Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric
« Previous 1 2 3 4 Next »
/ Secrete dezvaluite.

**Evelyn Steel** · (This post was last modified: 27 Apr 2011, 17:13 by Evelyn Steel.)

Just me and Melisse.

Pestera lui Godric era acoperita cu o plapuma alba si subtire de zapada.Nimeni nu era pe strada,dat fiind ca era Ajunul Craciunului.Luminile erau aprinse in fiecare casa iar la carciuma din sat erau multi oameni care beau si cantau colinde,simtindu-se bine.Totul parea sa fie perfect,dar defapt nu era.
In mijlocul piatetei aparura doua siluete.Una cu paru lung si negru ce i se revarsa drept pe spate iar alta cu parul saten ce ii cadea in bucle.Eveline privi in jurul sau.Din biserica langa locul unde Aparusera se auzeau colinde.Cerul era fara de stele si luna intrase in nori in timp ce incepuse sa fulguiasca.Usa carciumii se deschise si de acolo iesira doi oameni care pornira spre casa zambind larg si cantand colinde in drumul lor.In noaptea aceea se presupunea ca ar trebui sa fi fost acasa cu familia si sa impodobeasca bradul in timp ce canta colinde si avea ciocolata calda langa ea.In seara asta insa,ea venise aici pentru a-si vizita tatal,dar nu acasa asa cum era normal,ci la cimitir.
Tatal sau murise in iunie,omorat de cunoscutul devorator,Thorfin Rowle si ajutat de tovarasul sau,Macnair.Eveline isi dorise cu desavarsire sa fie prezenta la inmormantare dar nu putuse sa ajunga din cauza N.O.V.-urilor.Pentru a-si limpezi mintea,mama sa o sfatuise ca in vacanta de vara sa faca o excursie in Franta ceea ce si facuse.Dar acum,de cand incepuse scoala nu avusese timp decat acum sa vina sa il viziteze.
-Haide,ar trebui sa mergem sopti Melisse trezind-o din visare.Dand usor din cap,Eveline incepu sa mearga impreuna cu Melisse spre intrarea in cimitir.

**Melisse Y. Carter** · 27 Apr 2011, 17:46

Melisse nu putu sa nu observe cum o lacrima fierbinte se prelingea pe obrazul inflacarat al lui Ev, in timp ce ele se indreptau spre iesirea din cimitir.

Intr-un fel isi dori sa nu ii ceara fetei sa plece, insa stateau acolo de mai bine de o ora si Eveline mai avea putin si lesina.

Mell simti cum Eveline tinea un planset in adancul sau, ceea ce o facu pe fata sa o stranga in brate prieteneste.
Eveline izbucni in plans odata atinsa, odihnindu-si capul pe umarul Melissei.

Acesta era un peisaj. Un peisaj de iarna, unde nu vezi aproape nimic in afara de alb, in mijlocul caruia se afla doua fete.
Totul putea fi desenat. In acest moment, pana si durerea putea fi desenata.

"- Ev...", spuse Melisse cu parere de rau.
"- Scuze., spuse fata stergandu-si nasul. "Multumesc ca ai venit cu mine."
Melisse inspira si expira, la fel de greu ca un topor.
"- Doar nu era sa te las singura", spuse ea zambind. "- Haide. Sa mergem la mama ta. Parintii mei trebuie sa fie deja acolo"

Cele doua fete parasira mormantul domnului Carter.
Acesta era Ajunul Craciunului anul acesta. O adevarata zi de inmormantare.

Cand fetele ajunsera aproape de usa casei Evelinei, dinauntru se auzeau zgomote puternice.
In casa erau parintii Melissei si mama Evelinei. Deci nu se putea intampla nimic rau.
Cand Eveline apasa pe clanta, Mell nu putu sa nu auda un "Vin.", din partea unuia dintre adulti.
Parintii s-au dus spre fete, cele cinci persoane intalnindu-se in living.

Era o casa mare. Doar doua etaje, insa era foarte bine cladita.
Eveline o informase pe Melisse ca aceea era casa lor de vacanta, in care nu au mai fost de multa vreme.
Ei bine, odata cu moartea tatalui sau, Eveline si mama sa s-au mutat in aceasta casa. Probabil au simtit nevoia de un nou inceput.

Miriam Carter, mama Evelinei, isi lua fiica in brate cu drag.
Cum am mai spus, un tablou care se poate desena. Cuvintele devin culori.

"- Ce s-a intamplat?" intreba Melisse uitandu-se la parintii sai.
"- Nimic" spuse mama sa incordata. "Ce s-ar putea intampla?"
Melisse isi privi mama suspicioasa, dupa care o lasa in pace.

"- Am hotarat sa ne petrecem Craciunul impreuna." spuse mama Evelinei.
"- Voi fetelor veti dormi in camera Evelinei, este un pat foarte mare, iar eu voi dormi in camera de oaspeti." spuse mama Melissei.
"- Si tata?" intreba tanara, stiind in adancul sufletului raspunsul.

Tatal Melissei era auror, fapt pentru care muncea oricand era nevoie. Probabil a evadat cineva de la Azkaban sau trebuie sa il opreasca pe unul din Devoratori din crime.

"- Voi pleca la Azkaban. Trebuie sa fiu de garda deoarece Willow Ungle a intrat in spital." ii raspunse tatal sau.
Melisse stia asta doar. Si Pastele trecut il petrecuse cautand un evadat.

"- O sa fiu bine." o informa tatal ei, vazandu-i fata nefericita.
Melisse zambi.
"- Te iubesc, tati." spuse aceasta.
Cei doi se imbratisara.
Apoi multe imbratisari si urari au urmat, dupa care tatal Melissei pleca.

Urma masa de seara, de Ajun. Eveline spuse ca nu vrea sa manance, plecand in camera sa.
Melisse urca dupa ea. Cand ajunse in camera, Ev statea sprijinita de perete, in fund, cu genunchii lipiti de abdomen.

Melisse uita in momentul in care isi imbratisa tatal ca tatal Evelinei murise. Probabil asta o deraja.

**Evelyn Steel** · 27 Apr 2011, 18:06

Eveline se retrasese in camera sa unde totul parea neschimbat.Totul era asa cum isi amintea ea ca era atunci cand venea in vacante aici.Totul cu exceptia unul lucru.
Fata nu putu sa nu admita ca nu se simtea putin incomoda la vederea scenei tata-fiica din hol.Nu vroia sa fie egoista,ii parea bine ca Mell avea ambii parinti in viata dar parca nu era locul ei acolo si nu vroia sa vada scena aceea.Desi se resemnase,inca ii era greu.Mai intai sora sa,acum tatal sau.Cel putin mama sa era inca aici cu ea.Si nu va lasa pe nimeni sa ii omoare mama,chiar daca asta insemna sa renunte la scoala pentru a fi mereu langa ea.Totusi vroia razbunare.Asa cum isi razbunase in trecut sora,asa isi va razbuna acum tatal.
Eveline se lasa sa cada in coltul intunecat al camerei unde avea o vedere buna pe fereastra ce dadea afara,unde incepuse sa ninga mai tare.Se gandi la multe chesti si multe intrebari ii venira in minte.In primul rand ce cautau parintii Melissei aici?De ce se purtau asa straniu?Si mai ales,de ce ii dadeau lui Eveline senzatia ca se cunosc de mai mult timp si ca ascund ceva de ea si de Melisse?
Un ciocanit in usa o facu pe Eveline sa tresara.Usa se deschise si de dincolo de ea aparu Melisse care nu parea in apele sale.O privi ingrijorata pe Eveline apoi veni si se aseza langa ea.Pentru un timp,cele doua ramasera in tacere,Eveline privind pe fereastra.Apoi,simtindu-se datoare fata de Liss,ii vorbi.
-Imi pare rau .. doar ca nu ma simt prea bine.Sti mai intai sora mea acum tata.M-am obisnuit dar .. este greu concluziona Eveline.Mell ofta.
-Nu trebuie sa iti ceri scuze.Este normal,ai trecut printr-o perioada grea si nu te invinovateste nimeni pentru cum te comporti zise ea si Eveline ii zambi.
-Ai cumva senzatia ca parintii nostri ascund ceva? mormai Eveline vrand sa ii spuna cuiva parerile sale.
-Acum ca ai adus vorba,da .. mormai la randul sau Melisse.Eveline se ridica.
-Haide in curte,sa facem o plimbare ii zise ea Melissei.Fata parea ca vrea sa o contrazica dar apoi se ridica si iimpreuna cu Eveline iesira din camera.

**Melisse Y. Carter** · 07 May 2011, 22:55

- Si tie ti se pare ca ne mint, nu? a intrebat Ev, in gradina.
Melisse isi stranse mai tare patura pe care o avea pe ea, din cauza frigului.
- Mda. Oricum, orice ar fi, suntem impreuna in asta! spuse Melisse zambind. Orice ar fi, mereu, vom fi impreuna si la bine si la greu. Ne vom destainui secretele si vom avea o prietenie lunga...lunga de tot.
Mell se uita la cer. Nu mai ningea. Inspira si expira.
- Si stiu ca probabil filozofez cam mult, darr...nah! Ma apuca si pe mine!
In ciuda tensiunii care se simtea in aer, amandoua am ras.
- Da...la bine si la rau impreuna! confirma Eveline.
- Si...de ce ai vrut sa iesim? intreba Liss.

Melisse privi cerul care era negru ca taciunea. Nici macar o stea nu era pe cer. Doar luna plina se afla in mijlocul sau, asemeni unui cos aparut pe un ten imaculat.

**Evelyn Steel** · 08 May 2011, 13:48

Ninsoarea se opri in timp ce cele doua iesisera sa se plimbe prin curte.Totul era asa de linistit si singurul zgomot care se auzea era mersul lor prin zapada proaspata.Eveline ridica din umeri.
-Cand sunt afara .. ma calmez.O plimbare buna si ma calmez.Este .. nu stiu spuse Eveline chicotind de propria sa exprimare.
-E cam frig spuse Melisse strangandu-si patura mai bine in jurul sau.
-Cred ca am stat destul .. haide in casa ii zise Eveline punandu-i o mana dupa umeri.Cele doua se scuturara de zapada si deschisera usor usa.De la bucatarie se auzeau soapte ridicate.Se pare ca se certau.Eveline o privi pe Melisse care ii facu semn sa taca.Cele doua se apropiara usor astfel incat sa nu le auda si ascultara.
- .. crezi ca le va fi mai bine? se auzi mama lui Eveline intreband.
-Nu desigur ca nu!Nu trebuie sa afle inca,mai ales acum cand s-a intamplat acest lucru.
-Greg ar fi vrut ca ele sa stie mormai mama lui Eveline.
-Miriam nu putem inca sa le spunem nimic zise la randul sau mama lui Melisse.Eveline o simti pe Melisse miscandu-se si inainte sa o opreasca,era deja in fata lor.
-Sa ne spuneti ce? intreba ea.Eveline veni langa ea privindu-le pe cele doua femei,care inghetara.
-Ati auzit-o.Ce vreti sa ne spuneti si nu o faceti? le intreba Eveline nerabdatoare.

**Melisse Y. Carter** · 12 May 2011, 22:47

Cele doua mame ezitara, insa, intr-un final, mama Melissei spuse:
- Eu si...mama...Evelinei...suntem surori.
Buzele Melissei formara litera "O", fata fiind uimita de enuntul destainuit de mama sa.
Eveline era putin incruntata.
- Atat? Ne ascundeti faptul ca suntem verisoare? intreba aceasta.
Mama lui Ev isi misca picioarele, probabil din cauza stresului.
- Va ascundem faptul ca sunteti surori.
Chipurile fetelor inmarmurira. Nu putea fi posibil asa ceva. Cel putin nu atat de repede.

**Evelyn Steel** · (This post was last modified: 13 May 2011, 17:29 by Evelyn Steel.)

Eveline crezu ca nu auzise bine.Defapt,era evident ca nu auzise bine.Ea si Melisse surori!?Adica desigur ca de multe ori si-o dorise.De cand venise la Hogwarts Melisse devenise una dintre cele mai apropiate persoane din scoala iar ea chiar o considera ca pe o sora.Dar sa fie surori biologice era ceva ce aflase mult prea brusc.Insa faptul ca era mai matura o facea sa gandeasca ceva mai bine.Nu vroia sa le tipe in fata celor doua femei ci doar intreba calma,mult prea calma.
- Nu am auzit bine?
- Eveline vreau sa stai jos si sa asculti toata povestea.Cred ca vei intelege ii zise mama Melissei.Sau matusa sa,pentru ca asa va trebui sa ii spuna de acum incolo.Eveline ezita dar se aseza urmata de Melisse care privea un punct fix cu o privire fara expresie.
- Bun.Suntem asezate.Incepeti mormai Eveline.Isi privi matusa dar cea care incepu fu mama sa.
- Dupa ce tu te-ai nascut,la un an dupa, am ramas din nou insarcinata.Era perioada cea mai grea in istoria magiei.Lordul Intunericului nu fusese distrus si cauta famili pentru a le recruta in randul Devoratorilor.Dupa ce,cu mari dificultati am nascut, Devoratorii au ajuns la noi.Din fericire noi percepusem miscarea asta si se intamplase dupa cativa ani dupa ce nascusem.Tu aveai deja 4 ani iar Serena avea 7.Pe voi puteau sa va facem sa intelegeti despre ce e vorba.Dar Melisse era prea mica.Asa ca am stabilit impreuna cu sora mea ca Melisse sa fie luata si dusa in lumea Incuiatilor de catre ea si sotul sau pentru a fi in siguranta povesti mama lui Eveline.Fata asculta atenta dar cea care continua fu matusa sa.
- Deci Devoratorii Mortii au aparut.Iar voi erati cu tatal vostru la serviciul sau incuiat.Devoratorii se asteptau sa aiba pe cine sa rapeasca dar .. surpriza!Melisse disparuse.Iar apoi ne-au lasat in pace o perioada.Voi ati crescut separate iar cand aveam de gand sa va spunem s-a intamplat nenorocirea : Serena fusese ucisa.Pentru a va proteja am decis sa va tinem secret acest lucru.Dar acum cu moartea lui Greg .. am hotarat sa va spunem termina matusa sa de povestit.Melisse statuse foarte tacuta in tot acest timp,privind tavanul.Pentru a se misca,Eveline se ridica si se duse la frigider pentru a-si lua ceva de baut nevrand momentan sa-si priveasca in ochi mama.

**Melisse Y. Carter** · 13 May 2011, 17:56

Melisse nu se misca de cand se aseza pe scaun. Nici macar nu clipi.
Vroia sa isi gaseasca vocea...avea atatea de intrebat! Insa pur si simplu nu putea sa isi dea seama de ce nu vorbi. Nu putea sa isi dea seama de ce nu se putea misca. Ea era undeva in negru. Privea in negru. Insa incerca sa gaseasca o urma de lumina.

Bineinteles ca lumina ar fi trebuit sa existe, deoarece era sora cu prietena ei cea mai buna pe care chiar o numea sora. Insa nu putea sa vada pata aceea de alb deoarece furia o stapanea. Traise o viata plina de minciuni. Nu putea concepe asta. Nu putea sa isi dea seama de ce proprii ei parinti au mintit-o! Insa e foarte normal. Ei nici macar nu erau parintii ei. Ei erau straini. Ei erau...erau...departe.

- Melisse? intreba Audry pe vocea sa suava, pasnica. Melisse nu o mai putea numi mama. Nu dupa ce a trait o viata in minciuna.
E ca si cum ar fi fost lovita si a vazut stele verzi timp de atatia ani si de-abia acum isi revenise.
Se simtea oribil. Era profund suparata pe aceasta situatie.

Cumva, fata reusi sa isi faca muschii picioarelor sa se miste. Se ridica de pe scaun, picioarele scaunului scartaind pe podeaua din lemn, si pleca nervoasa.

Nici nu stia unde urma sa se indrepte. Stia doar ca vroia sa plece undeva...undeva de unde sa nu se mai intoarca.
Deschise usa casei si iesi in gerul de-afara. Ninsoarea reincepu. Acum mult mai nevoasa si ea, la fel ca Mell.

Ii inghetau picioarele si mainile si orice parte din corp, insa asta nu o impiedica sa mearga.
Furia era prea mare.

--

Toti din bucatarie se ridicasera simultan de pe scaunele lor, vrand sa mearga dupa copila, insa Eveline opri mamele. Stia ca Melisse nu avea in acel moment chef de niciuna din ele.

Fata isi lua geaca pe ea si lua si jacheta Melissei, constienta de frigul de-afara.

Cele doua se intalnira undeva, departe. Evelinei ii lua ceva pana isi ajunse sora din urma.

Melisse statea nemiscata pe un bustean din parcul central.
Ev se apropie de ea.

- Obisnuiam sa vin aici in fiecare vara, stii? In vacante, cu bunicii mei din partea tatalui. spuse Mell indurerata. Acum...8 ani...ne-am intalnit prima oara. Eu am gasit o papusa pe jos si, negasindu-i stapanul, am luat-o cu mine si am dat-o in leagane, am pieptanat-o...iar tu ai venit o data la mine si mi-ai spus ca e de fapt papusa ta. Initial m-ai crezut o hoata...insa apoi ti-ai dat seama ca de fapt eu ti-am ingrijit papusa si mi-ai multumit. Apoi ne-am jucat impreuna si...
- ...si am devenit cele mai bune prietene. continua Eveline.
- Si apoi, deodata, bunicii mei au refuzat sa ma mai aduca aici. Parintii mei nici atat nu stiau. Eu vroiam doar sa ne intalnim si sa ne jucam si ei... spuse Melisse, facand o pauza.
O lacrima fierbinte i se prelinse pe obraz.
- Apoi peste trei ani ne-am reintalnit la Hogwarts. Eram atat de fericita... continua aceasta.
- Si eu. marturisi Eveline. Si eu am fost.

Melisse nu mai suporta tensiunea. Lacrima dupa lacrima ii cursera din ambii ochi, astfel incat tanara fu nevoita sa isi duca fata pana la maini.
Simti cum Eveline o stranse in brate, cu dragoste familiala.

- Adica pe mine chiar ma deranjeaza asta. Mi-e foarte greu. spuse Melisse, revenindu-si din plansete.
- Stiu. Si pe mine. o aproba Eveline.
Pe Melisse o cuprnise furia din nou.
- Ba nu, nu stii! spuse aceasta revoltata. Eveline tu nu ai pierdut nimic! EU mi-am pierdut ambii parinti! Tu doar ai castigat o sora, o matusa si un unchi! Doar EU am pierdut!
Fata simtea cum ii venea sa sfasie orice, insa incerca din toate puterile sa se abtina. Desi nu prea putea...

Deodata Eveline se retrase.
- Si eu am avut o pierdere. Norocul tau e ca nimeni din familia ta nu a murit. Mie mi-a murit sora si tatal, Melisse. Am ramas doar eu si mama. spuse aceasta serioasa si, totusi, suparata.

Brusc Melisse intelese ca era de-a dreptul egoista.
Ea nu suferea...nu suferea cat suferea Eveline.

Cele doua s-au imbratisat, asemeni a doua surori care s-au regasit dupa mult timp.

**Evelyn Steel** · 13 May 2011, 18:12

Eveline isi imbratisa sora inchizand ochii si nepermitand lacrimilor sa iasa.Dar ele iesira oricum si se rostogolira in jos pe obraji sai reci.Nu credea ca dupa tot ce se petrecuse in seara asta avea sa mai zambeasca dar totusi,cand cele doua se despartira Eveline incepu sa rada,cu lacrimile pe obraji.Melisse o privea nestiind daca sa i se alature sau daca sa se dea un pas inapoi.In cele din urma ii auzi vocea intreband-o :
- De ce razi?
- Pentru ca acum chiar nu mi se pare credibil.E haios,noi doua surori.Si e si o bucurie de asemenea.Pentru ca de cand Serena a murit nu am mai avut cu cine sa vorbesc,cui sa ii impartasesc temerile,bucuriile si totul despre mine.Dar acum am.Si e pur si simplu minunat zise Eveline.
- Sti asa ma simteam si eu.Nu aveam cu cine vorbi.Nu aveam cui sa ii spun tot ceea ce aveam pe suflet.Dar acum am zise Melisse razand.Era asa de ciudat cum se schimbau starile la adolecenti : acum plangeau si isi varsau furia iar in minutul urmator radeau si se imbratisau.
- Ar trebui sa mergem in casa? intreba Melisse punandu-si mainile in jurul sau.Eveline o privi si observa ca tremura.Era ciudat pentru ca ea nu simtea deloc frigul.
- Tie frig? o intreba ea iar fata dadu din cap.Eveline inchise ochii si asculta vantul si ninsoarea ce se manifestau liber.Ninsoarea nu o putea opri pentru ca fulgi erau defapt picaturi de apa inghetata ceea ce era domeniul lui Rosalie dar putea face vantul sa inceteze.Isi aduna toata forta si in gand isi spuse vrajile ce stiau ca il va opri.Si functionase.
- Ce naiba? intreba Melisse privind in jur.Acum doar ningea linistit,fara nici un pic de vant.
- Am uitat cumva sa iti spun ca sunt Medium? zise Eveline facand sa sune ca o intrebare si rase cand vazu expresia de pe chipul surorii sale.

**Melisse Y. Carter** · 13 May 2011, 18:23

-Serios? intreba Melisse incruntandu-se. Eu sunt clarvazator. spuse ea cu jena.
Uimirea se vedea pe chipul Evelinei. In ciuda tensiunii, amandoua au inceput sa rada.
- Nu mai vreau sa vorbesc cu ele. marturisi Mell.

Eveline stia la ce se referea sora ei. Si o intelegea.

- Ok, o sa ne incuiem in camera. spuse Ev cu un ranjet pe fata.

Cele doua se intoarsera spre casa. Amandoua au urcat in camera Evelinei, incuiand usa astfel incat cele doua mame sa nu poata intra.
Vroiau sa fie doar doua...doar ele doua. Cele mai bune prietene.

Melisse se indrepta spre o usa din camera Evelinei.
- Ok, stiu ca dupa cealalta usa este baia, insa aici ce este?[b] intreba Mell.
Ev ii raspunse putin stanjenita:
[b]- A fost camera Serenei.

Melissei ii strafulgera un gand.
- Daca tot voi locui aici, pot sa am eu camera ei? intreba aceasta.
- Desigur! spuse Ev fericita. Insa ar trebui sa o redecoram pentru ca...ei bine...e veche. Si ar trebui si sa luam dulapul care blocheaza intrarea din hol. Si nu avem voie sa folosim magia.
- Cine a pomenit cineva de magie? intreba Mell.

Cele doua se apucara de redecorarea camerei. Baia era comuna, deci nu era o problema.
Insa decoratul urma sa dureze ceva...

Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric « Previous 1 2 3 4 Next » //  / Secrete dezvaluite.

Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric
« Previous 1 2 3 4 Next »
/ Secrete dezvaluite.