Darkmark RPG Forum / King's Cross / Expresul de Hogwarts
1 2 3 Next »
/ Not going to fight this

**Colin Hawkeye Rovson** · 23 Sep 2012, 21:47

Cand Aylee ii elibera mainile, continua sa le tina la piept, de parca nu stia ce sa faca cu ele. Era uimitoare schimbarea brusca. Pana atunci i se paruse ca fata era ceva mai sobra decat obisnuia sa vada in mod normal. Cam trista si cam lipsita de pofta de viata. Acum i se parea pe dos. Dar ii placea asa. Ii placea sa o vada razand si zambind, pentru ca ii placea sa vada lumea fericita. Rase si el. Rasul era sanatos. Intotdeauna, in orice cantitate. Si oricum, i se parea ca ea nu avusese parte de prea mullte rasete la viata ei, asa ca ii convenea de minune!
Isi intoarse privirea spre usa ce se deschidea si ii zambi doamnei cu dulciurile. Probabil ca din toate persoanele din tren, dumneaei era cea mai 'dulce' vedere. Scotoci prin rucsac dupa portofel si se intoarse. Clipi des uitandu-se la toate lucrurile pe care le luase Aylee. I se pareau pur si simplu prea multe. Inca buimacit de intamplarea la care tocmai asistase, se intoarse spre caruciorul cu dulciuri. Lua doua placinte cu dovleac, cateva broscute de ciocolata si trei baghete de zahar, preferatele lui. Isi plati produsele si inchise usa dupa ce doamna in roz pleca spre urmatorul compartiment.
Se aseza la loc, uitandu-se la Aylee. Pufni. Era ca intr-o cetate fortificata... de dulciuri. Pufni iar si continua intr-un ras venit din inima. Ea, regina de zahar peste supusii ambalati.
" Aylee?" incepu el, stapanindu-si cu greu rasetul. " Esti tare amuzanta! Cum de ai reusit sa-ti tii latura asta ascunsa pana acum?"
Era mai frumos asa. Oricarui om ii statea bine cand radea. Desigur, nu vroia sa fie indiscret, dar toata chestia asta i se parea un mic mister, iar lui ii placeau misterele. Totusi, nu va insista. Cumva, i se parea mai amuzant asa.

**Aylee L. Lovel** · 20 Oct 2012, 13:59

Isi molfai in continuare bomboanele gumate, fiind foarte concentrata pe punga. Asta pana cand il vazu pe soimean in mana cu niste baghete de zahar care pareau delicioase. Puse jos punga, sprijinind-o de spatar ca sa nu se verse continutul, dupa care incepu sa caute frenetic in mormanul propriu, stiind ca trebuia sa aiba la randul sau cateva. Le gasi in cele din urma si incepu sa le manance, zambind cu gura pana la urechi. Afara cerul incepea sa se intunece, insa nu ii pasa. Nu era treaba ei ce avea de gand sa faca natura.
Rase cand auzi intrebarea baiatului. Sa raspunda sincer sau sa rada un pic de el? Avea sa rada putin de el si si mai mult cu el. Era exact ceea ce avea nevoie in acel moment. Fericire, zamete si zahar, ca un fel de lume magica doar a ei. Sau doar a lor, a ei si al soimeanului. Ii era ciudat sa se gandeasca si la altcineva nu doar la ea, insa in secunda aceea i se parea ceva normal. Doar un fel de furnicatura in fundul mintii ii dadea de inteles ca ceva nu era ca in mod normal, insa nu o baga in seama. Dulceata baghetelor era mai puternica decant sentimentul de pericol.
-Nu am tinut ascuns nimic. Eram in interiorul tau, spuse e un ton misterios, razand.
Nu stia daca intelesese ceea ce ii spusese. De fapt, daca nu stia de... componenta de baza a viperinei atunci nu prea avea de unde sa inteleaga. Insa nu se stia niciodata. Nu avea de gand sa subestimeze inteligenta unui Ochi-de-Soim. Poate ca parea o idee invechita, insa ea mai credea in faptul ca oamenii erau sortati la o casa anume cu un motiv anume, nu doar dintr-un capriciu al jobenului mult prea batran. Ei bine, toti mai putin ea insasi, insa astea erau detalii, intamplari unice cu caracter irelevant. Iar daca asta era adevarat, atunci insemna ca Hawkeye era istet. Si cu asta basta.
-De ce? Iti place de mine? adauga pe un ton jucaus, poate putin prea senzual. Avea chef sa se joace putin, iar joaca cu cuvintele si cu inimile parea si ii fie ca o a doua natura. Desi de obicei inima ranita era a ei. Rase. Ce amintiri ciudate... De parca nu faceau parte din viata ei...

**Colin Hawkeye Rovson** · 20 Oct 2012, 14:52

Probabil ca sprancenele lui Hawkeye atinsesera inaltimi record. Se uita cu ochi mari la ea, uimit peste masura. Si asta se datora mai mult faptului ca prima oara ii interpretase cuvintele la propriu. Era in interiorul lui? Cum, pe barba lui Merlin, venea asta? Propozitia ca atare il trimise, in mod ciudat, cu gandul la o femeie gravida. Asta i se parea ceva tare nepotrivit. In primul rand, pentru ca nu era femeie ca sa poata purta o sarcina, iar in al doilea rand, pentru ca nu exista nicio legatura de sange intre el si Aylee. Cel putin din cate stia el. Urmatorul scenariu deveni ceva mai abstract. Extraterestrii si posedari. Dar cum Viperina nu parea sa fie cumva venita din alta galaxie (nu avea trei ochi sau sapte brate, pana la urma), excluse si teoria asta. Asta lasa un mare vid in mintea lui. Ideile mergeau in gol, dandu-si tarcoale una alteia.
Fusese in interiorul lui... Dar poate ca nu era vorba de o metoda atat de fizica! Poate ca era ceva mai mental. Pana la urma, Aylee incepuse sa rada dupa ce il atinsese. Si il atinsese pe piele. Se declansa un clopotel in mintea lui, un clopotel care amintea ca acest scenariu i se parea cunoscut. Se uita lung la fata, pierdut in analiza lui interioara. Era ca si cand Aylee ar fi imprumutat cate ceva de la Hawk. Felul energic si zambaret si poate pasiunea pentru dulciuri. I se parea ceva exagerat, insa realiza ca asta era doar datorita faptului ca ea paruse atat de sobra inainte. Ochii lui sclipira cand isi dadu seama de astfel de aspecte, desi nu avea numele notiunii.
" Sa inteleg cc..."
Cuvintele ii ramasera in gat si ii pica falca atunci cand ii auzi intrebarea. Ei bine, nu la asta se referise! Dar chiar si asa, rosi pana la urechi. Isi pironi privirea in pamant si abia daca indrazni sa clipeasca.
" Aa... Nu in sensul ala" murmura el usor, apoi se uita la ea. " Esti de gasca!" spuse cu un zambet politicos si se grabi sa-si reia ideea, incercand sa ignore caldura. " Sa inteleg ca daca ai atinge acum o persoana foarte trista, te-ai intrista si tu?" intreba el, ridicand o spranceana victorioasa.

**Aylee L. Lovel** · 22 Oct 2012, 15:28

Ii placea sa il vada cum se inroseste. Asta ii dadea si mai mult aerul unui pusti despartit pentru prima oara de parinti. Era dragut, dar nu intr-un fel care sa o atraga ca fata. Poate doar ca o sora mai mare. Se hotara sa nu reziste nici unui impuls, asa ca se ridica si ii ciufuli parul, razand in gura mare, dupa care se arunca inapoi pe bancheta, ridicand genunchii la piept, de parca asta ar fi putut sa o apere de o reactie violenta a baiatului. Reactie la care, de fapt, nu se astepta sa vina.
Insa acel moment trecu, iar Colin se prinse de ceea ce se intampla. Aylee expira zgomotos, lasandu-si incetisor genunchii in jos. In mintea ei se produse un declic, atat de puternic incat putea sa jure ca il auzise cu adevarat, intrebandu-se de ce nu tresarise si soimeanul. Toata lumea tresarea la zgomotele puternice... Insa era prea tarziu pentru orice. Aylee cea "reala" statuse ascunsa intr-un colt al mintii ei, asteptand un moment de slabiciune din partea "noii" Aylee. Momentul venise si lupta se incheiase fara a incepe, de fapt. Acum nu mai era decat o singura Aylee, cea pe care o cunstea toata lumea si nu o iubea nimeni. Nu gresise atunci cand nu il subestimase pe Colin. I-ar fi placut sa ii vada firul gandirii, insa nu avea sa il roage sa ii explice. Nimeni nu ar trebui rugat sa explice ceea ce se petrece in mintea lui.
-Nu e nevoie sa ating pe nimeni, zise zambind trist.
Dintr-o data bagheta de zahar isi pierdu savoarea, asa ca o puse jos. Nici nu ar fi trebuit sa manance prostiile alea, avea sa se ingrase din nou. Oricum ar fi trebuit sa mai slabeasca cateva kilograme. Dar daca nu slabea, ar fi trebuit sa se mentina macar. La care ea ce facea? Manca zahar. Foarte bun plan.
-Sunt multe lucruri, dar nu sunt trista, Colin. Poti spune despre mine multe lucruri, dar nu ca sunt trista. Pur si simplu sunt.
Afara incepea sa se lase intunericul, insa calatoria avea sa mai dureze ceva timp. Inca trei ore. Cel putin...

**Colin Hawkeye Rovson** · (This post was last modified: 28 Oct 2012, 22:32 by Colin Hawkeye Rovson.)

Schimbarea i se paru atat de brusca, incat pentru o clipa lunga se uita zapacit la Aylee. Acum o secunda, fata radea si ii ciufulea parul intr-un gest ce lui i se parea fratern, iar o secunda mai tarziu, zambetul ii pieri de pe buze. Simti ceva strangandu-se dureros in interiorul lui, iar asta il facu sa se simta neputincios. Nu, asta nu era bine. Nu vroia sa o vada pe Viperina disparand iar in umbrele interioare. Nu. Trebuia sa reactioneze cumva.
" Nu trebuie sa atingi pe nimeni..." repeta el ca un idiot.
Ideea il facu sa inghete. Era vorba de ceva mult mai sensibil de atat? Era vorba de energiile ce se manifestau in jurul ei? Daca da, atunci sigur trebuia sa inceteze sa mai gandeasca chestii prostesti. Trebuia sa se calmeze si sa revina la veselia lui obisnuita.
Fara sa-si dea seama, se apleca inainte pana cand ajunse sa-si sprijinea coatele de genunchi, lasandu-si mainile sa atarne aiurea pe langa gambele lui scheletice. Pe fata i se ivi un zambet mic si oarecum euforic, asa cum zambeste un copil atunci cand stie ca avea sa afle ceva ce-l interesa. Si cumva, asa era si acum, doar ca el trecuse peste faza infantila. Caracteristicile Casei Albastre luptau sa puna stapanire in mintea sa, iar el nu putu opri scanteia curioasa ce-i licarea in ochi. Vroia sa inteleaga. Sa-si dea seama cum putea sa ajute fara sa creeze senzatia de neputinta. Vroia sa actioneze din umbre, desi ii lipsea si tactul si indemanarea.
Vorbele fetei il lasara sa atarne in ganduri.
" Pai sigur pot spune multe chestii despre tine. Imi pari interiorizata si, din cine stie ce motiv, cred ca dai lupte cu demonii tai interiori. N-ar trebui sa faci asta cu dispozitia pe care o ai acum. Si da, poate ca nu pot spune ca esti trista, dar, de asemenea, nu pot spune ca esti vesela. Doar esti, dar uneori asta nu e suficient."

**Aylee L. Lovel** · 26 Oct 2012, 22:45

O punga de chipsuri cu aroma de matraguna scrasni langa ea si avu nevoie de toata stapanirea de sine pe care o avea ca sa nu isi duca mainile la urechi. Curiozitatea baiatului o inspaimanta, ochii albastrii aproape ca ii sfaraiau. Sau cel putin asa i se parea ei. Se simtea ca un cobai.
Isi imagina un sobolan cu ochii rosii cutreierand un labirint ros de vreme pentru a gasi o bucata de cascaval putrezita de mult. Si cladirea era darapanata si dealul pe care era situata era minat. In camerele vaste, candva pictate in alb, se odihneau schelete. Undeva la subsol mai palpaia o luminita de culoare rosie, apartinand unei masinarii vechi. La parter o usa scartaia intr-o singura balama, in armonie cu un oblon ce continua sa se loveasca de peretele exterior cu vopsea cojita. Un bazait de fundal era singurul care arata ca undeva mai era un aparat ce functiona. Si mai era camera cu sobolanul. Ingropata adanc sub pamant, tapetata cu file din caiete si experimente esuate. Singurii in viata mai erau doar sobolanul si barbatul. Barbat ingropat in creioane prea mici ca sa se mai poate scrie cu ele, mazgalind frenetic intr-un caiet. Sobolanul continuandu-si inaintarea, repetand aceleasi miscari la infinit, urmarit de ochii albastrii si nevazatori ai profesorului. Da, profesorul era orb de mult, daca ar fi fost cine sa il intrebe, atunci nici el nu ar fi stiut ce sa ii raspunda, de cand nu mai vedea. Insa el nota incontinuu miscarile unui sobolan pe care nu il cunostea. Ce treaba avea ea cu asta? Ea era sobolanul, ea era orbul, ea era bazaitul de fundal si vopseaua de pe pereti. Ea era totul si totusi ea era nimic.
Isi scutura capul, incercand sa alunge imaginea. Isi dadu seama ca in ultimele minute se uitase in gol, fixand probabil un punct invizibil de pe perete.
-Pentru a fi... ei bine, pentru a fi ceea ce numesti tu fericita, am nevoie de atingere. Pentru a reveni la starea mea normala, ceea ce tu numesti tristete, nu e nevoie de asa ceva. Si dragule, e mai mult decat suficient sa fii. Imi e foarte bine asa, nu am nevoie de altceva... Un ton calm, care se vroia nonsalant, o soapta slaba ce se vroia un glas puternic.
Punga scoase din nou acel sunet metalic, zgariindu-i interiorul creierului. Dintr-un acces incontrolabil de furie, lua punga in mana, vrand sa o arunce pe cealalta bancheta. Insa in timp ce ridica mana simti bagheta de zahar pe care o pusese jos. Era inconjurata de prea multa mancare. Se ridica si se muta langa baiat, stand aproape lipita de geamul ce le despartea compartimentul de holul trenului.

**Colin Hawkeye Rovson** · 28 Oct 2012, 22:49

Colin se stramba usor, dar isi tinu gandurile pentru el. Cel putin pentru moment, pana isi va putea forma clar si concis argumentele cu care sa-i 'atace' vorbele. Profita cat de mult putea de pauza de liniste.
Ignora cu desavarsire zgomotele de fundal. Fiind un Rovson, era obisnuit cu un nivel mare de decibeli: zbieratul verisorilor mai mici, vorbitul fara sfarsit al matusilor si rasul aspru al unchilor. Asa ca era un fel de trasatura de caracter mostenita din partea tatalui sa poti gandi fara a fi intrerupt chiar si cand darama cineva o cladire langa tine. Prin comparatie, fasaitul unor pungi de mancare si ta-ga-dam-ul trenului era lux. Se adanci si mai mult in ganduri, cautand argumente si metode de a le exprima.
Prinse cu coada ochiului miscarea fetei si o urmari discret cum se muta pe aceeasi bancheta cu el. Descoperi ca nu era deloc surprins sa o vada asezandu-se cat mai departe de el. Probabil ca mai avea un pic si trecea prin geam, ajungand fix pe culoar. Nu-l deranja, insa i-ar fi placut sa dea si el o mana de ajutor, oricat de neinsemnat ar fi fost. Asa ca se intoarse spre ea, lipindu-si spatele de peretele cu geamul si isi trecu un picior pe sub celalalt. Genunchiul lui Hawk impingea usor in spatarul banchetei, insa nu se simtea incomodat. Isi pleca capul si se uita spre Aylee, afisand un zambet mic, dar cat se poate de cald. Brusc, se simtea ca un copil care nu avea habar incotro sa o apuce sau ce sa faca. Ignora gandul cu desavarsire. Aproape ca i se facu rau sufleteste cand incepu sa vorbeasca.
" Nu e suficient doar sa fii. Gandeste-te putin. A fi inseamna o gramada de chestii de care ai nevoie. E ca atunci cand rezolvi o misiune intr-un joc. Ai nevoie de anumite obiecte. Pentru a rezolva problema cu 'a fi' ai nevoie de mancare, apa, aer, adapost, protectie si iubire. Nu mi se pare deloc ceva asa simplu. Si daca ai nevoie de astea, cred ca putem spune ca doar 'a fi' nu e suficient"
Zambi victorios, insa o facu in gluma. Spera doar ca Aylee sa nu-l considere un ipocrit si spera ca 'aura' tinerei Viperine avea sa se lumineze putin.

**Aylee L. Lovel** · 22 Nov 2012, 17:13

Nu o intreba de ce se departeaza, iar asta ii placea in mod deosebit. Era atat de satula de comportamentul atipic al oamenilor, de limitele sociale in care trebuia sa te incadrezi ca sa fii considerat normal, de glumele pe care trebuie sa le suporti in caz ca esti diferit, de parerile si sfaturile tuturor amatorilor care cred ca tu nu stii ce sa faci cu viata ta, insa ei sunt experti in asa ceva. Se parea ca Hawkeye facea parte din putinii oameni care nu erau asa. De ar fi putut sa fie si ea ca si el... O tenta gandul sa il mai atinga odata insa se stapani, nu era momentul. Desi vocea din capul sau ii soptea continuu sa o faca.
Asculta raspunsul baiatului care veni dupa o pauza destul de lunga. Ii parea foarte ciudat zambetul soimeanului de la sfarsit. El era atat de senin de parca ar fi vorbit despre acadele sau norisori. Nu despre niste probleme... ei bine, nici ea nu le considera chiar probleme, ci mai degraba fapte, insa incerca sa fie mai serioasa. Insa poate asta era doar ea...
-Oh darling, ce ciudat gandesi tu, spuse cu o urma de sarcasm in voce. Ce conteaza chestiile fizice? Apa, mancare, somn si caldura? Cui ii pasa de lucrurile de genul acesta? Astea sunt trecatoare si atat de usor de obtinut. Niste ochi de catelus aici, o privire seducatoare acolo si esti rezolvata pentru 2 saptamani. Cat despre iubire, ei bine, aici e mai greu. Insa cand te-ai obisnuit fara ea, nu iti mai trebuie.
Se opri si inspira adanc, privind pe geam. Vocea din capul sau se opri, insa stia ca asta nu o sa tina mult timp pana sa isi gaseasca un alt subiect pe care sa il comenteze.
-Stii cum sunt copii din Africa? Cei care nu au vazut in viata lor un calculator sau chestii din acestea ale incuiatilor pe care ei le pretuiesc zici ca sunt aur? Ei bine, iti zic eu ca acei copii nici nu simt lipsa acestor chesti, atata timp cat nu le-au avut niciodata. Da, daca le dai doua saptamani, si apoi il iei, atunci o sa ii simta lipsa. Insa asa...
Stia ca era rea, insa vroia sa ii spuna ceea ce credea. Nu ca ar fi avut ceva cu el personal, insa se cam saturase de persoanele optimiste. Avea nevoie de o persoana pesimista, sau poate chiar un realist. Dar nu un optimist. Prea multi optimisti.

**Colin Hawkeye Rovson** · 22 Nov 2012, 20:23

El gandea ciudat? Din cine stie ce motiv, asta ii suna ca un compliment ce ii mangaia orgoliul. El era el, zbarnaietorul, asa ca orice lucru ciudat era un adevarat motiv de bucurie. Insa isi lasa celebrarea pe mai tarziu. Momentan era intr-un fel de 'razboi' al problemelor existentiale si nu vroia sa se lase fara o lupta. Nu stia daca gandea astfel pentru ca intr-adevar avea o idee puternica diferita sau doar pentru ca tinea mortis sa-i demonstreze Viperinei contrariul. Dar chiar si asa...
Se uita la Aylee si zambi stramb, amuzat.
" Iti este usor sa spui ca o privire de catelus te ajuta enorm atunci cand stapanesti o asemenea arta"
El trebuia sa recunoasca faptul ca nu o stapanea. Incercase candva smecheria asta si se alesese cu o ora in plus de detentie. Abia apoi s-a hotarat ca asta era o calitate feminina. Unei fete ii statea intotdeauna dragut atunci cand parea lipsita de ajutor. Gingasa, micuta si neprotejata de rautatea lumii. Un baiat, pe de alta parte, arata ca un pampalau. Mda... Egalitatea dintre sexe si toate farmecele posedate.
Nu stia cum, dar mica explicatie a fetei prin prezentarea cazului copiilor il intrista. Si simtea ca nu e doar atat; nu e doar ideea ca unii copii nu se pot bucura de micile si diversele placeri ale tehnologiei. Il intrista ideea ca atare si analogia subtila din spatele acesteia. Intr-un fel, nu-i venea sa creada mesajul pe care tocmai il primise si se intreba daca nu cumva il interpretase gresit.
Isi ridica ochii albastri spre Aylee, cu o expresie ciudata intiparita pe chip. Isi ridica instinctiv genunchii, aducandu-i in fata pieptului pentru a-si petrece mainile de dupa ei.
" Nu inteleg cum poate exista cineva care nu a cunoscut iubirea. Orice forma de a ei, pentru ca este o chestie atat de diversificata. O atingere materna, un prieten drag, o persoana careia ii pasa de tine... Toate sunt manifestari ale unei iubiri mai mult sau mai putin intense."
El nu pusese niciodata mare accent pe sentimente. El statea sa le analizeze logic. Pentru el, cineva era nervos, deoarece avea o insuficienta a hormonilor tiroidieni. Simplu si stiintific. Insa incepea sa-si dea seama - pe masura ce tot mai multe lucruri i se intamplau - ca lucrurile nu stateau chiar asa. Uneori, sentimentele pur si simplu erau pentru ca situatia le cerea.
Isi rezema barbia deasupra genunchiului, intampinand cu nasul materialul dur al blugilor. Ochii lui alunecara intr-o parte, spre podea, ganditori.

**Aylee L. Lovel** · 28 Nov 2012, 23:48

Incepu sa isi treaca mana prin par, degetele scheletice pieptanand firele ce stateau explodate in jurul capului. Cand ajunse la capatul suvitei isi baga din nou mana in par. Si don nou. Si din nou. Mainile sale aveau nevoie sa fie ocupate in permanenta, trebuia sa faca mereu ceva. Nu putea sa stea locului. Cand isi dadu seama ca avea sa cheleasca daca va continua asa, incepu sa se joace cu perdeaua de care se sprijinea. Pe coridorul trenului niste elevi, probabil boboci, se plimbau nonsalant, tinandu-se de mana. Copii, isi spuse in gand, dupa care trase perdeaua la loc. Oamenii erau atat de neatenti. Putea sa treaca pe langa ei o informatie care sa ii ajute in viitor, dar ei nu vor stii niciodata. Ar putea gasi raspunsuri la probleme grave si reale, daca ar fi putin mai atenti, ar putea sa treaca pe langa iubirea vietii lor si nu si-ar da seama. Atat de superficial...
Hawk ramase tacut pentru catva timp. Poate gandindu-se la ceea ce ii spusese fetei, poate pregatindu-si urmatoarele replici. Nu avea de unde sa stie. Cand era mica ar fi vrut sa poata citi mintile oamenilor. Nu in felul de sentimente, ceea ce oricum facea, ci in adevaratul sens al cuvantului. I-ar fi placut sa stie ce gandeste x, aici si acum. Perioada in care locuise in Franta o lecuise de orice dorinta de genul acesta. Nimeni nu ar vrea sa auda gandurile psihopatilor, sociopatilor sau a oricarei alte categorii de "nebuni". Oricat de inofensivi ar fi parut. Zambi.
-Noi doi nu o sa ne punem de acord niciodata pe teme de genul asta, stii, nu?
Arunca intrebarea cu nonsalanta, cu o urma de indiferenta. Nu ca nu i-ar fi pasat de Hawkeye, insa nu ii pasa in mod deosebit de conversatie. Nu avea de ce. Privelistea ii spunea ca nu mai era mult pana la Hogwarts...

Darkmark RPG Forum / King's Cross / Expresul de Hogwarts 1 2 3 Next » //  / Not going to fight this

Darkmark RPG Forum / King's Cross / Expresul de Hogwarts
1 2 3 Next »
/ Not going to fight this