Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

« Previous 1 2

/ Silence is golden

Zambise sincer. Chiar fusesera adevarate cuvintele lui. In aceasta scoala nu doar invatai cum sa faci fata magiei, ci legai prietenii. Aflase asta pe propria piele si mereu avea sa fie recunoscatoare originii sale. Nu se asteptase niciodata sa isi faca atatia amici care ar fi dispusi sa se ajute intre ei oricand, nu s-ar fi asteptat vreodata sa o gaseasca pe sora sa dupa atatia ani printre prietenii sai. Un oftat o daduse de gol ca mintea sa era departe, cu gandurile intr-o alta lume .. o lume veche din care ea a invatat atat de multe. Spuse apoi catre Calvin: "Da, e atat de important sa ai prieteni pe aici. Eu mii i-am facut de-a lungul timpului si sunt foarte bucuroasa ca ii am acum aproape!" Stia ca nu vorbeste in van. De cate ori nu a fost salvata de persoanele dragi? De cate ori nu a trecut prin momente dificile ? Totul se intampla cu un scop .. sau cel putin asa credea ea odata si inca credea.

Ascultand-o pe profesoara isi aminti de toti cei care-i lipseau,nu erau nicidecum multi,ii putea de fapt numara pe primele degete de la mana dreapta,dar acestia erau de fapt si cei care ii cerusera sa plece,iar asta inca il durea,si stramba din fata.Se bucura auzind de prietenii acesteia,si spera ca intr-o zi sa poata fi si el mandru de acest lucru,cu toate ca increderea sa fusese ciuntita in ultima perioada,era gata sa o imparta din nou acelora care erau dispusi sa o primeasca.Zambi din nou,dar de data aceasta fusese mai mult un suras retinut si spuse: "E important sa ai prieteni oriunde,ei sunt singurii care te inteleg,sau care ar trebui sa o faca...."facu o pauza gandindu-se la ceva ce ar putea sa adauge"Dar uneori singuratatea are si ea farmecul ei..."Si gandindu-se la asta isi dadu seama ca se complacea in ea de destul timp incat sa se sature sa fie singur.

Ii daduse dreptate printr-un simplu gest, caci nici nu era nevoie de mai mult. Invatase pe propria piele cum e sa ai nevoie de prietenii tai aproape, dar si cum e atunci cand vrei sa uiti de toata lumea si sa fii singura. Mereu exista o anumita stare, dar se bucura cand amicii sai intelegeau asta si deseori ii dadeau linistea cuvenita pe care si-o dorea atat de mult. "Da, asa e. Uneori singuratatea si linistea e un sfestnic bun .." Facuse o mica pauza nestiind ce sa mai adaugase, apoi zambise scurt spunand doar: "Pai .. desi sunt profesoara ma poti considera o amica. De obicei ma imprietenesc si cu cei din primul an fara probleme .." Nu stiuse daca reactionase corect, dar pe moment asa simtise.

Incepea sa se piarda din nou in ganduri,privind la stralucirea ce palea a stelelor,dar ochii ii stralucira auzind ceea ce profesoara tocmai ii spusese;nu era doar una din putinele persoane cu care vorbise pana acum,dar incepea deja sa aiba incredere in ea,o incredere diferita fata de cea dintre un adolescent si un adult.Surase fericit,si ii raspunse:"Va multumesc,asta inseamna nespus de mult pentru mine."si inchise iarasi ochii incercand sa se piarda in bezna dinaintea pleoapelor.

OOC: ok

Rosalie rostise un simplu, dar sincer "Cu placere!" , apoi isi mutase din nou privirea pe fereastra. Stelele inca se aflau acolo, dar luna se indeparta tot mai mult. Acum considera ca probabil ceilalti au adormit si ar fi putut si ea sa adoarma. Ar fi chiar foarte bine sa reuseasca asta. Zambise usor, apoi se ingrijorase observand agitatia armurilor. Cu siguranta ei cu povestile lor nu le lasau sa doarma. Se intoarse catre Calvin murmurand: "Cred ca ar trebui sa plecam avand in vedere comportamentul armurilor de pe aici. " Acesta daduse aprobator din cap si se indreptara catre iesire. "Ne vom mai vedea pe aici. Noapte buna" , adaugase Rosalie in timp ce se indrepta catre dormitoare. Abia astepta sa se bucure de putin timpul ce a mai ramas din noapte pentru a dormi linistita.


Edit By Raizen

Galeoni
Rosalie Alden - 130

Puncte
Astropufi - 120

Topic Closed !