Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca

« Previous 1 … 3 4 5 6 7

/ Opera perfecta

'In universul infinit al cartilor,o lume de taina,uitata poate de multi,risipita de noi toti,se ascunde probabil,speranta unui nou rasarit,ce naste...o carte.'
Asta gandea Adelina despre o biblioteca.Pentru ea,cartile erau un univers ascuns,ce se arata doar oamenilor "cultivati",dupa cum gandea ea.
Intr-un colt retras al bibliotecii,unde linistea era sfaramata de incercarile nenumarate de a gasi inspiratia totala,de a creea opera perfecta,erau incercari nereusite
Statea cu capul in palme,stergandu-si din cand in cand fata transpirata.
Pleoapele obosite se singeau minut cu minut,secunda cu secunda.
Foile goale zaceau in fata ei,cersind...cuvinte.
O silueta modesta se apropie de ea,zambindu-i prieteneste.Se aseza langa ea fara sa spuna nimic.

Obosita.
Cum sa un ie obosita cand ultimele mnopti si le petrecuse doar in turnul de astronimie, in ata unui telesop gicantic, urmarind perseidele si eclipsa de luna.
Noaptea trecuta nu putuse sa doarma, gandindu-se la spectacolele vazute. Perseidele o impresionara peste masura. De data aceasta ii amintira de ceva... Nu mai vazuse o astfel de priveliste de mult timp... De cand isi petrecea noptile cu tatal ei, pe balcon, privind printr-un telescop asemanator celui pe care-l folosise recent. Ah, ce dor ii era de tatal ei.
Si gandindu-se la el, lacrimile isi facura loc pe fata fetei.
Dimineata sosise, si odata cu ea amintirile despre una dintre persoanele care-i erau atat de dragi navalira in capsorul micutei fetite.
Incepuse sa planga iar. Nu, trebuia sa se opreasca. Nu putea sa-si arate sensibilitatea in fata unor persoane pe care nu le cunostea.



Lumina diminetii nu putea patrunde prontre draperiile geamurilor. Intunericul din acea camera unde fiecare persoana putea sa-si gaseasca fericirea functiona ca un calmant pentru rumoas soimarita. Desigur, era in biblioteca. Locul unde se refugia mereu cand era trista, sau cand simtea nevoia sa se descarce. Acolo, asunsa in spatele unei carti interesnate putea sa planga oricat. Nimeni nu avea cum sa stie. Iar, dupa ce tristetea ei se risipea, putea sa citeasca in voie.
Isi lua o carte cu coperti vechi, carte pe care de mutl timp dorea sa o citeasca. Alchimia era unul din hobbiurile ei, iar cartea tocmai despre aceasta arta vorbea. Ahhh... Alchimia. De mica isi dorise sa devina alchimista, asemeni unchilui ei. In fiecare clipa pe care o petrecea in cabinetul lu alchimic era doar cu ochii pe hartile si desenele de pe pereti.

Se aseza pe o bancuta, in fata unei mese. Insa observa prea tarziu ca mai era cineva acolo. Sperand din tot suletul ca persoana de langa ea sa nu fie deranjata de prezenta ei acolo, isi facu curaj a se apropie, zambindu-i. Dechise gura, insa cuvintele refuzau sa iasa. Meru timiditatea ii facuse numai probleme. Dar trebuia sa o invinga. Poate ca odata ce-si ivingea tiiditatea, ar fi fost gata sa isi infrunte sensibilitatea ei.
"Deranjez?"
Ce ciudat suna vocea ei. Atat de ireala, lipsita de culoare...

Fata de langa ea ridica putin capul.Ochii ii erau obositi,rosii.Obrajii ii erau invadati de lacrimi.
Privii spre colega sa timp de cateva secunde,dupa care murmura ceva,ce nu putea fi inteles.Avea o voce atat de slaba,ragusita.
Deschise gura pentru a doua oara,insa din nou,vorbele erau mult prea soptite.
"Nu." reusi ea sa spuna in final.Apoi intoarse capul spre foile goale ce o asteptau.
Era prinsa in jocul lor...jocul cuvintelor...atatea litere se plimbau in capul ei,insa nu putea sa le puna cap la cap.Era atat de disperata,de incapabila.Lumea nu mai insemna nimic petnur ea.Doar foile erau importante petnru ea.Foile albe ce in viziunea ei ascund lucruri neinchipuite de fiinta umana.
Insa observa ca persoana de langa ea nu era intro forma mai buna.
Era si ea obosita,extenuata,stoarsa de puteri.
"Alchimie?" rosti Adelina,aratand spre cartea din fata fetei.
"Da" raspunse scurt,colega ei,privind spre foile albe.

Raizen privii cele douã fete, venite parcã dintr-o altã lume, si zâmbii. „Ah, fetele !” râse el în sinea sa, „Numai la scoalã le sã capul”. Le mai privii o datã scurt, dupã care îºi cufundã privirile in cartea din faþa sa: „Amintirile unui elf”.

Probabil cã pentru un vrãjitor obiºnuit ar fi fost greu sã citeascã ceva, în hãrmãlaia aceea fãrã a folosi vreun farmec, dar Raizen era altfel. Era atât de absorbit de unele cãrþi încât de multe ori se ajungea la forþã brutã pentru a-l scoate din propria sa dimensiune. Acea dimensiune minunatã pe care cu toþii ne-o creãm atunci când citim o carte la fel de minunatã.

„Ah ce frumos ar fi sã-mi pot creea propria mea lume, exact aºa cum o vreau....” gândi el în timp ce încã citea. Deodatã, parcã printr-un farmec, lumea din jurul sãu începu sã se schimbe. Brusc, se trezi îmbrãcat într-o câmaºã de zale de argint, cu un coif alb din plãci ºi o halebardã în mâine. Bibliotecã se transformã treptat într-un câmp de bãtãlie presãrat cu elfi ºi oameni încleºtându-se pe viaþã ºi pe moarte. Scuturã rapid din cap ºi totul revenii la normal.

„Ah, nu pot decât sã visez la astfel de întamplãri...pacat ca nu sunt cu adevãrat un cavaler în armurã.” gândi el strâmbând din nas. „Dar poate totuºi, aº putea scrie o carte. Cartea perfectã pentru mine !”

Culoarea foilor o atragea in mod ciudat. Ar fi vrut sa lase cartea, sa ia o pana si sa isi astearna oe hartie sentimentele, visele, dorintele, sperantele, reusitele si esecurile, creeand cartea pe care o visase intotdeauna.


Incaperea slab luminata se preschimba instantaneu intr-o camera spatioasa si luminata. Un pat frumos, albastru si cu baldachin rona in fata unui birou frumos lucrat in lemn de cires. Cateva dintre ferestrele usiase erau acoperite cu niste perdelute din voal albastru. Usile frumoase din partea stanga a patului erau deschise, dezvaluind balconul. Ahh, cat semana camera cu cea versioarei sale... Si uite-o intrand. Purtand o rochie albastruie si o esarfa de aceeasi culoare. Ce frumos era sa o priveasca iar...
Ar fi vrut sa-i vorbeasca, dar ea era transparenta... asemeni unei fantomite.

Samantha se aseza la birou, luand o pana. Un teanc de foite de aceeasi culoare ajunsesera prin farmec chiar in fata ei.
Ce frumos era sa privesti foile zburand in jurul ei, toate pline de cuvinte...
Apoi soimarita se ridica, strangandu-le pe toate. Le aranja pe toate si apoi se ridica, lundu-si bagheta. Flutura putin si niste coperti frumoase, invelite intr-un voal belo si cu putin sclipici.
Zambind se invarti de cateva ori prin camera, cantand o melodie numai de ea stiuta.

Pranzul!

Fata lasa cartea pe pat, plecand din camera. Charlizze se apripie, rasfoind-o putin. Era exact ceea ce-si dorea si ea sa faca. Dorinte, vise, sperante... Toate adunate intr-o carte perfecta.


Fata lasa cartea ei despere alchimie pe masa, apoi op impinse spre captul celalat al mesei, unde statea un baiat.
"Scuze."
Vocea ei era aproape normala. Aproape. Apoi cauta prin vbuzunare pachetul de servetele, stergandu-si lacrimile.
Apoi se adresa fetei de langa ea.
"as putea sa iau si eu una?"
Asteptand raspunsul isi scoase din rucsacel pana roz de paun.
Asementi tuturor celor care se asezasera la acea masa asemeni verisoarei ei avea sa scrie si ea o carte perfecta, cel putin pentru ea.

"Sigur" aproba ea,intinzandu-i o foaie. "Daca mai vrei,poti lua de aici" si ii arata un teanc de foi albe."O...succes"
"Multumesc.Succes pentru ce?"
"Vrei sa scri si tu ceva,nu?E mai greu decat crezi" ii zambi apoi se intoarse spre treaba ei.
"Da,multumesc"
In sfarsit,avea un titlu pentru opera ei.Nu era cine stie ce,insa era tot ce avea pentru moment.
"Ich liebe was ich getötet.Warum?".Acestea erau cuvintele asezate cu atata grija in mijlocul paginii.
Acum era mai usor,avea un titlu,iar titlul era chiar despre viata ei.'Va fi...un jurnal' gandi ea,in timp ce isi lua pana in mana.
Ridica pana in sus,analizand-o.Era o pana neagra,la fel ca sufletul ei gol.O avea de la parintii ei vitregi,era de pe vremea lor.De cand erau ei la scoala.Asta o impresiona.Un obiect pastrat cu atata grija...
In sfarsit,avea sa scrie primele cuvinte.Era atat de emotionata.Nu se ridicase de la acea masa de o zi,nu mancase,nu dormise,Totul petnru acel moment.Se simntea mandra,ca si cum ar fi realizat ceva important.Insa important doar petnru ea.Doar petnru sufletul ei.Pentur inima sa.

_________________________________
Traduceri:
"Ich liebe was ich getötet.Warum?" = "Iubesc ce m-a ucis.De ce?"

Lua o foaie, siisi scoase bagheta din lemn de cires din buzunar. Rosti vreo doua farmece, si colora foaia in roz, multiplicand-o apoi. Privindu-si pana cu atentie, o baga in cerneala, si se grabi sa scrie.
dupa jumatate de ora nu avansase deloc, facuse oar vreo doua pete de cerneala ciclam, pe care le sterse repede cu bagheta. Da, intr-adevar era greu sa scrii. Ce bine i-ar fi prins sa stie ce titlu alesese frumoasa ei verisoara epntru carticica ei.
Dar, de ce sa s inspire de la cineva, cand putea sa fie originala? Trebuia doar sa se gandeasca. Usor de spus, greu de facut.

Cat timp trecuse de cand tot se holba la foitele ei roz nu stia. Si nici nu o rpea interesan In sfarsit gasise un titlu.
Lua pana din sticluta cu cerneala si incepu sa scrie.


Ultima propozitie ii era asa de draga... Nu stia limba, dar retunise aceasta frumoasa fraza de cand era mica, si o persoana care-i era destul de draga la acea vreme i-o spusese.

Ceneala straluci pe foita, scotand in evidenta cuvintele frumos scrise.

OOC; scuze de lungime&calitate

OOC:
Cuvinte in germana ^_^

ON:

Adelina intoarse privirea spre colega sa,observand prima propozitie din opera sa.
"Frumos" ii spuse
"Multumesc.Cunosti limba?"
"Desigur."Nu existã nici un miracol pentru cei care nu au nici o credinþã în ele." frumoasa fraza."
Se intoarse inapoi la lucru.Nici ea nu avansase foarte mult.Avea incontinuare,doar titlul afisat.Avea atatea lucruri de scris,atat de multe de analizat...nu stia de unde sa inceapa.Avea atatea amintri legate de subectul ales...cat suferise de pe urma ucigasului...insa cat de mult il iubea....
In sfarsit,inspiratia o inconjura.Incepuse sa scrie,in sfarsit.


Insa atat putu sa scrie,si lacrimile ii invadara din nou fata.Se sterse la ochi,apoi mai arunca o privire la colega sa.
"Continui in germana?" intreba ea,cu un ton de timiditate in glas.

In timp ce se gandea la ce sa mai scrie, privi spre ceea ce scrisese fata de langa ea.

[Ich liebe was ich getötet.Warum?

Am fost blestemata sa iubesc un demon.Sa plang pentru el.Chiar si dupa ce m-a distrus am continuat sa il iubesc...sunt pierduta fara el.Nu am mai fost "eu" decand...a plecat...]

"Frumos scris..."
"Mersi."

Cititnd ceea ce scrisese fata reusi sa-si gaseasca putina inspiratie. Se itnoarse la foitele roz.


Acum trebuia doar sa vada ce sa scrie... Povestea ei, dorintele, sperantele, reusitle, esecurile? Ar fi fost o idee buna sa scrie fiecare varianta pe un biletel si sa inchida ochisorii, tragand unul din biletele. Ar fi fost mult mai usor.

Prima pagina o lasa alaturi de ea si lua iar in mana pana.



Apoi o lasa si pe aceasta, luand o treia. Chiar era dificil sa scrii... Foarte dificil...
Auzi cum fata de langa ea ii spunea ceva. Nu fusese atenta asa ca ridica capsorul din hartiutele rozalii, unde oricum nu facea nimic.
"Poti sa repeti? N-am fost atenta..."