Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Hangleton

« Previous 1 2

/ Silence ... or maybe not

Incerca sa se opuna cand japoneza scoase kunaiul si o prinse de mana. Cateva picaturii din lichidul rosiatic o facu pe Rose sa ameteasca. Niciodata nu ii placuse sa vada sange. Stranse pumnul uitand incet incet de taietura

Clone... isi spunse uimita in gand privind cele 10 copii ale ei dar si pe ale satenei. Bine. Nu imi pasa mergem. Dar cert e ca nu ne putem intoarce la castel. Am venit aici cu un scop si nu plec pana nu il indeplinesc. Si din nou incepu sa alerge pe alee dupa fata. In spatele lor deja se auzeau vocile Devoratorilor care se imparteau in grupuri de cate doi pentru a pleca in cautarea asa ziselor Rose si Sayoko.

-N-ai minte, fato! Ce poate fi mai important decât viaţa ta?

Dar îşi retrase din priviri replica. Adică, nu o privea deloc. Bine, era o nebunie, dar dacă nu o lăsase să fie prinsă de Devoratori, Codul zicea că, până să ajungă în siguranţă, trebuia să aibă grijă de Rose şi cum nu exista noţiunea de "drumul cel mai scurt" fiindcă aveau o noţiune cam vagă despre unde se aflau, nu avea ce altceva să facă. Ceva îi spunea că ar fi fost inteligent să invoce unul dintre animalele ei mitive, dar după ultima experienţă, nu mai îndrăznea.

-Bine-atunci, domnişoară. Unde vrei să mergi?

O fulgera din priviri pe asiatica fara sa raspunda provocarii. Nu avea acum timp de o cearta copilaroasa, fara sens. Recapitula in gand ceea ce se intamplasera pana atunci si cauta cel mai scurt drum catre casa in care se afla colierul mult dorit.
Avem de mers pana in centrul Hangleton -ul. Trebuie sa fie acoloo o casa mare, cu etaj aproape daramata. Nu imi pasa cat de periculos e. Am nevoie de acel colier indiferent cat de riscant ar fi asta. Un zambet ciudat i se afisa pe fata. Ai bagheta la tine? Sau iti sunt deajutor doar acele arme?

ooc: Trebuie sa ies cel putin o ora.

-Doar arme. Magiei i se va răspunde cu magie. Cuţitul ăsta nu poate fi nici împietrit, nici anulat nici ce mai vrei, spuse, fluturând cu mândrie un pumnal. Recapitulare. Centru. Casă dărăpănată, colier, indiferent de risc.

"S-a dus momentul de logică. Acum e pur şi simplu o misiune."

O apucă pe Rose de încheietură şi sări cu tot cu ea până pe acoperiţul unei clădiri oarecum scunde. Devoratorii erau pericole de sol. Atât. Începu să sară de pe un acoperiş pe altul, problemă minusculă, pentru că distanţa între două clădiri era lăţimea unei alei pe care putea trece o singură persoană odată. Însă nu-i dădu drumul celeilalte, pentru că nu părea să aibă abilitatea unei broaşte-cangur.

În final, ajunseră în centru. Aerul de acolo era greoi şi puţin acid. Iniţial, Sayoko nu văzu casa şi-i spuse că probabil nu era doar "puţin dărăpănată". Însă apoi îi observă locaţia. Era fie pictată anume, fie crescuseră alge de uscat şi muşchi pe ea, pentru că din punctul ăla era imposibil de deosebit de verdele închis al pădurii din fundal.

Se simtea de parca ar zbura pe deasupra cladirilor. Odata ajunsi pe acoprisul celei mai apropiate cladiri, Rose o trase pe Sayoko. Devoratorii pazeau casa iar ele nu trebuiau vazute. Cred ca este o capcana. Daca ei se asteapta sa intram? Sigur se ne vor prinde. Ah... este doar vina mea. Nu ar fi trebuit sa te implic in toate treaba asta. Se invinovatii blondina.

Un devorator se apropie de cei care pazeau cladirea. Le-ati gasit? Sa stiti ca am nevoie de ele vii. Moarte imi sunt complet inutile. Spuse individul pe un ton de superioritate. Cel mai apropiat ii explica tipului ca nu era asa de usor cum parea, asiatica avand o serie de arme. Nu imi pasa nepriceputilor. Am zis sa le prindeti si asa veti face. Racni drept raspuns acesta.

-Takaranai... Hontoni... Sunt 8. Nu mă descurc cu opt... N-avem ce face. Tu eşti în anul întâi, eu în anul doi, ei sunt opt Devoratori. Singura şansă - invizibilitatea picând din start - e să fac ceva ce-o să regretăm amândouă.

"La o adică, Sayoko, de ce o faci? Nu e în interesul tău, Nu e nici măcar atât de important...". Nu-şi putea explica. Simţea doar nevoia să intre în nebunia asta. Poate de dorul misiunilor de acasă.

-Kuchiyose!

În momentul acela, în faţa lor se afla un urs pur şi simplu gigantic, a cărui blană vira suptil în solzi odată de coborai cu privirea pe coada lungă cu care ciudatul hibrid fusese înzestrat.

-Tamayuchi, vreau să ucizi aceşti vrăjitori, să intri în casă şi să vezi dacă sunt capcane. Domnişoarea vrea un colier, dar îi lăsăm satisfacţia să şi-l ia singură. Pe de altă parte, vreau să-mi spui şi mie cum arată. Ştiu şi eu, râse. O fi vreun... ăla... Horcrux.

Ursul dădu din cap şi sări. Abia atunci realiză şatena ce uşor ar fi putut ceda acoperişul sub cele 20 de tone ale sale, dar nu lăsă asta să i se citească în privire.

-Nu-mi fac griji. Magia nu-l poate răni, îi spuse celeilalte. Îl afectează psihic. Va înnebuni. Mai am aşa ceva şi în Pădurea Interzisă, caut o cale să rezolv... Acum, aşteptăm.

Mersi de ajutor. Apropo, cred ca... Dar se opri brusc. Tocmai isi daduse seama ca era pe punctul de a-si dezvalui decretul. Nimeni nu stia ca ea era un animag iar acum nu era timpul protrivit pentru a dezvalui asta.
Cat ar putea sa dureze?Schimba brusc subiectul. Privi spre ursul care ii ataca pe Devoratoi si acestia la randul lor. Creatura ii aminti de Salem. Oare ce facea acum motanul ei negru? Oare inca mai era in camera ei sau plecase sa colinde aiurea prin Padurea Interzisa sau.... sau..... Scutura usor din cap astfel incat sa alunge imaginea lui Salem din minte. Indiferent ce ar face, felina era bine.

-Cam zece minute.

Ursul rupse pur şi simplu un devorator în două, imagine sângeroasă faţă de care ea avea o oarecare repulsie, dar venea la pachet şi cu un sentiment liniştitor, reacţia aceea fiind cumva o ancoră înfiptă adânc în realitatea lipsită de magie. Capul individului fu aruncat de hibrid înspre fată, care-l prinse ca pe o minge.

-Hmh... Cred că-l ştiu pe ăsta!

Dădu drumul capului, care se izbi cu un pocnet sec de muchia clădirii, apoi de pavajul de dedesupt şi probabil se făcu ţăndări.

-Uh... Cam gata. Tamayuchi spune că a dezactivat capcanele...

Nu astepta sa auda si ultima propozitie a fetei, Rose sarind deja de pe acopris. Ateriza fara nici o problema pe asfaltul rece al strazii. Se pare ca orele destinate parkour-ului dadeau rode. Haide! Spunse blondina alergand printre cadavele Devoratorilor. Scarbos isi spuse in gand.

Ajungand la usa casei, soimita se opri brusc. Ceva o impiedica sa intre iar acel ceva era un sentiment ciudat. Totul decurge prea usor. Daca e o capcana? bolborasi fata meditand asupra ipotezei. Se intoase privind spre Sayoko.

-Merge-ntr-adevăr cam uşor... Dar nu poate fi capcană. Adică, nu ştiau că vin şi eu, cu atât mai puţin că există Tamayuchi. Apropo, adăugă ea, privind peste umăr înspre cel din urmă. Unde-i colierul?

Ursul nu răspunse (deşi putea), ci privi nedumerit, ceva în genul, "Am uitat de ăla.". Ea se opri atunci din mers, ridicând din umeri cu un gest fluid şi nepăsător. "Atunci e clar" gândi. "Asta era şmecheria. Nu-i aici."

-E clar, am venit degeaba. Ike, Kiiroi Bara-No-Hana*. spuse.

Însă când se întoarse pe călcâie pentru a pune-n practică ce enunţase, jumătate din etajul superior se prăbuşi în faţa lor, ridicând un uriaş nor de praf şi aşchii de lemn cu iz de mucegai.

-Sugoi...**

__________________________________________________________________
* Să mergem, floare de trandafir galben! (Pen' că o cheamă Rose şi e blondă)
** Minunat (Sarcasm)