Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara
1 2 Next »
/ revealing the truth II

**Isolde du Maurier** · 08 Apr 2012, 16:56

[Image: tumblr_m1vdsmPZFq1rs4pnpo1_250.gif]

[Image: tumblr_m1vdsmPZFq1rs4pnpo2_250.gif]

REVEALING|theTRUTH|
IVY&CALLYSTO

Merse in liniste cu Ivy tot drumul din Hogsmeade. I se parea aiurea sa ii povesteasca pe drum, asa ca mai bine astepta pana cand erau amandoua singure. Ajungand in sfarsit la Hogwarts, se apropie de castel, alegand un copac retras mai la umbra, se aseza sub el pe iarba, si o privi pe vrajitoare. Pentru prima oara dupa atata timp, nu se mai simtea singura. Acum avea pe cienva pe care sa se bazeze, si era mai mult decat fericita.

"Te iubesc", ii sopti ea la ureche, stragand-o in brate ca pe un ursulet de plus.

Amandoua aveau nevoie de iubire, si ii parea atat de bine ca se gasisera una pe alta. Doua suflete pierdute, ratacite, si regasite. Chiar daca era atat de tarziu, cel putin nu murisera fara sa afle adevarul, chiar daca un adevar atat de mic si amarat, din care lipseau atatea piese.

**Ivy Thibault** · 08 Apr 2012, 17:25

Ivy inchise ochii, incercand sa se concentreze. Nu-i venea sa creada ca acum cateva ore era orfana fara familie, iar acum, era tot orfana, numai ca o avea pe Cally. O auzi pe Callysto soptindu-i la ureche cuvintele pe care sperase sa le auda din totdeauna de la familia ei.

"Uau" sopti Ivy, incercand din nou sa descifreze ce i se intamplase in ultimele ore. "Tu chiar esti reala."

Cally, sora ei. Ii va trebui ceva timp sa se obisnuiasca. Voia sa o cunoasca mai bine, sa afle totul despre ea. Voia sa isi creeze amintiri alaturi de ea. Inca nu ii venea sa creada.

In mod normal, ar fi reactionat altfel. Mereu cand se imagina gasindu-si familia, le arunca cuvintele in fata, incercand sa ii faca sa sufere cel putin cat suferise ea. Insa pur si simplu era altfel acum. Nu-si putea imagina sa-i spuna ceva lui Callysto. In primul rand, nu era vina ei si, in al doilea, Ivy tinea si ea la viperina.

"Trebuie sa-mi povestesti." ii spuse, ajustandu-si pozitia pe jos, astfel incat sa o poata privi. Isi dadea seama ca nu mai era singura pe lume. Acum avea o familie in sfarsit si voia sa auda mai multe.

**Isolde du Maurier** · 14 Apr 2012, 14:29

Callysto o privi pe Ivy, dandu-si seama ca si ei i se parea totul prea ciudat si poate chiar frumos ca sa fie real. Vietile lor se schimbasera in decurs de cateva ore atat de mult si de ciudat, incat pe viperina incepea s-o apuce ameteala. Se bucura ca Ivy era sora ei, si ca nu era singura, insa totul venise parca prea repede, si se temea ca nu cumva maine, cand se va trezi, va realiza ca totul nu fusese decat un vis.

Trase aer in piept, gandindu-se la tot ce se intamplase, si toata viata trecandu-i prin fata ochilor.

"M-am nascut in Paris. Mama, Mellisa, era Incuiata, iar William vrajitor cu sange pur. Acesta fusese la Durmstrang, caci nu era francez, ci englez, iar parintii lui erau pasionati de magia neagra, si au vrut ca si fiul lor sa le mosteneasca aceasta pasiune. Mama nu mi-a povestit niciodata cum s-au intalnit, si nici nu a vrut. A fost foarte secretoasa cu mine. Pana la 5 ani, am crescut alaturi de ei in Franta, iar la scurt timp dupa ce am implinit aceasta varsta, tata a murit. Ucis de un Devorator, carora am jurat sa nu ma alatur niciodata. Ei bine, dupa inmormantarea lui Mellisa si mama ei m-au luat si dus in Anglia, unde m-au inscris la o scoala de balet."

Se opri, privind-o pe Ivy, incercand sa-si imagineze cum ar fi fost daca ea ar fi fost acum in locul ei. Oare s-ar fi descurcat ca balerina?

**Ivy Thibault** · 20 Apr 2012, 10:09

Mama ta suna ca o femeie de milioane," spuse ea, ironic. Apoi se corecta: "Mama noastra, vreau sa spun."

Nimic nu era cum isi imaginase Ivy in tot acest timp. Mama ei era secretoasa, iar viperina ura secretele. Erau cele care distrugeau totul intr-o relatie. Apoi, mamei ei ii placea baletul. De fapt, din ce ii spusese Cally, mama ei adora baletul. Se gandi cum ar fi fost sa fie ea obligata sa faca balet. Poate ca atunci ar fi fost si ea una dintre adolescentele alea impotriva parintilor ei. Nu stia prea multe, insa stia sigur ca nu putea sa fie balerina.

Si totusi, parintii lor murisera. Ivy isi dadu seama ca poate era mai bine asa. Ca poate nu i-ar fi placut sa ii cunoasca.
Apoi, isi dadu seama ca poate ar trebui sa spuna si ea ceva despre trecutul ei.

"Ei bine, eu habar n-am unde m-am nascut. Pana acum ma chema doar Ivy Allison, nu aveam nume de familie." Isi dadu dintr-o data seama ca acum o chema Ivy Allison Thibault, ceea ce suna tare, asa ca zambi.
"Am fost crescuta la un orfelinat din Londra. Mi-am facut priteni acolo, cu care dormeam in camera, si mancam impreuna. In general, o viata fericita, pentru ca probabil mama noastra a ales sa nu ma duca la cel mai darapanat orfelinat din tara, asa ca am avut mancare si haine din belsug. Una dintre ingrijitoare era un Non si mi-a vazut talentul de vrajtoare, asa ca m-a inscris la Hogwarts. Aici a fost mai greu cu banii, din cauza faptului ca nu aveam nici un cnut macar. A trebuit sa schimb cativa bani Incuiati in bani vrajitorest, ceea ce a durat o vreme. In fine, am reusit sa-mi iau cartile si ce mai aveam nevoie si iata-ma." sfarsi Ivy.

Se uita la sora ei, intrebandu-se la ce se gandea ea in acel moment.

**Isolde du Maurier** · 20 Apr 2012, 23:25

Ascultandu-i povestea, isi dadu seama ca aceasta nu avusese o viata grea, asa cum crezuse la inceput tanara. Se bucura pentru asta, caci i-ar fi venit foarte greu sa auda ca ea traise mai bine. Nu fusese corect ceea ce se intamplase cu Ivy, si oricine a parasit-o merita sarutul Dementorilor. Se intreba cum de putuse mama ei sa-si dea propriul copil pe mana unor necunoscuti. Callysto ura copiii, mai degraba ar fi murit decat sa aiba vreunul. Nu putea suporta tipetele, urletele si toate cele.

"Am pierdut atatea...", spuse ea incet, privind in gol.

Ar fi vrut sa se recompenseze fata de Ivy. Simtea ca asa era corect, ca asa trebuia. In ultimul timp nu mai facuse deloc lucruri prea corecte, dar pe asta simtea ca trebuia sa o faca. Sa o protejeze in continuare, si sa ii ofere acea dragoste pe care numai rudele ti-o pot da, si care ei ii lipsise. Poate ca viata lor ar fi fost mult mai usoara daca ele doua ar fi fost impreuna. Ar fi putut trece peste toate greutatile mult mai usor. Ar fi strabatut un drum mai lin, mai curat, mai frumos. Timpul nu era pierdut, insa socul inca se resimtea, si mintea ii era goala.

**Ivy Thibault** · 19 May 2012, 14:56

Ivy se uită la sora ei şi încercă să se pună în locul ei. Tocmai aflase că mama ei făcuse ceva de neiertat, adică să-şi dea propriul copil la orfelinat. Ivy se întrebă cum ar fi fost dacă ea ar fi fost prima născută. Oare acum ea ar fi fost balerina graţioasă, iar Cally orfana?
Oricum, şi dacă mama ei ar fi avut un motiv plauzibil pentru care să o fi abandonat (nu-i venea niciunul în minte, dar totuşi...), i se părea o cruzime să nu îi fi spus niciodată lui Cally că avea o soră.
Îşi dădu seama că îşi frământă mâinile şi încetă, lăsându-le să cadă în pe lângă corp.
"Nu ar fi trebuit să fie aşa. Ar fi trebuit să fim surori de la început. Mama ta nu avea nici un drept să îmi hotărască tot viitorul." zise Ivy, destul de supărată.
Avusese grijă să spună mama "ta" pentru că ea una nu o considera mamă. Mamele ei fuseseră îngrijitoarele de la orfelinat.

**Isolde du Maurier** · 19 May 2012, 15:10

Se uita la Ivy, cuprinsa de un val subit de afectiune, dar care nu era primul. Isi musca buzele, lasand ca informatia proaspat primita sa fie mai intai procesata, apoi isi stranse genunchii cu bratele.

"Dar noi suntem surori, si mereu am fost. Desi nu am stiut asta. Ma...Mellisa a fost foarte ciudata, stiu, insa probabil ca nici copilaria ei nu a ajutat-o. Si-a dorit mereu sa fie balerina, insa nu avea constitutia pentru una"

Se opri, realizand ce facea. Niciodata nu o placuse pe mama ei, si acum ea incerca sa ii caute scuze. Nu, nu ar fi trebuit sa fie asa, desi nu intelegea in cata masura tinuse la ea.

"Nu ii caut scuze. Nu a fost o femeie buna si onorabila, insa a avut grija de mine", continua, incercand sa nu se uite la Ivy, si sa nu se simta vinovata. "Poate ca ea nu a vrut nici o clipa ca tu sa ne parasesti. Poate ca atunci cand a scris scrisoarea se referea la altcineva, care te-a...luat si nu stiu, te-a dus la orfelinat aici."

Facu o alta pauza, incercand sa se gandeasca la ceea ce tocmai spusese. Poate avea dreptate, poate nu, cine stie?

"Atunci presupun ca eram inca in Franta, deci...cred ca da, cineva care ii era dusman ori ei, ori tatei te-a rapit si te-a dus in Anglia."

**Ivy Thibault** · 20 May 2012, 20:00

Ivy ridică din sprâncene şi încuvinţă din cap. Era posibil, însă nu era prea convinsă. Începuse să fie nervoasă pe această Mellisa, aşa că era posibil să vrea să dea vina pe ea. În fond, crescuse fără părinţi şi soră, în fiecare zi întrebându-se de ce nimeni nu o voia din cauză ori că ea nu o voise şi o lăsase la orfelinat, ori că tot ea nu avusese suficientă grijă de fiica ei. Ceea ce era cam inacceptabil din punctul de vedere al viperinei.
Era foarte sceptică în legătură cu mama ei, însă de tatăl ei simţea că ar fi fost foarte apropiată. Aşa că următoarea întrebare veni natural.
"Spune-mi mai multe despre tata."
Deşi în toate filmele, viperina ajungea la concluzia că toate părţile de acest gen erau foarte amuzante, acum numai să facă glume nu-i venea. Şi asta era mult pentru că de obicei găsea o replică ironică în fiecare situaţie.

**Isolde du Maurier** · 20 May 2012, 20:13

Zambi, ascultand fosnetul frunzelor rascolite de vant. Si ea se simtise mult mai apropiata de William decat de Mellisa.

"Este genul de tata perfect pe care il vrea oricine, devotat, bland si loial. Nu-mi amintesc prea multe, caci a murit cand aveam 6 ani. Adica a fost ucis de un Devorator. Nu am aflat niciodata de ce. Inca ii simt lipsa"

Incheie cu regret in voce, fiind constienta ca la acest capitol nu se putea insela. Ii era dor de tatal ei, si dorea sa-l readuca inapoi, insa nu avea cum. Doar cu Piatra Invierii, dar aceasta fusese pierduta de Potter cu mult timp in urma.

"Dar tu? Cine i-a inlocuit? Ai pe cineva drag?"

Pusese aceste intrebari fara sa fie foarte constienta. Se simtea vinovata pentru Ivy, desi stia ca nu era chiar ea de vina.

**Ivy Thibault** · (This post was last modified: 20 May 2012, 20:37 by Ivy Thibault.)

Ivy zâmbi amuzată, uitându-se la sora ei pe sub sprâncene.
"Nimeni nu i-a înlocuit. Am avut nişte, să le zic aşa "mame". Au murit acum câteva luni pentru că nişte cretini le-au atacat pentru a pune mâna pe mine."
Zâmbi ironic, amintindu-şi ce li se întâmplase acelor "cretini".
"Şi, da, am pe cineva drag. Însă nu l-am cunoscut nici la orfelinat, nici la Hogwarts," zise Ivy, amintindu-şi momentele. "Am fost la Hogsmeade şi ne-am întâlnit din greşeală, de fapt. El era în sat cu afaceri. Are o companie foarte mare de... arme magice, dacă poţi să le spui aşa. A creat tot felul de dispozitive de acest gen pentru protecţie, sau atacare. Se spune că nu a mai văzut nimeni aşa ceva de la "Weasley Bing-Bong"."
Nu era genul ei să se laude, sau ceva de genul... Chestia era că întâlnirea cu Michael chiar fusese cel mai special moment din viaţa ei şi voia să îi dea toate detaliile lui Cally pentru a putea înţelege. Dintre toate persoanele, Cally voia să o înţeleagă cel mai mult.
"Deci, ne-am întâlnit aşa, întâmplător. Eu am dat peste el, normal, doar mă cunoşti. Apoi ne-am dus la o Bere-Zero şi de acolo lucrurile au evoluat," continuă Ivy, încă zâmbind.
"Michael Stark este cea mai importantă persoană din viaţa mea. Oamenii nu înţeleg, de obicei. Ei cred că mă foloseşte doar, însă ei nu-l cunosc pe adevăratul Michael Stark. Normal că nimeni nu are curajul să-mi spună în faţă, pentru că se cam tem de mine. N-am ce să fac, am reputaţie de bătăuşă..." termină Ivy ridicând din umeri. Nu îi păsa absolut deloc ce ziceau ceilalţi despre ea.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara 1 2 Next » //  / revealing the truth II

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara
1 2 Next »
/ revealing the truth II