Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Nocturn / Borgin & Burkes / ours is the glory

**Guillaume J. Devereux** · 26 Jun 2012, 22:41

De ce trebuia ca fiecare minut petrecut cu Veronique sa-i amplifice dorinta aceea specific masculina de a o avea? Trebuia sa treaca peste asta, caci nu era sigur ca ar fi putut s-o convinga vreodata pe vrajitoare, iar de obligat nici nu se punea problema, caci a forta pe cineva strica tot farmecul. Ii prinse degetele subtiri intr-ale sale si o urma, incercand sa ghiceasca unde anume dorea sa-l duce. In alergarea lor mai mult sau mai putin nebuna, nu se putu opri din a-i admira trupul subtire si formele mult prea feminine.

Se oprira in fata unei case ce avea un aer abandonat, si inainte ca Guillaume sa isi dea seama unde erau, o femeie aproape cheala le deschise usa. Barbatul o privi uimit, insa inceta sa se mai holbeze si se intoarse la vrajitoare. Nu scoase nici un cuvant, si o urma pe Veronique inauntru, intrebandu-se cum de putuse sa se insele in privinta ei. Totusi, tot nu credea ca o chema Guidi, care era nume italienesc, iar Veronique nu era deloc unul care sa provina din tara cizma.

**Veronique A. Dupont** · 26 Jun 2012, 22:59

Trecu pintr-o anticamera decorata toata in rosu, iar apoi pasi in interiorul unui salon de zi a carui draperi grele fusesera trase pentru a lasa lumina Soarelui sa strapunga sticla geamurilor crsitaline. Se aseza pe o canapea mov ce parea desprinsa din perioasa victoriana si il invita pe Guillaume sa ia loc langa dansa.
Nici macar ea n-avea nici cea mai vaga idee de ce-l adusese pe barbat in acea casa, dar ceva din interiorul sau ii spunea sa continuie. Era ceva foarte interesant legat de el - in afara de numele de familie - care o facea pe vrajitoare foarte curioasa. Ar fi vrut sa-l descoasa pe toate partile si sa-i afle planul de cucerire.

'Imi spuneai despre cum vei conduce tu Lumea Magiei. Cat de curand crezi ca ai putea infaptui aceste vorbe?' intreba pe un ton nonsalant si incepu sa se joace cu buclele satene ale barbatului. Erau fine si pareau atat de pretioase intre degetele sale osoase. Se temea ca daca ar fi tras prea tare ar fi putut sa il lase fara frumoasa lui podoaba capilara.

'Sotul meu este acasa?' o intreba pe femeia care mai devreme le deschisese usa, iar acum ii servea cu ceai si fursecuri. Slujnica raspunse prompt ca nu, iar apoi se retrase intr-una dintre odaile alaturate lasandu-i singuri.

**Guillaume J. Devereux** · 26 Jun 2012, 23:20

Lejeritatea si indiferenta cu care se comporta vrajitoarea il uimea peste masura pe barbat, insa ar fi renuntat de mult daca s-ar fi simtit in pericol, sau chiar amenintat. Se aseza langa ea pe canapea, lasand-o sa-i umble in par, desi nu era cel mai indicat lucru, avand in vedere ca asta i-ar fi amplificat acea dorinta care nu prea isi avea rostul in acel moment.

Reflecta timp de cateva minute la intrebarea ei. Asta nu ar fi fost atat de greu, insa era mult prea lenes, iar acest efort presupunea sa-l vada pe tatal sau, si sa incerce sa se impace, altfel nu avea cum sa ajunga la imensa lui putere, si la oamenii lui. Nu si-ar fi dorit sa faca asta prin forta, insa puterile lui in privinta magiei nu era intr-atat de vaste incat sa anihileze destui oameni pentru a-i baga pe ceilalti in sperieti.
"Daca ma straduiesc, intr-un timp scurt. Tata are o slabiciune pentru mine, si oricum e pe duca, asa ca, daca vreau, si maine pot sa va am pe toti la picioare."

Isi schimba pozitia intr-una mai degajata, privind slujnica aproape cheala, si se uita sceptic la Veronique. Ce tot era cu sotul asta?

**Veronique A. Dupont** · 27 Jun 2012, 15:52

I se parea foarte amuzant modul in care gandea barbatul. Avea sezatia ca este capabil de orice si credea ca asedierea unei intregi lumi putea fi infaptuita intr-un timp extrem de scurt. Vrajitoarea insa nu era atat de naiva. Stia cat de mult avea sa-i ia pentru a pune Lumea Magiei la picioarele sale. Din acest motiv avea nevoi de aliati si era de parere ca Jules ar fi fost tocmai potrivt pentru acel post.

'Dar nu trebuie sa vorbesti cu tatal tau pentru a ma avea pe mine ingenuncheata la picioarele tale' glumi ea si apoi isi lua mana din parul vrajitorului.
Se lasa pe spate, punandu-si capul pe unul dintre bratele canapelei si isi ridica picioarele desculte pe aceasta. Nu incerca sa-l atraga pe barbat, dar acela era felul ei de-a fi. Nu ii placea sa fie rigida si sa se comporte de parca ar fi fost o straina. Prefera sa fie spontana si lejera in comportament.
'Dar esti tu crud? Esti pregatit sa versi sange nevinovat? Sper ca stii ca oamenii nu te vor asculta niciodata decat daca le arati ce se va intampla cu ei daca te tradeaza' ii explica privindu-l atenta in ochii azurii.

Se pozitiona la loc in sezut si isi trase picioarele sub ea. Isi dadu cascada lunga de par ciocolatiu pe o parte si se apleca spre Guillaume. Ii zambi, iar apoi isi aproape ca-si lipi buzele de urechea acestui - exact cum facuse in magazin atunci cand i se prezentase.
'Ai vazut parul slujnicei mele? A vrut sa fuga, dar a fost prinsa la timp. N-am pedepsit-o pentru a a fugit - pana la urma toata lumea este libera sa faca ce vrea - dar si-a lasat copilul in urma. Pruncul avea pe atunci doar cateva luni. Acum stie care ii este datoria de mama, iar atunci cand uita are destule cicatrice care sa-i aminteasca. In plus, parul ei este vrajit in asa fel incat nu va mai creste niciodata. Asta, desigur, daca nu anulez eu vraja. Saraca de ea nu va mai fi niciodata frumoasa' isi incheie monologul sarutandu-i usor urechea vrajitorului si apoi se trase inapoi in coltul sau.

**Guillaume J. Devereux** · 27 Jun 2012, 16:30

Guillaume o privi pret de cateva secunde lung, incercand sa isi imagineze cum ar fi fost daca gluma ea s-ar fi implinit. I-ar fi placut s-o aiba ingenuncheata, desi ea nu parea deloc tipul, insa tot era o idee la care visa, si la care spera. Si cu cat se gandea mai mult la ea, cu atat mai mare devenea dorinta de a avea, fie si doar pentru cateva minute. Se intoarse sprea ea, admirandu-i picioarele lungi si frumoase, insa isi inabusi instinctul de a face ceva stupid.
"In lumea asta exista doar doua tipuri de oameni: care merita si cei care nu merita sa traiasca. Noi doi meritam, si asta pentru ca nu ne pasa de cei din jur, cei slabi, cei care nu merita. Cei care se zbat, si care nu reusesc."

Ii asculta ganditor intamplarea cu slujnica, si se gandi ca el probabil ar fi invatat-o minte mult mai dur, insa Veronique avea dreptate: fiecare era liber sa plece, mai putin sclavii. Iar sclavii lui trebuiau tinuti in frau, insa asta era alta poveste.
"Saraca? Nu cred. Slujnica ta este dintre cei care nu merita. Daca ar fi meritat, ar fi trebuit sa te infrunte si sa plece de mult. Dar sa plece, nu sa fie prinsa. Nu e deloc desteapta", concluziona el, prinzandu-i barbia intre degetele sale si privind-o in ochii ei de un verde patrunzator.

**Veronique A. Dupont** · 27 Jun 2012, 17:01

Nu stia de ce, dar nu-i venea sa creada niciuna dintre vorbele vrajitorului. Parea mult prea plin de sine pentru a putea fi luat in seama. Credea ca este crud, dar Veronique era de parere ca nestiinta era defapt calitatea pe care barbatul o stapanea cel mai bine. Ii parea insa rau de el pentru ca avea un chip angelic si simtea ca ar fi fost pacat ca acea frumusete sa se piarda intr-o lupta sangeroasa pe care Guillaume nu ar fi fost in stare sa o stapaneasca.
N-avea nici cea mai vaga idee despre ce insemna un razboi, dar se vedea deja invingator. Nu se gandea la cat de greu era sa lupti pentru principiile tale. Tot ce-si imagina el era un tron de aur pe care sa seada. Poate Veronique era mult prea dura cu el insa nu-i placeau cainii care latrau prea mult.

Zambi cand barbatul ii apuca barbia si isi apropie chipul mai tare de al lui. Se parea totusi ca micutul razboinic era in stare sa ia ceea ce-si dorea fara a lua in considerare parerea celor din jur. Acest lucru ii crea o enorma bucurie tinerei pentru ca in sfarsit simtea ca se putea increde in el. Un om care nu-si asculta dorintele trupului nu era de incredere. Asta credea ea si de cele mai multe ori se dovedise a fi adevarat.

'Si acum ce ai de gand sa faci?' intreba venind si mai aproape de el.

**Guillaume J. Devereux** · 27 Jun 2012, 19:06

Nu era genul care sa stea pe banca in timp ce ceilalti actionau. Ii placea aventura, sa fie in mijlocul luptei, sa fie glorificat, sa fie un erou. Si nu cel pozitiv. I-ar fi placut ca toti cei pe langa care trecea sa fie atat de speriati de el incat nici sa nu crasneasca, iar acum, multumita vrajitoarei, avea sa inceapa sa-si puna planurile in aplicare. In timpul scolii visase sa conduca Devoratorii, insa acum cerea ceva mult mai maret. Nu un lord Intunecat, nici pe departe. Ci doar un conducator. Atat. Nu era sir, lord sau rege. Era un razboinic care se dorea pe campul de lupta, conducand armata.

Isi indrepta atentia spre Veronique, si se decise ca din acel moment sa ia tot ce-i apartinea, fara sa fie mereu nevoit sa se caiasca sau sa dea ceva inapoi. O vroia pe Veronique si avea s-o aiba, indiferent daca aceasta era sau nu de acord.
"Iar acum, mi te supui, micuta doamna", raspunse el, apasandu-si buzele pe ale femeii, impingand-o pe spate pe canapea.

**Veronique A. Dupont** · 28 Jun 2012, 11:58

Chicoti din nou si musca buza inferioara a lui Guillaume. O trase putin cu dintii si apoi o elibera. Il saruta apoi inca o data strecurandu-si limba printre buzele carnoase ale barbatului.
Nu se simtea atrasa de el, cu toate ca era cu mult mai chipes decat orice alt barbat pe care-l cunoscuse vreodata, insa ii placea modul lui de a lua lucrurile. Poate ca n-ar fi sarutat-o niciodata daca ea nu l-ar fi incitat, dar chiar si asa i se parea interesant cum incerca sa o detina. Se comporta ca orice barbat caruia ii placea sa stie ca are o femeie numai a lui. Insa ea nu-i apartinea inca, iar din acest motiv trebuia sa se dovedeasca destul de bun.
Jocul lor era oarecum asemanator cu cel al unor animale. Ardoarea care ii poseda era defapt acelasi instinct salbatic care se trezea in inima fiecarei bestii cand isi gasea un partener.

'Eu nu ma supun nimanui' spuse pe un ton ferm si ii musca pentru a doua oara buza pana ce-i dadu sangele.
Il lasase sa creada ca ar fi putut face orice cu ea, dar nu era asa. Nimeni nu era destul de bun incat sa o ingenuncheze. Nimeni nu ii dicta ce sa faca pentru ca era libera, iar acesta libertate o pretuia mai mult decat orice pe lume. Nu avea de gand sa apartina vreodata unui barbat si de aceea avea grija ca toti cei cu care-si impartea patul sa o vada ca pe o putere superioara lor.

**Guillaume J. Devereux** · 28 Jun 2012, 17:57

Barbatul isi duse intr-un mod lent si nepasator mana la buza sangeranda, gandindu-se ca femeiusca asta era mult mai a naibii decat isi inchipuise. Totusi, nu dorea s-o forteze, fiindca era intotdeauna mai satisfacator sa primesti de bunavoie ceva decat sa il iei cu forta. Ii prinse barbia intre degetul mare si cel aratator si isi tintui inca o data privirea in ochii astia verzi si cruzi.
"Inca, miss Veronique"

Dintr-o miscare, o prinse de mijloc, tragand-o mai aproape de el. O aseza cu destula greutate pe coapsele sale, incepand sa-i mangaie tandru gatul ei frumos si alb.
"Dar tu, draga mea, tu ce planuri ai?"intreba el, zambindu-i sarmant.

**Veronique A. Dupont** · 28 Jun 2012, 18:51

Facu in asa fel sa cuprinda mijlocul barbatului cu coapsele sale si incepu sa-i mangaie umerii lati. Se opri o secunda pentru a-l privi, iar apoi se chinui sa-i dea sacoul de la costum jos. Stia deja unde avea sa se ajunga, dar nu avea de gand sa faca acel lucru. Voia doar sa se mai joace putin cu el, iar apoi sa puna stop jocului. Simtea ca trebuie sa faca asta pentru a-i demonstra ca ea nu era supusa nimanui si nici nu avea de gand sa fie vreodata. Putea sa viseze oricat si-ar fi dorit ca o va avea pe ea, dar acele vise nu se vor materializa niciodata.

'Niciodata' sopti chiar langa urechea lui. Nu, nu exista niciun inca. Era cu mult mai puternica decat era el si nici in ruptul capului nu i-ar fi dat ascultare.
Cu degetele sale subtiri si lungi incepu sa-i deschida unul cate unul nasturii de la camasa. Cand ajunse la jumatate isi strecura mana in locul in care materialul fusese deschis si incepu sa-i mangaie pielea fina. Isi retrase repede mana si o pozitiona pe incheietura mainii cu care el ii mangaia gatul. Ii zambi pentru o fractiune de secunda, iar apoi incepu sa-l sarute apasat, ranindu-se pe sine si pe el in acest proces.

'Vreau sa conduc aceasta lume. Vreau sa ridic un imperiu deasupra acestei gropi de gunoi in care si-au gasit salasul toate scursurile societatii vrajitoresti' spuse printre saruturi pe un ton sfarsit. 'Ce altceva si-ar putea dori o fata de douazeci si unu de ani?'