Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Azkaban

« Previous 1 2 3

/ Sentimente de gheata

Kennya statea impietrita pe un scaun de lemn. Nu mai auzea nimic, nu mai simtea nimic. Doar astepta. Nu stia ce, dar spera sa se termine cat mai repede. Vroia sa plece, sa dispara. Sa nu mai vada niciodata acest loc nenorocit si plin de durere. Corpul ii era brazdat de mii de ace din cauza frugului. Respiratia ei innabusita arunca vapori in atmosfera. Se uita fara speranta in dreapta si in stanga asteptand pe cineva sa ii ofere caldura si protectie. Pentru prima oara ii era frica de moarte, ii era frica sa nu ajunga in mainile craturilor acelea ingrozitoare ca prietenul ei din copilaria. Deja ii era dor de el.

Mereu a fost acolo sa o ajute si sa ii ofere un prieten cu care sa poata vorbi despre orice. Mereu era acolo sa o opreasca din plans si sa o protejeze de ce era mai rau. Acum ela vea nevoie de ajutor si viperina simtea ca nu poate face nimic. Un barbat imbracat in negru se apropie de ea si ii sopti ceva la ureche. Aceasta dadu din cap parca moarta si semna hartia din mana barbatului. Dupa atata timp, aflase crudul adevar. Era un criminal, era o persoana haina si trebuia pedepsit. Vazu un dementor intrand in camera in care se afla el. Kennya lasa o lacrima sa cada cand un preot iesi de acolo.

Trase aer adanc in piept insa nefericirea parea sa se largeasca. Oamul de mai devreme imbracat in negru ii facu semn ca totul s-a terminat. Dar nu era asa usor nici pentru Kennya. Fusese acolo in ultimele lui clipe de viata spunandu-i ca totul va fii bine. Regreta toate faptele ei. Mintea ei era confuza si ii spunea ca era o persoana rea. Kennya incerca sa se ridice de pe scaun ca sa plece. Insa ii era imposibil. O forta invizibila o tinea in acelasi loc. Nu mai era nimeni in sala cu ea. Uneori mai treceau cateva siluete triste si lipsite de viata incercand sa-si faca treaba.

Oare cum sa suporti astfel de creaturi langa tine? Cum poti sa le supori tristetea fara ca sufletul sa iti fie sfasiat?! Kennya isi adanci fata in maini si incepu sa planga. Era o persoana slaba in aceste momente. Singura ii era greu sa se ridice si sa treaca peste aceste intamplari. Inca astepta, insa zadarnic. Se ridica cu un efort imens si o lua cu pasi grei spre o alta sala de primire. Acolo era ceva mai multa lume. Tot fete posomorate asteptand ca inevitabilul sa se intample. Viperina isi simti picioarele cedand asa ca lua loc pe cel mai apropiat scaun. Nu mai mancase de trei zile si corpul ei era slabit. Oboseala isi facea prezenta in fiecare particica a corpului. Oare asta era cauza?

Ajunsese sã fie total nepasãtor, sã nu simta nimic. Ura viaþa asta nedreaptã ºi dorea sã se detaseze de ea cât mai repede. Stãtea pironit pe acel scaun încercand sã nu se gandeascã la nimic. Se uita cu mila la persoanele din jurul lui. Toate erau palide, gata sã paraseasca aceasta viaþã. Însã ºtia cã nu ele aºteptau pedeapsa cu moartea. Ci persoanele apropiate de ei, prieteni, chiar rude. Ele erau acolo doar cu sufletul, insa cei pedepsiþi erau cu trupul, gata sã accepte durerea. Probabil era unul dintre singurii norocoºi care era acolo doar in vizitã. Vizitã era prea mult spus. Tatãl lui avea treabã acolo si Chaz vroia sã fie sigur cã va fii bine la întoarcere. Era putin egoist gândindu-se numai la siguranþa celor dragi lui. Însã nu îi era greu sã îºi dea seama de sentimentele celorlalti. Se mai uitã o datã în jurul lui. Un copil nici de cinci ani plângea în hohote strigand cu un þipãt vag numele tatãlui lui.
Tresãrii când o fatã se aºezã brusc langã el. Pãrea cã face tot posibilul sã nu plângã, ºtergându-se la ochi cu mâneca robei. κi intoarse privirea în altã parte evitând sã îi întalneascã ochii. Dupã cateva minute pãrea cã se oprise. Acum se auzeau doar suspine triste. I se facu milã ºi îi puse mana pe cap fetei încercând sã o consoleze. Nu era bun la aºa ceva, însã nu dãdu atenþie acestui lucru. Fata iºi ridicã privirea palidã spre el.