Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare

1 2 3 4 5 … 7 Next »

/ Sanity

For Carsten

Splendora se plimba pierduta pe unul din holurile castelului, neascultand si nevazand nimic din ce se intampla in jurul ei. Intamplarile din zilele anterioare nu ii dadeau pace si se gandea necontenit la tot felul de metode prin care isi putea descarca nervi.
Se lovi accidental de cineva, in treacat insa ridica mana si fara macar a se uita la el, il impinse cat colo cu draci, lipindu-l de peretele din dreapta sa. 
'Probabil un astropuf ratacit.' Gandi
"Nenorocitul" Spuse soptit, inclestandu-si pumnul, nefacand referire la astropuf.

Obișnuința îl forța să citească o carte în drum spre turnul celor de la Ochi-de-Șoim. Era destul de târziu și trebuia să se întoarcă până la ora stingerii, însă era prea nerăbdător în privința acelui ghem de hârtii vechi care ascundeau veșnicia, cunoștința și puterea. Paradoxal era faptul că puteau fi accesate de oricine, doar că cei din jurul lui își băteau capul de materialitatea acestei lumi. 
Mergea încet pe lângă perete evitând astfel să lovească pe cineva, având o atenție distributivă putea să deslușească orice siluetă apropiindu-se de el din față. Deodată se trezi încolțit la perete și înjură în germană pregătit să îl blesteme pe cel care îi făcuse asta. Își ridică privirea și cine să fie.."Splendora" fu tot ce spuse si afișă un rânjet aproape sincer pe față. Nu o mai întâlnise de ceva timp prin castel de la incidentul neplacut de pe Aleea Nocturn, oare îl evita sau era o simplă coincidență? Îi prinse pumnul în palma lui și închise cartea cu un zgomot puternic.

Splendora nu dadu prea mare importanta faptului ca mana ii fusese prinsa in a lui, dorind sa-si continue deplasarea, si fiind intoarsa cu spatele nici nu ii vazu fata, asa ca mai facu doi pasi, fara a se uita peste umar si incerca din aceiasi pozitie sa isi smuceasca mana din a lui. ii crescu pulsu 200 cand vazu ca nu reuseste si incepu sa se ratoiasca la el "Ce crezi ca ..." ,insa cand ii auzi vocea, una cunoscuta de altfel, se intoarse.
"Carsten?!" Il privi lung, si dupa un moment de liniste in care isi desclesta pumnul, mai mult pentru a-i arata ca nu are nici o intentie sa il loveasca,isi trase rapid mana din a lui.
"Ce face cea mai scumpa pasarica de la Ochi de Soim?" Il intreba intr-un final, zambindu-i acum, mai mult copilareste, iarasai leganandu-se inainte si inapoi. "Te grabesti in turn? Poate ai treaba si te retin." Adauga serios, privindu-i cartea.

Deci până la urmă pumnul acela nu ateriză la el în față, deși nu era de mirare să se întâmple astfel, având în vedere că o lăsase destul de supărată data trecuta. Norocul lui că o găsise în toane bune și același lucru putea fi spus și despre ea. Râse cu poftă când o auzi spunându-i păsărică. Nu îi displăcea suficient de mult încât să tachineze și el la rândul lui sau să o facă sa se simta prost într-un fel sau altul.
"Sincer, chiar mă grăbeam, până când am văzut o bucățică de carne fragedă și am aterizat să o devorez." Zâmbi diabolic și o analiză rapid din cap până în picioare insistând puțin în zona inimii. Își reveni imediat privind-o direct în ochi când îi auzi ultima frază, parcă văzând dincolo de ea.
"Dacă ai ceva să imi spui, aș putea să imi fur din timpul meu trei minute, te încadrezi?"zise el aruncând o privire scurtă la ceasul de pe mâna stângă în care ținea și cartea închisă.

Il asculta tenace, incrucisandu-si mainile la piept, in capul ei de copil nebun urland doar un ecou a ceea ce spusese care se mainifesta intr-un 'bla bla bla' lung si plictisitor iar cand acesta termina prima propozitie si dupa vreo 4 minute in care fata statu grav pe ganduri ii se adresa: "Vezi sa nu faci indigestie" (Ooc: ) ii tranti in timp ce il privea cum o analizaeaza, iar cand acesta ii se opri in dreptul pieptului, avu grija sa se arcuiasca putin spre el, incercand sa nu rada cu toata gura. "Ai gasit ceva ce iti place?"
Cand ii auzi ultima replica insa, pufni scurt in ras si isi duse din instinct o mana la gura, intorcandu-si pentru o secunda privirea spre perete. Baiatul din fata ei, fie uitase cu cine vorbeste, fie pretindea naivitate, cerandu-i indirect tocmai ei sa isi ceara scuze. ceea ce o facu in cele din urma sa isi intoarca privirea la el, si trecand peste atitudinea lui debordanta ii se adresa cu cel mai dulce glas posibil.
"Daca astepti scuze, mai bine discuta cu peretele. Ai mai multe sanse sa te asculte."
Se opri doua secunde, si se uita fix in spatele lui. Plesneala se apropia cu pasi marunti de ei pe hol, probabil in drum spre pestera viperinilor, iar daca o gasea acolo iar avea sa isi ia detentie pentru procurarea si folosirea de materiale interzise pentru Potiuni. Nu avea nici timp nici chef sa mai faca una, mai ales dupa detentia de la spital, asa ca se lipi instinctiv de perete, si il prinse pe Carsten de gulerul robei, tragandu-l spre ea, astfel incat sa o acopere cu totul apoi isi strecura cu grija mainile printre roba lui, luandu-l in brate, si isi propti capul de piept, cu spatele la Plesneala.
"Mi-a fost dor de tine!"

Câteodată îi plăcea la nebunie acea viperiniță obraznică și cu simțul umorului cât de cât ok față de alți indivizi în uniformă verde, care aveau doar o gură mare și cam atât. O asculta cu cea mai mare atenție deși în mod normal, dacă s-ar fi aflat într-o discuție cu altcineva ar fi preferat compania unei cărți bune în camera de zi a celor de la Ochi de Șoim, pe canapeaua cu priveliștea spre munte. Se întreba oare ce cameră de zi aveau Viperinii, imaginându-și una sumbră și umedă inundată mereu de fețe acre și încruntate.
Râse cu poftă când o auzi spunând ceva de scuze, trezindu-se parcă dintr-un somn profund în care vocea ei se auzea ca un ecou. Chiar nu se referea la așa ceva, dar din moment ce fetișcana se oferi singură, nu i-ar fi displăcut și probabil chiar i-ar fi acceptat scuzele cu cea mai mare onoare. Nu vroia să îi spună nimic, nu avea nimic să îi spuna de altfel, așa că se rezumă doar la a o privi blând direct în ochi de data aceasta. Își dădu seama imediat că ceva nu era tocmai în regulă după atitudinea pe care o abordase atât de rapid. Trecea foarte repede dintr-o stare în alta, psihoză? personalitate multiplă? Nici nu avusese prea mult timp să își dea seama că se trezi cu ea în brațele lui. Bineînțeles, nu îl deranja niciodata o fată care i se oferea de bună voie, fără să o mai forțeze el în vreun fel, dar ultima dată degenerase prea mult chestia asta și nu avea de gând să se întâmple la fel și acum.
Hotărât să se îndepărteze de ea își puse cartea în buzunarul interior al robei, îi prinse talia cu ambele mâini și făcu un pas în spate, dar auzindu-i cuvintele își strecură o mână pe gâtul ei pana după ureche mângâind-o ușor și privind-o direct în ochi îi șopti "Hai să facem ceva nebunesc, Splendora." Nu schiță mai mult nici un zâmbet și nici o emoție, în timp ce mâna îi coborâse lent pe stern. Își trecue degetul mare pe clavicula ei, extrem de tentat să o sufoce. Își reveni rapid retrăgându-se și făcând doi pași în spate încrucișându-și mâinile la piept în așteptarea unei replici din partea ei.

Statea acolo, lipita de pieptul lui, apasandu-se tot mai tare in el pentru a fi sigura ca nu ii se vede fata, si auzi pasi trecand pe hol semn ca Plesneala plecase. Mai zaboivi asa cateva clipe, perduta in aprfumul lui, pana ce se simti luata de talie si se uita la el. Avea o privirea blanda, contrar cu ceea ce vazuse ea pana atunci, lucru socant, avand in vedere circumstantele si faptul ca tocmai il folosise. Stia ca se prinsese, ca doar nu era atat de prost, si mai stia si ca sarise calul, si totusi.
"Esti neobisnuit de bland astazi. Vre-un motiv anume?"
Ii se adresa incet, prinvindu-l in ochii aia mari, neobisnuit de frumosi, iar cand ii simti mana pe gat, incepu sa zambeasca din instinct si isi arcui capul dupa cum se misca el.
Cand ii simti mana pe sten se lasa pe spate, cu un ranjet salbatic, dar il aduse inapoi ca si arsa si ii prinse mana in a ei, imediat ce ii auzi replica.
"Hai sa nu... nu aici cel putin" Ii spuse, observand ca se retrage.
Statu asa doua minute, si il privi, apoi se apropie de el cu pasi marunti. O entuziasma, intr-un fel, setea lui de nebunie asa ca ii prinse mana in a ei, si fara sa ii spuna nimic, incepu sa il traga dupa ea pe hol, tocmai pana in turnul celor de la Ochi de soim. Intrezari poteca, dintre doua turnuri alaturate si o lua pe scari, cu el dupa ea, pana in fata ei.
Odata ajunsi fata mai domoli pasul, si cand ajunse la mijoc ii dadu drumul la mana. O priveliste minunata se asternea acum in fata lor. Erau la vreo 30 de metri inaltime si se mai vedea si lacul scaldat in minunatiile serii. Se catara cu grija pe marginea potecii, apoi se intoarse spre el si ii intinse mana.
"Ai incredere in mine?"

Viperiniță hoață ce era, cu siguranță nu ar fi recunoscut faptul că o încântă prezența lui oricât de mult ar masca acest lucru în momentele ei de nebunie pură. Același lucru putea spune și despre el, sau ei bine, nu în totalitate. Își înfipse mâna în parul ei cand o simți relaxată pe pieptul lui, mangâindu-i ușor scalpul cu buricele degetelor. Vroia să îi spună ca e în siguranță cu el, nu doar pentru a o scăpa de un profesor idiot, îi era oarecum dragă, nici el nu își putea explica sentimentul acesta, de aceea preferă pur și simplu să îi asculte bataile inimii înghițind în sec. Râse discret, aproape imperceptibil pe buze când îi auzi întrebarea. Desigur, nu avea de gand să îi răspundă, nu își avea rostul răspunsul lui atunci, în acel loc.
În general nu făcea mare efort pentru a intra într-un conflict cu cei din alte case, având în vedere că pur și simplu cei din jur se simțeau deranjați și intimidați de prezența lui. Faptul că de multe ori putea fi înfiorător de antipatic se datora atât personalității lui cât și provocărilor din exterior, deci nu era în totalitate vinovat.
Își reveni imediat din 'meditația' lui când fata se depărtă de el. Își lăsă mâna moale admirându-i formele corpului din spate cu un rânjet aprobator, când o urmă pe hol spre turnul lui. Oare avea de gând să meargă la el în dormitor? Nu, în nici un caz, nu acea viperiniță afurisită și al naibii de bună. La fiecare treaptă urcată în turnul circular, le răsunau înfundat pașii într-o liniște apăsătoare. Se încruntă ușor suspicios, fata care pălăvrăgea aiurea aproape mereu, era neobișnuit de tăcută. Deveni serios când o vazu pe marginea potecii, exprimând prin ochi, în special, o răceală de toată frumusețea. Dacă are încredere în ea? bineînțeles că nu. Nu avea încredere nici măcar în sine însuși câteodata, acționând destul de imprevizibil în unele situații chiar și pentru el. Nu îi dădu nici un răspuns, vroia să vadă doar ce avea de gând micuța din fața lui, până la urmă, era convins că nu avea nici o relevanță răspunsul lui în derularea evenimentelor următoare, așa că o lăsă să își facă pur și simplu jocul.

Ofta adanc. Si statea acolo, cu mana inca intinsa spre el, intrebandu-se incontinuu de ce anume vroia sa ii arate tocmai lui asta. Secretele ei nu prea erau potrivite spre a fi aratate si totusi, in acel moment, si pentru un oarecare motiv necunoscut, simtea nevoia sa ii arate asta tocmai lui, din cauza unei ideei absurde infiripate in subconstient si sustinuta da darul ei al simtirii cum ca e lucrul cel mai bun de facut si deasemenea un gand cum ca in lumea asta nu il mai avea decat pe el. Observand ca tace, si ca nu intentioneaza deloc sa ia initiativa ii sopti un "Very well then." Apoi fara a sta prea mult pe ganduri, se intoarse pe calcaie spre partea abrupta. Privea in gol, ca o papusa, constienta de ce avea sa faca, apoi un suras ii aparu in marginea gurii. Nu mai avea nimic de pierdut. Afisa nou un zambet sadic, de data asta, mai mare, si fara a i da macar sansa sa reactioneze, se arunca in gol, nu inainte de a adauga. " Don't miss me to much."

Continuă să-și păstreze exact aceeași expresie serioasă a feței mai mult din obișnuiță decât din cauza stării lui actuale, până în momentul când o zări cocoțându-se acolo sus. Expiră oarecum deranjat de intenția ei stupidă de a se arunca de acolo, oare chiar vroia să se arunce sau o făcea pe victima cu el? Nu îi plăcea deloc incertitudinea asta, fapt pentru care facu un pas spre ea exact în momentul când se aruncă fata apucand-o de haină cu mâna dreaptă ținând-o astfel atârnată în vârful turnului. Înjură în germană luand-o cu ambele mâini de haină în secunda următoare. "Ce naiba crezi că faci?" zise el printre dinți enervat la culme încruntându-se mai rău ca înainte. Nu îi convenea de nici o culoare postura în care îl pusese. Dacă fata se făcea clatită, directorul va căuta inevitabil vinovatul, și cine ar fi primul suspect? El, bineinteles. Ar fi putut să iasă din tâmpenia aia de încurcătură, dar nu avea timp de astfel de prostii. Cât despre fată, Splendora, viperinița aia afurisită reușise să îl facă să îi pese de soarta ei. Și totuși, chiar avea de gând să moară? Nu, cu siguranță nu. Astfel de momente nu erau spontane ci plănuite din timp ca urmare a unei anxietăți îndelungi. El recunoștea acel tip de boală mintală, se luptase singur cu așa ceva și aici nu era cazul, cu siguranță nu. Ce era atunci?