, James Hetfield și Ron McGovney iau legãtura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rãmas surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viațã dupã cum declara) mirosul emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron și James nu au fost deloc impresionați de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacã Lars a mai cântat la tobe pânã atunci. Însã numeroasele „pile” pe care Lars le avea au fãcut ca cei trei sã batã palma și sã încerce sã construiascã o formație împreunã.
Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, sã aleagã un nume pentru o nouã revistã care sã promoveze trupele metal și NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana a propus douã nume pentru revistã: „Metallica” si „Metal Mania”. Lars i-a sugerat sã numeascã revista „Metal Mania” și și-a numit formația Metallica.
La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilație „Metal Massacre”, produsã de Brian Slagel. Numele formației a apãrut tipãrit greșit pe album: „Mettallica”, dar melodia a reușit sã stârneascã ceva interes.
Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face soloul piesei, el nefiind un membru permanent al trupei. Pentru a aduce un chitarist în formație, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunț a rãspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formației „Panic”. Ulrich și Hetfield au fost atât de impresionați de echipamentul lui Mustaine cã i-au cerut sã intre-n formație înainte sã-l audã cântând.
Metallica a început sã cânte în cluburile din L.A. însã au fost primiți cu rezerve de cãtre public, lucru ce nu i-a descurajat, din contra au cântat și mai tare și mai repede. Însã în cadrul trupei tensiuniile între Dave și Ron au crescut foarte mult. Au existat și altercații între Dave și Ron sau Dave și James, de câteva ori Dave fiind dat afarã din formație, însã el revenea a doua zi și întreba dacã poate sã continue. James îi raspundea de fiecare data „Ok...”.
Astfel dupã numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlã întreagã de bere în bassul lui Ron, cel din urmã fiind foarte aprope sã se curenteze, Ron a decis sã pãrãseascã formația. Cu toate acestea Metallica a reușit sã înregistreze o casetã demo completã înaintea plecãrii lui Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” și a atras repede atenția fanilor și promotorilor din California, în special San Francisco.
Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou bassist. Brain i-a spus cã știe exact de cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formația „Trauma”. Astfel, James și Lars au mers la un club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de pãr roșu ce se mișca foarte repede pe scenã le-a atras atenția. Pe lângã asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. Dupã ce James a numãrat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bass frate!). Dupã concert cei doi s-au dus la Cliff și i-au spus cã trebuie neapãrat sã-l fure! Dupã ce au petrecut ceva timp împreunã (6 luni) Cliff le-a spus cã sunt de treabã și cã acceptã invitația de a se alãtura Metallicii, mai ales fiindcã Trauma devenise plictisitoare pentru el. Condiția pentru ca el sã se alãture formației era ca cei trei, James, Dave și Lars sã se mute în San Francisco. Lucru fãcut cu plãcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de loc pe placul lor.
La sfârșitul anului 1982 începutul anului 1983, mișcarea Metal din San Francisco Bay Area luase amploare. Formații precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuserã sã-și facã un nume. Spre deosebire de scena din Los Angeles, dominatã de formații Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul și Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de cãtre fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv și foarte rapid, au fãcut din Metallica o favoritã a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formației a ajuns de pe coasta de vest a Americii pânã pe coasta de est. Jonny și Marcha Zuzula din New York, care înființaserã casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul dintre San Francisco și New York cu tot echipamentul necesar.
Acest drum de câteva zile a fost hotãrâtor pentru plecarea lui Dave din formație. Drumul fiind foarte lung, cei patru își petreceau nopțile la rude ale prietenilor apropiați. Dave sub influența alcolului a devastat multe din aceste locuințe. Cei patru obișnuiau sã bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent. Temperamentul sãu vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunși la New York, fac cunoștințã cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte și îi spune lui Jon, cã vor renunța la chitaristul lor. Câteva zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea dupã o noapte în care cei patru bãuserã foarte mult (o noapte normalã), Lars, James și Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat cã trebuie sã plece. Și cã autobuzul sãu, cu care va face 4 zile pânã în San Francisco, pleacã în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul formației Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formație. Dupã ce Kirk a dus la bun sfârșit soloul la cântecul Seek and Destroy, Lars și James au fost de acord cã el este soluția idealã pentru a fi chitaristul principal al Metallica.
Jonny și Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însã Metallica voia sã repete și în plus, neavând niciun ban, aveau nevoie și de un loc în care sã stea. Formația Anthrax avea o camerã de repetiție în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziție. Camera în care cei patru au și locuit. Vremurile erau grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât niște pãturi, iar felul principal de mâncare era: “losers lunch”- dupa cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mânã..fiindcã nu aveau nici mãcar pâine. Preferau sa cheltuie putinii bani pe care ii castigau din concertele in cluburi pe alcool. James spunea "Alcoolul iti dadea impresia ca tine si de cald si de foame... desigur, era numai o impresie. Eram slabi si daca nu aveam noroc cu cate un fan dedicat care ne platea mese la restaurant din cand in cand, nu stiu ce-ar fi fost..." Kirk adauga "Singurul moment in care am avut bani a fost cand am mers in turneu prima data si aveam solda zilnica. Imi amintesc ca in zilele dintre concerte primeam 10 dolari fiecare, si in zilele cu spectacol doar 7, pentru ca puteam manca gratuit pe banii promoterilor"

Kill’em All - 1983

În anul 1983, cu un nou chitarist principal, Kirk Hammett, Metallica intrã în studioul din New York, pus la dispoziție de cãtre Megaforce Records, pentru a înregistra primul album.
"Metal Up Your Ass" avea sã se numeascã, însã casa de distribuție a considerat numele total inadecvat și l-au refuzat, Cliff Burton a venit cu sugestia ca albumul sã se numeascã "Kill’em All" nume ce întruchipa întru totul agresivitatea nemaiîntâlnitã pânã atunci a albumului.


Albumul conținea 10 piese, inclusiv cele 7 de pe “No Life ‘Til Leather”:
1."Hit the Lights"
2."The Four Horsemen"
3."Motorbreath"
4."Jump in the Fire "
5."(Anesthesia) Pulling Teeth"
6."Whiplash"
7."Phantom Lord"
8."No Remorse"
9."Seek & Destroy"
10."Metal Militia"
La patru dintre piese Dave Mustaine este coautor, cu James Hetfield și Lars Ulrich (The Four Horsmen, sau The Mechanix-cum se numea original pe demo, Jump in the Fire, No Remorse și Metal Militia) restul sunt scrise de Hetfield și Ulrich, excepție fac Anesthesia (cântec instrumental, solo de bass, dar în combinație și cu bateria lui Ulrich de la minutul 2:24 pânã la final) ce aparține lui Cliff Burton și Motorbreath aparținând exclusiv lui Hetfield.
Jonny Z și soția sa, și-au amanetat toate valorile pentru a putea produce și distribui albumul. Un album în care aveau mare încredere. Cu toate cã nu și-au permis publicitate, iar radioul nu se atingea de el, albumul s-a vândut în 65.000 de exemplare foarte repede.[necesitã citare] Fãcând din Metallica un fenomen al muzicii Underground. La finalul anului 1983, Metallica pleacã în primul turneu trans-american, Kill’em All For One. Iar la întoarcere autobuzul lor nu mai avea acoperiș, fiind complet devastat de cei patru.
Turneul s-a încheiat la începutul anului 1984, pe 2 ianuarie, dupã 53 de concerte.

Ride The Lighting -1984
“Kill’em All” nu a fost neapãrat un mare succes din punct de vedere financiar, însã el vânduse 300.000 de exemplare, ceea ce era de-a dreptul incredibil pentru un label independent ca Megaforce.[necesitã citare] Succesul albumului a fãcut ca Elektra Records, un label foarte important, sã facã o ofertã de impresariere formației. Oferta a fost acceptatã, iar Metallica, însoțitã de producãtorul Flemming Rasmussen, s-a mutat într-un studiou din Copenhaga pentru a înregistra un nou album: Ride The Lighting – în continuare sub Megaforce Records.
Albumul de debut al formației a fãcut din Metallica liderul mișcãrii Thrash. Cea mai mare formație din cele patru Mari ale Thrash-ului: Metallica, Anthrax, Megadeth (formație fondatã de Mustaine) și Slayer. Echilibrul și corectitudinea adusã de Kirk formației, atitudinea și rifturile lui James, forța lui Ulrich și puterea bassului lui Burton, fac din “Kill’em All” un clasic, cel mai agresiv album rock de pânã atunci. În acest context ceea ce Metallica a fãcut pe “Ride the Lighting” a surprins pe toatã lumea.
Versurile erau mult mai clare, producția era infinit mai bunã, iar agresivitatea instrumentelor era dublatã de cea a versurilor. Influența lui Burton era clarã, progresul formației fiind evident. Cliff era un muzician desãvârșit. Era singurul din formație care studiase cu adevãrat muzica. El a avut o influențã foarte mare asupra lui James. Cei doi devenind foarte, foarte apropiați. Acest lucru a dus la crearea unor cântece foarte puternice, atât ca versuri cât și ca sunet.
Piesele “Creeping Death”, “Fight Fire With Fire”, “Treaped Under Ice” sau “Escape” rețin rapiditatea primului album, însã Ride The Lighting aduce în prim-plan cântece care conțin aranjamente simfonice precum “Fade to Black” sau piesa instrumentalã, de aprope 9 minute ce va închide albumul “The Call of Ktulu”. Albumul conține de asemenea și piesele “Ride the Lighting” și, una din favoritele publicului, piesa cântatã aproape în fiecare concert “For Whom The Bell Tolls”.
Din punct de vedere al versurilor, Metallica aduce în prim-plan, în special, moartalitatea. Cântecul Ride the Lighting fiind despre pedeapsa capitalã, moartea pe scaunul electric, și neputința în care se aflã cel pus în situația de a fi omorât. În timp ce “Fade to Black” , cântec ce are probabil cea mai mare importanțã în istoria formației, este despre sinucidere.
“Ride The Lighting” este un album progresiv, Heavy-Metal, ce aratã influența pe care Kirk Hammett și în special Cliff Burton o au în formație. Este considerat de mulți specialiști în muzicã, și de o parte din fanii Metallica, cel mai bun album al lor. Și chiar cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor. Este și ultimul album pe care Dave Mustaine mai are credite (Ride the Lighting și The Call of Ktulu fiind 2 cântece pe care s-au folosit riffturi scrise de cãtre Dave)
Albumul are un mare succes în America. Și face Metallica cunoscutã și în Europa. În 1984, Metallica va face primul turneu în Europa, în deschiderea formației Venom. Turneul avea sã se numeascã “Seven dates of hell”, (turneu început la Zürich și terminat la Paris, dupã 16 concerte). Acest turneu a fost urmat de unul mondial “Bang that head that doesn't bang tour”.
În 1985, înainte sã intre din nou în studiou, pentru a înregistra un nou album, Metallica a fost pentru prima oarã prezentã la festivalul Monsters of Rock din Donnington. James a atras atenția publicului (70.000 de oameni) de la început cã nu sunt o formație ca celelalte (fiind programați sã cânte între Ratt și Bon Jovi, douã reprezentante ale Hair-Metalului): "If you came here to see spandex, eye makeup, and the words 'Oh, baby' in every fuckin' song, this ain't the fuckin' band."

Master of Puppets-1986
Albumul "Ride the lighting" a ajuns sã vândã 800.000 de mii de unitãți enorm pentru o casã de discuri independentã. Metallica începe înregistrarile pentru al treilea album la sfârșitul anului 1985. Acesta este înregistrat tot în Danemarca, cu același producator Flemming Rasmussen.
"Master Of Puppets", primul album integral sub Elektra, este considerat de cãtre majoritatea fanilor hard-core ai Metallica și de majoritatea specialiștiilor ca fiind cel mai bun. Cel mai bun album Metallica, dar și cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor.
Maturizarea formației este evidentã. Complexitatea pieselor este nemaiîntâlnitã pânã atunci. Piese de peste 8 minute ca “Master of Puppets”,”Disposable Heroes” rețin atenția ascultãtorului pe toatã durata lor, hipnotizându-l. Piese de energie purã, “Battery” și “Damage Inc.” sporesc agresivitatea formației. Iar misterul este adus de “The Thing That Should Not Be”- piesa derivatã din The Call of Ktulu, fiind inspiratã de cãtre povestirile lui H. P. Lovecraft.
Versurile de pe acest album vorbesc în special despre razboi, dependențã și chiar politicã (“Leper Messiah”. Albumul mai conție o piesã intrumentalã, “Orion”, și o piesã ce ca structurã seamãnã cu Fade To Black, Welcome Home (Sanitarium), a doua baladã a formației, ce vorbește despre frãmântãrile unui nebun internat într-un sanatoriu (sau îngrãdirea minții libere de cãtre societate).
Albumul ajunge sã vândã 500.000 de exemplare relativ repede, Metallica primind primul disc de aur. Este primul album thrash care intrã în top 100 Bilboard, atingând poziția 29 fãrã sã fie difuzat la radio. Succesul monstru face ca Metallica sã primeascã o invitație din partea lui Ozzy Osbourne de a face un turneu împreunã. Invitație acceptatã, iar succesul enorm pe care Metallica l-a avut în timpul acestui turneu, a fãcut ca acesta sã fie ultimul ca trupã de deschidere.
Succesul avut de Metallica a fãcut ca aceasta sã devinã o trupã controversatã. Melodiile precum Fade to Black și Sanitarium, dar și semnarea contractului cu importanta casã de discuri Elektrica, au nemulțumit pe unii fani ai thrashului, acuzând Metallica cã au devenit comerciali. Cliff Burton a rãspuns acestor acuzații simplu: “mi se rupe”.Relațiile din cadrul formației erau excelente. Cliff avea o influențã mare asupra formației; în ciuda succesului enorm pe care îl aveau, ei au rãmas cu picioarele pe pãmânt, mai ales datoritã atitudini lui Cliff, o persoanã neobișuitã, extraordinar de liniștitã. Datoritã lui, James a crescut mult. La început James nu se descurca neapãrat în postura de “Front-man” însã în 1986 deja era ceva natural pentru el, datoritã încrederii insuflate de cãtre Cliff. Kirk îl considera pe Cliff un frate mai mare. Lars și James erau foarte apropiați. Iar pe cei patru îi lega și faptul cã le placea sã bea. Și obișnuiau sã bea foarte mult. Încât fanii i-au numit, la un moment dat, “AlcoholicA” nume de care erau chiar mândri. James povestește o scenã în care, fiind anunțat cã mai sunt 10 minute pânã când trebuie sã intre pe scenã, el a intrat în panicã fiindcã nu era beat..

27 septembrie 1986
În 5 ani, la 3 ani de la scoaterea primului album, Metallica a evoluat din formație de garaj în formație de stadion. Turneul Damage Inc. - primul ca formație principalã, nu a fãcut altceva decât sã confirme statutul pe care Metallica îl avea.
Pe data de 27 septembrie 1986, formația se afla în Suedia. Autobuzul de turneu se îndrepta cãtre Danemarca, unde aveau sã susținã urmãtorul concert,al turneului "Damage Inc. Tour". Lars și James, dupa ce se amețiserã bine, dormeau, în timp ce Kirk și Cliff nu se înțelegeau asupra patului în care urmau sã doarmã, cel din fațã de lângã șofer sau cel din spate de lângã un geam (preferat de amândoi). Pentru a aplana conflictul, Kirk ia un pachet de carți și îi propune lui Cliff sã aleagã fiecare câte o carte, iar cel ce va alege cartea cu valoarea cea mai mare câștigã patul din spate. Prima carte, cea trasã de Cliff, s-a nimerit sã fie chiar asul de picã; spãșit și ofticat, Kirk acceptã sã doarmã în patul de lângã șofer. Mai târziu, în aceiaș searã, Kirk nu poate dormi din cauza unor zgomote ciudate. Spatele autobuzului se balansa, filtrul cu cafea fierbinte se varsã peste James trezindu-l, dintr-odatã tot autobuzul începe sã se rostogoleascã, ca și cum ar cãdea într-o râpã. Toți sunt aruncați prin autobuz, ca niște cârpe în cuva unei mașini de spãlat. Odatã terminatã mișcarea de rotire, autobuzul se oprește. Șoferul și ceilalți oameni (tehnicienii și cei ce se ocupau de turneu) reușesc sã iasã din autobuz. Kirk o face și el, îl vede pe James care ieșea și el dupa ce a spart geamul de siguranțã al autobuzului cu piciorul, și pe Lars care, speriat, fugise la 100 m de autobuz. Uitându-se în jur vedea sau auzea pe toatã lumea mai putin pe Cliff. Îndreptându-și ochii cãtre autobuz vede picioarele lui Cliff ieșind cumva de sub autobuz. Cliff Burton fusese aruncat prin geamul langã care dormea, iar autobuzul a picat peste el. Haosul domnea, ce se întamplase!? Șoferul trãgea de o pãturã de langã Cliff, James și Kirk au sãrit imediat “nu îndrãzni sã i-o iei!!” Imediat l-au luat la întrebari pe șofer “ce s-a întamplat?, ce ai fãcut?, ai bãut??” șoferul le-a rãspuns cã a fost polei și a pierdut controlul. Între timp o macara a fost adusã pentru a ridica autobuzul și a-i elibera pe oamenii rãmași prinși sub el, printre care și Cliff. Din pãcate macaraua nu a fost bine prinsã și a scãpat autobuzul, el picând din nou peste Cliff. În cele din urma Cliff a fost eliberat, însã era prea târziu. La vârsta de 24 de ani, Cliff Burton era mort. La -4 grade, James a mers, în chiloți și în sosete, 2 mile pentru a încerca sã gaseascã vro urmã de polei. Nu a gasit, și a fost cu greu convins sã nu îl omoare pe șofer. În acea noapte, odatã ajunși la un hotel, Lars, James si Kirk au început sã bea. La 4 dimineața, Kirk si Lars au fost treziți de cãtre James, care țipa pe strada din fața hotelului “Cliff unde ești??! Cliff de ce ai plecat?”, au început sã plângã amândoi.
Moartea lui Cliff a șocat întreaga lume a metalului, el avea foarte mulți prieteni fiind chiar și în 1981 un “star” printre cei ce urmãreau evoluția thrash-ului. Oamenii nu au fost surpinși sã afle cã el cânta cu Metallica, cea mai neobișnuitã persoanã și cel mai curtat basist, în cea mai agresivã și bunã formație. Trupul lui a fost incinerat, iar la ceremonie Lars, Kirk si James au interpretat, pentru prima oara live, “Orion”. Viitorul formației era incert. Influența lui Cliff în formație era enormã, si mulți nu vedeau cum Metallica va putea sã continue fãrã el. Celor trei nici nu le-a trecut prin cap sã se opreascã, mai ales cã dupã ceremonia funerarã, tatãl lui Cliff i-a rugat sã continue, pentru a menține spiritul lui Cliff viu. A doua zi dupã înmormantare Metallica audia bassisti, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff.

The NeW-Kid
Audițiile se desfãșurau într-o atmosferã austerã. Mulți dintre candidați nereușind sã stea mai mult de 1 minut în camera de audiție pânã sã audã cuvântul “next” - urmãtorul. Les Claypool (din formația Primus), a fost unul din cei ce au vrut jobul, prieten din copilãrie cu Kirk. Formația l-a placut, însã i-a considerat stilul prea “funky”. Brian Slagel, cel care l-a recomandat pe Cliff, i-a spus lui Lars ca știe exact care este persoana potrivitã pentru ei: Jason Newsted, din “Flotsam and Jetsam”, megafan al formației. Jason s-a prezentat la audiții. Tremura de emoție. Însã cei 3 au considerat cã are energia potrivitã. Pe data de 28 octombrie 1986,la 3 sãptãmâni dupã înmormântarea lui Cliff, Lars l-a anunțat pe Jason, într-un restaurant local unde erau împreuna cu James și Kirk, cã a primit slujba. Jason a început sã facã tumbe, sã sarã pe mese, sã țipe de fericire. O sãptãmânã mai târziu, formația a plecat în turneu.
Jason a fost un influx nesfãrșit de energie pentru formație. A devenit repede “live-guy” permanențã legãtura dintre formație și fani. James a spus într-un interviu cã Jason era în stare sã meargã pe stradã sã cearã oamenilor sã le dea autografe… Însã nu totul era perfect. O perioadã de calm se instaurase, iar odatã cu el a venit și adevãrata durere, conștientizarea faptului cã… o persoanã foarte importantã nu mai era, Cliff. James, Kirk și Lars resimțeau din plin lipsa lui Cliff. Ei l-au scos țap ispãșitor pe Jason. Ușor, ușor au început sã-l fiarbã: sã vada cât poate duce. Iar naivitatea lui Jason, fãcea lucrurile și mai ușoare pentru ceilalți 3. De exemplu, ei spuneau tuturor cã Jason este homosexual, sau ieșeau în oraș sã bea sau sã mãnânce ceva și puneau toatã consumația pe contul lui Jason… și o mulțime de astfel de lucruri, ei îl numeau pe Jason în loc de Newsted, NewKid. Pentru Jason nu era chiar slujba perfectã. Însa el a rezistat, dobândind cu adevãrat locul în formație.
Pentru a evita o reacție negativã a fanilor, Metallica a preferat sã elibereze un disc de cover-uri, în locul unui album de studio cu cântece noi. “The 5.98$ E.P.: Garage Days Re-Revisited”, pentru a face cunoștințã fanilor cu noul bassist în iunie 1987. Albumul a fost în mare parte înregistrat în Garajul lui Lars, de aici și numele E.P-ului.

…And Justice For All – 1988
Cel de-al patrulea album Metallica este “…And Justice For All”. Multii fani sau specialisti se indoiau de puterea creativa a Metallici fara Cliff. Insa relatia dintre James Hetfield si Lars Ulrich a fost intotdeauna primordiala pentru formatiei. Ei sunt baza fortei creative ce inseamna Metallica. Astfel albumul “…And Justice For All” a fost un succes masiv. Tributul suprem adus de formatie lui Cliff.
Uimitor este faptul ca, albumul nu este la fel de complex ca “Master of Puppets”, ci mult mai complex! Iar 7 din 9 piese au peste 6 minute, celelalte 2 nu au “decat” peste 5 minute. Albumul continua trendul impus de ultimele doua albume, adica:
Incepe cu un cantec foarte energic si rapid: “Blackend”
A doua piesa este cea care da si titlul albumului: “…And Justice For All”
Penultima piesa este instrumentala: “To Live Is To Die”
Versurile sunt in acelas registru ca si pana acum, frustrare ( “Harverster of Sorrow” sau “Frayed Ends Of Sanity”, razboi (epicul – “One”sau “Blackend”, libertate (“Eye of The Beholder”, “Dyers Eve”sau “The Shortest Straw” si politica(“…And Justice For All”, insa sunt mult mai directe. Hetfield a vorbit,in versurile sale, mult mai direct pe acest album despre societate. Insa, in ciuda stilului agresiv al lui James de a canta, versurile nu vorbeau de revolta sau nu instigau la violenta. Albumul mai contine si o piesa instrumentala “To Live Is To Die” care contine riff-uri scrise de Cliff, precum si o poezie citita de James la mijlocul catecului (ce are 9:48,cu 3 secunde mai mult decat “…And Justice For All”.
Albumul este mai complex, mai direct decat ”Master of Puppets” sau “Ride the Lighting”, a avut un succes comercial mult mai mare decat precedentele (a atins locul 6 in Top 200 Billboard,primul top 10 al lor), de ce nu este cel mai bun album Metallica? Ei bine, este pur si simplu infect produs. Sunetul de chitara este foarte subtire,sunetul tobei mari este mai degraba un click decat un sunet obisnuit al unei tobe mari, asa numitul pounding, iar bassul..bassul nu se aude (toate acestea adauga un caracter oarecum metalic, la propriu). Sunt mai multe variante pentru lipsa bassului:
Jason era nou in formatie si nu a avut un cuvant de spus la mixaj
James si Lars, nu aveau incedere in talentul lui Jason, ei , in timpul mixajului, ar fi decis ca bassul sa fie dat foarte incet, abia audibil, la asta adaugand inca -1 DB.
(cea confirmata de Jason si Lars) Bassul lui Jason imita chitara ritmitca si tobele, sunetul bassului fiind confundat cu cel al chitarii si sau al tobei.
Metallica isi castigase deja un loc in istoria muzicii, chiar devenint o trupa Metal legendara, totul fara ajutorul radioului sau, nici atat, al televiziunii. Ceea ce Metallica aduce nou odata cu albumul este primul Video-Clip, pentru piesa “One”- care are aceias structura cu “Sanitarium” si “Fade To Black”, de pe precedentele 2 albume. Clipul prezinta formatia cantand piesa intr-un depozit, clupul fiind mixat cu parti ale filmlui “Jonny Got His Gun”, decat sa negocieze pentru dreptul de a folosi filmul,ei au cumparat toate drepturile pentru film. Videoul a avut un impact foarte mare asupra publicului MTV. Fiind difuzat in mod regulat, cu toate ca avea peste 8 minute. De asemenea exista si o versiune a clipului fara film. El a fost inclus pe DVD-iul pe care MTV l-a scos in 2007, ce continea cele mai marcante 24 de videouri din istoria MTV.
De asemenea in anul 1989 Metallica a fost nominalizata la premiile Grammy, care aveau pentru prima oara o sectiune hard rock/metal, alaturi de AC/DC si alte trupe printre care si “Jethro Tull”, care nici nu s-au obosit sa apara la ceremonie, nominalizarea lor fiind considerata o ofensa la adresa hard rockului, nu pentru ca ei ar fi controversati sau ar canta prost, ci pentru ca nu erau nici pe departe o formatie Metal sau Hard Rock ci Art Rock (de exeplu solistul canta la flaut). Metallica era clar favorita la castigarea premiului, insa comisia ofere premiul formatiei “Jethro Tull”. Acest lucrul nu a afectat cu nimic atmosfera in formatie sau succesul pe care il va avea tuneul “Dameged Justice”, insa a pus in discutie competenta juriului.
In timpul tuneului ei nu au cantat albumul in totalitate, din cauza complexitati iesite din comun. La un moment dat Kirk declara: "One day after we played 'Justice' and got off the stage one of us said, 'we're never fucking playing that song again.”(“Intr-o zi, dupa ce am cantat ‘Justice’ si am parasit scena, unu din noi a spus ‘Imi bag p*** de-l mai cantam vreodata!’”

The Black Album – 1991
Metallica a crescut cu fiecare album, atat în complexitate cât și ca atitudine. Încecãrile prin care au trecut i-au facut mai puternici. Turneul “Damaged Justice” a adus formației cele mai mari încasari de pânã atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodatã, Metallica devenise un monstru al muzicii Heavy Metal. Inceputul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supraviețuitoare ale anilor '80 erau formațiile ce aveau atitudine și agresivitate. Totodatã Grungeul (prin Nirvana) începuse sã iasã la suprafațã. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor “Rust in Pace”, Nirvana la fel: “Nevermind”,precum si Guns and Roses: “Use your Illusion 1”. Însã cel mai important album din acea perioadã va fi: “Metallica” numit de fani si cunoscut ca “The Black Album” (din cauza logoului și copertii negre dar și succesului comparativ cu “The White Album”.
Producția albumului a ținut 10 luni și a costat peste 1 milion de dolari. Producãtorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însã el a dorit sã-l producã în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James și cu Lars și le-a spus în fațã ca albumele lor suna foarte prost în comparație cu ceea ce fac pe scenã. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce priveste muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau pãrțile lui Lars, dar nici ceilalti nu puteau comenta la adresa versurilor sau rift-urilor. Deveniserã foarte rigizi, iar ca cineva din afara formației sã comenteze la adresa muzicii lor li s-a parut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de cãtre formație. Însa dupa 10 luni de certuri nesfârșite, 10 luni tensionate și foarte grele (surprinse de filmul “A year and a half in the life of Metallica” partea 1 ) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piata “Albumul Negru”. Albumul a avut un succes fara precedent in istoria Heavy-Metalului, oamenii stateau la cozi enorme pentru a-l cumpãra.
Muzica de pe acest album este complet diferitã fațã de albumele precedente, influența lui Bob Rock fiind evidentã. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conțineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singurã piesã. Vâlva creatã și popularitatea enormã a formației, a fãcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmitã Metallica. Iar cantecele simple au fãcut ca formația sã-și mãreascã considerabil baza de fani.
Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasã la Lars cu 3 luni înaitea intãrii în studio, de cãtre Lars și James. Albumul conținea 12 piese. Printre care și o piesã mult mai lentã ca cele de pânã atunci “Nothing Else Matters”, piesã ce nu trebuia inclusã pe album fiind consideratã prea personalã de catre James. O baladã cu dinamica intoarsã “The Unforgiven”,o melodie despre conștiința de sine “Sad But True”, precum și despre “drum” “Wherever I May Roam”, sau despre razboi “Don’t Tread On Me”, “Struggle Whitin”,”Through The Never”, chiar despre religie “The God That Failed” și “bârfã”: “My Friend Of Missery” si “Holier Than Thou”. Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, “Enter SandMan”, primul extras de pe album.
În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în 1991, Metallica a caștigat premiul pentru cea mai bunã formație Rock,la MTV Music Awards, și a interpretat melodia “Enter Sandman”. Succesul era monstruos, rãmãsese doar sã ducã noul album fanilor.

Membri

1981-1982
James Hetfield (solist, chitarã ritmicã)
Lars Ulrich (baterie)
Ron McGrovney (chitarã bass)
Dave Mustaine (chitarã principala)
1982-1983
James Hetfield (solist, chitarã ritmicã)
Lars Ulrich (baterie)
Cliff Burton (chitarã bass)
Dave Mustaine (chitarã principala)
1983 - 1986 (albumele Kill'Em All, Ride the Lightning, Master of Puppets)
James Hetfield (solist, chitarã ritmicã)
Lars Ulrich (baterie)
Cliff Burton (chitarã bass)
Kirk Hammett (chitarã principala)
1986 - 2001 (albumele Garage Days Re-Revisited, ...And Justice for All, Metallica, Load, ReLoad, Garage Inc, S&M)
James Hetfield (solist, chitarã ritmicã)
Lars Ulrich (baterie)
Kirk Hammett (chitarã principalã)
Jason Newsted (chitarã bass)
2001 - 2003 (albumul St. Anger)
James Hetfield (solist, chitarã ritmicã)
Lars Ulrich (baterie)
Kirk Hammett (chitarã principalã)
Bob Rock (chitarã bass)
2003 - prezent (albumul Death Magnetic)
James Hetfield (solist, chitarã ritmicã)
Lars Ulrich (baterie)
Kirk Hammett (chitarã principalã)
Robert Trujillo (chitarã bass)
Membri temporari pentru concertele live
1982
"Damien Philips" (Jeff Warner) - al doilea chitarist
1992 și 1993
John Marshall - al doilea chitarist în urma unei accidentãri a lui James
2004
Bateriști temporari (în 2004 când Lars Ulrich nu a putut cânta):
Steve "The Machine Gun" Smith
Dave Lombardo
Joey Jordison
Flemming Larsen

Discografie


1983 - Kill 'Em All
1984 - Ride the Lightning

1986 - Master of Puppets
1988 ...And Justice for All

1991 - Metallica-The Black Album

1996 - Load

1997 - ReLoad

1998 - Garage Inc.

2003 - St. Anger

2008 Death Magnetic