| |
11 Apr 2011, 21:25
(This post was last modified: 11 Apr 2011, 21:28 by Bell Evans.)
|
|
|
Bell Evans
|
Posts: 11,394
RP Posts: 2896
Joined: Jan 2010
Reputation:
2
Casa: Niciuna
Galeoni: 4367
Animal: Bufnita alba - Eowyn
|
|
- Furie..durere..dezamagire..uimire..panica..
Toate se adunara inauntrul ei, facand'o sa isi doreasca sa se sfarseasca totul si pentru ea. Nu putea sa se miste; nu mai gasea puterea sa vorbeasca, sa se ridice, sau sa ii spuna ceva lui Harry. Inca avea mana inclestata pe bagheta, iar chipul brazdat de lacrimi nu avea nicio expresie. Era doar vag constienta de stropii fierbinti care ii alunecau in graba pe obrajii albi, biciuiti de vantul crancen.
Nu stiu cat timp trecuse de cand zacea acolo, privind in gol; insa in cele din urma gasi puterea sa se ridice. Se indrepta cu pasi mici spre locul unde statea Harry, asezat langa corpul neinsufletit al lui Raizen si baga mana intr'un mic buzunar interior al robei. Scoase pelerina invizibila pe care o luase cu ea si i'o inmana fara niciun cuvant. Potter o privi pret de cateva clipe, dupa care aproba usor din cap si si lua tesatura fina, aproape fluida. Deveni invizibil in urmatoarele secunde, iar cercetasa se apleca peste corpul lui Raiz.
Isi sterse in treacat lacrimile care nu se mai opreau si ii inchise cu blandete pleoapele. Ii sterse firicelul de sange ce i se prelingea pe chip, astfel incat sa aiba impresia ca doar doarme. Nu vroia sa creada asa ceva; nu vroia sa isi imagineze cum avea sa se intoarca la Hogwarts, cu Harry in viata si cu Raizen mort. Nu gasea puterea sa isi inchipuie care va fi reactia Kaylei. Vroia sa ramana acolo; sa se termine totul o data pentru totdeauna.
Aproape simtea cum durerea devenea de nesuportat; o durea fiecare paritica din corp. Insa nu era o durere fizica, de care poti scapa usor cu o vraja de vindecare. Ci o durere sufleteasca, de care era sigura ca nu va putea scapa niciodata. Fusese acolo; il privise fara sa faca nimic cum intrase in cubul protector si se omorase. Se sacrificase pentru a salva viata lui Harry.
Un fosnet usor de pelerina se auzi in spatele ei; cercetasa se ridica alarmata. Privi in jur insa nu vazu nimic. Il simti insa pe Harry in spatele sau si ofta usurata. Isi ridica bagheta, cu o mana tremuranda, si inchise ochii.
"-Stiu ca esti aici" murmura ea, scurt.
Simtea prezenta cuiva in Padure; cineva care ii privea, dar nu stia de cat timp.
"-Stiu ca stii" ii raspunse o voce traganata.
O silueta inalta se contura dintre copaci, apropiindu'se incet de locul in care statea; incerca sa scruteze intunericul si sa ii vada chipul, dar gluga Devoratorului il ascundea.
"-Nu il mai poti salva" spuse el, cu o voce batjocoritoare.
Crucio! striga tanara; in acea clipa era in stare sa faca pe oricine sa sufere..sa sufere cum suferise el cand murise. Urletele barbatului umplusera intreaga poenita, facand cateva pasari speriate sa zboare din copacii poleiti cu gheata.
Insa brusc, strigatele incetara; Bell cobori bagheta, indreptandu'se mecanic spre corpul lui Raizen. Ii atinse in treacat fruntea, doar sa se asigure; era rece ca un sloi. Se intoarse spre Devorator cu o urma de speranta pe chip si cazu in genunchi in fata lui.
"-Ajuta'l" sopti ea, cu o voce aproape sfarsita.
Barbatul o privi confuz.
"-Te rog" continua fata, simtind cum alte lacrimi ii apar in ochi. Era atat de obosita, iar frigul si spaima din jurul sau ii consumau si ultimele rezerve de energie.
"-LA NAIBA, AJUTA'L O DATA!" striga ea, enervandu'se. Pierdea timp pretios. "Imperio!" spuse in gand, iar Devoratorul isi lasa bagheta in jos.
"-Il vei aduce inapoi" ordona ea. "Si iti vei da jos masca" continua fata, incet.
Dusmanul se supuse, fara nicio alta afirmatie. Isi descoperi chipul, si se apropie de corpul neisufletit al lui Raizen. Cu bagheta indreptata spre pieptul lui, incepu sa spuna in soapta incantatii ciudate, aproape dubioase. Insa stia ca nu putea face nimic rau, pentru ca era sub controlul ei.
Si in cele din urma, clipa mult asteptata se produse; Raizen deschise brusc ochii, luand o gura de aer care paru sa ii inece plamanii. Tanara ingenunche langa el, cu ochii in lacrimi, privindu'l. In sfarsit, speranta aparuse din nou in calea ei..
|
|
|
19 Apr 2011, 12:09
(This post was last modified: 19 Apr 2011, 12:20 by Raizen Isildur.)
|
|
|
Raizen Isildur
|
Posts: 3,826
RP Posts: 353
Joined: Jan 2008
Reputation:
95
Casa: Astropufi
Galeoni: 1976
|
|
- Raizen deschise ochii. Cerul era de un albastru închis, luminându-se ușor, ușor în amurgul acelei dimineți reci de iarnă. Era senin în mare parte, doar pe alocuri dâre negre pătau acoperișul lumii. O pasăre rătăcită pe drumul spre tărâmurile calde, cânta vioaie anuntând începutul unei noi zile. Nu părea să o deranjeze deloc frigul pătrunzător ce brăzda fața tânărului. Se simțea... puternic. O pereche de bocanci se mișcă undeva la câțiva metri depărtare de el, însă i se părea că sunt lângă urechea sa. Vedea cele mai mici detalii ale copacilor care mărgineau poenița. Era ciudat. Unde era ? Ce se întâmplase ?
Bell se aplecă brusc și îl privi. Când o văzu, pe Raizen începu să-l doară brusc capul, amintindu-și în câteva clipe toate cele întâmplate în noaptea ce tocmai luase sfârșit. Murise. Simțise asta. O parte din sufletul său fusese pierdut pe Tărâmul Morților. Însă ceva trăsese înapoi tot ce mai rămăsese din el. Nu mai era el. Nu mai era complet. Simțea ceva înlăuntrul său. Ceva rău. Ceva ce nu trebuia să preia controlul asupra sa. Însă era atât de puternică. Brusc partea albă a ochilor i se înegri. Se ridică în picioare și îl privi pe Harry spunând:
„Potter... să înțeleg că ai scăpat..”
Zâmbi ironic și vru să mai spună ceva însă chiar atunci simți că brațul său stâng urma să se topească. Îl durea cumplit. Simțea o siluetă cum se desenează. Ochii îi reveniră la normal și își trase brusc roba. Ceea ce văzu îi opri inima în loc. Bell scoase un țipăt scurt. Semnul Întunecat.
„Ceva s-a întâmplat azi și eu nu știu despre ce e vorba !” zise Raizen apăsat privind-o încurntat pe fată.
„Am.. folosit blestemul Imperio asupra unui Devorator. L-am... pus să te învie.”
Raizen își coborî privirea în pământ. „Sunt de-al Lordului Întune... lui Voldemort acum.” Numele acela.. îi se strecură în gânduri fără să vrea. Nu putea să fie așa. El nu era așa. Îi reaminti că nu mai era el acum. Nu mai era doar Raizen. O parte întuneată se ascundea înlăuntrul săi, gata să îi înegrească oricând ochii și să-l pună să ucidă. Viața sa venea cu un preț acum. Îi venea să urle. În schimb zise:
„Ar trebui să-l ducem pe Harry la castel. E un loc mai sigur decât Ministerul”
El și Bell puseră mâna pe el și Dispărură. Soarele răsărise deja pe cer, lumânind domeniile de la Hogwarts. Harry Potter fusese în sfârșit salvat.
Sfarsitul Plotului
|
|
|
Users browsing this thread: 1 Guest(s)
|
|
/
Pursuit of Hope
