Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Padurea Interzisa

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 Next »

/ Misterul siluetei fugare

Inceputul AICI.

Datorita efortului depus, Kennya se tinea strans de coaste. O durea asa de tare, de parca cineva o injunghiase cu un cutit. Respira cu dificultate, dar inca mai era pe urmele fugarului. Trebuia sa se asigure ca nu este el. De fapt, nu, nu era el. Nu avea cum. Ce sa caute el la Hogwarts. Nici nu indraznea sa pomeneasca ceva de Padurea Interzisa. Kennya injura cu putere. Padurea Interzisa. Daca erau prinse... Nu vroia sa se gandeasca la consecinte. Inca nu-i venea sa creada ca alergase din Hogsmade pana aici fara oprire. Nu era o fana a alergatului, iar vremea nu le usura cu nimic situatia. Stia ca fetele erau in spatele ei, sau cel putin o parte din ele. De abia le mai auzea pasii in pamantul ud, dar putea sa jure ca auzise un sunet de nemultumire cand injura cu cateva momente in urma.

Daca vremea le dadea de cap, Kennya avea cu siguranta mult mai multe motive sa se planga. Era destul de greu sa te tii pe doua picioare in pamantul mocirlos, iar acum copacii le dadeau de furca nu numai prin radacinile groase pe care trebuiau sa le evite, dar si lumina scurta a fulgerelor era impiedicata datorita coroanelor dese ale acestora. Una peste alta, viperina isi aduse aminte si de creaturile nu tocmai prietenoase care salasuiau printre arbori. Un gand terifiant ii trecu prin minte. Isi cauta cu infrigurare bagheta printre robe. Trebuia sa se pregateasca pentru orice, iar sentimentul de siguranta crestea cand simtea bagheta stransa in mana. Inca urmarea cu infrigurare persoana din fata ei. Oare isi daduse seama ca era urmarita?

"Lumos!"

Bagheta imprastia un fascicul de lumina mult prea slab. Dar era mult mai bine sa aiba vizibilitatea de un metru, decat deloc. Auzi voci in spatele ei, luandu-i exemplu. Spera cu infrigurare ca fetele erau bine si aveau sa o prinda din urma cat mai curand.

M-am oprit din alergat,speriata.
Deja intrasem in Padurea Interzisa. Ce naiba facea Kennya ? Pe cine fugarea atat de speriata, si atat de agitata.
M-am oprit, sufland greu, tinandu-ma cu mainile de genunchi.In fata mea, o viperina statea dreapta, privind-o cu infricosare pe Kennya.
Am auzit cateva voci, soptind vraja Lumos.
Da, intradevar, era intuneric, mai ales, eram in Padure, mai ales, ca nu eram pazite de niciun profesor, mai ales ca nu stiam pe cine urmarim.
Cine era acea silueta neagra pe care-o urma Kennya ?Era ..el?Nu, eram imposibil sa fie el...
Le-am privit nervoasa pe viperinele din spatele meu,care trageau aer in piept, aproape sufocate.
M-am intors catre Kennya, asteptand urmatoarea ei miscare.
''Lumos'',am soptit.

Mergeam in pas alergator destul de aproape de Kennya deoarece ea ne ghida in aceasta vanatoare a unei siluete ce nimeni nu stia exact cine era in afara de eai.
Imi tineam bagheta strans in mana pentru orice eventualitate,insa aveam o presimtire si cu siguranta toti viperinii o aveau.
Desi nu aveam semnul intunecat pe brat il puteam simti zavacnid cu putere.
Am continuat sa merg in pas alergator observand tot felul de animale ale padurii ce sincer pe mine ma speriau,insa Kennya era de neoprit.Am mai soptit inca odata "Lumos" deoarece intunericul padurii ma facu sa simt ca bagheta mea nu lumineaza cum trebuia.Auzeam tot felul de voci si sunete.Stiam ca totul se petrecea in mintea mea.
Nu stiam exact cat trebuia sa mai mergem,insa sincer nici nu imi pasa deorece stiam ca la capatul drumului era exact ceea ce imi doream.

Inca un pas si Ronnie simti ca-si dadea duhul. Oare de ce alerga Kennya in halul acesta? 'Sigur este un lucru evident pe care eu nu-l vad' isi oferi singura raspunsul. Viperina se opri pentru o secunda pentru a trage o gura de aer, dar observa ca celelalte viperine continuau s-o urmeze pe Kennya. 'Presupun c-ar trebui s-o fac si eu' se gandi fata, si incerca sa-si stranga toata puterea pentru a putea sa continuie alergatul. Cu cat se mai gandea mai mult ca trebuie sa-si continuie drumul, cu atat semnul de pe mana stanga o durea mai mult. Se simtea aproape ca un sarpe ce-i intrase in piele.
"- Ce faci? Continua sa alergi" o avertiza Victoria

Am privit-o urat pe Ronnie, care era deja epuizata.
Nu puteam s-o abandonez acum, chiar daca fetele erau in fata noastra, si noi doua in urma de tot.
Aproape ca n-o zaream pe Kennya, fata astea avea o viteza in ea...
In incercarea de a o clintii pe Ronnie din loc imi scapasem bagheta.
''Uita de ea .''spuse Ronnie, incercand sa alerge.
Am aruncat o privirea nervoasa, insa era mult prea intuneric si noroi ca sa observ.Am injurat in gand,apoi am continuat sa alerg, prinzand-o din urma pe Ronnie.

Singura senzatie ce ii strabatea trupul era cea a propriei inimi,batandu-i parca pana in varful degetelor.
Vantul ce ii biciuia aprig fata,noroiul din care isi tragea,cu mare greutate,picioarele,hainele ude,lipite de piele,pareau cumva detasate de ea,din alta realitate decat cea pe care o traia.
Siluetele celorlalte fete pareau si ele a se pierde in forma lucrurilor din jur,preschimbandu-se totul intr-un amestec omogen,din care putea distinge doar existenta persoanei pe care o urmarea.
Ganduri cu privire la ceea ce s-ar putea intampla i se imbulzeau in minte,insa le auzea de departe,continuandu-si mecanic si cu rapiditate miscarile,de altfel netrecute prin filtrul ratiunii.
Aproape ca isi arunca intregul trup in directia mainii in care isi tinea bagheta,pierzandu-si echilibru si impiedicandu-se de radacina unui copac,nu inainte,insa,de a fi indreptat o vraja de impietrire spre cel pe care il urmarea.
Lucrurile din jur isi recapatara,brusc,vechiul contur,reunindu-se in unghiuri parca prea ascutite,zgariand-o cu brutalitate,parca razbunandu-se pentru uitarea in care le-a cufundat.
Se temea ca cel pe care tocmai il imobilizase ar fi putut sa fie chiar el sau vreo alta persoana nevinovata,ce avea sa fie victima a obsesiei ei,obsesie ce nu ii ingaduise nici un moment de libertate,din momentul in care puse stapanire pe ea...
Probabil ca ar fi ramas in refugiul nestiintei,inchizandu-si ochii si profitand de comfortul lipsei sale de certitudine,insa aceeasi obsesie o ridica de la pamant,facand-o sa se indrepte spre silueta inerta ce zacea la cativa metri de ea.
Auzi pasi in spatele ei si isi incolaci bratele in jurul propriului corp,in incercarea disperata de a se proteja de asprimea inevitabilului...

Kennya cazu impietrita pe terenul noroios. Disperarea izvori in interiorul ei. Vraja lui Ruthie esua si dintr-o data totul se schimba. Kennya nu mai vazu radacinile groase ale copacilor si silueta care disparu printre copaci, ci figurile mai multor personae care stateau aplecate deasupra ei ingrijorate, impiedicand ca ploaia sa mai cada peste corpul ei rigid. Stia ca pierdusera ocazia sa demaste silueta misterioasa, dar avea de cand sa se intoarca si sa cerceteze zona in timpul zilei. Auzi glasul unei fete desfacand vraja de impietrire si se ridica cu grija inapoi in picioare. Viperina isi intorsese capul, uitandu-se pe cararea care inainte din ce in ce mai mult in interiorul Padurii Interzise. Inspira adanc aerul umed si auzi pasii fetelor foarte aproape, inainte ca mainile cuiva sa o prinda de umeri si sa o ajute sa se ridice.

Simti atingerea unei maini tremurande si pline de agitatie, cand altcineva o intreba daca se simte bine. Kennya reusi sa dea din cap si cu vocea scazuta intr-o soapta reusi sa le vorbeasca celor din jurul ei.

“Imi pare atat de rau.”

Tristetea din propria ei voce, o durea atat de tare, incat renunta sa mai spuna ceva si mai arunca o privire dezamagita spre cararea din fata lor. Se intoarse si piciorul ii aluneca pe o piatra umeda si acoperita de muschi. O mana sigura o prinse de cot si o stabili pe fata. Toate se intoarsera din drum suparate de rezultatul obtinut dupa efortul enorm pe care il facusera pana in momentul de fata. Kennya se opri brusc cu ochii iesiti din orbite. Se pierdusera si nici una nu mai stia cum sa se intoarca. Undeva in departare se auzi un varcolac care hoinarea fara rost prin padure.

Probabil ca asa trebuia sa fie de data asta.
Daca nu am avut ocazia sa o facem acum, stiam sigur ca la un moment dat vom reusii sa-l capturam pe acel om.. misterios.
Pe furis, ii priveam fata trista si ingrijorata a Kenniei.
De cand o cunosteam n-o mai vazusem asa, de parca acest lucru nu ii se putea intampla ei.
Si totusi, pana si eu ma miram. Kennya a esuat ? Mda, dar totusi, nu trebuia sa uit ca si ea era un om ca toti ceilalti.
'O vom ajuta in continuare', mi-am spus, in minte, schitand un zambet fals, ridicandu-mi privirea catre cer, lasand stropii de ploaie sa-mi inunde fata.
Cateva viperine s-au oprit brusc, privind in jur.
Kennya adopta o pozitie dreapta, privind cerul
Se intuneca afara, cerul facandu-se de-un albastru tot mai inchis.
Pe privirea Kennyei si pe privirile altor fete se citea disperarea si furia.
Suntem pierdute-n mijlocul Padurii Interzise.
''Kennya ?'',intreba o viperina, cu vocea groasa.''Incotro ?''

Bell participase si ea la urmarire. Stia ca e in zadar, ca in cele din urma nu vor gasi nimic. Dar vazand'o pe Kennya cum se aventureaza in adancurile padurii, unde perdelele falnice de muschi ii intampinau cu gravitate, iar crengile copacilor se izbeau intr'un mod solemn de chipurile lor, nu putea sa ramana la castel.

Arunca o privire fugara in jur si observa ca era singura cercetasa. Singura care mai tinea cu Harry. Ceea ce reprezenta un pericol pentru ea, dar nu avea de gand sa fuga. Nu avea de gand sa renunte la lupta, din lasitate. Era totul sau nimic. Avea sa joace ultima carte daca asa i s'ar fi dat..

"-Kennya, incotro?" se auzi o voce, din spatele unei glugi. Viperina avea intiparit pe fata un zambet trist, de dezamagire parca. Bell nu isi putu abtine un suras. Adora sa o vada pe Kennya invinsa. Mareata Isildur, cea mai apriga dintre viperine, statea acum pe jos, in noroi, neputincioasa si dezamagita.

OOC: Hahi, nu mi'o lua in nume de rau