Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo

1 2 Next »

/ Sare pe rana.

Singuratate. Asta e cel mai potrivit cuvant care i-a descris viata, si inca o mai face. Devon era linistit, stia ca tot pentru sine se va lupta si ca, in fine, tot singur o sa ramana chiar si in ultima clipa. Toata lumea considera ca nici un om nu ar trebui sa fie singur cand ceasul i se opreste cu o ultima bataie, ca al unui gong - dar el poate nu era un om.
Devon isi lasa capul greoi pe spate, analizandu-i cuvintele. Acestea se izbeau de fata sa si al naibii cat il durea coliziunea. Nu clipea. Doar analiza tavanul, asteptand practic ca si calaul sa ii taie capul. Isi afunda mainile in buzunar. Astepta... Si astepta... Si nimic. Trecusera cateva secunde de cand ea isi termina propozitia. Dadu sa o prinda de mana si probabil s-o pana inapoi in pat, doar ca ea era de mult dusa. Dezaproba din cap si isi aprinse alta tigare. Auzi usa in spatele sau si scartaitul balamalelor uitate de timp il facura sa tresara la final. Acum parca si lumina lumanarilor isi aseza razele mai domol, ferindu-se de el. Rase sec si arunca scrumul la un gunoi de langa perete. Se intoarse pe calcie si, marsaluind cu atentie, deschise usa si scoase capul pe hol. Gol. O lua la dreapta, putand sa-i simta parfumul ce-l atragea.
" Te uraste? Mda, e singura care o face dar parca niciuna nu mai conteaza fara ea. " isi spuse Devon in intimitatea gandurilor, dar se corecta rapid. "Asta crezi tu, nu mai spune prostii." adauga blondul si lasa balta subiectul, alungand toate ideile ce incepeau cu: 'Ce-ar fi fost daca... '

Trecu pe langa doctori, de parca acestia era doar simple fantome, intr-un peisaj dezolant. O vedea, dar n-o puteau atinge. La fel ca ei, Cloud stia foarte bine, ca daca era pana acolo, putea scapa de ei rapid. In schimb, dorea sa stea linistita. Trase aer in piept si luandu-si geaca pe ea, vru sa iasa din spital.
-Domnisoara de Rhéalle, va rog. Nu puteti pleca asa, zise un doctor, prinzand-o cu blandete de mana. Satena ii arunca o privire rece si sadica, iar acesta ii dadu imediat drumul, crispandu-se la fata.
-Ba pot sa plec, si o voi face, spuse tanara si iesi din spital, fara a-i pasa de ploaia ce-i biciuia chipul cu putere.

Se simtea rau, dar mai tare o durea inima, decat fiecare taietura pe care o avea.
-Am crezut, si m-am inselat singura, sopti cat pentru ea si pasii o purtara spre nicaieri. Se pierdu printre stradute, fara ca macar ea sa stie unde merge si asta o facu sa se simta si mai nervoasa, caci ii permisese lui, sa o aduca in acea stare deplorabila. Si cu toate astea, nu-l ura. De ce nu-l ura? Ar fi vrut sa gaseasca un raspuns. Totusi, nu-i venea nimic in minte. Se tranti pe o banca, simtind cum o lasa picioarele.

Nu-si mai auzea pasii. Defapt, nu mai recepta nimic. Urechile parca-i intrara de tot in pielea capului si timpanul era acoperit. Tanarul inchise ochii si continua sa mearga, iesind pur si simplu din spital. Simtea priviri pline de ura ce ii erau aruncate in spate, dar nu-i pasa. Isi afunda mainile din nou in buzunare, jucandu-se cu medalionul pe care dorise sa i-l dea ei, cu ceva timp in urma. Isi lasa capul pe spate si abea simti picaturile de apa ce gusta nonsalante din pielea sa acra. Traversa stradutele cu pasi inceti, urmarindu-si instinctu. Stia unde sa se duca clar, ii simtea parfumul.
Trecu de un parculet care acum servea ca loc de joaca pentru picaturi si deschise ochii. Parul i se lipise de chip insa nu mai simtea nimic. Ocoli aleea mica, luand-o printr-un palc de iarba si se opri in fata bancii pe care statea ea. Acum, in lumina bolnavicioasa a unui felinar indepartat, parea mai afectata. Ochii ii intrasera in orbite si pentru un moment, Devon crezu ca o sa lesine. Se apropie de ea si se lasa in genunchi.
-Cred ca intre noi sunt lucruri nespuse. ii zise, pe un ton bland si calm si isi puse mana pe piciorul ei.

Se rezemă de peretele din fața ei, încercând să-și revină. Era așa de atipic ei să se comporte în halul acela pentru un băiat. În fond, era Cloud. Își omorâse iubitul pe care se presupunea că-l iubește pentru a intra în rândurile Devoratorilor și acum? Suferea după cineva care nu dădea nici doi bani pe ea? Era de neconceput.
Trase aer în piept și își trecu limba peste buzele rănite, apoi deschise ochii și tresări când îl văzu. Miji ochii, când îi auzi tonul. Acela nu era Devon pe care ea-l cunoștea.

-Ce anume, Devon? S-a lămurit totul de mult, doar că mie mi-a trebut mai mult timp să-mi dau seama, spuse tânără și își dădu cu o mișcare înceată a mâini, părul pe spate. Trase aer în piept li închise din ochii, respirând ceva mai greu. Era un efort imens să rămână cu picioarele pe pământ și să gândească limpede. Durerea începuse din nou să-i străbată trupul, iar rănile sângerau. Își mușcă buzele, tremurând.

Inchise ochii si ofta, scotandu-si o tigare din buzunarul pantalonilor, si i-o intinse. Stia ca oricum s-ar fi stins, dar asta o calma. O indemna sa o ia si, inainte ca degetele ei sa atinga materialul, o aprinse. Fosul juca la varful tigarii si asta il facu pe Devon sa zambeasca, doar pentru putin timp.

Ii analiza spusele si dezaproba, punandu-si mana in parul ei si jucandu-se cu cateva suvite satene, ce ii cadeau frumos pe spate. Zambii, si isi spuse in intimitatea gandurilor ca poate el se schimbase. Si asa era. Doar ca nu pentru toata lumea si nu toti aveau dreptul sa ii vada cealalta parte, care mai are inima. Nu, plozii societatii trebuiau sa observe si sa sufere sub apriga lui furie.

-Si daca m-am schimbat? Chiar atat de greu de observat e? o intreba si se ridica, intorcanduse cu spatele doar cat sa priveasca in jur, si apoi sa se intoarca la loc cu fata. Chipul sau albicios sclipi in lumina aceluiasi felinar ce ii dadea tente bolnavicioace tinerei.

Îi acceptă ţigarea, căci simţea că înebuneşte dacă mai stă mult acolo, fără să facă nimic şi când el începu să se joace cu şuviţele ei, simţi un fior lent, ce-i străbătu şira spinării. De n-ar fi fost totul doar o amăgire... Îl privi calmă, ochii ei, analizându-i trăsăturile frumoase, dar masculine şi încercă să-şi dea seama de ce nu putea fi el altfel. De ce lăsase toată acele motive stupide să-l schimbe aşa. În fond, nu conta că era mai mic sau mai mare. Conta că avea pe cineva acolo, pe care se putea baza indiferent că era zi sau noapte. Nu ca ea.

-Devon, tu nu laşi să se vadă nicio schimbare. Oricât ai spune tu că te-ai schimbat, dacă nu arăţi asta, e în van, spuse oftând şi aruncă ţigarea. Îi prinse palmele cu ale ei, făcându-l să se lase în jos şi îl privi în ochi. Nu-i mai păsa că după ce avea să-i spună, el probabil o va considera slabă. Voia doar să ştie.
-Urăşti pe toată lumea şi te comporţi aşa, pentru faptul că cei din jur te văd doar că fratele mai mic al lui Isseult. Dar te-ai gândit vreodată că însăşi faptele tale îi pot face să te perceapă aşa? Devon, ai o soră. Şi pentru numele lui Dumnezeu, de când o ştiu, ţi-a fost alături. Nu contează cum ai tratat-o tu, ea a fost mereu acolo pentru tine, şi -spuse, trăgând aer în piept- a tot încercat să remedieze situaţia. Uite-te la mine. De atâţia ani continui să-mi pierd familia, şi într-un final am rămas singură. Iar tu, care ai pe cineva căruia îi pasă, faci tot posibilul să o îndepărtezi. Nu pe Devon acela îl iubesc eu. Ci pe cel care erai odată, atunci când erai elev, continuă şi închise ochii, dându-şi seama că-i mărturisise într-un final ce simte pentru el.

O asculta atent, incepand sa se joace cu parul sau. La un moment dat, ii dadu mainile jos si chipul ei deveni mai serios, lucru pe care Devon stiu ca nu-l mai vazuse vreodata atat de clar. Se lasa din nou in fata ei, privind-o in ochi si o asculta.

-Nu, nu e vina ei, ci a societatii... spuse Devon, in timp ce ea vorbi, dar nu mai adauga nimic si tacu. O privi in ochi si ofta, lasandu-si capul pe spate. Mereu nutrise o ura generala, prima data pentru parintii lui, apoi pentru celelalte rude si pentru societate, dar abea tarziu facuse aceasta ura mica pentru sora sa. Isi baga mainile in buzunar si dezcoperi pandantivul ce dorea sa i-l dea, si incepu sa se joace cu el, fara a-l descoperi. Avea sa i-l dea mai tarziu, nu chiar acum. Discutiile importante nu trebuiau intrerupte.

Devon deschise ochii si o privi fix in ochi cand ii marturisii, intr-un fel sau altul ca il iubeste. Zambii calm si, pentru prima oara dupa mult timp, fara pic de ura. Se apropie de ea si o saruta.

Trase aer în piept cu putere, şi deschise ochii, privindu-l. Îi era teamă de reacţia pe care el o va avea, după ce a ascultat tot ce a spus ea. Dar el zâmbi. Şi acel zâmbet reuşi să-i topească şi ultima rămăşiţă de gheaţă din inimă. Răsuflă uşurată şi mări ochii în clipa în care buzele lui i le atinseră pe ale ei. Parcă timpul se opri în loc, şi totul luă o altă întorsătură. Doamne, de când aştepta asta? Nici ea nu mai ştia. Îşi duse palmele după gâtul lui şi îi răspunse la sărut, trăgându-l ceva mai aproape de ea. Închise ochii, bucurându-se de atingerea lui.

Când simţi că nu mai poate respira, deschise ochii, rupând totodată şi sărutul. Se uită la el şi nu se putu abţine să nu zâmbească.
-Devon..., rosti, dar nu reuşi să-şi găsească alte cuvinte, aşa că doar râse uşor, ruşinată de modul în care reacţiona, apoi îşi lăsă capul pe umărul lui, cuprinzându-i ceafa cu palma. Îşi simţea inima bătând mai rapid, iar sângele îi curgea repede prin vene, înroşindu-i chipul destul de palid. Era un contrast destul de izbitor, mai ales în lumina aceea a felinarului.

Se simtea in sfarsit... altfel. Altfel decat fusese crescut de omul rau al societatii. Tanarul deschise ochii si analiza lucrurile din jurul sau, imediat ce ea rupse sarutul. Doar ea era interesanta. Devon isi trecu putin limba peste buze si se gandii ca tanara avea gust de miere.

Blondul zambii cand ea incepu sa rada dupa ce se fastacii mai bine de cateva minute. Inainte sa realizeze, amandoi se trezira uzi din acel vis frumos. Defapt, nu era vis. Era realitatea dulce .

-Haide inapoi. ii spuse, si se apleca inspre ea, sarutand-o din nou, ca mai apoi s-o ai in brate si sa porneasca impreuna pe aleile lungi, inspre Spitalul Sfantul Mungo, ce se ridica falnic in fata lor, ca o cetate pe cea mai supla colina. Devon zambi calm, inchizand ochii pentru un moment si gustand din plin aroma picaturilor de apa. Cuvintele erau de prisos, si oricum tacerea noptii intunecate avea sa absoarba orice litera. La inceput a fost gestul, iar asta conta.

Lumea căpăta încet, încet alt contur, iar Cloud putea vedea extrem de bine asta. Îl strânse mai tare în vbrațe, de frică să nu dispară. Încă nu-i venea să conceapă că totul era real. Trase aer în piept și clipi de câteva ori, simțind picăturile mari de ploaie atingând-o în continuare. Uitase până și că plouă. Aprobă ușor când îl uzi și îi răspunse la sărut, simțind pentru a doua oară, ceva fremătând în interiorul ei. Roși, iar apoi își sprijini capul pe umărul lui, încercând să se gândească la orice altceva, altfel știa că va deveni mult prea aeriană.

Când blondul păși în interiorul spitalului, mai mulți vrăjitori îi înconjurară, privind-o speriați. Desigur, era importantă pentru ei, căci se știa cine îi fuseseră părinții.
-Trebuie să facă o baie caldă, apoi să-i bandajăm rănile, spuse o femeie tânără și Cloud deschise imediat ochii, privind-o cu o speranță neprefăcută. Vocea ei era identică mamei sale. Șatena închise ochii, căci îi simți plini de lacrimi.
-Nu mă lăsa cu ea, te rog, șopti cu greu, căci încă dădea să plângă. Nu a fi dorit să fie lăsată singură cu ea. Până și chipul avea trăsăturile fine și dulci ale mamei ei.