Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala de Primire

« Previous 1 2 3 4 5 6 … 11 Next »

/ Rebecca Lestrange

Quote:Ce dimineata miserable! Blair fusese destul de matinala. Sau nu. Dorota o trezise la ora opt, tragand de ea pentru ceva timp ca aceasta sa se ridice din pat. Erau ordine stricte: Blair trebuia sa aiba parte de o viata sanatoasa, iar asta insemna sa se trezeasca de dimineata, nu la amiaza, sa manance sanatos, sa evite crizele de bulimie, si sa nu se streseze prea tare. Cam dificil cu ultima parte. Insa imediat ce Dorota trasese draperiile imense, razele puternice de soare au intrat prin ferestre. La scurt timp, Dorota a deschis si geamurile, pentru a aerisi camera. Zgomotul de agitatie ce venea de afara o deranja pe Blair, la fel cum lumina ii deranja ochii ei frumosi, patrunzatori si ai naibii de sensibili. Se miscase cu greu pana in dining room, cu mainile incrucisate la piept, in timp ce talpile picioarelor ei de abia se taraiau pe podeaua rece, ce ii provoca fiori in tot corpul. Cand se aseza pe scaunul confortabil si privi spre platoul imens din fata ei, nu se putea gandi decat la greutatea ei. Cu siguranta, trebuia sa se cantareasca in acea dimineata, pentru ca azi avea proba pentru rochia Eleanor Waldorf. Mama sa crease o rochie special pentru ea, pe care trebuia sa o prezinte la un fashion show pe care Eleanor il va tine in L.A. Insa Blair trimisese cu totul si cu totul alte masuri agentilor mamei ei. Niste masuri ce o descriau pe Blair ca fiind un size zero, pe cand ea era doi. Too bad, right? Privi inca o data spre platou si inghiti in sec. Avea sa manance, regulile ce ii fusesera impuse de curand de catre tatal sau trebuiau respectate. Oh, da! Harold incepuse sa isi faca griji in privinta fetei sale, asa ca incepuse sa se intereseze despre ea. Astfel a aflat ca Blair sufera de bulimie. New rules, iar cand Dorota este menajera ta.. nu ai cum sa nu le respecti. Privi spre acei struguri cu boabe mari si lucioase, care pentru un om normal ar fi aratat apetisant; un om normal s-ar fi infruptat din ele inca din primele secunde, insa Blair nu parea a fi o creatura chiar atat de banala. Privi dezgustata, in timp ce isi duse degetele delicate si tremurande catre un bob, pe care il duse repede in gura. Isi inchise ochii si incepuse sa mestece, strambandu-se ca de obicei. Inghiti cu greu, privind din nou spre acel platou. Cat de greu fusese sa manance un bob! Nu isi putea imagina cum avea sa manance toate acele delicatese, care pentru ea erau pur si simplu kilograme in plus! Repeta miscarea de mai devreme, alegand de aceasta data un bob mai mic. Indata ce inghiti, telefonul ei incepuse sa sune. Era tatal sau ce o verifica in fiecare dimineata. Dupa ce il asigura ca era chiar in momentul cu pricina, cel in care lua masa, ii promise ca avea sa-l caute mai tarziu, asta numai dupa ce Harold insistase ca Blair sa termine macar jumatate din micul dejun! Desigur! Asta inseamna inca.. 47 de boabe de struguri, daca calculam. Renunta la acel fruct, gandindu-se ca poate va gasi ceva ce avea sa manance cu pofta, nu cu dispret. Felii de paine prajita. Paine? Dar asta insemna muuuult prea multe grame/kg in plus. Insa Blair apuca felia de paine, in timp ce firimiturile cadeau pe masa din sticla. Musca din coltul acesteia, simtind textura crocanta si gustul usor amar, delicios, de altfel. Hmm, era ceva ce ii placea lui Blair. Woaaah, wait a sec. Lui Blair ii placea ceva ce se manca? Se pare ca da! Cu greu, insa cu rabdare, in numai douazeci de minute Blair mancase o felie de paine si bause exact patru guri de suc de piersici. Ei bine, era un progres, insa era de ajuns. Se ridica de la masa si pleca mai fericita spre camera ei, unde intra imediat in baie. Insa nu pentru o criza de bulimie, ci pentru un dus rece! Cu totii stim ca NY-ul poate fi uneori prea hot, iar atunci cand aratai si bine.. era si mai cald, daca ma intelegeti.. Cu toate acestea dusul decursese bine. Blair nu avusese niciun gand ciudat, iar asta era un alt progres. Dupa ce iesise in prosop din baie, merse spre oglinda imensa din dressing-ul ei, privindu-si reflexia. Isi lasa prosopul sa cada si observa ca arata acceptabil. Defapt, ce fac eu aici? Vorbesc exact ca ea! Caci in realitate, arata exceptional! Exact ca unul din acele modele, ce aveau 60 in talie, insa niste forme apetisante si generoase. Acel gen de corp, acel gen de perfectiune! Imediat ce se asigura ca arata destul de bine se imbraca. Ca de obicei: elegant, cu rafinament, in propiul stil: Waldorf. Iesi din dressing, pasind usor in balerinii sai moi, de un roz pal si se aseza la biroul din camera ei, deschizandu-si jurnalul.
Isi petrecuse aproape o ora, insirand nenumarate randuri in caietul cu coperti roz, cand Dorota intra in camera ei, alaturi de un tanar aratos. Blair inchise jurnalul brusc, intorcandu-si privirea spre musafirul ei. Era Archibald. Insa nu Nate. Nu Nate era cel care ii provoca batai de inima neregulate, cativa fluturasi in stomac si fiori pe sirea spinarii. Adrian facea asta, si se pare ca se pricepea de minune. Blair se ridica de pe scaun si zambi incantata, muscandu-si usor buza inferioara si facand pasi marunti spre el.
Adrian.., spuse ea pe un ton slab, destul de incantata, fara sa gandeasca la ce putea sa ii zica. Cu ce ocazie..?, intreba sfioasa, ajungand acum in fata lui, ridicandu-si usor privirea spre el; cei doi nu erau chiar la acelasi nivel, Blair fiind mai scunda decat el cu cativa centimetri, iar acum ca nu purta tocuri se simtea destul de micuta. Insa pe cat de slaba fusese vocea ei, pe atat de larg ii era zambetul, ce ii descoperea dantura perfecta, de un alb stralucitor. Insa incantarea ei era Adrian. Baiatul bine aratos din fata ei, de o inaltime perfecta, ce avea un trup bine structurat si un chip dulce. Pe langa asta, comportamentul sau era la fel de minunat, Adrian fiind un tanar politicos, romantic.. exat acel print pe care Blair si-l dorea.