Darkmark RPG Forum / King's Cross / Peronul 9 si 3/4

1 2 3 4 5 Next »

/ Reintoarcerea

Salathiel se afla pentru a mia oara aici si totusi locul i se parea strain. Figuri cunoscute si altele noi il inconjurau, asteptand anuntul de plecare sau discutand despre ultimele zvonuri. Legaturi noi se infiripau, rivalitati apareau, prietenii sau dyusmanii care aveau sa reziste de-a lungul celor sapte ani la Hogwarts. El stia bine toate acestea, mai fusese aici, dar fugise fusese alungat de cei care il considerau doar un copil de Devoratori.
Nu era insa omul care sa renunte cu una cu doua. Isi dadu gluga jos si avansa prin multime, pregatit pentru un prim an intreg la Hogwarts, pentru noi cunostiinte si noi prieteni.

• Isi terminase treburile pe care le avusese in Londra si se indrepta precauta catre gara King's Cross. Presimtea ca anul acela avea sa fie mai bun, ca viperinii se vor pune pe treaba si vor lupta impreuna pentru un scop comun, castigarea Cupei Caselor VIII.
  Dupa o mica oprire la magazinul cu tigari isi continua drumul pana la peronul 9. Se afla in fata zidului ce despartea peronul 9 de peronul 10. Trase puternic aer in piept si se napusti asupra lui, trecand chiar prin piatra rece a acestuia. Zambi incantat cand vazu ca reusise sa treaca prin acel mic portal si se aseza pe una dintre bancile de pe peron. Ii placea sa se uite la familie de vrajitori cum isi iau ramas bun de la odrasele lor. Ii placea mai ales sa-i vada pe boboci stand dispersati pe langa tren avand o figura infricosata. Cunostea si dansa sentimentul acela de teama, sentimentul ca trebuie sa incepi o noua viata si ca n-ai habar pe unde s-o apuci.

Sal isi opri privirea asupra unei fete ce urmarea de pe o banca forfota de pe peron. Figura ei ii parea cunoscuta, asa incat baiatul se decise sa se aseze langa ea, mai ales ca era viperina. Desi inca nu stia exact de ce, Sal simtea un sentiment parca de demult intiparit in mintea lui pe masura ce se apropia de fata.
Scuturand scurt din cap, in speranta de a alunga impresiile neplacute, baiatul pasi langa banca.
"Buna... Pot sa ma asez si eu aici?" spuse el, incercand sa zambeasca.

ooc: mai esti Devorator, right?

• Copiii inca se imbarcau si dupa ceasul mare din fier de pe peron avea sa mai dureze cel putin jumatate de ora pana cand trenul avea sa plece. Zambi nonsalant gandinu-se ca anul trecut credea ca avea sa fie ultima sa calatorie cu trenul spre Hogwarts. Probabil ca ar fi avut dreptate, daca nu s-ar fi intors mai tarziu ca profesoara si sefa de casa la viperini. Oricum, chiar si in aceasta situatie n-ar fi trebuit sa ma ia trenul, dar avand in vedere activitatea sa recenta din Londra, trenul era singurul transport rapid si confortabil la care se putea gandi in acel moment. Desigur, ar fi putut zbura pana acolo sau aparea in Hogsmade ca oricare alt profesor, dar trenul mereu ii inspirase un loc sigur si primitor, iar in acel moment de exact acest lucru avea nevoie, un loc calduros care sa-i inspire ca nu este singura.
  Vazu un baiat indreptandu-se catre dansa. 'Buna. Pot sa ma asez aici?' intreba acesta, iar vrajitoarea ii facu semn ca poate. 'Buna' raspunse la randul sau zambind.
  
  OOC: yep!

ooc: I can sense them, yanno...

Presimtirile lui Sal fura risipite pe moment de zambetul tinerei vrajitoare. De aproape Sal isi putu da seama ca nu e o eleva obisnuita, desi nu stia inca ce anume e neobisnuit. Se aseza incet, gandindu-se ca poate casa Viperinilor nu e atat de rea pe cat crezuse si ca mai avea inca de cunoscut multe persoane care sa infirme reputatia rea a Viperinilor.
Cu ceva vreme in urma de exemplu, Sal n-ar fi conceput ca un viperin sa accepte sa imparta o banca cu el fara ca mai intai sa se dueleze pentru locul ocupat pe banca sau pentru banca in sine sau pentru intentia de a sta pe o banca in prezenta unui viperin. Desigur, asta era in trecut si Sal stia acum ca si viperinii au partile lor bune.
O singura parte nu prea buna inca il tulbura. Isi stranse mai tare manusa ce ii proteja mana dreapta de privirile celorlalti. Doar directorii scolii ii vazusera semnul Devoratorilor de pe antebrat si nu voia ca asta sa se schimbe curand.
Incerca sa alunge iarasi gandurile obraznice. Se intoarse spre tanara de langa el.
"Esti cumva in ultimul an?"

• Baiatul parea destul de incordat. Se aseza cu grija pe banca, lucru care-i dadu de gandit fetei. Ori ea era mai ciudat decat crezuse, ori individul avea ceva de ascuns. Ofta incet si isi sterde zambetul de pe chip lasand in urma lui o figura rece. De cand se trezise de dimineata sperase ca acea zi avea sa fie speciala, probabil mai fericit, dar vrajitorul in necunostinta de cauza o facuse deja sa se gandeasca ca acela a fost doar un vis si ca ziua sa avea sa fie al fel ca toate celelalte, un cosmar.
  'Sunt absolventa' raspunse acesta la intrebarea vrajitorului. 'Tu?' intreba la randul sau, dar nu prea mai avea starea necesara sa faca discutii de complezenta. Ar fi vrut, parca, sa dispara chiar in acel moment si sa apara la Hogsmade. De acolo putea merge la castel unde avea sa-si gaseasca camera cu toate lucrurile neatinse. Si acela era un avantaj, ca profesor nu trebuia sa-si care niciodata cufarul cu ea pentru ca avea o camera prestabilita in care isi lasa toate posesiunile pe timpul vacantei si stia ca nimeni nu ar fi indraznit sa umble prin ele. Desigur, paranoica cum era prefera sa-si ia cu dansa lucrurile care aveau valoare monetara, dar si sentimentala.
  'Esti cumva nou?' intreba varjitoarea simtimd o energie diferita venind din pareta lui. Era ca si cum il cunostea, dar nu-l mai vazuse niciodata.

Raspunsul vrajitoarei il facu pe Sal sa tresara, mai ales ca zambetul de mai devreme se transformase intr-o figura rece care nu lasa loc de multe interpretari. Pentru o clipa intentia baiatului fu sa ii dezveleasca antebratul tinerei de langa el, desi era aproape sigur ce avea sa gaseasca acolo si era sigur si de confruntarea ce ar fi urmat.
Fu oprit de intrebarea vrajitoarei, care probabil simtise si ea ceva venind din partea lui. Desi nu fusese niciodata cu adevarat Devorator, anii de magie neagra isi lasasera amprenta. Inca dinainte sa vina la Hogwarts isi propusese sa nu aibe niciun contact cu vrajitorii intunecati si totusi acum statea langa unul din ei. Atunci il fulgera o idee: ' absolventa? Atunci ce cauta aici? Nu cumva... '

"Eu sunt in anul intai, dar nu sunt chiar nou. Anul trecut nu am reusit sa raman prin preajma pana la sfarsit, deci repet anul acum." raspunse calm Sal, incercand sa se stapaneasca.
"Am uitat sa ma prezint, Salathiel Donnerkrieg" continua el, accentuand ultimul cuvant si urmarind cu atentie orice schimbare de expresie a tinerei de langa el.

• Se lipi mai tare de spatarul bancii si incepu sa se joace frenetic cu multele inele pe care le purta pe degete. Zambea, dar expresia ferecita nu i se ragasea si in privire si se uita absenta la trenul din fata sa.
  Desigur ca stia foarte bine numele de Donnerkireg de la tatal sau. Stia ce se intamplase cu familia aceea si simtea ca destinele le fusesera foarte asemanatoare. Ii zambi din nou baiatului, de data aceasta din suflet si ofta usor. Stia cum este sa-ti pierzi intreaga familie si sa ramai singur.
  Se gandi pe loc la tatal sau care obisnuia sa-i spuna ca atunci cand are de indeplinit o misiune este de preferat sa nu lase niciun supravietuitor in urma pentru ca acel gest s-ar putea intoarce impotriva sa. Afisa o grimasa dispretuitoare gandinu-se ca sfarsitul familei sale fusese infaptuit de aliatii sai, de cei pe care-i considera priteni. Moartea parintilor sai o facura sa se gandeasca mai mult la ceea ce promiteau devoartorii si ceea ce ofereau cu adevarat.

Intuitia...nu, simturile il servisera bine. Dar nu izbutea sa inteleaga de ce vrajitoarea nu il tintuia cu ochi sfredelitori, cum s-ar fi asteptat de la un Devorator. Tacerea era apasatoare, desi vacarmul de pe peron n-ar fi lasat loc de acest cuvant in alte imprejurari.
Inele. Zambet. Tren. Peron. Devorator. Nu o putea "citi". Zambetul era adresat lui. Il intelegea? Cum poate un Devorator sa-l inteleaga?

"Domnisoara...?"

• Baiatul parea nedumerit asa ca-si muta privirea de la el la tren. Probabil ca ar fi trebuit sa-si ocupe si ea locul in vagonul profesorilor, vagon ce avea sa fie gol, dar simtea ca nu-l putea lasa pe individ singur pe banca. Ii cunostea durere, cel putin asa credea, si i-o intelegea. Purtau amandoi aceeasi greutate in suflet, dar macar dansa nu fusese nevoita sa se descurce de mic copil de una singura.
  'Dominsoara..?' il auzi pe baiat intreband.
  'Dupont, Veronique Alys Dupont' raspunse ea continuand sa se uite la tren. Probabil ca tanarul avea sa-i recunoasca numele de familie pentru ca era un nume consacrat printre devoratori si chiar printre vrajitori. Era numele unei familii vechi de sute de ani ce-si avea refugiul in Franta. Acum nu mai ramasesera nimic din ceea ce fusesera odata pentru ca aproape intreaga familie fusese vanata si o omrata de devoratori. Doar ea si sora sa erau singurele supravietuitoare, dar pareau a fi blestemate pe vecie sa traiasca una fara cealalta.
  'Imi poti spune Ronnie'