Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Graveyard

« Previous 1 18 19 20 21 22 … 28 Next »

/ o zi a dragostei

Samantha. Danseze o melodie lenta cu Tom, care tocmai plecase sa duca ceva de baut.
"Va simtiti bine fetelor?"
"Da, oarecum..."
"Shery, rochiua e superba... la fel si a ta Jade." admira Samantha.
"Si, ce mai faceti? Shery, cum te intelegi cu Seamus?"
"Ah... pai..." Shery rosi, insa Jade continua imediat.
"S'a impacat cu Cedric."
"Da, mersi mult ca pastrezi niste secrete..." bombani Shery.
"Dar e minunat!" rase Sam, prefacandu'se ca nu o auzise pe cercetasa.

"Auziti, nu vreti sa veniti sa stati noi noi? Adica, cu mine si cu Tom... Stii, de cand ne'am asezat, masa se face tot mai mare, si din ce in ce mai multe locuri apar..."
"Sa'l intreb pe Cedric!" spuse Shery si disparu in cautarea baiatului.
"Tu?" intreba Samantha, intorcandu'se spre Jade.
"Ah... o sa'l intreb pe Roger..."
"Ok. Va astept."
Sam se inapoie la masa ei, unde deja ZTom adusese nste bauturi. Avand grija sa nu se murdareasca, pe rochie, lua un pahar de sampanie.
OOC: sorry ca e scurta... lipsa inspiratie
btw, unde ati gaist rochiile scurte?
am cautat pana mi'au iesti peri albi una.

OCC.1.nu stiu de unde le-am gasit,sincer.Eu le am petru un bal...pe un alt site...tot cu Hp si deaia...inca nu leam sters

BIC:
Shayera merse la Cedric unde inrtreba
"Samatha ne invita la masa lor,ce zici?vi?"intreba Shery cu o privire de catelus.Se pare ca obiceiul lui Draco e molipsitor
"Bine,sa mergem"spuse Cedric cu zambetul pe buze

Cand ajuse la masa,Cedric salut ca si baietii
"Hai salut"spuse acesta zambind
"Salut"spuse Tom plecand numai din cap,il credea pe Cedric mai linistit,nu cu virus de Cowboy
"Si...ce mai faci?"spuse Sam plictisita,dar tresari cand o vazu pe Jade si Roger venind spre ei
"Salut"spuse Roger mergnd spre baieti,ca sa vorbeasca si ei
"Buna"spuse Jade mergand langa fete
Fetele vorbira de multe,plictisite
Pana cand Dumbledore anunta ca...

OCC.nu am imaginatie nici cat un purice,as juca un Sah...voi nu?[/url]

trebuie sa inceapa petrecerea, cu un vals..dansat de catre toti elevii.

Atunci, toti din scoala , incepura un vals, rochiile invartindu-se, care mai de care mai frumoasa.
Era o atmosfera, care nimeni mai inteligent l;a minte, nu putea sa o strice, cand Severus Snape, dadu buzna inaintru si urla:

"VOLDEMORT ATACAA!!!"

Toata scoala rasuna de urlete si injuraturi. O parte din ei se intreptau spre ieshire, iar o parte se indreptau spre baghetele lor, din camere, pentru a se lupta si ei cu puternicul Voldemort


OCC: vreau sa spun .. adik ca .. ma rog.. nu l-au invins....da o plekt k i-a murit vitelul nush sau poate fi o gluma

Jade ramase pe loc. Se uita la partenerul ei care alerga speriat catre dormitorul Ochi-de-soimilor. 'Voldemort? Aici? Imposibil!'isi spuse ea, sceptica.
"Jade, hai, ce stai acolo?"intreba o voce cunoscuta.
Jade intoarse capul, vazand ca persoana care vorbise era chiar Ada.
"Chiar crezi ca Voldemort ataca in momentul acesta?"intreba Jade, indreptandu-se spre locul unde se afla prietena ei.
"Nu stiu, dar eu cred ce spune un profesor! " zise ea.
"Pai, atunci, hai sa mergem sa vedem, nu?"
"Ai innebunit?"
Cea care i se adresa nu era Ada, ci o fata din anul 7. Jade isi intoarse capul,uimita peste masura. Era un Perfect, era usor de spus, cu insigna pe piept.
"Nu vreau sa patiti ceva, asa ca luati-va gandul.Acum mergeti amandoua in dormitoarele voastre. Haideti!"zise fata.
Jade se indrepta spre iesirea din Marea Sala impreuna cu Ada, care dupa ce se asigura ca fata nu le auzea, ii sopti:
"Ai mai vazut-o inainte, cumva?"
"Nu..."raspunse Jade."Dar parca este ceva cunoscut la fata aceea."

"Sincer...eu nu observ nimic...nu prea sunt deloc atenta la detalii.." ranji Ada
'hmm...totusi...era atat de cunoscuta...desi nu am mai vazut-o niciodata.." gandi Jade, indreptandu-se catre casa viperinilor, lasand-o pe Ada in urma.
Ada murmura o vraja, iar rochia ei scurta si alba, se transforma intr-o roba lunga si neagra, iar pantofii de asemenea, se schimbara din cei cu tocuri inalte si obositoare, in niste balerini negri. Incerca sa iasa din vizorul fetei din anul 7, cand se intalni din nou cu Jade.
"Hei! Parca ai plecat in camera de zi" ii spuse Ada intr-nu fel panicata.
" Pai nu stiu. De fapt, nici nu imi dau seama cand am ajuns aici." spuse Jade... fiind cu mult mai speriata decat Ada, care se uita la unghiile, care uitase sa si le stearga, asa ca mai murmura o vraja iar, oja neagra se sterse .
"ADAAA!!! CASTELUL ESTE ATACAT DE CEL MAI RAU VRAJITOR , IAR TU ITI CURETI UNGHIILE?? X" tuna Jade..
"of..." suspina Ada "si eu care credeam ca am timp sa ma epilez"
O liniste izbitoare se lasa, cand se auzi vocea lui Voldemort, care rasuna atat de tare, incat le bubuiau urechile.
"Am decis sa va mai las timp, deoarece vad ca nu sunteti pregatiti sa va confruntati cu mine, si eu nu vreau sa imi pierd vremea cu viermi neputinciosi. Am sa vin, la o data, cand vreau sa fiti cu totii pregatiti , sa vedeti adevarata mea putere"
Toata lumea care mai era se uita spre tavanul Marii Sali, incercand sa descifreze de unde se aude vocea.
Dintr-o data se facu liniste, iar tot ce era dezastru , se repara.....


OCC: lipsa de idei frate :

"Ce ne facem acum, Ada?"intreba Jade, tremurand de frica.
"Am o idee! Ne ascundem sub cearsafuri?"zise ea.
"Si incercam sa luptam cu el?"intreba Jade, nedumerita.
"Nu, esti nebuna? Eu o sa stau in dormitor si o sa tremur in continuare..."
"Dar..."zise Jade, dar Ada o oprii.
"Suntem prea mici pentru a lupta cu cel mai puternic vrajitor din lume! Mai ales tu, Jade! Esti deabia in anul I!
"Stiu, dar..."
"Te rog, Jade. Daca ne aventuram in lupta, o sa patim la fel ca alti vrajitori renumiti. Nu mai incerca si du-te in dormitor.."
"Nici gand!"zise Jade, si se indrepta spre iesire.
"E nebuna! E complet nebuna!"spuse Ada, ducandu-se dupa Jade.

"JAADE!!" striga cu un tin pitigaiat, profesoara McGonagall.
"Da doamna profesoara!" spuse Jade cu capul in pamant.
"Stiu ca esti un viperin si vrei sa ai renume si faima, dar , nu cred ca ai sa mai traiesti sa te bucuri de asta."
"Si eu i-am zis acelasi lucru." spuse Ada dand din cap in semn de nemultumire
"atunci, duceti-va fiecare in camerele voastre de zi. O rezolvam si pe asta, iar pe urma, intr-o alta zi, ziua dragostei va continua, ca, din pacate, astazi nu se mai poate. Acum plecati!"
Ada o trase de mana pe Jade, si se tinu de ea, pana fu sigura ca a intrat in camera ei de zi.
O bufnitura se auzi, iar Ada tresari, in tip ce statea pe fotoliu in fata semineului, sorbind(nush cum se scris cuvantul asta) din cana fierbinte, plina de ciocolata calda.

OOC:hm, m-a cam pus pe ganduri afirmatia lui McGonagall...adica, nu sunt sigura ca Jade vroia numai faima. Ea chiar daca este un VIpi, nu inseamna ca nu e buna...si o stiti cu totii..sau poate doar profesoara nu ma cunostea!

BIC:bufnitura o facu pe Ada sa verse ciocolata fierbinte pe hainele ei de seara.
"Offf!! Si era noua! Acum e distrusa!!!"
Ada intoarse capul spre locul de unde se auzi zgomotul. Iesi din Camera de Zi, vazand o multime de Devoratori ai Mortii intrand in castel. Razboiul incepuse! Cobora la parter(parca Camera de Zi a Ochi-de-soimilor era la etaj, nu?)vazand-o pe Jade si pe ceilalti foarte inspaimantati. Se apropie de Jade. Simti ca fata tremura.
"Jade..."incepu Ada, timid. "Te simti bine?"
"Da, da...Sigur! Sunt doar putin speriata, atata tot!"spuse ea, abia soptit.
"A EXPIRAT TIMPUL!"spuse Voldemort, vocea lui rasunand in tot castelul. "PREDATI-VA ACUM SI VETI FI CRUTATI! VOI, PRIETENII SI FAMILIILE VOASTRE!
"Niciodata!"raspunsera toti profesorii in cor.
"Domnule Flitwick, d-na Lastar, Severus,doamna profesoara McGonagall,datorita faptului ca sunteti Sefi de Casa conduceti-va elevii in linie dreapta spre iesire! Vom lupta cu totii. Trebuie doar sa fim uniti!"spuse Dumbledore la fel de calm ca de obicei.
"Sa luptam? Dumbledore, copii...Este datoria noastra sa-i aparam. Ce ne facem cu cei din anul I? Nici macar nu stiu sa se dueleze cum trebuie!"spuse Minerva McGonagall cu ochii mariti de uimire.
"Aveti incredere in mine!"raspunse directorul.
"Ce sa facem?!?"sopti Ada, ingrozita. "Sa luptam cu Voldemort, si discipolii lui??"
"Da. Eu, cel putin, nu stiu nici o vraja foarte puternica, sincer! Ada, ajuta-ma!""spuse Jade, stand in genunchi in fata lui Ada.
"Cu ce sa te ajut, Jade?"intreba Ada,speriata.

OCC: la asta ma refeream si eu .. k profesoara nu te cunoastea si zicea asa ca era obisnuita cu viperinii aia intelegi tu .. ma rog nu te supara vroiam sa se inteleeaga altceva ;


"Eu de-abia imi tin picioarele si tu imi zici sa te ajut .. Doamne... din partea mea, daca nu as fi fost in anul 6, m-as ascunde sub perna"
"Te rog.. Ada...zi-mi cum sa fac" spuse Jade, clipind incercand sa ii schimbe parerea Adei.
"La revedere. Ma duc sa ma ascund" repeta Ada
Ada isi scoase bagheta, si spuse o vraja, care o facu imediat invizibila. Jade ramase singura acolo uitandu-se imprastiata.
" oo Doamne ... ce fac acum?"
Dintr-o data, cineva invizibil aparu. Nu ! Nu era Ada. Era un baiat blond cu ochii albastri, care se uita la Jade cu un zambet strengar.
"Aaa salut .. sii... multumesc" ii zambi Jade.
"Cu placere. Am vazut ca erai agitata, asa ca am incercat sa te iau inainte sa lesini." spuse baiatul parca soribndu-i privirea.
" Ma numesc Jade...sunt in anul 1 " zise Jade, tremurandu-i vocea, poate de frica, poate din cauza emotiilor.
" Aaa.. numele meu nu il voi zice, dar sunt in anul 3 si mi se pare ca esti foarte draguta..."
Jade rosi, cand Ada aparu de nicaieri si o lua de mana, ducand-o in sus pe scari, in Camera Necesitatii , unde se pare ca erau mai multi elevi din anul 1,2,3,4 ,5 si o parte din anul 6.
"Aici vei sta. Eu ma voi duce sa vad care-i treaba. Deoarece eu nu lupt ca mi-e frica, trebuie sa recunosc, dar voi avea grija de cei raniti. "

OOC: remember me? am de recuperaaaat(ce bine ca nu e tati acasa )

IC:

"Tom, Toooom! UNde mergem?"
"Ai incredere in mine!"
Imediat ce Severus anunta faptul ca cel mai crunt vrajitor al lumii ataca, in Sala Mare se facuse o zarva cumplita. In acel moment, fara ca nimeni si absolut nimeni sa observe, Tom o apuca de manuta pe Sam, si iesira impreuna din sala, apoi din castel.
Rochia Samanthei flutura in bataia vantului. Regreta ca isi alesese una asa de lunga. Iar cand aceasta se rupse putin intr-o crenguta, regretele fetei se accentuara.
Acum Samantha alerga dupa Tom, care nu-i dadea drumul, si isi vedea singur de drum, fara sa isi aminteasca de ea.
"Tooooooom! Mi-e.... mi-e frica..." sopti Samantha cu o voce mica. Ii era foarte frica.
"Inca putin Samantha!" raspunse Tom, mergand in continuare.
La un moment dat, Tom se opri intr-un luminis destul de straniu. Se intoarse brusc, inca tinand-o de mana pe Samantha.
Veni din ce in ce mai aproape de ea, Pana cand ajunse la cativa centimetri de capul ei. Atunci ii dadu drumul de la mana, punandu-si ambele maini pe capsorul fetei.
"Samantha..." vorbea incet, uitandu-se fix in ochii ei frumosi.
"Samantha..." repeta el, pe acelasi ton. "Sa stii... sastii ca intr-adevar te-am iubit..." facu o pauza, pentru a mai savura cateva clipe privirea fetei, care deveni mult mai draguta, acum ca banuia ca Tom nu dorea decat sa-i spuna asta undeva unde sa nu fie auzit de nimeni. "Te-am oiubit foare mult. Si imi vei lipsi mult de tot. Stii, ai fost prima fata pentru care am simtit ceva..." facu iar o pauza, apropiindu-se mai mult de capul fetei. "Samantha, te iubesc!" spuse el incet, apropiindu-se si mai mult, si apoi sarutand-o. "Sa stii ca imi vei lipsi mult..." spuse el, departandu-se putin. "Si... imi pare foarte rau pentru tine..."
"Tom.. Dar ce..." incepu Samantha, insa nu mai avu timp sa termine.
In spatele lor se auzi un zgomot oribil. uN hohot de ras rautacios, si Voldemort paru chiar in spatele lui Tom. Acesta se dadu deoparte, lasand-o pe Samantha in fata celui mai crut vrajitor al tuturor timpurilor.
"Tooooom!" striga ea.
Nu avea bagheta, deci, sfarsitul i se apropia. Acum intelesese in sfarsit intentia lui Tom. Se folosise de ea, si o adusese acolo, pentru a il scuti pe Voldemort de cautare. Dar, oare ce dorea Voldemort de la ea?
"Samantha Ravenclaw!"
Vocea rece a lui Voldemor o sperie pe tanara soimarita.
"Smanatha, sa stii ca te-am iubit.. intr-adevar... si... imi apre foarte rau!" se auzi vocea lui Tom.
"Samantha Ravenclaw!" repeta Voldemort.
Soimarita nu mai putea de frica. Era acolo, cu spatele lipit de un copac, fara bagheta, in fata vrajitorului de care se temeau toti.
"Ultima descendenta in viata a scumpei mele matusi..." spuse el pe un ton batjocoritor.
"Ceee? adica... tu... esti... ru... ruda cu mine?" abia reusi Samantha sa spuna.
"Uite ca stii raga mea. Nu esti deloc p.roasta! Doar esti la soimi. se spune ca ei sunt cei inteligenti... Dar tu, in anumite privinte, nu te-ai potivi nici la fraierii aceia de asstropufi(OOC: Pt cei de la pastro: sorry... ).
Samantha abia mai putea sa se tina pe picioare.
"Scumpa mea matusa, m-a iubit mult cand eram mic... Ce pacat ca eu nu am simtit aelasi lucru pentru ea... Si din moment ce a murit ucisa de mana mea, trebuie sa am grija ca nimeni ce poarta acest nume sa nu mai existe pe fata pamantului, injosind generatia de Sange-pur."
"Po..po...poftim?"
"TACI! Nu trebuie sa-ti raspund la intrebarile tale fara sens si copilaresti. Bucura-te copila de ultimele clipe de viata!"
"Ce...ce?"
"Da draga mea, ultimele tale clipe de viata..."
Voldemort de apropie de fata, mangaind bageta cu un deget.
"Poate ai vrea sa vezi pentru ultima data singura persoana care te-a iubit..." spuse el aratand spre Tom, care radea si el intr-un mod batjocoritor. Samanthei nu ii venea sa creada. Nu il mai putea recunoaste pe baiatul acela scump care ii tinuse companie o zi intreaga, si care nutrea in el o dragoste pentu soimarita de cativa ani.
"Sau paote ai vra sa mai vezi odata peisajul... au turnul acel amizerabil in care invata toti acei adepti ai inteligentei mele matusi... Haide, iti dau 5 secunde sa arunci o ultima privire..."
Tonul sau mieros si totodata rece, rautocios si indiferent o speria si mai tare pe soimarita. Voldemort deja tinea bagheta in mana, pregatit probabil sa arunce blestemul fatal.
"Haide copila, haide, bucura-te de faptul ca ai ramas in viata 5 minute de cand am aparut... Si secundele tale se termina... 5... 4...3...2...1.. Crucio!" Blestemul o lovi din plin pe fata, care cazu la pamant, tipand ingrozita. Niciodata num mai simtise asa ceva. Oribil. Durerea.... Simntea pentru prima data asa ceva.
Imediat dupa blestemul lui Voldemort, aparu Bellatrix, aruncand si ea acelasi blestem, si razand ca o nebuna. Blestemul devoratoarei, la fel de puternic ca al sapanului ei, lovi corpul fetei, care deja era pe jos, din plin. Dupa ea, toti devoratorii aparura, aruncand acelasi blestem, unele mai slabe, altele mai puternice.
"Stop! Mergeti si atacati castelul! Vin si eu imediat! II vom nimici pe toti! Odata pentru totdeauna!"
Cand ceilalti plecara, blestemele lor incetara a mai chinui soimarita intinsa pe jos. Doar la lui Voldemort ramase, si era destul de puternic ca sa nu faca simtita lipsa celorlalte.
Cand inceta si acesta din urma, Samantha abia mai putea repsira. Tine ochii strans inchisi, rufgandu-se ca aceasta chestie sa nus e mai repeta. Inca o durea fiecare particica din corpul ei.
"Vezi ce se intampla uneori... chiar si fiintele inocente ca tine ajung sa moara fara sens, datorita rudelor sale... Tom, e inca in viata?"
Acesta veni repede sa vada daca inca ii batea inima fetei.
"Tom, de... de ce?"
Acesta nu ii raspunse, intorcandu-se spre stapanul lui.
"Tom... te rog... nu... nu... " incerca Samantha, cu o voce ce abia se auzea.
"E inca in viata."
"Ciudat... dar nu mai conteaza. Avada Kedavra!"
Fulgerul verde iesi din bagheta locind exact inima fetei. Ultimul lucru pe care-l vazuse ea fusesera acei devoratori, aruncand blesteme spre ea. De atunci nu mai deschisese ochii. Ultimul lucru pe care-l auzise fusese blestemul fatal. Si ultimul lucru pe care-l simtise... Simtise durerea pricinuita de blestem, apoi, una mai puternica, pricinuita de constiinta ei. Constiitna care o facea sa regrete enorm faptul ca nu stiuse sa-si aleaga bine prietenii. Acum ii pierduse pe toti. Iar Tom... Il iubise. Stia asta. Si el o iubise. Insista sa creada asta. Dar totusi viata nu e chiar asa de roz...
Spiritul fetei se ridica din corpul ei intert, plutind spre cer. Ii vazu pe Tom si pe Voldemort, razand amandoi ca nsite sadici, durerea cu care plecase din lumea celor vii accentuandu-se. Vazu castelul, cu mii de persoane ce se pregateau de lupta, fara ca nimeni sa stie de ce i se intamplase. Isi dorea ca cei ce aparau castelul sa casige batalia decisiva. Sa poata invinge acele persoane crude si fara inima.
Ceva ciudat se intampla. In drumul ei spre viata de apoi, vazu cum, deasupra corpului ei, un fulger alb stralucitor lumina locul acela. Apoi, ridicandu-se, spiritul lui Tom se pierdu impreuna cu al scumpei sale iubiri. Nici unul nu dorise sa fie fantoma. Mai bine mureau, decat sa aiba o viata artificiala, unde sa nu poata face nimic.
Spre deosebire de corpul soimaritei, cel al lui Tom se reincarnase in Voldemort. Cum de fusese asa de p.roasta de nu-si daduse seama ce prieteni isi alesese? Din cauza ei, acum in scoala nu ami existau rude de-ale Rowenei. Soingurul lucru care avea sa mai aduca aminte e Sam erau amintire... Unele placute, altele neplacute, fiecare amintnd de aceeasi persoana: Samantha Ravenclaw.

OOC: am terminat si cu personajul am batut campii putin? sorry