Nightmare
|
05 Apr 2011, 00:20
Post: #1 |
|||
|
|||
Se trezi brusc din somnul mult prea dulce. Nu îşi amintea exact ce visase, dar cu siguranţă fusese un coşmar, judecând după respiraţia sa greoaie şi pulsul mult peste normal. Nu ştia ce se întâmpla. De trei zile avea coşmaruri încontinuu. Îşi puse o mână pe frunte încercând să îşi revină din statea aceea de frică. Se ridică din patul moale, care parcă o chema înapoi se privi în olglinda mare de la capătul camerei. Îşi privi pielea palidă şi chipul cu cearcăne sub ochii negri ca noaptea. Nu mai putea să stea aşa! Trebuia neapărat să facă ceva.
Îşi scoase repede câteva haine comode, printre care o pereche de blugi , un tricou mov simplu şi o jachetă neagră, şi se îmbrăcă cât de repede putu cu ele. Îşi luă în grabă bagheta , prizând-o undeva la curea şi se îndreptă în ritm alert spre ieşire. Pisica sa o urmă degrabă, vrând să o însoţească, dar se opri uitându-se pe fereastră. Deşi nu ploua, cerul era plin de nori , iar vântul bătea cu asprime spulberând frunzele copacilor. Elizabeth îi făcu semn lui Lorette că poate rămâne. Ieşi repede prin tablou şi coborî scările ajungând pe un hol. Era total pustiu , un lucru foarte ciudat judecând după aglomeraţia care era de obicei. Apoi privi afară. Probabil că nu era mai mult de şase dimineaţa. Nimeni nu era destul de nebun să se trezească la ora asta. Ieşi afară din castel, şi porni în prima direcţie pe care o zări. Ajunse în scurt timp lângă lac. Admiră apa cristalină a acestuia şi se apropie uşor de aceasta. Îşi plimbă mâna prin apă , tresărind la început datorită temperaturii scăzute. Privi în jur atunci când auzi un mic sâsâit, ca al nui fus. Uitându-se bine observă un şarpe ieşind din buruieni. La început se gândi să fugă, dar parcă ceva o ţinea pe loc. Spre marea ei surprindere şarpele nu îi făcu nimic, doar apropiindu-se de ea prin obişnuitele unduiri elegante. Elizabeth clipi de câteva ori şi îl atinse pe vârful botului, fără ca acesta să îi facă ceva însă. ![]() ![]() ![]() |
|||
05 Apr 2011, 09:01
Post: #2 |
|||
|
|||
Noaptea isi cernea panzele de intuneric peste imprejurimi, insa luna stralucea tainic pe cerul ca de onix. Briza glaciala imi flutura suvitele de par, chiar daca stateam in umbra unui copac de la marginea lacului. M-am asezat mai bine si mi-am incrucisat gleznele, inca avand vesnica tigara intre aratator si degetul mare.
Pe scurt, ma bucuram de linistea pricinuita de venirea noptii. Linistea de dinainte de furtuna. Priveam stelele de pe cer. Mi-a plcaut intotdeauna sa-mi imaginez ca fiecare punct luminos in intuneric era o viata - fiecare viata sclipea cu propria-i stralucire. Niciuna nu e la fel.. Am observat ca o silueta fugara mergea de-a lungul lacului, dar nu m-am miscat de la adapostul meu. Doar am continuat sa inspir adanc fumul de tigara. OOC: Sper ca nu te superi ca am continuat eu.
and the crashes are heavy for a sinner like me ~
![]() ![]() You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch. Love you, Bells.
|
|||
05 Apr 2011, 11:58
Post: #3 |
|||
|
|||
Era ciudat. Mereu îi fusese teamă de orice târâtoare, chiar şi de viermi, dar acum era perfect calmă. Nu îi era frică, era poate doar puţin confuză de cât de blând era şarpele. Mereu crezuse că aceste creaturi sunt întruchiparea răutăţii, dar nu era prima dată când se înşela. Zâmbi slab din colţurile gurii şi îşi plimbă degetel lungi şi albe pe pielea solzuroasă a reptilei. Se pare că acest lucru îl deranja pe şarpe pentru că se perezi spre ea cu un sâsâit lung. Se dădu imediat pe spate căzând sprijinită de podul palmei în apa rece a lacului. Era doar la mal, aşa că apa nu era mai adâncă de 5 centimentri.
Şarpele se îndepărtă uşor de ea şi Elizabeth săsuflă uşurată. ,,De reţinut! Şerpii nu suportă să fac asta! " murmură astfel ca numai ea să audă. ![]() ![]() ![]() |
|||
06 Apr 2011, 10:39
(This post was last modified: 06 Apr 2011, 10:40 by Desiree Rose Goth.)
Post: #4 |
|||
|
|||
and the crashes are heavy for a sinner like me ~
![]() ![]() You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch. Love you, Bells.
|
|||
06 Apr 2011, 19:59
Post: #5 |
|||
|
|||
Se ridică din băltoaca de apă. Cu siguranţă că după această experienţă avea să se adauge coşmarurilor ei şi un şarpe. Şi la câtă imaginaţie avea ,era aproape sigură că va deveni cine ştie ce anomalie a naturii. Îşi dădu jos jacheta neagră storcând-o de apă. Bine măcar că nu avusese ,, norocul" să cadă pe vreo piatră sau aşa ceva. Avea deja destule vânătăi de la căzăturile luate în Lumea încuiaţilor, nu vroia şi astfel de ,,suveniruri" de aici.
Privi de după stuful des de lângă lac încotro se îndrepta şarpele. Lăsa în urmă un fel de urmă curbată în pământ. Aproape că semănau cu nişte şanturi sau tunele. Da...La ce se putea gândea acum! În cele din urmă acesta se apropie de o fată care părea elevă în ultimul an. Închise o clip ochii sperând să nu facă ca şi ea cine-ştie ce mişcare greşită şi să enerveze reptila. ![]() ![]() ![]() |
|||
07 Apr 2011, 08:31
Post: #6 |
|||
|
|||
Am privit sarpele; unduirile usoare ale corpului sau, si ochii, ce aveau o sclipire inteligenta, erau incarcati de intuneric. M-am uitat direct in ochii sai, sperand ca nu avea sa-mi observe urmele vagi de sovaiala.
O parte dinauntrul meu ma avertiza sa nu ma apropii prea tare, insa nu am prea bagat-o in seama. Daca se va intampla ceva, pur si simplu voi ajunge undeva prin Aripa Spitalului si cu asta basta. Niciun motiv serios de ingrijorare. - Esti dragut, am soptit prosteste. In loc de acele cuvinte, de pe buze imi iesi un sasait straniu, ce parea amenintator. Sau poate mi s-a parut mie ca fusese un sasait. Eram prea amortita ca sa-mi dau seama. Sarpele se apropie de mine si mai mult, tarandu-se in iarba. Am auzit pasii cuiva in spatele meu si am tresarit, uitand cu totul de sarpe.
and the crashes are heavy for a sinner like me ~
![]() ![]() You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch. Love you, Bells.
|
|||
07 Apr 2011, 11:01
Post: #7 |
|||
|
|||
Deocamdată nu se întâmplase nimic şi spera ca totul să rămână la fel de calm şi plictisitor. Prefera să se plictisească , decât să fie martoră la cine ştie ce accident . Ura tot ce avea legătură cu durerea şi suferinţa. Avusese destul parte de ea în Lumea încuiaţilor şi vroia ca măcar la Hogwarts să fie diferit.
Tresări dându-se un pas în spate atunci când persoana respectivă îşi întoarse capul spre ea. Nu ştia dacă o văzuse sau nu, fiindcă era întuneric, dar ceva o făcea parcă să aleagă prima variantă. Cugetă câteva clipe la ceea ce trebuia să facă. Ce avea de piercut dacă o vedea cineva? Poate că mai mult decât îşi imagina, dar pe moment nu prea îi păsa. Auzise acel sâsâit, care nu părea a fi al şarpelui. Oare acea fată scosese sunetul acela subţire? Era o oarecare posibilitate, şi ştia că acest lucru nu este imposibil pentru că ea însuşi putea să imite acea voce de şarpe, chiar şi când nu dorea. ![]() ![]() ![]() |
|||
08 Apr 2011, 10:35
Post: #8 |
|||
|
|||
Mi-am intors privirea de la sarpe si am privit silueta ,difuza din cauza intunericului. Am rasuflat sacadat, cautand bagheta in buzunarul robei. Imediat ce mi-am inclestat degetele in jurul lemnului fragil, in varful baghetei rasari un firicel de lumina.
Am indreptat-o catre acea persoana si, din fericire, am putut vedea chipul fetei. Parul inchis la culoare ii aluneca delicat pe umeri, iar ochii negri ma priveau cu interes. Nu o cunosteam, desi eram in ultimul an la Hogwarts. - Cine naiba esti? Vocea imi iesise cu o idee mai amenintatoare decat as fi dorit; si, de asemenea, am uitat pentru un scurt moment ca se folosesc formule de politete cand faci cunostinta cu cineva.
and the crashes are heavy for a sinner like me ~
![]() ![]() You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch. Love you, Bells.
|
|||
08 Apr 2011, 21:28
Post: #9 |
|||
|
|||
Acum era sigură că o văzuse. Nici nu avea cum să s-o vadă, din moment ce se afla doar la câţiva paşi de ea. De obicei nu se apropia aşa de mult de persoanele pe care nu le cunoştea , dar acum o făcuse involuntar. Venise după urmele lăsate de şarpe în pământ, care printr-o coincidenţă se apropia de ea.
Se dădu doi paşi în spate atunci când fata se întoarse cu faţa la ea . Îi displăcea ca lumea să se uite intens la ea, şi acum pe lângă asta mai avea şi o baghetă îndreptată spre ea. Nu era prima dată când se afla într-o astfel de situaţie aşa că ştia ce trebuie să facă. În primul rând să-şi păstreze calmul. Inspiră aerul curat şi rece, şi schiţă un zâmbet. ,, Elizabeth ... Elizabeth Turner." Răspunse cât de calm putu şi privi încă o dată spre şarpe. Nu îşi modificase deloc poziţia, cu excepţia faptului că privea spre cele două. ![]() ![]() ![]() |
|||
09 Apr 2011, 16:56
Post: #10 |
|||
|
|||
Am privit inca o data chipul lui Elizabeth, incercand sa ma obisnuiesc cu lumina vaga a baghetei. Sincer, o admiram pe tanara pentru calmul cu care imi vorbise; eu nu as fi fost in stare de asa ceva.
Vantul imi ciufuli cateva suvite de par si, instinctv, m-am intors catre sarpe. Am remarcat ca lumina ce izvora de varful baghetei il deranja, asa ca am sficuit-o cu o miscare usoara, murmurand in acelasi timp "Nox!". De acum totul se cufundase in intuneric. M-am uitat din nou la silueta de langa mine si am zambit, desi eram constienta ca Elizabeth nu putea vedea acest lucru. - Desiree Rose, m-am prezentat, scurt. Oare ce credea Elizabeth despre faptul ca stateam la mica distanta de un sarpe?
and the crashes are heavy for a sinner like me ~
![]() ![]() You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch. Love you, Bells.
|
|||
« Next Oldest | Next Newest »
|